Angela Merkel ( ovreica asta de Angela Kasner - Merkel - in timpul școlii și al
facultății a fost membră activă a organizației de tineret socialiste Freie
Deutsche Jugend (FDJ), ulterior ofiter STASI, va reusisă obţină un al treilea
mandat consecutiv la alegerile legislative ce vor avea loc în toamnă. Partidul
său, Uniunea Creştin Democrată (CDU), devansează net Partidul Social Democrat
(SPD) în sondaje, iar actualul cancelar a atins recorduri de popularitate
nemaintâlnite în cazul vreunui şef al guvernului german de la încheierea celui
de-al Doilea Război Mondial. Dar ea este acuzată de adversarii săi că
gestionează problemele ţării de pe o zi pe alta, fără să aibă un program şi o
viziune politică. Gerhard Schroder a lansat o reformă vastă şi dureroasă a
pieţei muncii, ceea ce l-a constrâns în anul 2005 să convoace alegeri
anticipate, pe care le-a pierdut.
'Stilul politic al doamnei Merkel nu ar fi permis niciodată aplicarea unei agende 2010', cum a fost denumită lista reformelor sociale promovate de fostul cancelar, conchide acesta din urmă, care a criticat recent şi lipsa reformelor economice în Franţa.