Lumea televiziunii din America este zguduită de un scandal care ar putea implicaţii foarte mari în ceea ce înseamnă viaţa corporatistă şi puterea executivilor de top care au pe mână decizia şi banii.
Cel mai puternic executiv din televiziunea americană, şeful canalului Fox News, Roger Ailes, este acuzat de o fostă prezentatoare de top că a hărţuit-o, şi după ce nu i-a răspuns la avansuri a decis să îi termine contractul. Gretchen Carlson, fosta prezentatoare Fox News, a lansat miercuri nişte declaraţii care au stârnit unul dintre cele mai mari scandaluri de hărţuire. Carlson a părăsit Fox News pe 23 iunie, când contractul i-a expirat.”Am fost dată afară pentru că am refuzat să întreţin relaţii sexuale cu şeful meu, ceea ce a dus la hărţuire şi la un tratament total neadecvat în redacţie”, a spus ea. ”Alies a retaliat puternic împotriva mea şi mi-a sabotat cariera pentru că i-am respins avansurile sexuale şi m-am plâns de hărţuire sexuală ”. Alies, unul dintre cei mai mari moguli media din SUA, a spus că ”Dacă tu şi cu mine am fi avut o relaţie în urmă cu mai mult timp, acum erai mult mai bine, la fel şi eu”. Carlson este fostă MIss America şi absolventă a Universităţii Stanford. Carlson a lucrat la CBS News ca şi corespondent înainte să se alăture Fox în 2005. Robert Ailes, mâna dreaptă a celui mai influent mogul din lume, Robert Murdoch, a creat din nimic cel mai puternic post de ştiri la ora actuală din Statele Unite, Fox News. Acest post a depăşit CNN şi este considerat canalul care poate influenţa rezultatul alegerilor. Fox News l-a promovat continuu pe Donald Trump, reuşind să aducă în faţa televizoarelor peste 20 de milioane de americani la o dezbatere politică.