Exporturile Chinei s-au diminuat considerabil în luna septembrie, semnalând, astfel, cerere redusă la nivel mondial, precum şi probleme de fiscalitate care încă nu au fost soluţionate, informează Bloomberg. Transporturile peste hotare au scăzut cu 0,3% faţă de anul trecut, potrivit unui raport al Administraţiei Generale a Vămilor (AGV) de la Beijing. Încetinirea schimburilor comerciale a rezultat pe fondul raportărilor mari de anul trecut, precizează AGV într-o declaraţie.
Raportul s-ar putea adăuga pe lista provocărilor cu care se confruntă premierul chinez Li Keqiang, privind creşterea de 7,5% ţintită pentru acest an. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus perspectivele globale de creştere în această săptămână, precizând că ieşirile de capital au slăbit şi mai mult pieţele emergente şi avertizând totodată că intrarea în incapacitate de plată a guvernului SUA ar putea provoca un "prejudiciu grav" în economia mondială. Exporturile Chinei către SUA au crescut cu 4,2% în septembrie, faţă de 2012, încetinind de la 6,1% în luna august, în timp ce vânzările către Coreea de Sud, Taiwan şi Uniunea Europeană s-au diminuat, arată datele vamale, citate de Bloomberg. Exporturile către Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est au încetinit la 9,8%, de la 30,8% în august. Indicele de referinţă al stocurilor, Shanghai Composite Index, a crescut cu 2,5% în această săptămână, cel mai mare avans săptămânal al ultimei luni, iar yuanul s-a apreciat uşor, cu 0,02%, în raport cu dolarul american. Estimările de creştere a exporturilor aferente lunii septembrie au variat de la 1% la 8,2%, după creşterea de 7,2% faţă de august şi cea de 9,8% faţă de anul trecut. Pe o bază ajustată sezonier, exporturile au crescut cu 5,3% faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 8,3% faţă de luna precedentă a acestui an, a mai indicat AGV .