În proporţie semnificativă, aceşti investitori sunt în Spania mici deponenţi, care au cumpărat obligaţiunile prin intermediul sucursalelor bancare potrivit Mediafax. Condiţiile conturează o primă imagine despre cum ar putea arăta noul cadru de funcţionare pentru băncile din zona euro, odată ce este introdusă o nouă şi puternică autoritate de supraveghere, conform înţelegerii liderilor europeni de la summit-ul din iunie. Liderii statelor membre au afirmat că o supraveghere mai strictă a sistmului bancar în zona euro ar fi o precondiţie pentru a permite Mecanismului European de Stabilitate (ESM) să recapitalizeze băncile cu probleme direct, nu prin intermediul guvernelor ca până în prezent. Intervenţia directă a ESM în sectorul bancar ar putea eventual ajuta Spania să evite un ajutor financiar pentru întreaga economie. Pe termen scurt, însă, acordul pentru susţinerea băncilor din Spania indică nivelul de control la care vor fi nevoite să renunţe guvernele în schimbul ajutorului zonei euro. Miniştrii de Finanţe ar trebui să semneze înţelegerea până la 20 iulie.
duminică, 15 iulie 2012
Spania va fi obligată să cedeze instituţiilor europene cea mai mare parte a controlului asupra băncilor şi va fi nevoită să impună pierderi investitorilor locali, pentru un program de ajutor financiar de până la 100 de miliarde de euro....Cerinţele, incluse în proiectul de acord care însoţeşte ajutorul financiar pentru sectorul bancar spaniol, sugerează că investitorii care deţin obligaţiuni fără prioritate la plată sau acţiuni preferenţiale ale băncilor salvate vor înregistra pierderi, informează Wall Street Journal.
sâmbătă, 14 iulie 2012
Şi băseştii (pdl-istii) şi useliştii ne vor vinde, "pe piata libera a europei".
Roubini, care este considerat un profet dur al crizei, recomandă separarea
serviciilor bancare prin "ziduri chinezeşti", astfel încât să elimine conflictul
de interese în băncile care acordă credit comercial, în acelaşi timp cu
activitatea de bancă de investiţii şi administrează portofolii, dar prestează şi
servicii de brokeraj, de asigurări şi emite derivate.
Un scenariu apocaliptic a fost înşiruit, la Bloomberg TV, de profesorul
american Nouriel Roubini, la sfârşitul săptămânii trecute:
"Putem avea un colaps al Zonei euro, o reintrare în recesiune a Statelor Unite, o aterizare dură a Chinei, o aterizare dură a pieţelor emergente şi un război în Orientul Mijlociu. Anul viitor poate fi o furtună perfectă globală".

Contrar aparentului nonconformism de "lup de mare", Traian Băsescu s-a afişat în Europa
drept "politically correct", girind construcţia Uniunii Statelor Europene, cu
implicita limitare de suveranitate naţională, fără să fie îndrituit de vreun
Referendum, să negocieze libertatea si suveranitatea noastra.
Personal, sunt în complet dezacord cu limitarea suveranităţii, dar nu opinia mea este cea importantă (numeroşi cititori mă contrazic , fără să ia în seamă că, pe acest blog , am argumentat temeinic poziţia - mă rezum, aici, doar, la a observa idioţenia insistenţei să ne lăsăm conduşi de liderii care au prăbuşit sandramaua europeana, când noi înşine suntem în cădere); important e faptul că nu am fost consultaţi dacă dorim limitarea suveranităţii, printr-un Referendum.
Într-un mod paradoxal, plagiatorul Victor Ponta (care, nerecunoscându-şi plagiatul, practică minciuna în formă continuată) a exprimat o poziţie pe gustul meu, vizavi de recenta intervenţie a Angelei Merkel, care a acuzat încălcarea Constituţiei şi vestejirea democraţiei de către USL (ceea ce şi eu cred), la suspendarea lui Băsescu. El a spus că nu Angela Merkel va vota la Referendum, ci poporul român. Da, aşa este şi aşa trebuie să fie (însăşi Angela Merkel face caz de democraţie, dar a sărit de coadă-n sus, când a auzit de ideea de Referendum, în Grecia, pentru aprobarea pachetului de ajutor financiar european). Abstracţie făcând de obrăznicia ordinară cu care şi-a colorat răspunsul (s-a autoştampilat diplomatic în negru, prin asta), Victor Ponta ne-a afirmat suveranitatea, în faţa celui mai puternic dintre liderii europeni. Acum, cu Antonescu preşedinte interimar şi Ponta premier, va rămâne USL consecvent în afirmarea suveranităţii noastre în concertul naţiunilor europene?... Singura garanţie a consecvenţei ar fi Ion Iliescu, care a apărut lângă Ponta, în prezidiul şedinţei Comitetului Executiv PSD, de alaltăieri, într-o ipostază de guru al politicii gregare (ceea ce mă înspăi-mântă)....Ma gindesc că plagiatorul invocă suveranitatea cât timp îi convine ea, ca să preia controlul în stat.... Am impresia că plagiatorul va abdica de la suveranitate, când se va vedea cu sacii în căruţă. Suspectez că Antonescu, sau ce nou preşedinte USL-ist vom avea, nu va face, nici el, vreun Referendum pe tema limitării suveranităţii.
Şi băseştii şi useliştii ne vor vinde, "pe piata libera a europei".

Noi romanii vrem afara din UE ...sa se puna la vot !...nu mai vrem facturi in euro si nici
sa ne delapideze omv, gas de france, enel , etc ... VREM AFARA DIN UE ...SA SE
SUPUNA LA REFERENDUM IESIREA DIN UE A ROMANIEI O DATA CU PLECAREA LUI BASESCU !!!
vineri, 13 iulie 2012
Rivalităţi politice profunde din România s-au transformat într-un război care a alarmat Bruxelles-ul şi pe care opoziţia l-a comparat cu o lovitură de stat. "Manevrele curente pot fi considerate o pregătire a alegerilor parlamentare din noiembrie. Însă o serie de mişcări ale Guvernului Ponta au declanşat alarma la Berlin, Bruxelles şi Washington", scrie Nick Thorpe, corespondentul BBC pentru Europa Centrală, care realizează o amplă analiză, la zi, a recentelor evenimente din România care au condus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu.
"Victor Ponta riscă să îşi asume rolul de oaia neagră a Uniunii Europene de la tizul său Viktor Orban, premierul conservator al Ungariei", apreciază BBC News Online.
"Disputa internă din România a divizat elita politică europeană", continuă Nick Thorpe, precizând că social-democraţii au sărit în apărarea premierului român Victor Ponta (dentru-stânga), în timp ce conservatorii reacţionează alarmaţi.
"Românii par sătui de asemenea conflicte amare", apreciază el, adăugând că preşedintele Traian Băsescu (centru-dreapta) s-a bucurat de o susţinere redusă, dar că viteza cu care Guvernul Ponta a acţionat împotriva acestuia "i-a şocat pe mulţi"...."După opt ani în funcţie, cu legături puternice în Europa şi bucurându-se de o loialitate profundă în rândul jurnaliştilor români, Băsescu câştigă războiul informaţiei împotriva unei administraţii a lui Ponta care a subestimat influenţa media", mai apreciază Thorpe.
El este de părere că "echipa lui Băsescu trebuie să decidă acum dacă să insiste pentru un vot împotriva demiterii preşedintelui la referendum sau a unui boicot (al referendumului), în speranţa unei prezenţe la urne sub 50%" dintre alegătorii cu drept de vot.( SURSA : MEDIAFAX)
joi, 12 iulie 2012
Liderii UE au hotărât, la summit-ul UE din 28-29 iunie, să se îndrepte spre o uniune bancară - supravegherea în comun a băncilor din zona euro, garantarea la comun a depozitelor bancare de către o instituţie europeană şi recapitalizarea directă a instituţiilor financiare aflate în dificultate de la fondurile de urgenţă ale eurozonei.
Miniştrii Finanţelor din zona euro au fost însărcinaţi să discute, la întâlnirile Eurogroup din 9 şi 20 iulie, despre aplicarea acestor decizii.
Înfiinţarea unei autorităţi unice de supravgehre bancară, cu un set comun de reguli pentru băncile din zona euro, este considerată de Germania şi celelalte economii stabile din nordul Europei drept o condiţie esenţială înainte de oficializarea transferului de resurse fiscale, prevăzut în principal sub forma "mutualizării" datoriilor statelor din zona euro şi finanţarea acestora în comun prin obligaţiuni unice.
miercuri, 11 iulie 2012
Doctrine politice ....
*… Pentru întelegerea mai usoara a unor notiuni si
sisteme:*
*Crestindemocrat: *Tu esti proprietarul a doua vaci. Vecinul tau n-are nici
una. Pastrezi una si daruiesti vecinului tau sarac pe-a doua.
Dupa aceea regreti....
*Socialist: *Tu esti proprietarul a doua vaci. Vecinul tau n-are nici
una. Guvernul
îti ia una si o da vecinului. Tu esti obligat, prin lege, sa te
intovarasesti cu vecinul tau, ca sa-l ajuti la cresterea animalelor.
*Socialdemocrat:* Tu esti proprietarul a doua vaci. Vecinul tau n-are nici
una. Te simti vinovat pentru succesul muncii tale. Îti dai votul la alegeri
pentru formarea unui Guvern care sa te impoziteze. Aceasta te obliga sa
vinzi una din vaci ca sa poti plati impozitul. Guvernul, pe care l-ai
ales, cumpara cu banii obtinuti din impozit, o vaca si o daruieste
vecinului tau. Te simti acum împacat.....Tu esti proprietarul a doua vaci.
Vecinul tau n-are nici una.
Na, ei si????
*Comunist:* Tu esti proprietarul a doua vaci. Vecinul tau n-are nici una.
Guvernul îti confisca vacile si-ti vinde tie laptele.
Tu stai ore întregi la coada pentru lapte.
Esti acrit!!!
*Capitalist pur:* Tu esti proprietarul a doua vaci. Vinzi una, mai iei
eventual si-un credit de la banca si-ti cumperi un taur, urmarind sa obti o
turma întreaga de vaci.
*Intreprinzator american* Tu esti proprietarul a doua vaci. Vinzi una si o
închiriezi înapoi (leasing). Capitalul obtinut din vânzare îl maresti
înfiintând o societate pe actiuni. Obligi cele doua vaci sa dea de patru
ori mai mult lapte. Te minunezi ca una cade moarta. Dai un comunicat de
presa in care comunici scaderea costurilor societatii cu 50%. Actiunile
societatii cresc.
*Întreprinzator francez: *Tu esti proprietarul a doua vaci. Faci greva
pentru ca tu-ti doresti trei. Intre timp faci pauza de masa.
La vie est belle!
*Întreprinzator japonez:* Tu esti proprietarul a doua vaci. Prin tehnica
moderna de genetica reusesti sa “redesign” animalele la o zecime din
marimea lor originala si totusi sa dea de douazeci de ori mai mult lapte.
*Întreprinzator german:* Tu esti proprietarul a doua vaci. Prin tehnica
moderna de genetica reusesti sa “redesign” animalele astfel încât ele devin
blonde, beau o groaza de bere, dau lapte de cea mai buna calitate si pot sa
alerge cu 160 km / h. Din pacate, vacile cer 13 saptamâni de concediu pe
an.
*Întreprinzator Italian:* Tu esti proprietarul a doua vaci, însa nu ai
habar unde sunt. În timp ce le cauti întâlnesti o femeie frumoasa. Lasi
cautatul balta si o inviti la masa.* La dolce vita!*
*Întreprinzator rus:* Tu esti proprietarul a doua vaci.
La numarare îti rezulta mereu 5.
Bei si mai multa vodca!
Le numeri din nou si ajungi acum la 42.
Bucuros, numeri înca o data si acum sunt 12.
Dezamagit lasi numaratul si deschizi o noua sticla de vodca....
Mafia apare si-ti ia vacile-in mod egal, cate vor fi.. ..
*Întreprinzator elvetian:* Tu dispui de 5.000 vaci din care insa nici una
nu-ti apartine. Tu ai doar grija de ele pentru altii.
Cât lapte dau vacile nu povestesti nimanui....Liberaldemocrat*

Ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a exprimat intr-o declaratie pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (F.A.S.) temerea ca "valorile fundamentale ale Europei" ar putea suferi din cauza conflictului politic din Romania. Liberalul german a spus ca "principiile fundamentale ale democratiei, statului de drept si ale separarii constitutionale a puterilor in stat" nu pot fi puse in discutie. Westerwelle a asigurat ca Guvernul Germaniei "nu va ignora evolutiile din Romania". Seful diplomatiei germane a cerut si introducerea unor instrumente noi de control in UE pentru a sanctiona mai eficient pe viitor incalcarea valorilor europene. "Avem nevoie de mecanisme noi pentru a putea reactiona mai repede in comun in cazul in care o tara partenera din UE ignora grosolan litera legii sau spiritul comunitatii europene de valori". Ministrul federal de externe a adaugat ca "mecanismele existente sunt, in mod evident, prea greoaie". Conform unor surse diplomatice germane citate de ziarul citat, Berlinul ar fi de parere ca posibilitatea impunerii de sanctiuni politice prin Consiliul European sau Parlamentul European ar fi lipsita de relevanta practica pentru ca barierele legale sunt mult prea mari. Westerwelle a pus sub semnul intrebarii si continuarea integrarii europene a Romaniei. "Incalcari serioase ale legii sau spiritului comunitatii de valori europene ridica semne de intrebare in chestiunea capacitatii Romaniei de a face ultimii pasi ai procesului de integrare europeana", a declarat ministrul. F.A.S. aminteste ca Romania nu a fost primita in spatiul Schengen.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)