marți, 28 mai 2013

In data de 7 octombrie 2011 a avut loc, la Centrul InfoEuropa, o dezbatere intitulată „Reforma sistemului de brevetare în Uniunea Europeană - cheia deblocării potenţialului inovativ al economiei europene". Scopul întâlnirii a fost de a reuni factorii interesati in această tematică importantă şi de actualitate, ce vizează crearea la nivelul Uniunii Europene a unui nou sistem de brevetare. Un astfel de sistem ar fi mai accesibil din punctul de vedere al costurilor şi ar proteja într-un mod eficient dreptul de proprietate intelectuala. In prezent, sistemul de brevetare european este unul fragmentat şi costisitor. Aceasta se întâmplă, în principal, din cauza faptului că brevetele naţionale şi cele europene asigură doar o protecţie teritorială, fără a acoperi întregul ansamblu al Pieţei Interne, în mod unitar. Fragmentarea pieţei unice pentru brevete are consecinţe majore în materie de competitivitate a Europei faţă de ceilalţi actori economici majori de pe scena internaţională (SUA, Japonia sau China). Prezent la dezbateri, subsecretarul de stat Răzvan Horaţiu Radu a arătat că, la nivel UE, nu există o jurisdicţie unică pentru soluţionarea disputelor privind brevetele europene.
„Orice acţiune în instanţă poate intra sub incidenţa diferitelor dispoziţii şi proceduri naţionale. În consecinţă, reclamanţii şi pârâţii îşi asumă riscul unor litigii multiple referitoare la acelaşi brevet în mai multe state membre ce implică costuri substanţiale" a adăugat subsecretarul de stat din Ministerul Afacerilor Europene. Acesta a subliniat şi avantajele pe care România le-ar avea ca urmare a unei astfel de reforme legislative. „Companiile româneşti vor putea obţine brevete de invenţie cu costuri substanţial reduse faţă de actualul brevet european. Traducerea automată în limba română şi fără costuri a tuturor documentelor de brevet (descriere, revendicări şi desene) va contribui la o mai largă diseminare a informaţiei tehnologice", a declarat Răzvan Horaţiu Radu. Accesul mai uşor şi mai ieftin la brevete este de natură să conducă la o creştere a numărului de IMM-uri inovatoare. Prin urmare creşterea numărului de afaceri noi este de aşteptat să aibă un impact pozitiv asupra creării de locuri de muncă, fapt care să ducă, astfel, la creştere economică.
La dezbateri au fost prezenţi reprezentanţi ai principalelor instituţii de profil, companii care activează în domeniul proprietăţii intelectuale, jurişti specializaţi în această problematică. Sursa : Ministerul Afacerilor Europene

Domnului Victor-Viorel Ponta – Primul Ministru al României


Domnului Victor-Viorel Ponta – Primul Ministru al României
  
Stimate Domnule Prim-Ministru,

 Prin prezenta, dorim să vă aducem la cunostinta unele aspecte ce vor influența activitatea desfășurată de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, institutie financiara nebancara, cu capital de risc, persoana juridica de drept privat, organizata ca societate comerciala pe actiuni, cu acționar unic statul român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

În anul 2012, a avut loc un Control al Curții de Conturi a României, departamentul IV, care s-a incheiat cu Decizia nr. 1/14.01.2013, decizie ce cuprinde 13 masuri ce au termen de aplicare 31 mai 2013 si, respectiv 30 august 2013.

Menționăm faptul că FNGCIMM a parcurs toate formele legale de atacare a acesteia, în prezent aflandu-se pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII-a Contencios Administrativ si fiscal, Dosarul nr. 2894/2/2013, prin care FNGCIMM in calitate de reclamant a solicitat:

       Anularea Deciziei nr. 1/14.01.2013 emisă de Curtea de Conturi, respectiv a Încheierii nr. 34/28.03.2013 emisă de Curtea de Conturi în soluționarea Contestației nr. 2827/05.02.2013;

       Suspendarea efectelor Deciziei nr. 1/14.01.2013 și a Încheierii nr. 34/28.03.2013 până la soluționarea irevocabilă a prezentului dosar.

Până la data prezentei, nu s-a comunicat de către instanță termenul de judecare a cererii de suspendare a deciziei atacate.

In data de 22.05.2013, Adunarea Generală a Acționarilor a hotărât, prin mandatarii numiți de Ministrul Delegat pentru Buget, reprezentantul statului român – Ministerul Finanțelor Publice, la pct. 1 din Nota Mandat nr. 81.682/21.05.2013, sa solicite și să dispună FNGCIMM punerea in integralitate, cu celeritate și la termenele prevăzute, Decizia Curții de Conturi a României nr. 1/14.01.2013 .....”

Menționăm că FNGCIMM a avut în vedere estimarea impactului aplicării măsurilor dispuse, în termenele precizate, solicitând Curții de Conturi a Romaniei prelungirea termenului de aplicare a acestora până la data de 31.12.2013, având în vedere elementele complexe de natură legală, economică și operațională presupuse de aplicarea acestora.

Până la data prezentei nu s-a primit nici un răspuns în acest sens.

luni, 27 mai 2013

Surse din piaţă ........

Eşecul Fondului Proprietatea (FP) să vândă integral pachetul de 1,77% din acţiunile "OMV Petrom" (SNP) ridică mai multe semne de întrebare cu privire la cauzele pentru care investitorii au fost interesaţi doar de 1,11% din titluri.  Brokerii au enumerat, printre cauze, dimensiunea redusă a pachetului, gradul redus de dezvoltare a bursei noastre, interesul în scădere pentru sectorul de petrol şi gaze, precum şi implicarea insuficientă din partea J.P. Morgan, coordonatorul global unic.  Surse din piaţă au lansat ipoteza potrivit căreia Franklin Templeton ar fi dorit să coboare preţul acţiunilor SNP, pentru ca, apoi, să cumpere titluri la compania petrolieră.
Începând din aprilie 2011, mai multe fonduri administrate de Franklin Templeton au cumpărat cumulat acţiuni reprezentând 0,783% din capitalul social al OMV Petrom, pentru care au plătit aproape 180 milioane lei (aproximativ 41 milioane euro).  Plasamentul de săptămâna trecută s-a realizat la preţul de 0,39 lei/titlu, cu 12,2% sub preţul dinainte ca FP să-şi anunţe, pe 15 mai, intenţia de transfer.  Brokerii nu se aşteaptă ca preţul acţiunilor "Petrom" să rămână în jurul nivelului de 0,4 lei/titlu pentru mult timp, având în vedere că titlurile acţionarului său majoritar "OMV" se tranzacţionează, la Bursa de la Viena, aproape de maximele istorice. Ieri, acţiunile SNP se tranzacţionau la un preţ de 0,4229 lei/titlu.  Dacă Franklin Templeton ar fi recurs la strategia sugerată de rumori, acest lucru s-ar fi realizat în dauna acţionarilor Fondului Proprietatea, explică gurile rele, iar noi trebuie să precizăm, în acest punct, că cel mai mare acţionar al FP este fondul american de hedging "Elliott Associates", care deţine, prin Manchester Securities, aproape 17,5% din titluri. "Elliot" a obţinut, în aprilie, modificarea actului constitutiv al Fondului Proprietatea, astfel încât Franklin Templeton să poată fi înlocuit mai uşor din poziţia de manager al activelor în septembrie 2014, când acestuia îi va expira mandatul.  City of London Investment Group, al doilea acţionar ca mărime al FP, vede plasamentul de titluri SNP în termeni pozitivi. Mark Dwyer, responsabil pentru investiţia City of London la Fondul Proprietatea, ne-a declarat: "Consider că plasamentul a avut un rezultat pozitiv, deoarece contribuie la atragerea de investitori în România şi la adâncirea pieţei de capital locale. Alte plasamente, oferte publice iniţiale sau secundare ale unor companii lis-tate sau nelistate, private sau de stat, ar fi benefice pentru succesul pieţei de capital româneşti şi economiei ţării". Menţionăm că întrebarea noastră a fost dacă plasamentul a 1,11% din acţiunile SNP, de către Fondul Proprietatea, reprezintă un succes sau dacă ar fi putut să fie realizat mai mult, în opinia City of London. (BURSA)

duminică, 26 mai 2013

Autoritatile romane, Parlament si Guvern, au avut nevoie de trei ani ca sa puna in aplicare cea mai generoasa schema de sprijin din UE pentru producatorii de energie regenerabila. Cele mai intense lupte s-au dus cu reprezentantii Comisiei Europene care trebuiau convinsi ca este absolut necesara o astfel de schema pentru ca Romania sa-si poata atinge obiectivul national privind o pondere de 24% a energiei regenerabile in consumul final brut de energie la nivelul anului 2020. In urma insistentelor si argumentelor venite din partea Romaniei, Comisia a acceptat. Dupa un an si jumatate de la intrarea in vigoare, autoritatile romane se sucesc si constata ca sprijinul este mult prea generos si incarca prea mult factura la electricitate. Guvernul va aproba saptamana viitoare proiectul de OUG privind amanarea pana in 2017, incepand cu 1 iulie 2013, a acordarii unui numar de certificate verzi.
 
Ce tara urmeza sa mai fie delapidata : Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a vorbit joi, cu ocazia primei sale vizite la Ankara, despre "revigorarea" procesului de aderare a Turciei la Uniunea Europeana, anunta AFP. "Scopul nostru comun este de a da un nou impuls procesului de aderare a Turciei. Vrem sa revigoram relatiile noastre in toate domeniile si subiectele legate de procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeana", a declarat Van Rompuy, la o conferinta de presa impreuna cu premierul Recep Erdogan. Liderul european a apreciat, de asemenea, reformele intreprinse de guvernul islamic-conservator turc, in special in domeniul drepturilor omului.  "Noi nu numai ca vrem sa aderam la UE pentru propriile noastre interese, dar dorim sa aducem si o contributie. Nu vom fi o povara", a completat premierul Turciei.

sâmbătă, 25 mai 2013

Romania : Ministrul Mediului, Rovana Plumb, citata de Agerpres."Este adevarat ca orice investitie trece prin furcile caudine ale standardelor de mediu. Nicio investitie nu se poate derula sau dezvolta in Romania fara sa fie autorizata din punct de vedere al standardelor de mediu privind protejarea lui si a cetatenilor. Daca nu se respecta standardele de mediu, nu se dau niciun fel de avize sau acorduri de mediu. Noi monitorizam toate aceasta problematica a exploatarii gazelor de sist, iar controlul se va face in mod profesionist pentru ca vorbim de un subiect sensibil", a spus Rovana Plumb. Aceasta a precizat ca nu poate vorbi de exploatarea gazelor de sist in Romania pana cand nu vor fi finalizate cercetarile si prospectiunile, precum si explorarea care se poate intinde pe o perioada de 5 ani.  "In primii doi ani sunt doar cercetari si prospectii prin care trebuie sa vedem daca exista potential din punct de vedere al existentei gazelor de sist. Partea de prospectiuni va dura pana in 2014. Din 2015 va urma o perioada de 5 ani in care incepe explorarea, insa partea de prospectiuni este decisiva. Numai dupa aceasta perioada de explorare discutam de exploatare. Vreau sa va asigur ca, daca nu se vor asigura standardele de mediu - care se vor regasi in baza unei proceduri ce va fi finalizata in decursul a cativa ani de zile de UE -, nu avem cum sa discutam in Romania despre exploatarea gazelor de sist", a subliniat ministrul Mediului.  Rovana Plumb considera ca este foarte importanta dezbaterea publica despre explorare, dar si informarea la nivel national pentru ca "in momentul de fata nu avem de ce sa vorbim de exploatare".  "Eu am propus ca legislatia in domeniul petrolului sa fie modificata la nivel national, dar si european, pentru ca Uniunea Europeana doreste sa-si asigure independenta energetica, iar Romania ca stat membru are o sansa unica de a-si asigura resursele naturale, dar nu cu orice risc. Valorificarea resurselor naturale trebuie sa se faca tinand cont de standardele inalte de mediu, indiferent de ce resursa naturala vorbim. Vom organiza dezbateri publice, la nivel national, in ceea ce priveste informarea privind explorarea pentru a nu exista niciun fel de teama in privinta tehnologiei utilizate, dar si la nivelul comunitatilor care au perimetre de explorare. (...) Nu se va face explorare pe zona de arie protejata", a mai mentionat oficialul MMSC.
Potrivit sursei citate, pe explorarea gazelor de sist nu exista la ora actuala niciun risc din punct de vedere al protectiei mediului pentru ca tehnologiile existente sunt prietenoase cu mediul, insa din punct de vedere al exploatarii va trebui modificata legislatia de mediu a UE.

vineri, 24 mai 2013

Portughezii nu sunt fericiţi cu intervenţia troicii în Portugalia, potrivit unui sondaj realizat de Eurosondagem pentru Facultatea de Drept la Institutul European din Lisabona, care va fi făcut public pe 20 mai, scrie presseurop.eu. Aproape jumătate din portughezi cred că înţelegerea între guvern şi troică nu ar fi trebuit să fie semnată, faţă de doar 12 procente care sprijină acordul. 82,5% vor să renegocieze sau să pună capăt înţelegerii cu troica.
Preşedintel Aníbal Cavaco Silva îi va primi pe membrii Consiliului de Stat – corpul politic care sfătuieşte preşedinţia – pe 20 mai pentru a vorbi despre perioada “post-troică” şi despre reuniunea Consiliului European ce va avea loc în iunie.
Mişcarea “Que se lixe a troika” (“La dracu' cu troica”) a demarat un protest în faţa Palatului prezidenţial, pentru a-i cere lui Cavaco Silva “să-şi asume în sfârşit poziţia, să respecte constituţia şi să demită guvernul, care distruge viaţa portughezilor”. BERD a estimat în ianuarie că economia Europei de Est va înregistra o creştere de 3% în acest an, faţă de 2,6% anul trecut.
"Ultimele noastre prognoze luau în calcul o revenire a PIB în primul trimestru. Este extrem de dificil de spus dacă această presupunere a fost invalidată de episodul din Cipru sau nu", a afirmat Zettelmeyer. UE nu făcut suficient pentru a oferi asigurări că formula folosită în Cipru a fost o soluţie doar pentru acest caz, a spus economistul BERD. Chiar dacă salvarea Ciprului a cauzat îngrijorare pe pieţele financiare că Slovenia ar putea fi următorul stat din zona euro care să aibă nevoie de ajutor, fosta ţară iugoslavă ar putea evita un pachet financiar extern, "dacă guvernul face ce trebuie", a declarat Zettelmeyer. Băncile din Europa de Est, spre deosebire de Cipru, nu au o dependenţă majoră de depozitele mari.