Valeriu Zgonea a comparat situaţia din PSD cu cea a antilopelor gnu care, în căutarea hranei, aleg să se arunce într-un râu plin cu crocodili, urmându-şi astfel masculul alfa: "Mă uitam aseară la un documentar despre antilopele gnu. Şi în procesul lor de a căuta să ajungă acolo unde vor, trec peste un râu. Şi masculul alfa sare în râu şi, fără să gândească, fără să simtă ceea ce se poate întâmpla cu ele, toate sar după masculul alfa. Singura problemă este că acel râu este renumit ca fiind plin cu crocodili. Aşa se află şi PSD-ul astăzi: scapă cine poate. Eu am atras atenţia că este o mare eroare dacă liderul nu-şi asumă responsabilitatea funcţiei pe care o are, fiind principalul partid din România. În rest, fiecare are conştiinţa împăcată, eu am conştiinţa curată că am atras atenţia în interiorul partidului că vulnerabilizăm tot partidul şi miile de candidaţi şi va fi un subiect de dezbatere până la toamnă cu privire la integritate. De aici, cei care au luat decizia trebuie să comunice". În replică la declaraţiile lui Valeriu Zgonea, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, aflat într-o dispoziţie foarte spirituală, a comentat: "Înţeleg că astăzi antilopele l-au mâncat pe crocodil. Eu aşa citesc dacă mergem pe astea. Eu n-am ştiut de declaraţia asta, dar dacă mă gândesc aşa repede, în 2012 eram nişte antilope în faţa unui râu şi toţi de pe mal spuneau «hai să intrăm în râu» şi eu am intrat în râu, m-au mâncat crocodilii, unii au rămas pe la Camera Deputaţilor".
sâmbătă, 30 aprilie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu