Media marilor indici bursieri pare să fie tot mai mare, stând foarte aproape de recordurile stabilite acum câteva săptămâni. O mulţime de comentarii par să fie exagerate. Comentatorii par să aştepte ca cifrele să scadă şi piaţa să se prăbuşească. Cu toate acestea, specialiştii ar trebui să înceteze să acţioneze ca şi cum lumea se va sfârşi, scrie portalul Business Insider.Chiar si investitorii de retail sunt mai mult sceptici decât optimişti. De fapt, sentimentul de optimism s-a aflat sub media pe termen lung timp de 43 de săptămâni. Această perspectivă pesimistă este nejustificată, potrivit lui Scott Colyer, CEO si director de investitii la Advisors Asset Management. "Cred că există o mulţime de pesimism", a declarat Colyer pentru Business Insider. "Există o mulţime de sceptici acolo, încercând să îşi dea seama de ce acţiunile au ajuns la acest nivel şi când vor cădea. Oamenii sunt mult prea pesimişti." Scott Colyer, a cărui firmă manageriază active în jurul valorii de 16,5 miliarde de dolari, a remarcat că acest fenomen nu este neapărat nou.
"Oamenii care au spus "Vinde în Mai!” au greşit, oamenii care au spus că August este una dintre cele mai rele luni pentru acţiuni au greşit", a spus Colyer. "În cele din urmă, trebuie să-i mai şi ignori." Pentru a avea o scădere serioasă, potrivit lui Colyer, trebuie să existe o deteriorare a perspectivelor de câştig, slăbirea tabloului economic sau un şoc extern. În timp ce ultimul dintre cele trei este greu de prezis, câstiguri mai puternice din al doilea trimestru sunt un semn încurajator. "Au existat proiecţii, cum ar fi S&P 500 agregat, potrivit cărora câştigurile urmau să fie în scădere cu 7% sau cam asa ceva pentru al doilea trimestru", a spus Colyer. "în realitate ele au scăzut cu doar 2%, ceea ce este mult mai bine decât ultimul trimestru şi ne aşteptăm ca ele să fie pozitive în trimestrul următor." În plus, datele economice bine susţinute - dar poate că nu grozave -, nu indică o recesiune gravă. Acest lucru, din păcate, nu îi opreşte pe oameni să vină şi să spună că că pieţa de valori este în scădere. "Când ajungi la noi maxime, instinctul oamenilor este de a apela la un maxim", a spus "Ei spun: "Trebuie să găsesc un motiv pentru care să părăsesc jocul."
Colyer a spus că mulţi investitori încearcă să "contorizeze piaţa", ceea ce înseamnă de obicei o prognoză a când va fi cel mai probabil sus. Problema este că această contorizare a pieţei de obicei nu funcţionează şi îi poate duce pe investitori spre greşeli. Deci, sfatul de bază al lui Scott Colyer pentru investitori este: Relaxaţi-vă şi gândiţi pe termen lung!