joi, 28 iulie 2016

Veniturile bugetului general consolidat au fost de 108,4 miliarde de lei, ceea ce reprezintă 14,3% din PIB. S-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din: impozitul pe profit (+12,5%), accize (+7,7%), contribuţii de asigurări sociale (+6,3%), impozitul pe salarii şi venit (+2,3%), precum şi din taxa pe utilizarea bunurilor (+15,5%).  În ceea ce priveşte încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioada a anului 2015, de 9,5%, atât din cauza reducerii cotei standard de TVA de la 24% la 20% de la 1 ianuarie 2016, care s-a reflectat în încasările din februarie, cât şi în urma introducerii unei cote reduse la alimente de 9%, aplicată de la 1 iunie 2015. Faţă de programul stabilit pentru primul semestru, încasările din TVA au fost cu 1,6% mai mari.  Încasările din contribuţii de asigurări sociale la bugetul general consolidat au fost mai mari cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care sunt influenţate negativ de creşterea volumului vărsămintelor la Pilonul II de pensii, datorită creşterii cotei de contribuţii de la 5% în anul 2015, la 5,1% în anul 2016, precum şi de aplicarea Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care nu se mai plătesc la bugetul asigurărilor sociale de stat contribuţiile de asigurări sociale aferente angajatorului din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale.

miercuri, 27 iulie 2016

China invadeaza piata mondiala a petrolului. Ce se ascunde in spatele goanei dupa titei. Preturile petrolului au castigat 33% in prima jumatate a acestui an, ceea ce ii face pe unii sa creada ca slabiciunea cotatiilor titeiului este de domeniul trecutului. Mai multi experti continua sa sublinieze intreruperile legate de aprovizionare, in special in Nigeria si Canada, ca principal motiv al cresterii preturilor, se arata intr-o analiza realizata de Ebele Kemery de la JPMorgan Asset Management, preluata de publicatia Business Insider. Titlurile senzationale au indepartat atentia de la adevaratul conductor al aprecierii preturilor, care este cererea neasteptata din partea Chinei - Setea de petrol a statului chiez a fost atat de mare, incat natiunea a adunat tiptil stocuri de titei in ultimele sase luni, invingand chiar si asteptarile celui mai dezamagit analist. Cele mai recente date privind cererea de petrol, publicate de US Energy Information Administration EIA publicate in buletinul pe luna Iulie privind previziunile pe termen scurt in domeniul energiei confirma faptul ca surpriza nu a venit in urma constrangerilor aprovizionarii, asa cum au sugerat mai multe articole de presa, ci mai degraba in urma cererii. EIA a revizuit in sus cererea de petrol la nivel mondial pe prima jumatate a anului 2016 cu aproape 400.000 de barili pe zi fata de previziunile publicate in decembrie 2015, comparativ cu o revizuire de doar 5000 de barili pe zi in aprovizionarea cu petrol la nivel mondial realizata pentru aceeasi perioada

marți, 26 iulie 2016

Uniunea Europeană nu va iniţia nici măcar discuţii informale cu Marea Britanie înainte ca Londra să declanşeze procedura de ieşire din UE, afirmă Kristalina Gheorghieva, unul dintre vicepreşedinţii Comisiei Europene, dând asigurări că acordul cu britanicii va fi corect, informează Reuters.  "Nu este posibil să avem nici măcar discuţii informale, deoarece este necesar să avem claritate în privinţa parcursului pe care îl va avea Marea Britanie", a declarat Kristalina Gheorghieva, comisarul UE pentru Afaceri Bugetare şi Resurse Umane, citată de Mediafax. "Nu pot vedea cum putem discuta despre situaţii ipotetice în chestiuni de o asemenea importanţă", a subliniat comisarul bulgar, explicând că negocierile informale ar influenţa decizia Londrei. Gheorghieva a explicat că negocierile cu Marea Britanie vor fi dure, dar corecte. "Nu vreau ca oamenii să rămână în Uniunea Europeană pentru că se tem de sancţiuni în cazul ieşirii. Vreau să rămână pentru că în UE sunt mai puternici", a spus Gheorghieva.

luni, 25 iulie 2016

Încrederea consumatorilor din Uniunea Europeană a scăzut, în iulie, mai mult decât a celor din zona euro, semn că votul britanicilor pentru ieşirea din UE (Brexit) ar putea afecta mai puţin blocul monetar decât ţările din afara sa.  Comisia Europeană a estimat, săptămâna aceasta, că indicele privind încrederea consumatorilor din zona euro s-a diminuat cu 0,7 puncte luna aceasta, la -7,9 puncte, de la -7,2 în iunie. Analiştii anticipau un declin până la -8 puncte.  La nivelul întregii Uniuni Europene, indicele privind încrederea consumatorilor a coborât cu 1,8 puncte, la -7,6 puncte, cel mai redus nivel din ultimii doi ani. "Este încurajator faptul că această estimare privind încrederea - prima lansată după votul pentru Brexit -, arată numai un declin moderat al încrederii în zona euro", este de părere Marco Protopapa, economist la "JPMorgan", citat de Economic Times. Comisia Europeană nu furnizează datele privind situaţia încrederii consumatrilor din fiecare stat membru al UE. 

duminică, 24 iulie 2016

Turcia va suspenda temporar Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după ce a anunțat instituirea stării de urgență, în urma puciului eșuat. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Numan Kurtulmus (foto). Consiliul Național de Securitate din Turcia și Cabinetul de la Ankara au aprobat, azi-noapte, recomandarea președintelui privind instituirea stării de urgență. „Scopul acestei declarații de alertă este, în fapt, să putem face pași eficienți, pentru a scăpa de amenințarea aceasta, cât mai curând posibil, fiindcă este vorba de o amenințarea la adresa democrației, a statului de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești din țara noastră”, a explicat Recep Erdogan... Vicepremierul Numan Kurtulmus a declarat, azi, că Turcia va urma exemplul Franței, care a făcut același lucru după atacurile teroriste din noiembrie anul trecut, de la Paris, conform The Independent.  Anterior, președintele turc, Recep Erdogan, a declarat stare de urgență pentru trei luni, în Turcia, astfel încât „autoritățile să acționeze rapid și mai eficient împotriva celor care au pus la cale lovitura de stat.”  Într-o declarație citată de NTV, Kurtulmus a spus că starea de urgență se va încheia într-o lună și jumătate. El a vorbit despre „eșecuri structurale și personale ale serviciilor secrete”, în timpul tentativei de lovitură de stat, și a precizat că restructurarea armatei este în curs.  Democrația turcă este mai puternică decât oricând, după eșecul loviturii de stat de weekendul trecut, pentru că a unit turcii din tot spectrul politic, a spus vicepremierul Mehmet Simsek, citat de Reuters. „Mediul propice pentru compromisul politic este mai puternic decât oricând”, a declarat Simsek postului de radio NTV. El a precizat că economia de piață din Turcia va continua să funcționeze, așa cum a făcut-o și până acum, în ciudat șocurilor politice recente șia declarării stării de urgență.

sâmbătă, 23 iulie 2016