duminică, 29 ianuarie 2012

vineri, 27 ianuarie 2012

Lista Premierului David Cameron....DAVOS

”Nu pot spune că în prezent zona euro nu îndeplinește aceste cerințe, ci că, de fapt, zona euro nu îndeplinește nici una dintre aceste cerințe”, a spus Mr. Cameron, iar sala a izbucnit în râs.... "cerintele" mai jos.... Premierul britanic, David Cameron, a cerut în cadrul Forumul economic mondial care se desfășoară în perioada 25-29 ianuarie în Elveția, la Davos, mai puține reglementări la nivel european astfel încât ”să se reducă povara birocratică a Bruxelles-ului”, informează Daily Telegraph. Seful Executivului de la Londra dorește evitarea barierelor inutile din calea comețului şi a serviciilor. Tot o data, Premierul a cerut liderilor europeni să nu impoziteze tranzacțiile financiare, decizie care a scindat UE la ultimul summit, izolând Marea Britanie de restul statelor membre. Referindu-se la problemele zonei euro, Premierul Britanic a spus că este foarte dificil ca UE să utilizeze o monedă unică fără o integrare financiară profundă între statele membre și fără o bancă centrală puternică.

joi, 26 ianuarie 2012

În astfel de vremuri, partizanatul politic poate duce doar la o societate fracturată''

''Eforturile depuse de Guvernul român is de premierul său, Emil Boc, pentru consolidarea progreselor economice semnificative realizate de România în ultimul an'', sunt susținute de către preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, is secretarul general al acestui partid paneuropean, Antonio López-Istúriz. De asemenea, cei doi reprezentanți PPE critică Opoziția pentru folosește protestele ''în propriile scopuri partizane''. Conducerea PPE a criticat marţi încercările ''colegilor socialişti is liberali de a folosi protestele din România în propriile scopuri partizane, inclusiv prin iniţierea unei moţiuni incorecte is inoportune pentru o rezoluţie în Parlamentul European (…) PPE le cere forţelor politice responsabile din România as ia în serios nemulţumirile populare is as caute un dialog constructiv, real is transpartinic ca mijloc de soluţionare adecvată a nevoilor alegătorilor lor. În astfel de vremuri, partizanatul politic poate duce doar la o societate fracturată'', au precizat reprezentanții PPE.

Un comentariu gasit in ziarul "gindul" - pe forum

Invazia taranilor analfabeti
Basesescu -- taran de Medgidia.
Udrea--panarama de Plescoi
Boc--taran de Cluj
Question: CE CAUTATI LA BUCURESTI?
Ati rezolvat problemele din provincie ?
Explodeaza economia de bine ce-i merge ?
Care e treaba cu voi la Bucuresti ?

FEDERALIZAREA si taranul ramine la el pe cimp.
Sa curatam Bucurestiul de tarani analfabeti si retarzi. Am mai avut probleme cu turcii care si-au facut cartier general pe la hotelul Parc cu bagaboante si altele. Asta a fost in '90.
Acum avem probleme cu astia.
CE AU FACUT TARANII ASTIA PENTRU BUCURESTI?
Cit au dat si cit au luat ?

duminică, 22 ianuarie 2012

Despre declaratiile "securistului-nomenclaturist" transformat in europarlamentar

Am atras atenţia in repetate rinduri că liderii politici uită "realitatea" is anume, că România are o datorie externă foarte mare şi am avertizat că prognoza pentru 2012 este că zona euro intră în recesiune. "România are o datorie externă de 97 miliarde de euro (cifra declarativa care in fapt este aproape dubla), din care 77 miliarde euro sunt împrumutaţi de către populaţie şi sectorul privat (adica de Mittal. Renault, Ford, Alro, Petrom, etc, care numai privati nu sunt). Ne-am concentrat în ultima vreme discuţiile pe deficitele bugetare, pe reforme, dar uităm acest luru : că România are o datorie externă foarte mare, majoritatea făcută de sectorul privat" ( cu toate ca sector privat real NU exista in Romania) , a declarat, duminică, europarlamentarul securisto - nomenclaturist Stolojan.
Securistul Stolojan, care gestioneaza banii Romaniei inca de pe vremea lui Ceausescu, a mai avertizat că ţările în curs de dezvoltare, inclusiv România, trebuie să se pregătească pentru mai rău, întrucât prognoza pentru 2012 este că zona euro va intra în recesiune....cita aduncime de gindire in mintea acestui securist nenorocit! El a explicat că astfel de mesaje îngrijorătoare vin din partea unei instituţii precum Banca Mondială pentru că ţările dezvoltate nu mai au posibilitatea de a acţiona aşa cum o făceau în 2009: "Ele se află într-un efort de consolidare fiscală, nu mai pot mări cheltuielile din bugetele lor pentru a susţine consumul, iar principalele bănci nu mai au de unde scădea dobânzile." Daca pina is gingavul asta, care pe linga pregatirea de partid is de securitate avertizeaza asupra unei situatii critice a zonei euro in perioada urmatoare, de ce bate cimpii basescu vorbind despre "aderarea la euro in 2015"?

marți, 17 ianuarie 2012

Companiile globale cu activitate in domeniul financiar bancar au acum o noua institutie judecatoreasca specializata in litigiile financiare complexe - PRIME Finance. Infiintat la Haga, Panel of Recognized International Market Experts in Finance (PRIME Finance) reuneste un grup de experti recunoscuti pe piata financiara internationala si a fost creat special pentru a oferi servicii de specialitate in domeniul solutionarii litigiilor financiare, anunta Bloomberg, cu trimitere la declaratia sefului noii organizatii, Jeffrey Golden. "Instantele nationale si cele de arbitraj nu au reusit sa performeze fara echivoc si cu autoritate in jurispudenta financiara", crede Jeffrey Golden.

Italia a interzis platile in numerar peste 1000 de euro. Si vor scadea plafonul la 300. In Suedia si Olanda deja supermarketurile opereaza exclusiv cu bani electronici. Adica nu ca lumea ar vrea asa. Daca te duci cu cash nu poti cumpara. Cica e o procedura experimentala. Si apoi? Apoi scoaterea cashului. Totul in numele securitatii. Statul devine un fel de stapani de sclavi in felul asta. Pai voi realizati ce se intampla in caz de catastrofa? Sa spunem ca soarele trage o basina si nu mai avem electricitate o perioada de timp. Pai ce faci atunci? Si sunt multe cazuri cand ramai fara curent. Ce faci?