
sâmbătă, 4 aprilie 2015

vineri, 3 aprilie 2015

joi, 2 aprilie 2015
Potrivit Pacific Investment Management Company (PIMCO), care administrează PIMCO Total Return Fund, cu active de peste 143 miliarde de dolari, zona euro nu va putea rămâne în forma actuală dacă guvernele din regiune nu vor ajunge la o decizie privind o colaborare mai strânsă, relatează The Telegraph. "Lecţia dată de istorie este că acest status quo nu este sustenabil. Nu avem un precedent care să demonstreze că acet tip de structură, bazată pe o politică monetară centralizată şi o fiscalitate descentralizată, poate să reziste pe parcursul mai multor decenii", a declarat Andrew Bosomworth, director executiv al PIMCO. Bosomworth a adăugat că ascensiunea recentă a partidelor populiste din zona euro, precum Syriza în Grecia, Podemos în Spania şi Frontul Naţional în Franţa, reflectă nemulţumirea crescândă a populaţiei în privinţa economiei din regiune şi a euro. "Persistenţa unei slabe creşteri economice se manifestă printr-o lipsă de sprijin pentru moneda unică europeană, care la rândul ei conduce la ascensiunea la putere a partidelor politice care vor retragerea monedei", a spus Bosomworth. Cu toate acestea, PIMCO nu se aşteaptă la o schimbare în structura zonei euro în viitorul apropiat, în ciuda problemelor create de situaţia din Grecia.
Potrivit lui Bosomworth, zona euro ar avea prea mult de pierdut dacă ar forţa o ieşire a Greciei din regiune. "Într-un fel, situaţia este similară unui război atomic. Un atac ar fi atât de dezastruos, încât pur şi simplu nu ataci", a spus el.
miercuri, 1 aprilie 2015

Liderii UE vor discuta despre sanctiunile impuse Rusiei pentru actiunile sale din Ucraina intr-un Consiliu European saptamana viitoare la Bruxelles, iar anumite tari (mai ales cele din estul Europei) fac presiuni pentru o decizie rapida de prelungire a sanctiunilor. Dar printre cei 28 de sefi de stat si de guvern exista cativa care nu vor prelungirea sanctiunilor, a precizat oficialul european, care a facut declaratiile sub protectia anonimatului.
marți, 31 martie 2015

În discuţiile privind protecţia datelor, la reuniunea din octombrie 2014, Consiliul a ţinut, de asemenea, o dezbatere politică generală privind dreptul de a fi uitat şi implicaţiile acestuia pentru libertatea de exprimare. Această dezbatere a avut loc în urma hotărârii din 2014 a Curţii Europene de Justiţie în cauza Google/ Spania. În hotărârea respectivă, Curtea de Justiţie a clarificat modalităţile în care persoanele vizate îşi pot exercita drepturile la ştergerea datelor la opoziţie faţă de prelucrarea datelor de către operatorii de motoare de căutare ("dreptul de a fi uitat”).
luni, 30 martie 2015

Abonați-vă la:
Postări (Atom)