Comisia Europeană a confirmat astăzi că oficialii săi au derulat inspecţii la sediile mai multor companii care activează în sectorul furnizării şi transportului de gaze naturale din ţara noastră, informează un comunicat de presă al instituţiei. "Comisia are îngrijorări că firmele implicate ar fi încălcat legislaţia europeană antitrust care interzice înfiinţarea de carteluri şi practicile restrictive, precum şi abuzul de poziţie dominantă (Articolele 101 şi 102 din Tratatul de funcţionare a UE). Comisia investighează potenţiale practici anticoncurenţiale în furnizarea şi transportul gazelor naturale în România, în special în legătură cu un presupus comportament anticoncurenţial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din Romania în alte state membre UE", se arată în acelaşi comunicat. Comisia Europeană precizează că aceste inspecţii neanunţate reprezintă un pas preliminar într-o investigaţie. Faptul că oficialii Comisiei fac astfel de inspecţii nu înseamnă că firmele sunt vinovate de comportament anticoncurenţial şi nici nu afectează rezultatul investigaţiei. Executivul comunitar adaugă că nu există un termen legal pentru încheierea anchetelor, iar durata depinde de mai mulţi factori, inclusiv de complexitatea cazului, cooperarea companiilor şi utilizarea dreptului la apărare. Potrivit Hotnews.ro, Romgaz a confirmat acţiunea de control. "Confirmăm acţiunea de control. Această se află în curs de desfăşurare, prin urmare nu putem face comentarii cu privire la motiv", a precizat Romgaz pentru site-ul citat.
miercuri, 8 iunie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu