Acţiunile hackerilor chinezi reprezintă cea mai mare ameninţare pentru spaţiul cibernetic, apreciază congresmenii americani dintr-o comisie care elaborează un raport anual privitor la situaţia relaţiilor economice dintre SUA şi China şi la ameninţările posibile legate de acestea.
Astfel, comisia respectivă recomandă Congresului să efectueze o analiză mai profundă a acţiunilor de spionaj cibernetic întreprinse de China şi să ia în considerare sancţiuni mai severe faţă de companiile implicate în spionajul industrial.
În general, raportul include 32 de recomandări cu privire la reglementarea relaţiilor dintre cele două mari economii ale lumii.
În general, raportul include 32 de recomandări cu privire la reglementarea relaţiilor dintre cele două mari economii ale lumii.
În raportul său, membrii comisiei subliniază faptul că în ultimul an hackerii chinezi au dat dovadă de o ingeniozitate ieşită din comun în atacurile lor împotriva site-urilor unor instituţii guvernamentale, firme comerciale şi instituţii publice.
Concluziile comisiei Congresului SUA au generat preocupare la Washington, mai ales că recent Ministerul american al Apărării a constatat, într-un raport, că Beijingul ar mai avea nevoie doar de doi ani până la crearea de submarine nucleare proprii.

Sursa: Agerpres