Expertul financiar Markus Kerber se teme că dacă Spania va claca, aşa cum s-a întâmplat cu Grecia şi Irlanda, Europa ar putea ajunge la fundul sacului. Tocmai de aceea, Kerber solicită iniţierea unor discuţii fără menajamente despre viitorul actualei uniuni monetare europene, cu atât mai mult cu cât unii economişti germani vorbesc tot mai des despre posibilitatea ca Berlinul să renunţe la euro şi să revină la marca germană, scrie Deutsche Welle.
Interesant este un raport al Băncii Centrale a Germaniei care arată faptul că există în circualație la ora actuală peste 6 miliarde de mărci germane în bancnote și alte peste 6 miliarde de mărci în monede (echivalentul a 7 miliarde de euro), ceea ce ar însemna că fiecare neamț are, în medie, 160 de mărci germane.
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
O miză de miliarde de euro Renault speră ca, împreună cu Nissan, să ajungă numărul unu pe piaţa automobilelor electrice. Constructorul francez va lansa, la jumătatea acestui an, versiuni electrice pentru două modele, Fluence şi Kangoo Express, iar pentru 2012 pregăteşte încă două surprize - Twizy şi Zoe, scriu jurnaliştii de la "Le Monde". Grupul Renaul-Nissan a investit în acest sector circa 4 miliarde de euro, dintre care 1,5 miliarde de euro au fost alocate pentru acumulatorii automobilelor electrice.
Fost ministru şi consilier prezidenţial la începutul anilor '90, iar apoi bancher timp de 14 ani, Negriţoiu afirmă că generaţia sa este de vină pentru derapajele repetate ale României.
Situaţia economică în care se află România marchează eşecul generaţiei politice a ani lor '90 încă la putere şi care îi are ca exponenţi pe preşedintele Traian Băsescu şi pe guvernatorul BNR Mugur Isărescu, susţine Mişu Negriţoiu, directorul general al ING, fost ministru al reformei în anii '90 şi apoi consilier al preşedintelui Ion Iliescu.
"Ne-am întors de unde am plecat: de la abordarea politicilor de bază până la calitatea actului de guvernare suntem înapoi la începutul anilor '90, când măcar aveam scuza că nu ştiam prea multe.Acum avem de fapt vulnerabilităţi mai mari decât înainte de intrarea în UE pentru că s-a văzut că la noi derapajele sunt repetabile: ne corectăm o dată şi pe urmă revenim la aceeaşi problemă.Acum 15-20 de ani nu ştiam ce şi cum să facem, apoi am ştiut, dar leam făcut greşit. Şi aşa am ajuns singura ţară din UE care continuă să lucreze cu Banca Mondială în programe de restructurare economică de bază. Este eşecul generaţiei politice a anilor '90 din care am făcut parte şi eu şi ai cărei exponenţ i sunt preşedintele Băsescu şi guvernatorul Isărescu." Negriţoiu împlineşte în primăvară 61 de ani, la Revoluţ ie având 39 de ani.
Isărescu face în august 62 de ani, iar Băsescu 60 în noiembrie, toţi trei fiind exponenţi ai generaţiei care avea în jur de 40 de ani la Revoluţie şi care a preluat poziţii de conducere în structuri ale statului. Negriţoiu a fost şef al Agenţiei investiţ iilor străine, ministru al reformei şi apoi consilier prezidenţial şi deputat până în 1997, când a intrat în sectorul bancar pe o poziţie de top management la ING Bank. De aproape cinci ani este CEO al ING Bank România şi afirmă că nu intenţionează să revină în zona administraţiei de stat.
Având în faţă scrisorile de intenţie pe care ministrul de finanţe şi guvernatorul BNR le trimiteau la FMI în urmă cu 17-18 ani, Negriţoiu consideră frapant că astăzi programul încheiat cu Fondul are aceleaşi obiective: consolidarea fiscală, adică încercarea de reducere a unui deficit bugetar pe care îl califică drept "endemic", reducerea cheltuielilor sociale, restructurarea companiilor de stat cu pierderi. "Este incre dibil cum vorbim despre aceleaşi lucruri. Până şi cifrele se repetă, iar structurile administraţiei noastre au rămas tot de nivelul Băncii Mondiale."
HAOS sau TERIFIANTA REALITATE?
Printr-o persoana de maxima incredere am aflat ce a declarat un membru PD-L, in urma unei sedinte cu usile inchise. Persoana in cauza este credincioasa si drept urmare, a hotarat sa plece din partid.
S-a primit un "mesaj" de la E. Barosso cum ca in doi-trei ani, populatia Romaniei trebuie sa scada cu 4 milioane.
Pentru aceasta, de la 1 ianuarie se vor introduce in paine si produsele de panificatie saruri de plumb, cadmiu si altele.
Cele mai multe victime vor fi din randul pensionarilor.
Chiar daca pare incredibil, TREBUIE sa stim si sa actionam in consecinta!
Solutia este sa nu mai consumam paine din comert si sa folosim faina din surse "bio"….deocamdata!
Dumnezeu sa ne apere!
Felicia Popa
ANTENA 1 BRASOV
sef statie
Str Lunga Nr 91
0744 361998
Tel:0268 547977
Fax:0268 547834
Comisia Europeana si FMI ne cer liberalizarea pretului la gaze. Este un subiect care agita spiritele de cateva ori pe an, din 2007 incoace. Mai ales la inceput de an, autoritatile romane anunta timid ca este timpul sa elaboreze un calendar al liberalizarii care sa fie prezentat institutiilor internationale. Insa, din motive sociale sau electorale, autoritatile romane au tot amanat intocmirea unui grafic. Liberalizarea inseamna renuntarea la reglementarea tarifelor si alinierea pretului gazelor din productia interna la nivelul celor din import, ceea ce nu ar fi un motiv de bucurie nici pentru agentii economici, nici pentru consumatorii casnici. S-ar crea un efect de domino, alinierea urmand sa se resimta si in inflatie. Aceasta tema a revenit iar in atentia publica, odata cu vizita delegatiei in tara. Si povestea se repeta, Ministerul Economiei dand asigurari ca va fi facuta o analiza.
Trimiteți un comentariu