O fi asa ???? În 13
aprilie 2012, David
Wilcock ne anunţă că cele 12 bănci ale Rezervei Federale
Americane [care sunt, de fapt, bănci private - nota AIM] s-au ales cu blocarea
conturilor, în urma acţionării în justiţie de către reprezentanţii Familiei
Dragonului Alb. Acum a
sosit momentul important care este premergator arestărilor în masă anunţate de
mult timp, odată cu acţionarea în justiţie a băncilor Rezervei Federale
Americane, de către reprezentanţii oficiali ai Fondului Soekarno. A fost emisă o
înştiinţare legală în acest sens, cu scopul de a împiedica "evaporarea" banilor
din conturi.
Ca să fie foarte clar: NU e vorba de nicio lovitură politico-financiară, NU este deloc legea marţială...Planul acestor arestări în masă a membrilor Cabalei criminale a început să prindă contur încă din anii 1960... aşa cum a declarat şi Drake, un reprezentant al Pentagonului. Această acţiune legală în justiţie împotriva băncilor Rezervei Federale permite autorităţilor de drept să treacă la efectuarea concretă a acestor arestări de mult promise....Astfel, personalul abilitat, va fi însoţit de efective militare (conform legii), şi va realiza aceste arestări a diverşilor oameni implicaţi în spălarea banilor, în acţiuni de furt financiar, etc..., indivizi care s-au lăsat folosiţi de către grupurile francmasonice "de elită" pentru a pune stapânire pe mijloacele financiare şi pe bogăţiile planetei, în detrimentul proprietarilor de drept.
Aceste arestări vor creea o situaţie din care nu va mai exista întoarcere.
Astfel, prăbuşirea influenţelor acestor grupuri "de elită", şi demascarea publică a lor va garanta că astfel de fapte penale nu vor mai fi tolerate deloc de către oameni. Practic, este vorba de Finalul Cel Adevărat pentru această Cabală criminală....David subliniază foarte clar că asta nu este doar o acţiune de eliminare a "marionetelor"... Aşa-zisa "elită" care se află "la butoane" va fi demascată public şi va primi ceea ce merită. Începând cu evenimentele "11 septembrie", s-au adunat atât de multe dovezi şi mărturii pentru acest Moment al Adevărului, încât va fi şocant şi copleşitor. Foarte important este că aceste acţiuni vor decurge armonios; dar este posibil ca grupul celor răi să provoace anumite opriri ale curentului electric şi alte asemenea evenimente nedorite, din disperare. Planul este însă ca astfel de situaţii să fie preîntâmpinate eficient, astfel ca totul să se petreacă "la lumină" şi ca toată lumea să fie în siguranţă. Întreruperi locale ale comunicaţiilor (internet şi linii telefonice) sunt programate ca operaţiuni necesare pentru a asigura succesul deplin al acţiunilor. În primele 5 zile după începerea arestărilor, fiecare televiziune va avea la dispoziţie "tone" de informaţii (sub formă de DVD-uri) pentru a putea să anunţe public şi să demonstreze cu dovezi clare Adevărul care a fost ascuns de zeci de ani. Totuşi, mărturiile şi dovezile care sunt foarte "sensibile" şi care ar părea incredibile, nu vor fi disponibile copiilor, dar oricine le va putea avea la dispoziţie, sub supravegherea necesară. Cu toate acestea, va fi publicată suficientă informaţie pentru ca oamenii să fie edificaţi asupra naturii acestor dovezi. ... Aceste adevăruri dovedite vor face ca marea masă de oameni să fie la început şocată, întocmai aşa cum se petrece atunci când cineva află că un bun prieten a murit subit. Odată cu acestea, multe iluzii cu care am fost "hrăniţi" [mai corect spus: păcăliţi - nota AIM] se vor sparge în bucăţi. Va fi un şoc psihologic pe care cei mai mulţi îl vor simţi foarte puternic.