Comisia Europeană doreşte să înfinţeze în timpul mandatului lui Jean-Claude Juncker o Uniune Energetică Europenă care va avea drept principal scop să fugă ruşi, de gazul şi de energie furnizate de aceştia. Se urmăreşte consolidarea puterii de negociere a statelor membre şi a UE faţă de terţi (în special cu ruşii), dezvoltarea surselor de energie indigene în spaţiul comunitare, diversificarea surselor de energei, mai ales petrol şi gaze naturale, şi consolidarea comunităţii energetice. Cum se traduc în practică aceste dorinţi: toţi europenii vor plăti acelaşi tarif la gaze şi curent, indiferent dacă e român, neamţ sau luxemburghez, se elimină producătorii ineficienţi, se interconectează mai bine statele cu conducte şi reţele electrice, se uşurează accesul la surse energetice. În final, se va ajunge la creşterea securităţii energetice pentru toată Uniunea şi se vor elimina fricile cauzate de toanele ruşilor care închid robinetul ori de câte ori se supără sau nu se înţeleg cu ucrainenii.
Acest plan este foarte generos dar comportă câteva observaţii. Puterea energetică diferă de la stat la stat. Unele sunt furnizoare de securitate energetică iar altele sunt consumatoare. România se află într-o postură fericită. În acest an, importurile de gaze ruseşti tinde spre zero şi la electricitate este un exportator net. În plus, are un potenţial ridicat de creştere a resurselor, prin punerea în valoare a zăcămintelor din Marea Neagră. Din această cauză, la negocierea formării Uniunii Energetice Europene, România trebuie să pună câteva condiţii, pentru că preţul utilităţilor se va egaliza pe întreg întinsul spaţiului comunitar însă veniturile vor fi diferite de la stat la stat.