marți, 19 iulie 2016


Lovitura de stat din Turcia a avut o desfășurare de neînțeles în cazul unei operațiuni planificate de strategi militari. Mai ales că Armata din Turcia avea experiența a patru lovituri de stat începând din 1960. Cine a dirijat operațiunea, cât din loviotua de stat este o diversiune televizată, cine câștigă după evenimentele stranii din noaptea de 15 iulie?  Preluarea prin forță a puterii de stat presupune capturarea și izolarea Executivului, scoaterea din joc a Parlamentului, preluarea controlului asupra punctelor de comunicație și eliminarea forțelor loiale guvernului. În epoca modernă, sprijinul popular și controlul opiniei publice este important, susținerea de către manifestanți, în stradă, asigurând legitimitate noii puteri.  Nici unul dintre aceste obiective nu a fost atins de puciști. Imaginea pe care au lăsat-o a fost de mimare a unor lovituri de forță, sau a unor măsuri luate pe jumătate, care nu au zdruncinat regimul Erdogan, dar I-au activat susținătorii.
Prin victoria împotriva loviturii de stat, Erdogan a compromis armata, care nu va mai putea niciodată să se amestece în politica Turciei, cum a mai făcut înainte. Astfel, Erdogan și-a eliminat singurul rival. A dispărut singura cale de limitare a puterii personale enorme pe care a acumulat-o președintele Turciei. Armata, garantă a laicității și democrației, cu ofițeri antrenați la Washington, a evitat până acum derapaje către formule dictatoriale sau către o guvernare teocratică. Acum, Armata e compromisă, iar Erdogan beneficiază de un mare sprijin popular. Are controlul total al Armatei. Mai mult, a obținut sprijinul Washingtonului, președintele Obama cerând ”sprijinirea guvernului ales”. După acest semnal, situația prezentată de media turce a evoluat rapid spre lichidarea focarelor de rezistență și arestarea puciștilor. Dacă până acum, Erdogan a fost un lider cu victorii economice și politice, acum este un lider cu victorii militare.

 

luni, 18 iulie 2016

Comisia Europeană a propus o serie de măsuri destinate creşterii pieţei UE pentru capitalul de risc (venture capital) în încercarea de a diversifica accesul la capital pentru micile companii din Europa, informează Reuters.  Fondurile de capital de risc (venture capital) investesc în firme noi şi mai riscante care în mod normal sunt refuzate de bănci sau alţi investitori mai conservatori. Acest segment este considerat un stimulent important al inovaţiei, dar deocamdată este un jucător mic în Europa cu o piaţă de cinci miliarde de euro, de aproape cinci ori mai mică decât în SUA, conform Agerpres.   Întreprinderile mici şi mijlocii din Europa îşi asigură 75% din finanţarea lor de la bănci şi în ultima perioadă au probleme în a obţine capital în condiţiile în care sectorul bancar se confruntă cu creşterea cerinţelor de capital.  În încercarea de a extinde piaţa de capital de risc, Executivul comunitar a propus ieri modificarea regulamentelor privind fondurile europene cu capital de risc (EuVECA) şi fondurile europene de antreprenoriat social (EuSEF), în ideea de a permite fondurilor mai mari să investească în start-up-uri riscante fără a trebui să respecte cerinţe sporite. Până acum, doar fondurile cu active sub administrare în valoare de peste 500 de milioane de euro puteau comercializa şi administra fonduri EuVECA şi EuSEF. Acest prag va fi eliminat. De asemenea, Comisia a propus extinderea categoriilor de active în care fondurile de capital de risc pot investi pentru a include companiile mici. În plus, se are în vedere reducerea costurilor, prin interzicerea explicită a taxelor impuse de autorităţile competente din statele membre gazdă, şi simplificarea proceselor de înregistrare şi prin stabilirea capitalului minim necesar pentru a deveni administrator.

duminică, 17 iulie 2016

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomanda, din nou, turistilor si altor cetateni romani aflati pe teritoriul Turciei sa evite orice deplasari care nu sunt necesare, in special in locuri aglomerate. Autoritatile ii sfatuiesc sa se informeze in permanenta asupra evolutiei situatiei interne, in contextul evenimentelor recente din aceasta tara.

Se recomanda cetatenilor romani sa verifice la operatorii de transport si de turism disponibilitatea efectuarii calatoriei spre si dinspre Turcia, subliniaza MAE intr-un comunicat transmis Agerpres.

Cetatenii romani pot apela telefonic Ambasada Romaniei la Ankara si Consulatele Generale ale Romaniei din Istanbul si Izmir prin intermediul Centrului de Contact si Suport pentru Cetatenii Romani din Strainatate, care functioneaza in regim de permanenta, la numerele:


+90.312.44.77.920
+90 212 3583541
+90 212 3580516
+90 212 3583537
+90 232 4650579

sâmbătă, 16 iulie 2016

Prim-ministrul turc a denuntat vineri seara o "tentativa ilegala" a unui grup din cadrul armatei, la scurt timp dupa inchiderea partiala in directia Asia-Europa a podului de pe Bosfor la Istanbul, potrivit unui canal de televiziune, citat de Agerpres. Avioane militare si elicopetere au fost vazute survoland capitala Turciei, Akara, acolo unde au fost auzite si focuri de arma, scrie Reuters citand un martor ocular. De asemenea, in Istanbul, cel mai mare oras din Turcia, au fost vazute elicoptere survoland zona. Premierul Binali Yildirim a declarat in urma cu cateva minute la o televiziune turca de stat ca actiunea fortelor loiale impotriva presupusilor complotisti continua, iar acestia "vor fi pedepsiti cat mai dur posibil". Aeroportul Atatutk din Istanbul este inchis, potrivit Hurryet, si tancuri se afla in fata lui....02.03: Un avion de vanatoare a doborat un elicopter militar folosit de cei care incearca sa ia controlul asupra puterii, anunta Reuters. 02.00: Bulgaria anunta ca isi consolideaza masurile de securitate la frontiera cu Turcia
01.57: Focuri de arma au fost auzite in jurul complexului prezidential din Ankara, a declarat un martor pentru agentia Anadolu, potrivit CNN.
01.43: Elicoptere militare au deschis focul langa sediul serviciului de informatii turc HQ, anunta agentia de stat Anadolu, citata de telegraph.
01.38: Tancurile care au inconjurat cladirea parlamentului turc (Ankara) au deschis focul, a declarat un martor pentru Reuters.
01.33: Doua explozii puternice au fost auzite in centrul capitalei turce, anunta Reuters.
01.25: MAE a emis o atentionare de calatorie pentru Turcia. Puteti consulta comunicatul MAE aici.
01.21: Politico: militarii au anuntat ca vor respecta toate tratatele internationale la care Turcia e parte.
01.14: NBC News citeaza surse militare americane care spun ca Erdogan ar fi cerut azil in Germania dupa ce i-a fost refuzata aterizarea in Istanbul
01.09: Cladirea parlamentului turc a fost inconjurata de tancuri, anunta Reuters. Focuri de arma au fost auzite pe aeroportul din Istanbul.
01.07: Impuscaturi si explozii sunt raportate in capitala Ankara si Istanbul. Multimi mari de cetateni sunt pe strazi.
01.05: Un tanc care se indrepta spre resedinta premierului din Ankara a fost oprit de cetateni. 
00.59: O explozie a avut loc la sediul televiziunii de stat, scrie telegraph.co.uk.
00.55: Un elicopter militar a deschis focul asupra capitalei turce, anunta Reuters.
00.52: O explozie puternica a fost auzita la Ankara.
00.48: Oamenii au inceput sa iasa in strada.
00.43: Lira turceasca a scazut la cel mai redus nivel din ultimele trei saptamani in raport cu dolarul American

vineri, 15 iulie 2016

Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a criticat joi în termeni duri componența noului guvern britanic condus de Theresa May, care în opinia lui vizează mai ales 'satisfacerea coeziunii interne a Partidului Conservator și se concentrează mai puțin pe viitorul țării', potrivit AFP.  ''Regatul Unit trebuie să rupă cercul vicios periculos ce are impact direct asupra restului Europei'', a estimat Schulz, într-o declarație.  Theresa May a surprins atunci când i-a încredințat portofoliul afacerilor externe fostului primar londonez Boris Johnson, eurosceptic declarat și unul dintre susținătorii ieșirii Marii Britanii din forul comunitar, și când a anunțat crearea unui minister special pentru Brexit, care va fi condus de David Davis, fost secretar de stat pentru afaceri europene.  ''Nu bunăstarea țării este principalul criteriu în luarea deciziei politice a doamnei May, ci calcule politice interne'' ale Partidului Conservator, a insistat Martin Schulz.
''Ne găsim într-o situație incertă și dificilă în Europa și acesta este motivul pentru care toți cei implicați trebuie să acționeze cu o foarte mare responsabilitate'', a spus politicianul german.

joi, 14 iulie 2016

Ministrul spaniol al economiei, Luis de Guindos, a anuntat marti ca Madridul propune o majorare a impozitului pe profit pentru a reduce in 2017 deficitul sub pragul de 3% din PIB si pentru a evita astfel o sanctiune din partea UE pentru derapaj bugetar, scrie AFP. "Vom propune o masura privind impozitul asupra profitului companiilor, (...) o masura puternica", ce va aduce la buget 6 miliarde de euro, a declarat Guindos, la Bruxelles.  In urma cu o zi, presedintele Eurogrup, Jeroen Dijsselbloem, a anuntat oficial ca zona euro va declara derapaj bugetar in Spania si Portugalia, o procedura de sanctionare care presupune ca, in urmatoarele 20 de zile, Comisia Europeana sa formuleze o propunere de amenda.  Jeroen Dijsselbloem a precizat ca, la reuniunea ministrilor de Finante din zona euro, care are loc marti, acestia vor sustine propunerea Comisiei Europene de sanctionare a celor doua tari pentru derapaj bugetar. Portugalia si Spania ar urma sa aiba la dispozitie 10 zile pentru a explica de ce nu s-au incadrat in tintele de deficit si cum intentioneaza sa rectifice derapajul.  Executivul european va avea 20 de zile la dispozitie pentru a dispune o amenda care poate merge pana la 0,2% din produsul intern brut al fiecarei tari.  Comisarul european pentru afaceri economice si financiare, Pierre Moscovici, nu a exclus insa varianta ca amenzile dispuse sa fie "egale cu zero".  In 2015, Spania a inregistrat un deficit de 5% din PIB, mult peste cifrele stabilite de Pactul de stabilitate (3% din PIB) si obiectivele asumate in fata Comisiei, de 4,2%. Portugalia a afisat un deficit de 4,4% din PIB anul trecut.