Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, ieri, ratingul
suveran al Rusiei la nivelul BBB, cu perspectivă stabilă, datorită solidităţii
finanţelor publice, potrivit presei ruseşti, citată de Mediafax. Calificativul
pentru datoriile pe termen scurt a fost menţinut la nivelul F3, iar plafonul de
ţară la BBB+, a anunţat Fitch. "Datoria publică era, la finele anului 2012, la
nivelul de 10,4% din PIB, cel mai redus nivel din categoria BBB", potrivit
agenţiei de evaluare financiară. Rezervele valutare ale băncii centrale sunt de
peste 500 de miliarde de dolari, respectiv 24% din PIB. Fondurile suverane de
investiţii, respectiv Fondul de Rezervă şi Fondul pentru Bunăstare Naţională,
aveau, în luna iunie, active de 171 miliarde de dolari, echivalentul a 8,5% din
PIB. Inflaţia depăşeşte nivelul maxim de 6% ţintit de banca centrală, mai ales
din cauza unor factori non-monetari, dar se poziţionează pe un trend descendent,
a indicat Fitch. Agenţia a mai arătat că banca centrală şi-a limitat
intervenţiile, permiţând tranzacţionarea liberă a rublei, astfel încât piaţa
valutară poate absorbi mai eficient şocurile externe.
Inflaţia României, a doua cea mai mare din UE - Inflaţia
medie din Uniunea Europeană (UE) a fost de 1,7% în luna iulie, în timp ce zona
euro înregistrat o inflaţie medie de 1,6%, potrivit unui comunicat al
Eurostat.
De la lună la lună, inflaţia în UE a fost negativă, de -0,4%.
Cele mai mici rate ale inflaţiei au fost calculate pentru Grecia (-0,5%) şi Bulgaria (0%), iar cele mai ridicate au fost în Estonia (3,9%) şi ţara noastră (3,4%), mai arată datele statistice ale UE.
De la lună la lună, inflaţia în UE a fost negativă, de -0,4%.
Cele mai mici rate ale inflaţiei au fost calculate pentru Grecia (-0,5%) şi Bulgaria (0%), iar cele mai ridicate au fost în Estonia (3,9%) şi ţara noastră (3,4%), mai arată datele statistice ale UE.