Guvernele ar trebui să evite dependenţa de politică monetară, respectiv să aplice reforme structurale, este de părere Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI). Domnia sa a afirmat ieri, într-un interviu acordat agenţiei Bloomberg, că politicienii apelează la reforme doar atunci când o criză s-a declanşat deja şi nu înainte, aşa cum ar trebui, ca măsură de prevenţie. "Este riscant ca politica monetară să susţină o economie care nu poate creşte. Este o risipă de resurse", a afirmat doamna Lagarde, adăugând: "Politica monetară care susţine o economie va fi eficientă dacă va fi însoţită de implementarea unor reforme structurale. Nu sugerez că politica monetară este un lucru rău, însă sunt şi alte canale care necesită să fie deblocate. Băncile trebuie să aibă capacitatea să ofere împrumuturi pentru economie, nu să se confrunte cu credite neperformante". Domnia sa a menţionat că asistăm la slăbirea unor bănci şi a modelelor de bussines ale acestora. Christine Lagarde este de părere că unele bănci trebuie să-şi revizuiască complet modelul de afaceri, să devină atractive din nou pentru investitori.
joi, 14 aprilie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu