marți, 10 iulie 2012

De retinut...

Un paradis fiscal falimentar deţine preşedinţia UE  Potrivit agenţiei de rating Moody's, deficitul celor două bănci cu cea mai mare expunere pe Grecia se ridică la 20% din PIB-ul ţării, ceea ce face aproape imposibilă finanţarea datoriei din resurse interne. Cipru este un paradis fiscal pentru miliardarii ruşi şi pentru traficanţii de orice fel din Israel, Turcia, Liban, Siria, Iran, teritoriile palestiniene sau securiştii din România, dar nici unii din aceşti „investitori" nu plătesc taxe şi impozite, şi, prin urmare, nu pot alimenta bugetul de stat şi contribui la plata datoriilor. Cipru este, în acest moment, un paradis fiscal falimentar şi, dacă există o metaforă mai bună pentru ceea ce se întâmplă în Europa, Cipru deţine, de la 1 iulie, preşedinţia Uniunii Europene. Un paradis fiscal falimentar pentru ruşi şi orientali conduce, în prezent, Europa.
Comuniştii - De parcă n-ar fi fost de-ajuns că este o ţară profund îndatorată, profund coruptă şi falimentară, Cipru mai are şi un preşedinte comunist. Demetris Christofias, preşedintele ţării (şi unul dintre cei trei preşedinţi participanţi la Consiliul European, ni se spune) este, de asemenea unul dintre liderii partidului comunist Akel şi are relaţii excepţional de strânse la Moscova. „Nu vă temeţi, n-o să aducem comunismul în Cipru, doar pentru că avem relaţii bune cu Rusia", a declarat Christofias vineri, într-o conferinţă de presă alături de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Faptele sunt însă greu de dezminţit.
În slujba Rusiei - Încă de la mijlocul anilor '70 era un adevăr acceptat de toate statele occidentale că dacă există o „coloană a cincea" sovietică şi, ulterior, rusească, în Europa, aceasta este Grecia. Mai târziu, o dată cu extinderea Uniunii Europene, Ciprul s-a înscris, la rândul său, drept unul dintre cei mai importanţi candidaţi. Aproape toţi oligarhii ruşi agreaţi sau nu de Vladimir Putin şi-au înregistrat companiile în Cipru şi derulează afaceri prin aceste companii care nu sunt altceva decât nişte căsuţe poştale. Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce îi priveşte pe oligarhii din celelalte ţări (foste) comuniste: Dan Voiculescu a condus firma „de comerţ exterior" a Securităţii, Crescent, din Cipru, iar după o ştire publicată săptămâna trecută, Sorin Ovidiu Vîntu ar fi redevenit acţionar majoritar al Realităţii TV tot printr-o firmă înregistrată în Cipru.
Liderul grupului PPE din Parlamentul European, Joseph Daul, declarase, vineri, că înlăturarea din funcţie a şefului statului şi a preşedinţilor celor două Camere în doar patru zile, prin încălcarea regulamentelor Parlamentului, a Constituţiei şi legilor poate fi considerată "lovitură de stat". "În numele delegaţiilor europarlamentarilor social-democraţi şi liberali, din România, vă transmitem mesajul nostru de îngrijorare şi revoltă, cu privire la afirmaţiile pe care le-aţi făcut după votul din Parlamentul României, în care a fost suspendat Preşedintele Traian Băsescu", se arată în scrisoarea semnată de eurodeputaţii PSD şi PNL. Aceştia apreciază că afirmaţiile lui Joseph Daul sunt "profund deplasate şi în total dezacord cu realitatea". "Vă solicităm să ne explicaţi, în acord cu legile în vigoare, la ce v-aţi referit când aţi vorbit despre «lovitura de stat» din România. De asemenea, asteptăm scuzele dvs. publice adresate poporului român, pentru afectarea gravă a credibilităţii României, prin acuzaţiile dvs. false", i-am transmis europarlamentarii USL preşedintelui Partidului Popular European. În scrisoarea semnată de europarlamentarii români se mai precizează că dacă preşedintele PPE va verifica atent informaţiile pe care le primeşte, va vedea că "acest vot pentru suspendarea lui Traian Băsescu a venit în urma unui aviz acordat de Curtea Constituţională, şi în urma unui vot extins, în Parlament". ..."În acest vot s-au exprimat nu doar parlamentari ai PSD sau PNL, dar şi parlamentari din alte grupuri parlamentare, precum UNPR sau UDMR (această ultimă formaţiune aparţinând chiar familiei politice din care faceţi şi dumneavoastră parte!). Prin urmare, acest vot a fost legitimat de parlamentari din trei familii politice europene respectabile", adaugă eurodeputaţii PSD şi PNL. În scrisoare se mai precizează că acest vot, din Parlament, va fi urmat peste trei săptămâni de un referendum naţional, la care românii vor fi chemaţi să se exprime.

luni, 9 iulie 2012

Grupul bancar francez Societe Generale a redus finanţarea către subsidiara din Grecia, Geniki, şi analizează mai multe strategii privind o posibilă ieşire de pe piaţa greacă, au declarat analiştii care s-au întâlnit recent cu directorul financiar de la Societe Generale, Bertrand Badre, citaţi de Reuters şi preluaţi de Agerpres.
Deşi expunerea Societe Generale pe Grecia este la un nivel scăzut, în special comparativ cu cea a Credit Agricole, care deţine banca elenă Emporiki, Bertrand Badre a declarat că Societe Generale este la fel de activă ca şi Credit Agricole în căutarea unei strategii de exit.
National Bank of Greece, cea mai mare bancă comercială din Grecia, a confirmat luni că poartă discuţii cu Credit Agricole privind o posibilă preluare a Emporiki Bank.
"Este clar că Societe Generale caută o uşă de ieşire", a declarat Alex Koagne de la Natixis, unul din analiştii care au luat parte la întâlnirea cu Bertrand Badre. Potrivit analistului, Bertrand Badre a spus şi că Societe Generale şi-a redus la zero liniile de finanţare către Geniki.
O purtătoare de cuvânt de la Societe Generale a confirmat că finanţarea către Geniki a fost redusă la un nivel "minim", dar a relativizat declaraţiile lui Badre referitoare la o strategie de exit, adăugând că grupul francez monitorizează cu atenţie situaţia depozitelor la Geniki.
La rândul lor, analiştii JP Morgan au publicat un raport potrivit căruia, în urma reducerii liniilor de finanţare, expunerea Societe Generale pe Geniki se ridică la 300 milioane de euro sub formă de capital şi datorii subordonate. "Grupul ar putea, de asemenea, analiza posibilitatea vânzării Geniki, lucru care ar trebui să fie mai uşor de ralizat având în vedere faptul că Geniki este o bancă mai mică decât Emporiki", susţin analiştii de la JP Morgan.
Atât Geniki, cât şi Emporiki au primit acces la lichidităţile oferite de urgenţă de Banca centrală a Greciei, ceea ce a permis băncilor mamă din Franţa să-şi reducă finanţarea.
Grupul Societe Generale este unul dintre cele mai mari grupuri de servicii financiare din zona euro.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Circa 277.000 de computere sunt infectate în toată lumea

Utilizatorii de net din orice colţ al lumii, care au calculatorul infectat cu virusul Alureon/DNS Changer bot, vor rămâne, luni, fără internet, scrie Daily Mail. Intraţi pe site-ul www.dcwg.org, construit de FBI, pentru a verifica dacă vă aflaţi printre cei cu sistemele infectate. Virusul - un software creat să redirecţioneze userii –hoţi de informaţii personale şi financiare de la site-urile de încredere spre site-uri fantomă-, a infectat, anul trecut, sute de mii de calculatoare din toată luma. Pentru a opri ofensiva hackerilor, FBI-ul a creat un net "de siguranţă", care filtrează calculatoarele infectate prin serverele instituţiei. Aceste servere vor fi oprite luni, iar sistemele încă infectate vor pierde conexiunea la internet fără niciun fel de avertisment.Singurele avertizări în acest sens au fost trimise prin intermediul Facebook şi Google. De asemenea, furnizorii de internet şi-au anunţat clienţii despre pericol, iar FBI-ul a creat pagina www.dcwg.org pentru informarea şi verificarea calculatoarelor pentru a afla dacă sunt infectate sau nu.
Circa 277.000 de computere sunt infectate în toată lumea, dintre care 64.000 funcţionează în Statele Unite. Sursa : capital.ro

vineri, 6 iulie 2012

TRAIAN BĂSESCU A FOST SUSPENDAT. Referendum pentru demiterea preşedintelui pe 29 iulie. Traian Băsescu va susţine o conferinţă de presă în această seară, de la ora 22.00. Vor fi primele declaraţii după decizia Parlamentului de a-l suspenda. Rămâi pe evz.ro pentru a vedea ce are de spus Traian Băsescu. USL i-a atras de partea sa la votul de azi pe reprezentanţii UDMR, UNPR şi pe cei ai minorităţilor naţionale, obţinând 256 de voturi în favoarea suspendării (ar fi fost de ajuns şi 217 voturi). Referendumul în care cetăţenii vor decide dacă şi-l doresc sau nu pe Traian Băsescu în funcţia de preşedinte va avea loc pe 29 iulie. Crin Antonescu va fi, până atunci, preşedinte interimar.
Presedintia anunta vineri seara, dupa ce presedintele Traian Basescu a fost suspendat de Parlament, ca a trimis Curtii Constitutionale (CCR) "o cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Parlamentul Romaniei si Presedintele Romaniei". In Comunicatul de presa remis presei nu se specifica despre ce conflict e vorba.....Intrebat intr-o conferinta de presa cum comenteaza acest demers al Presedintiei, Crin Antonescu a spus ca asteapta mai intii sa vada despre ce e vorba in cererea depusa la CCR.  Traian Basescu a spus, la finalul discursului din Parlament, ca "eu sunt la Cotroceni, astept eventual decizia CCR care sa stabileasca presedintele interimar pentru a preda mandatul"

Monica Macovei ....


"Iată ce text interesant găsim într-o mărturie a generalului Chiţac care foloseşte în apărarea sa, pentru a afirma că poliţia nu a comis violenţe împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii, o declaraţie a procurorului…Monica Macovei", scrie Varujan Vosganian pe blog.
« Am luat contact cu problema Piaţa Universităţii în mai multe etape. Prima etapă a fost în ziua de 13 iunie 1990. Eram procuror la fosta procuratură a sectorului 1 şi, împreună cu alţi doi colegi din aceeaşi unitate am fost trimisă la Unitatea Militară de la Măgurele, unde am întâlnit câţiva colegi de la fosta Procuratură a Municipiului Bucureşti, Alexandru Ţuculeanu, Cornel Popescu, Emil Dinu.
La Măgurele am văzut în curtea unităţii că cei ridicaţi din Piaţa Universităţii stăteau la mese şi scriau unele declaraţii sub supravegherea unor poliţişti. Nu am văzut niciun act de violenţă. Citind aceste declaraţii am spus: Nu rezultă comiterea niciunei infracţiuni. Toată lumea pleacă acasă.”
Câtă veselie! Cu alte cuvinte, în 13 iunie totul a fost roz, şi raziile poliţiei printre corturile manifestanţilor, şi asaltul Facultăţii de Arhitectură şi întreg simulacrul de după aceea. Nu a existat niciun act de violenţă. Realitatea povestită de cei reţinuţi la Unitatea Militară de la Măgurele e cu totul alta. Dar oare procurorul Monica Macovei nu s-a întrebat de ce a fost folosită o unitate militară pentru a interoga persoane paşnice arestate din Piaţa Universităţii? Acesta e statul de drept pe care îl promovează doamna Monica Macovei, cea care apăra poliţia agresoare în 13 iunie 1990?
Aţi citit vreodată, doamnă fostă procuror, mărturiile arestaţilor de la Măgurele, din zilele următoare? Cum erau bătuţi de cordoane de poliţişti prin care erau siliţi să treacă? Cum erau terorizaţi cu câîni şi cum erau bătuţi atunci când cereau să iasă pentru a-şi face necesităţile? Cum cei mai mulţi au fost nevoiţi să doarmă pe beton, în hangarul de avioane nopţi în şir? Cum minerii făceau razii printre ei, ca să-i înfricoşeze? Cum la plecare au fost ameninţaţi că dacă spun ceva vor fi căutaţi şi arestaţi din nou? Cum v-aţi simţit ca procuror când marele eminescolog Petru Creţia a fost bătut bestial, împreună cu alţe sute de cetăţeni ai Bucureştiului? Când fântâna arteziană de la Piaţa Universităţii a fost umplută cu trupurile lipsite de simţire ale celor măcelăriţi în Piaţa Universităţii? Chiar n-aţi văzut acte de violenţă? Astea sunt valorile pe care le apăraţi ca procuror al Republicii, doamna Macovei? În numele lor ne daţi astăzi lecţii?
Înţeleg, din declaraţia dumneavoastră, că aţi luat act cu “problema” Piaţa Universităţii în mai multe etape. Nu vreţi să ne povestiţi câte ceva şi despre celelalte etape în care aţi luat act cu “problema” respectivă?