Pentru a ameti fraierii, Constitutia UE a fost botezata
"Tratatul de la Lisabona". Profesorul german Schachtschneider de la
Universitatea din Nürnberg a analizat acest Tratat (două volume extrem de
groase), şi a constatat unele lucruri despre care nimeni nu vrea să
vorbească. Tratatul a legalizat ocolirea
Referendumurilor naţionale în ţările membre şi a anulat dreptul Parlamentelor
naţionale de a decide în privinţa unor probleme majore pentru statul respectiv
. Elaborarea Tratatului, a fost făcută de Consiliul UE, care nu include liderii statelor membre.
Tratatul de la Lisabona dă dreptul Preşedinţilor statelor membre, de a decide singuri, în probleme de interes vital pentru ţara respectivă. Tratatul legalizează pedeapsa cu moartea, pentru populaţia care se revoltă. S-a decis constituirea unor unităţi militare, care pot interveni contra maselor revoltate din cauza sărăciei şi a măsurilor de austeritate.










