Ajutoarele de stat acordate sectorului financiar din Uniunea Europeană s-au ridicat la 1.600 de miliarde de euro de la începutul crizei, în octombrie 2008, până la sfârşitul anului trecut, potrivit unui document publicat vineri de Comisia Europeană, relatează AFP.
Suma reprezintă 13% din PIB-ul Uniunii, potrivit tabloului de bord privind ajutoarele de stat pe 2011. Marea majoritate a acestora /67%/ a fost formată din garanţii de stat pentru finanţarea băncilor. Anul 2011 a fost ultimul în care CE a aplicat norme temporare în ceea ce priveşte ajutoarele de stat pentru a ajuta economia reală în vreme de criză. Acest tip de ajutor, acordat întregii economii, s-a ridicat la 48 de miliarde de euro în 2011, adică 0,037% din PIB-ul UE, mai mic cu 50% faţă de anul precedent, se arată în documentul Comisiei.
Aceasta reflectă, pe de o parte, o utilizare redusă a acestor ajutoare de către întreprinderi, iar pe de altă parte, constrângerile bugetare care afectează majoritatea statelor, potrivit CE. Totalul ajutoarelor care nu sunt legate de criză s-a micşorat, ajungând la 64,3 miliarde de euro în 2011, adică 0,5% din PIB-ul european. Este vorba de 'o tendinţă de scădere pe termen lung', a explicat Antoine Colombani, purtător de cuvânt al comisarului european pentru concurenţă, Joaquin Almunia. Aceste ajutoare reprezentau 2% din PIB-ul UE în anii '80, a subliniat purtătorul de cuvânt. La sfârşitul lui iunie 2012, circa 85% din totalul ajutoarelor ilegale, adică cele care contravin normelor europene privind concurenţa, au fost rambursate autorităţilor de către beneficiarii lor. Este vorba de o sumă de peste 13,5 miliarde de euro, precizează documentul.