IMM-urile au tot mai puţine surse de credit banca în Europa, iar situaţia va mai dura cel puţin cinci ani, potrivit unui studiu PwC.

De obicei, IMM-urile europene nu se bucură de acelaşi nivel de acces la pieţele de obligaţiuni ca cele din SUA. În timp ce emiterea de obligaţiuni s-a consolidat în ultimii anii în Europa, totalul creditelor bancare include marea majoritate a datoriilor companiilor europene, în comparaţie cu mai puţin de 30% în SUA.
Există aşadar o oportunitate majoră pentru instituțiile non-bancare de a acorda credite pentru întreprinderile europene mici și mijlocii. Acest segment oferă cea mai mare arie de creştere pentru creditele non-bancare, cu împrumuturi care se încadrează între 10 mil. Euro şi 50 mil. Euro. Sub acest nivel, împrumuturile pot fi prea mici pentru a trezi interesul instituţiilor non-bancare; peste acest nivel, companiile au de obicei un rating de credit individual şi acces mai uşor la alte surse de finanţare.“Posibilitatea de a se împrumuta la preţuri accesibile a fost mereu o provocare pentru IMM-urile din Europa, iar acum situaţia este mai acută ca oricând. În anii următori, este posibil ca multe IMM-uri să considere condiţiile de creditare prea exigente şi creditele bancare aproape inaccesibile. În timp ce vor dori să investească tot mai mult pentru creşteri viitoare, băncile europene vor rămâne sub presiunea de a-şi reduce şi controla gradul de îndatorare. Astfel, oportunităţile de împrumuturi non-bancare în Europa sunt imense şi va continua să crească în următorii ani. Considerăm că există potenţial ridicat pentru instituţiile de credit non-bancare de a combina noi tranşe de creditare cu achiziționarea de portofolii de credite „non-core”. Se estimează că băncile europene au portofolii de credite non-core în valoare de 2,4 mii de miliarde de Euro, din care numai jumătate sunt credite performante. Achiziţionarea unor asemenea pachete de credite ar ajuta creditorii non-bancari să-şi consolideze creşterea organică – accelerând investiţiile în această categorie de active”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Partener, Servicii de Consultanţă, Tranzacţii, PwC România.

CE a redus prognoza de creştere economică pentru zona euro şi se aşteaptă la inflaţie scăzută.  CE a urcat prognoza pentru avansul Produsului Intern Brut (PIB) al UE la 1,6%, de la 1,5% cât anticipa în februarie, în timp ce pentru anul următor a menţinut estimarea la 2%.  Zona euro va înregistra în acest an un avans economic de 1,2%, estimare neschimbată faţă de cea din luna februarie, potrivit Comisiei, care a redus, însă, creşterea economică preconizată pentru anul următor de la 1,8% la 1,7%, transmite Bloomberg.   Inflaţia din zona euro se va situa la 0,8% în acest an şi la 1,2% anul următor, ambele rate sub pragul de aproape 2% ţintit de Banca Centrală Europeană (BCE).  "Pe ansamblu, perspectiva s-a îmbunătăţit, dar rămâne condiţionată de continuarea acţiunilor credibile pe mai multe fronturi la nivel naţional şi UE. Ajustările de competitivitate şi reducerea datoriilor necesare în ţările vulnerabile sunt mai greu de realizat cu o inflaţie foarte redusă la nivelul UE, mai ales dacă se va menţine pe o perioadă prea lungă", a declarat Marco Buti, şeful departamentului de economie al Comisiei, potrivit unui comunicat care a însoţit prognoza economică de primăvară a CE.   La mai puţin de un an după ce a ieşit din cea mai lungă recesiune de la înfiinţare, zona euro rămâne vulnerabilă, întrucât finanţele publice fragile, tensiunile de pe pieţele emergente şi inflaţia lentă limitează recuperarea economică.  Chiar dacă încrederea a revenit pe pieţele de obligaţiuni, economia produce mai puţin şi asigură mai puţine locuri de muncă faţă de perioadă anterioară crizei din 2008, notează Bloomberg.  BCE analizează măsuri fără precedent de evitare a riscului de deflaţie, inclusiv introducerea de rate negative ale dobânzilor şi măsuri de relaxare cantitativă, şi ar putea anunţa noi decizii chiar în această săptămână.  Revenirea economică din Europa ascunde, însă, o recuperare diferenţiată, cu rate de creştere de cel puţin 3% în ţările mici din Europa de Est care s-au alăturat în ultimii ani zonei euro, precum Estonia, Letonia şi Slovacia, în timp ce statele mari, precum Franţa şi Italia, stagnează.   Doar Cipru şi Croaţia vor înregistra contracţie economică în acest an, de 4,8% şi 0,6%, în timp ce anul următor toate ţările UE se vor afla pe creştere economică.   În rândul celor mai mari economii din UE, Marea Britanie va consemna un avans de 2,7% în acest an şi de 2,5% anul următor. PIB al Germaniei, cea mai mare econmie europeană, va avansa cu 1,8% în 2014, urmând ca anul următor ritmul să se accelereze la 2%.  Economia Franţei va creşte mai lent, cu 1% în acest an şi 1,5% anul următor, în timp ce Spania va înregistra un avans al PIB de 1,1%, urmat de o rată de 2,1% anul următor.  Italia va consemna cea mai slabă evoluţie în rândul economiilor mari din UE, cu o creştere de 0,6% pentru anul în curs şi de 1,2% anul următor.  În Europa Centrală şi de Est, PIB al Bulgariei va creşte cu 1,7% în 2014 şi cu 2% în 2015, în timp ce pentru Ungaria, Comisia estimează rate de 2,3% în acest an şi de 2,1% anul următor.  Economia Poloniei va înregistra creştere puternică în acest an, de 3,2%, care se va accelera la 3,4% anul următor, în timp ce în Cehia PIB va urca cu 2% în 2014 şi cu 2,4% în 2015.  Pentru România, CE a îmbunătăţit uşor prognoza privind creşterea economică pentru acest an şi pentru anul viitor, anticipând că economia va încetini după un an agricol bun în 2013, dar va menţine o rată solidă de creştere datorită unei reveniri a cererii interne şi a investiţiilor.  Astfel, CE anticipează că PIB al României va creşte cu 2,5% în acest an şi cu 2,6% în 2015, după o expansiune de 3,5% anul trecut.

Europarlamentarul Nigel Farage, preşedintele Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), a declarat că extinderea Uniunii Europene prin admiterea unor ţări ca România a creat "o breşă pentru crima organizată", informează The Guardian.
Politicianul susţine că prezenţa imigranţilor români reprezintă o ameninţare la adresa Marii Britanii, generând o explozie a criminalităţii organizate.
"Am deschis porţile unor state care nu şi-au revenit după comunism şi mă tem că am creat o breşă pentru crima organizată. Toată lumea o ştie. Nimeni nu îndrăzneşte să o spună", a declarat Farage.
Farage s-a referit la România şi Bulgaria, două state foste membre ale Pactului de la Varşovia care au aderat la UE în 2007. Alte opt foste state comuniste, în frunte cu Polonia, au devenit membre UE în 2004. Într-un interviu acordat luna trecută pentru The Guardian, omul politic naţionalist s-a arătat deranjat de posibilitatea de a locui în apropierea unor români.  Pe de altă parte, Farage a insistat că partidul pe care îl conduce nu are accente rasiste, după ce publicaţia Sunday Times a scris că un candidat din localitatea Stockport (de pe lângă Manchester) s-a retras din cursă după ce a calificat islamul drept "nefast".  "Noi am făcut greşeli (desemnând unii candidaţi - n.r.). Dar aceşti oameni nu sunt deloc reprezentativi pentru UKIP. Nu numai că insist că nu suntem un partid rasist, ci chiar vom contracara acuzaţiile săptămâna aceasta. Veţi vedea, la discursul nostru electoral, mulţi candidaţi ai minorităţii negre care reprezintă cu mândrie UKIP. Pe viitor, mă voi ocupa diferit de acest aspect", a mai relatat Farage. 

Bernard-Henri Lévy publică un text care va face într-un fel sau altul valuri in lumea "ziaristica". O scurtă relatare ”obiectivă” a unei conversaţii cu Mihail Hodorkovski care dezvăluie lucruri de consemat într-o manieră discretă, fără nicio gesticulaţie retorică. (Le Point.fr)

"Într-o duminică dimineaţa la Paris, Mihail Hodorkovski participă la o conversaţie în cerc restrâns, a cărei gazdă este Fanfan, soţia lui André Glucksmann. De faţă se mai găsesc Bernard-Henry Lévy şi o prietenă comună, Galia Ackerman. Schiţată rapid, scena aminteşte de salonul Diotimei din cartea lui Robert Musil, unde se reuneau cele mai diverse şi strălucitoare figuri ale epocii. În orice caz regăsim aceeaşi ambiţie de spiritualitate gratuită, privată astăzi, ce-i drept, de asistenţa vechilor saloane, dar care se oferă în compensaţie publicului larg prin intermediul presei. Gazdele franceze îşi primesc oaspetele cu o curiozitate încordată, cu o aşteptare plină de speranţă căci fostul prizonier al lui Putin a putut părea o clipă un nou Zaharov, conştiinţa democratică a Rusiei.

Subiectul relatării este în primul rând o decepţie. Cel sosit din noul ”gulag” nu este chiar victima pură a tiraniei moscovite, nu este întocmai prizonierul de conştiinţă pe care îl visau ”iluminiştii” de la Paris, ci un om care făcuse ”prostii” şi care regretă faptul de a nu fi avut o carieră exemplară. Un om care mărturiseşte că a încheiat un contract cu Putin încă în vigoare până în luna august şi - ceea ce şochează în cea mai mare măsură - un om care nu are nicio înţelegere pentru aspiraţiile de libertate ale poporului cecen. Intelectualii parizieni descoperă o persoană care are de fapt mai multe lucruri în comun cu Putin şi cu spiritul imperial rusesc decât îşi imaginaseră. Hodorkovski pare să rămână totuşi omul în care democraţiile occidentale ar putea miza în speranţa lor de transformare a Rusiei, deşi nu corespunde chipului ideal pe care îl imaginaseră.

Dezvăluirea cea mai importantă este lăsată la finalul acestei relatări care limitează la minimum comentariile auctoriale. Vorbind despre Ucraina şi despre modul în care se vor desfăşura peste puţin timp alegerile, Mihail Hodorkovski explică faptul că, în opinia sa, scopul real al lui Putin nu este atât anexarea regiunilor din est, cât împiedicarea alegerilor sau, dacă acest lucru nu va fi cu putinţă, coruperea lor pentru a le putea contesta ulterior. Iar pentru a dejuca planul Moscovei ar fi necesar, susţine fostul oligarh, ca toţi candidaţii care se vor prezenta în alegeri să fie cu adevărat ireproşabili. Aici se opreşte, ezită, temându-se că va contraria spiritul democratic al interlocutorilor săi, dar la insistenţele acestora continuă: ”Propunerea mea este de a-i pune sub strictă urmărire pe toţi candidaţii şi pe toţi oligarhii implicaţi în alegeri”.

Nu e clar în ce măsură André Glucksmann, Bernard-Henri Lévy şi ceilalţi convivi sunt surprinşi sau şocaţi de această propunere. Totuşi avem o mărturie indirectă prin intermediul unui text al aceluiaşi Lévy apărut nu demult tot în Le Point, în care lua cu pasiune apărarea vieţii private împotriva ascultărilor poliţieneşti practicate contra fostului preşedinte Nicolas Sarkozy. Filosoful se revolta împotriva acestor strategii judiciare în care nu bănuiala e temei pentru punerea sub urmărire, ci punerea sub urmărire devine în cele din urmă argument pentru ascultarea telefoanelor: ”Această răsturnare a clasicului Surveiller et punir în Surveiller et prévenir este chiar în cazul marilor delincvenţi o deturnare a procedurilor şi a resurselor publice”. În cele din urmă, mai spunea BHL cu privire la cazul Sarkozy, e vorba de un Watergate.

Aşadar Hodorkovski avea motive de ezitare, deşi nu este clar în ce măsură am putea transla argumentele lui Lévy pe terenul societăţii ucrainene. În definitiv rusul formulează o mare suspiciune asupra lumii răsăritene în întregul ei. Totuşi filosoful francez spunea recent chiar de la tribuna Maidan-ului din Kiev că revolta ucrainenilor este o sursă de inspiraţie pentru spiritul democratic european care riscă să somnoleze, că este revirimentul însuşi al idealismului care a construit Europa. Ar fi prin urmare greu să ne imaginăm că cel care idealiza astfel Maidan-ul ar înţelege de ce toţi candidaţii ucraineni (şi Kliciko şi Timoşenko şi Iaţeniuk şi ceilalţi protagonişti ai revoltei) ar merita să fie puşi sub supraveghere de CIA (bunăoară) cu scopul de a preveni posibile derapaje şi de a-l împiedica pe abilul Putin să obţină argumente împotriva lor. ”Pe toţi, ştiu despre ce vorbesc” a spus Hordokosvski, care a început apoi un capăt de spovedanie: ” Ei bine, dacă aş fi fost eu însumi supravegheat, dacă aş fi fost urmărit cu ştiinţa mea de FBI sau de vreo altă agenţie de acelaşi calibru, aş fi fost mai atent, destinul meu ar fi fost altul şi cine ştie, poate chiar şi cel al Rusiei.”

Autorul consemnează în final hohotul de râs al fostului întemniţat, fără nici un alt comentariu, lăsând doar să se vadă cinismul unui om ”trezit” tardiv la viaţa morală.

Cine a crezut, aşadar, că Hodorkovski este un Soljeniţîn (sau un Zaharov măcar) s-a înşelat grav. Este de reţinut însă neîncrederea pe care acest om avizat o exprimă faţă de capacitatea societăţilor estice de a regăsi pe cont propriu spiritul etic şi felul lipsit de iluzii în care le descrie ca pe o lume în plină derivă." (sursa cotidianul)

Circula din mail in mail - adevarul adevarat

In final, a rămas unul singur.In filmul Highlander, nemuritorii își tot tăiau capetele unii altora, pana când rămânea unul singur. Care desigur, neputând sa-si taie singur capul, este declarat câștigător.  Exact așa s-a întâmplat si cu Uniunea Europeana. La început erau o grămada de prostănaci, care se amețeau cu idei socialiste: solidaritate europeana, șanse egale, granițe libere, voturi egale in Parlamentul European. Niște idioțenii nerealiste, care s-au prăbușit la prima criza: pentru ca toate drepturile astea nu sunt gratis. Costa – si costa enorm! Pe banii cui? Pai ai firmelor private, desigur: de aceea in toata Uniunea Europeana taxele au sărit pana la cer.  Primul "nemuritor" care si-a luat jucăriile si a plecat, a fost Marea Britanie. Pentru ca economia britanica se bazează de vreo 200 de ani, pe serviciile financiare si pe investițiile străine: Londra este (alături de Hong Kong si Singapore), cel mai bun loc de pe Pământ, in care poți sa deschizi o firma. Daca englezii ar fi adoptat modelul social european si ar fi crescut taxele - adio investiții străine, adio economie britanica. Așa ca, ia duceți-va dracului cu prostiile voastre socialiste! Noi o sa ne facem uniunea noastră, cu frații americani.  După aia, au fost decapitați rapid "nemuritorii" mai mici si mai tăntălăi (esticii si sudicii): care s-au înghesuit la Bruxelles in decembrie, in speranța stupida ca vor fi scoși din criza de către cei mari.  Dar au rămas cu gura căscata: in loc sa le dea, boșii le-au cerut sa scoată ei bani (si anume, vreo 50 de miliarde de euro). Hai repede, pana nu ne suparăm! N-o sa uit niciodată fata uluita a președintelui român, Traian Băsescu, când si-a dat seama ca "prietenii europeni" n-or sa-l ajute cu nimic, ba dimpotrivă, o sa-l afunde si mai adânc, ca sa scape ei. Imbecilii ăștia mici chiar crezuseră in poveștile cu egalitatea. Hahaha…

 

La sfârșitul lui decembrie 2011, mai rămăseseră doar doi mari: Angela Merkel si Nicolas Sarkozy (celebrul cuplu Merkozy). Așa ca cei doi au hotărât ca, după Revelion, toate tarile din UE sa introducă in Constituțiile naționale o limita a datoriei. O chestie excelenta, zic eu: pentru ca spulbera toate iluziile socialiste. Adio bunăstare pentru toți (care fost posibila doar prin creșterea deficitului) si adio egalitate: pai din clipa in care ti se ordona ce sa scrii in Constituție, nu prea mai poți fi numita tara independent.  

Lovitura de gratie a venit după Revelion. Franța si-a pierdut ratingul AAA, Germania nu. Ratingul, de fapt, a fost doar o formalitate: era clar de multa vreme ca economia Franței trage sa moara, sub povara cheltuielilor sociale, in timp ce programul dur de austeritate impus de Angela Merkel a ținut economia Germaniei pe linia de plutire. Așa a dispărut cuplul "Merkozy". Franța a fost decapitata: nu mai are nici un cuvânt de spus. Germania a rămas singură, liderul de necontestat al Europei.

Iar Europa sociala, așa cum o cunoșteați, e terminata pe veci....Adio, Uniunea Europeana. Începe Imperiul Europa!

4 milioane de kilometri pătrați, 500 de milioane de oameni, 16.242 de miliarde de dolari anual.

Niciodată in istorie, vreun stat cu suprafața si populația Uniunii Europene nu a dispărut atât de repede. UE este mai mare decât Imperiul Roman: dar Roma a rezistat 1400 de ani. Uniunea Europeana doar…20 ani. E cel mai mare eșec politic din toate timpurile.

Ce dovada mai buna decât asta, ca Europa sociala a fost un vis stupid, ca protecția sociala este o otrava pentru orice stat si ca socialiștii sunt niște nebuni periculoși care trebuie eliminați cat mai rapid?

Timp de 20 ani, socialiștii au avut pe mână resurse imense si putere de decizie absoluta: praful si pulberea s-a ales!

Deutschland uber alles!...Noua Ordine Europeana va fi decisa de Germania. Germania e marele câștigător al războiului economic: nu pentru ca a învins pe cineva, ci pentru ca e singura rămasă in picioare in fata crizei. Celelalte tari nu vor mai fi consultate, nici măcar de forma.

Acum doi ani vorbeam de barca de salvare germana, in care nu vor încăpea decât câteva tari: Austria, Ungaria, Cehia, Olanda, poate si Polonia. Ele vor fi nucleul dur al noii economii europene (vezi Noua Ordine Europeana nu include România). Ele își vor limita datoria externa prin Constituție – pentru ca așa vrea Germania. Ele vor scoate in afara legii protecția sociala – pentru ca așa vrea Germania.

Nu-ti convine? Pai scufunda-te in haos, război civil, foamete. Sau aveți impresia ca o tara ca România o sa scape ea singura, in vârful muntelui, cu miorița, cu naiul si cu brânza ei? Hahaha… Așa cum are un câștigător net, criza are si un perdant net: coada cozilor, prostul proștilor, râsul lumii, sclavul sclavilor. Acest perdant absolut se numește România.

Un nou pact Ribbentrop-Molotov, care de data asta, va fi respectat cu sfințenie de ambele parți. Germania are nevoie disperata de resurse – pe care Rusia le are. Rusia are nevoie disperata de tehnologie – pe care Germania o are. Sa le ia cu forța? Pai au încercat deja in 1940: si e nerentabil. Nici una din ele nu poate supraviețui singura in fata concurentei americane si chineze. Mai ales ca in jurul Chinei, sunt mulți alți producători, chiar mai ieftini: Taiwan, Singapore, Malaiezia, Thailanda, India. Competiția e pe viața si pe moarte. Protestele antiglobalizare sunt stupide, pentru ca economia s-a globalizat deja. La fel criminalitatea. Statele n-au încotro, decât sa se adapteze – sau sa dispară.

Urmează o dictatura de dreapta cum n-ați mai văzut. Nu una naționala: ci globala. Nu una infantila, cu marșuri si drapele militare, ca in secolul 20: ci una a eficientei, a banului, a firmelor private. Una in care armata si politia nu vor mai fi ale "poporului": ci ale celor care le plătesc salariile (asa cum e normal). O dictatura in care stăpânii nu vor purta pistol si decorații, ci costum și cravată. Dar te vor condamna la moarte mult mai simplu, din fata calculatorului. In timp ce dau mana cu tine, iți zâmbesc si-ti spun: regret, nu avem nimic de lucru pentru o persoana ca dumneavoastră. Mă tem ca apăreți pe lista neagra.

Urmează o dictatura in care criminalii de stânga nu vor fi trimiși in lagăre, ca in secolul 20: ci transformați in bănci de organe pentru cei bogați. Sângele si organele sunt o resursa prețioasa: e neprofitabil sa le irosești, când poți să le vinzi.

Urmează o dictatura unde va domni o singura lege: a capitalului, a competiției libere, a exploatării. Sărăntocii si incompetenții deja au fost doborați de criza: imaginați-va o cizma, care le va strivi acum fața. Nu pentru o zi sau un an: ci pe vecie. Criza nu se va mai termina niciodată.