sâmbătă, 21 iulie 2012

Preţul petrolului pe pieţele din Asia este, în dimineaţa aceasta, în scădere, pe fondul profiturilor înregistrate în ultima perioada, relatează sursele de presă.
Preţul unui baril de ţiţei "light sweet crude" (WTI) cu livrare în luna august s-a ieftinit cu 53 cenţi până la 92,13 dolari.
Un baril petrol Brent din Marea Nordului costă cu 38 de cenţi mai puţin, ajungând la 107,42 dolari.
Traderii de cereale se află în alertă ridicată după ce datele autorităţilor americane au indicat recolte în scădere puternică. Meteorologii au confirmat, de asemenea, în această săptămână, că SUA se confruntă cu cea mai puternică secetă începând cu 1956.
Autorităţile americane au afirmat, într-un raport săptămânal, că doar 31% din recolta de porumb se află în stare "bună spre excelentă", revizuind puternic estimarea din săptămâna anterioară, de 40%. Pentru soia, procentajul a fost modificat de la 40% la 34%.
Seceta va conduce la o creştere puternică a preţurilor, a declarat secretarul general al SUA pentru agricultură, Tom Vilsack.
"Mă pun în genunchi în fiecare zi şi spun o rugăciune suplimentară chiar şi acum. Dacă aş putea spune o rugăciune specială sau aş putea face un dans care să aducă ploaia, le-aş face", a afirmat Vilsack.
Oficialul american a respins, însă, cererile vizând reorientarea cantităţilor de porumb folosit în producţia de etanol pentru a acoperi consumul populaţiei şi animalelor.
Liderii politici nu consideră că lumea se confruntă cu o nouă criză agricolă, întrucât aprovizionarea la nivel mondial cu grâu şi orez, materiile prime cele mai importante pentru securitatea alimentară, rămâne la un nivel destul de bun, iar preţurile sunt sub maximele înregistrate în trecut

vineri, 20 iulie 2012

Nu cumva doamna comisar are dosar penal in Ungaria ??? ....

HotNews.ro  --- Indignarea legata de situatia politica din Romania este generala la Bruxelles. In urma publicarii raportului MCV de catre Comisia Europeana, un mare numar de responsabili politici europeni i-au cerut primului ministru roman Victor Ponta sa se conformeze celor 11 solicitari formulate de Comisie saptamana trecuta, scrie Euractiv.fr.   Comisarul european pentru Justitie Viviane Reding isi doreste acum intarirea eventaiului de instrumente aflate la dispozitia Europei pentru a forta statele membre sa se conformeze regulilor jocului democratic si ale statului de drept.   Intr-un interviu publicat de cotidianul german "Frankfurter Allgemeine Zeitung" miercuri, 18 iulie, luxemburgheza cere crearea unui post de ministru european al Justitiei. "In uniunea monetara, vorbim toti de necesitatea de a merge spre un control si o supervizare intarita, pentru a intari increderea reciproca. Aparent, avem nevoie de exact asa ceva in domeniul justitiei", a afirmat Reding. "Vorbim mult in prezent de necesitatea de a avea un ministru european de Finante. Consider corect acest lucru. Dar eu cred ca avem nevoie, de asemenea, intr-un viitor nu foarte indepartat, de un ministru al Justitiei in UE, care sa dispuna de mijloace pentru a impune statul de drept in UE. Acesta trebuie sa aiba dreptul de a depune plangere in fata Curtii europene de justitie daca independenta justitiei este in pericol intr-un stat", a spus comisarul.
Viviane Reding este comisar european din 1999. In septembrie 2010, a starnit polemica in Hexagon dupa ce a criticat dur politica in privinta tiganilor promovata de fostul presedinte francez Nicolas Sarkozy.


Resursele existente acoperă necesarul „naționalizării“ băncilor grecești din România. Apar totuși legi care să permită utilizarea banilor publici pentru salvarea băncilor
După ce anul trecut a în­ființat fondul de restruc­turare al sistemului ban­car, administrat de Fondul de Garantare a Depo­zi­te­lor în Sistemul Bancar (FGDB), în care s-au strâns peste 50 de milioane de lei în primul semestru din 2011, BNR își continuă activitatea prudențială, obținând o ordonanță de urgență care va permite Ministerului Finanţelor să acorde bani, cu împrumut, instituţiilor de credit aflate în dificultate, în situaţia în care resursele Fondului de garantare ar fi insuficiente pentru acoperirea necesarului respectivei instituţii.
Noua lege pregătește sistemul bancar românesc pentru un eventual colaps al băncilor din Grecia, chiar dacă băncile locale cu capital grecesc au un indicator de solvabilitate bun.

joi, 19 iulie 2012

ROMANIA - Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot vota la referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României, din 29 iulie, în cadrul ambasadelor şi oficiilor consulare ale României din străinătate, pe baza următoarelor acte de identitate emise de autoritățile române: paşaportul simplu, paşaportul de serviciu, paşaportul diplomatic sau cartea de identitate, informează MAE, într-un comunicat. Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie se desfăşoară în data de 29 iulie 2012, începând cu ora 8.00 până la ora 20.00, ora locală, precizează comunicatul Ministerului de Externe. Cetăţenii români pot vota în străinătate la orice secţie de votare, fiind înscrişi pe listele electorale suplimentare. Ministerul Afacerilor Externe face un apel public către cetăţenii români care se află în străinătate să verifice valabilitatea documentelor de identitate pe care le deţin şi să facă demersurile necesare pe lângă misiunile diplomatice sau oficiile consulare pentru reactualizarea în timp util a acestora. MAE menționează că pentru exercitarea votului, alegătorul trebuie să meargă la secţia de votare, urmând să fie înscris pe un tabel electoral cuprinzând: numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, fiecare alegător semnând de prezenţă în acest tabel.

miercuri, 18 iulie 2012

In conformitate cu pactul Ribbentrop - Molotov...

BUCURESTI - Abureala locala - Banca Comercială Română (BCR) a redus, începând de la sfârşitul săptămanii trecute, dobânda la creditele nou acordate de nevoi personale cu până la 2 p.p., arată un comunicat remis redacţiei.
Andrew Gerber, director executiv Directia Managementul Produselor Retail, BCR, a declarat: "Dobânzile la creditele de nevoi personale în lei nou acordate încep de la 13,5%, dobânda este fixă pe toată perioadă de creditare pentru creditele în lei. În plus, clienţii care îşi refinantează la BCR creditele de la alte bănci sau încasează salariul într-un cont curent BCR beneficiază şi de o reducere cu 100% a comisionul de analiză a dosarului de credit". Euro s-a depreciat în intervalul 9-13 iulie, pe pieţele externe, în raport cu dolarul, înregistrând cel mai redus curs din ultimii doi ani, în condiţiile în care investitorii s-au orientat către plasamente sigure, de teama înrăutăţirii crizei datoriilor din Europa.
Totuşi, în 13 iulie, euro a crescut - limitând pierderea săptămânală -, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora băncile centrale din întreaga lume vor lua noi măsuri de susţinere a economiei. Preşedintele Federal Reserve (banca centrală americană), Ben S. Bernanke, urmează să vorbească în Congres, săptămâna aceasta, cu privire la perspectivele economiei SUA. Euro a scăzut cu 0,3% săptămâna trecută, la 1,2249 dolari pe piaţa din New York, de la 1,2291 dolari la data de 6 iulie.
ABUREALA NEMTEASCA   pentru a ascunde intentiile reale ale celui de-al IV Reich -  Cancelarul german Angela Merkel şi-a reafirmat fermitatea faţă de ţările zonei euro care cer ajutoare din partea Uniunii Europene, după ce la ultimul summit european de la sfârşitul lui iunie părea să fi cedat teren în faţa Italiei şi a Spaniei, scrie AFP, conform surselor de presă.
"Toate încercările (...) de a spune ''sa fim solidari dar fară niciun control, fară nicio contrapartida'', toate aceste încercâri nu vor avea nicio şansă în faţa mea şi nici în faţa Germaniei", a declarat cancelarul, ieri, într-un interviu acordat televiziunii publice ZDF.
Ea a subliniat responsabilitatea statelor chiar si atunci cand ajutorul este destinat doar sectorului bancar, cum este cazul Spaniei.

marți, 17 iulie 2012

“Deficitul contului curent în perioada ianuarie - mai 2012 a fost finanţat în proporţie de 24,2 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 465 milioane euro (faţă de 849 milioane euro în perioada ianuarie - mai 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 492 milioane euro, iar creditele intra-grup au înregistrat o valoare negativă de 27 milioane euro (net)”,arată un comunicat al Băncii Naţionale a României. Dacă ar fi să comparăm cu anii 2008 sau 2009, scăderile sunt cu mult mai substanţiale şi putem vorbi despre o prăbuşire a investiţiilor în ţara noastră. Pe de altă parte, încurajaţi de dobânzile încă mari din România, nerezidenţii depozitează în băncile din ţara noastră sume din ce în ce mai mari. La finele lunii mai, depozitele pe termen mediu şi lung ale strinilor reprezentau 8,49 miliarde de euro, cu 800 de milioane de euro mai mult decât în decembrie 2011. O creştere a intrărilor este vizibilă şi în ceea ce priveşte transferurile directe, în marea lor majoritate, bani remişi de românii care muncesc peste graniţă. La acest capitol înregistraăm un excedent de aproape 1,7 miliarde de euro, după primele cinci luni din 2012.