Mitul “fiscalităţii mici” din România faţă de restul Europei.  Cind se vorbeşte despre povara fiscală dintr-o economie, indicatorul folosit în mod reflex este raportul dintre veniturile bugetare şi produsul intern brut. Pe baza lui s-au construit multe din ideile de-la-sine-înţelese despre economie: că în ţările devoltate “statul ia chiar şi jumătate din PIB”, şi că România stă cel mai “bine”/”rău” din Europa, de mână cu Bulgaria. Că deşi avem printre cele mai mari taxe, colectarea lor e atât de proastă încât reuşim să ajungem la aşa o contraperformanţă.  Vestea “bună”/”rea” este că statul nu ia nicăieri “jumătate din PIB” (probabil că ar colapsa) ci maximum un sfert. Vestea “rea”/”bună” e că România nu-i deloc la coada clasamentului ci mai degrabă pe la mijloc. De ce? ... Raportul dintre veniturile bugetare şi PIB este, în mare măsură, un indicator înşelător; compară lucruri care nu se pot compara. Bugetul statului este o sumă brută de venituri, pe când PIB e un indicator complex, care ţine cont doar de valoarea adăugată.  Cit este valoarea adăugată de sectorul public în economie? În lipsa liberei-opţiuni, întrebarea e similară cu cea de la Radio Erevan: “Cu cine se învecinează Uniunea Sovietică?” / “Cu cine vrea ea”. Valoarea adăugată a statului e cât vrea el să fie. Însă povara fiscală poate fi totuşi calculată cu mai mult precizie.  Comparaţia mai corectă este cea între veniturile statului şi cifra de afaceri a firmelor (business turnover), pentru că abia aici mecanismul contabil este similar. Şi aici se vede slăbiciunea raportului buget/PIB. Cu cât gradul de intermediere într-o economie este mai mare, cu atât cifra de afaceri totală a firmelor creşte. Totuşi, asta nu duce automat la creşterea PIB, pentru că – aşa cum discutam la început – este contabilizată doar valoarea adăugată de pe fiecare verigă în parte. Dinu Patriciu a devenit chiar personaj de banc când spunea că Petromidia face cât “5% din PIB” după ce aduna cifrele de afaceri ale firmelor care plimbau benzina de la una la alta.   În România anului 2010, de când există cele mai recente date Eurostat, cifra de afaceri a tuturor companiilor a fost de 212 miliarde de euro, la un PIB de doar 124 miliarde de euro. Un raport de 1,7 la 1, într-o Europă cu extreme de 1,5 în Grecia respectiv 2,7 în Cehia.  Acest raport şi volatilitatea sa fac ca procentele absolute respectiv ierarhia statelor în funcţie de povara fiscală să se schimbe dramatic faţă de ceea ce ştim. Cu o “cifră de afaceri” de 41,4 miliarde de euro, statul şi-a însuşit 16,3% din totalul banilor rulaţi în economie (cifre de afaceri plus venituri bugetare). Din cele 25 de state pentru care există date, România este astfel pe locul al 15-lea. Extremele rămân constante – Danemarca în vârf cu 23,3%, Bulgaria la coadă cu 11,7%. La mijloc, alături de România, o mulţime de surprize. La fel ca şi la numărul orelor muncite, grecii sunt printre campioni. Belgia, care “colectează jumătate din PIB”, e sub România la povara fiscală reală. Iar germanii nu încasează, procentual, mult mai mult ca noi.  Evident ca raportul dintre veniturile bugetare şi PIB rămâne un indicator uşor de calculat şi util pentru a surprinde o poză macroeconomică mai largă – inclusiv a economiei informale şi de autoconsum, de exemplu. Însă în nici un caz nu poate fi folosit ca indiciu că încă mai sunt piei nejupuite pe contribuabili, aşa cum încearcă fiecare guvern. Ci dimpotrivă, că rata de intermediere este atât de mică încât taxele lovesc firmele disproporţionat de mult.

Creditarea companiilor din zona euro a înregistrat o scădere record de 3,9% în luna noiembrie, sporind presiunea asupra Băncii Centrale Europene (BCE) pentru măsuri mai ample de stimulare a economiei uniunii monetare.
BCE a redus dobânda de politică monetară la un minim record de 0,25%, a introdus lichidităţi semnificative în sistemul bancar şi a anunţat un program de achiziţii de obligaţiuni ale guvernelor aflate în dificultate, program încă neutilizat.
Măsurile BCE nu au însă impact similar la nivelul întregii zone euro, notează Reuters, conform Mediafax.
"În mod îngrijorător, nu există niciun semn al unei schimbări a trendului de creditare către companiile din zona euro, iar această situaţie amplifică presiunea asupra BCE să acţioneze. Băncile consideră probabil că situaţia economică şi perspectivele din multe ţări din zona euro creează un climat încă nesigur pentru creditare, în pofida creşterii economice modeste înregistrate de zona euro", a declarat economistul şef pentru Europa al IHS Economics, Howard Archer. Viitoarea analiză a activelor băncilor de către BCE exacerbează această situaţie, întrucât instituţiile de credit sunt şi mai reticente să-şi asume riscuri suplimentare.
BCE nu va adopta, probabil, noi măsuri de sprijinire a economiei la reuniunea de săptămâna următoare, după ce preşedintele băncii, Mario Draghi, a declarat că nu este nevoie de acţiuni urgente, notează Reuters. Creditarea către companiile din zona euro a înregistrat un declin de 3,9% în noiembrie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, după un declin de 3,8% în octombrie, arată date publicate vineri de către BCE.  Spania a consemnat cea mai mare scădere, de 13,5%, însă contracţia a fost mai temperată decât în luna anterioară. De asemenea, în Italia, o altă ţară cu dificultăţi din uniunea monetară, creditarea către companii a scăzut în noiembrie cu 5,9%, cea mai mare din ultimii zece ani. Malta, cea mai mică economie a zonei euro, se află într-o situaţie similară, cu un declin de 10,4%.  Doar cinci dintre economiile zonei euro au înregistrat creştere a creditării în noiembrie, Franţa fiind singura mare economie aflată printre acestea. De asemenea, diferenţele semnificative în privinţa dobânzilor s-au menţinut, companiile din Finlanda plătind doar o treime din ratele pe care trebuie să le accepte firmele din Grecia sau Cipru. Acest decalaj se menţine de la declanşarea crizei datoriilor suverane şi este considerat o problemă de către BCE, întrucât dobânda de politică monetară redusă nu se transmite în mod egal către toate ţările zonei euro.

Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României (BNR) au crescut, la finele lunii trecute, totalizând 32,52 miliarde euro, faţă de 32,41 miliarde euro, valoare înregistrată la data de 30 noiembrie, potrivit unui comunicat BNR remis redacţiei. În cursul lunii trecute, BNR a înregistrat intrări de 1,39 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele. În ceea ce priveşte ieşirile, sumele înregistrate au fost de 1,28 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele. La capitolul plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional (pentru care Banca Naţională a României a rambursat circa 228 milioane echivalent euro, iar Ministerul Finanţelor Publice a rambursat circa 120 milioane echivalent euro), conform comunicatului citat.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 2,91 miliarde euro.  Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2013 au fost de 35,43 miliarde euro, faţă de 35,46 miliarde euro la 30 noiembrie 2013.  Plăţile scadente în luna ianuarie 2014 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 257 milioane euro.

Din datele publicate de Eurostat se poate vedea clar că rata șomajului a atins cote alarmate: Grecia: 27,3 %, Spania: 26,7%; Croația:17,6 %, Cipru : 17,0%, Portugalia: 15,7 %, Slovacia:13,9 %, Bulgaria:

3,2%,Irlanda:12,6 % și Italia:12,5 %.

Aceste date se traduc printr-o sărăcie lucie și printr-un declin social istoric în toată Europa, după criza economică din anii ’30. Germania:  O persoană din şapte este săracă sau ameninţată cu sărăcia. Rata sărăciei este pe punctul de a înregistra un nou record în Germania. Contrar a ceea ce se vehiculează, situația economică și socială din Germania este departe de a fi una foarte bună. Unul dintre motivele pentru care economia germană afiseșază rezultate economice relativ satisfăcătoare – a se vedea rata șomajului 5,8% – este reprezentat de așa numitul program work share. Acesta a avut ca scop relansarea economiei printr-o luptă continuă contra șomajului. Astfel, chiar și tinerii cu studii superioare au fost obligați să accepte locuri de muncă subcalificare în schimbul unor salarii de mizerie. În Berlin, capitala economică cea mai dezvoltată din Europa, tinerii muncesc și pentru 55 de cenți pe oră. Deşi şomajul se diminuează, sărăcia se extinde pentru că există locuri de muncă, dar salariile sunt foarte mici, iar situația nu pare să se îndrepte spre o direcție bună.

Grecia – aproape o treime din populația greacă nu are asigurare medicală Din cauza recesiunii și a șomajului  - pentru al șaselea an consecutiv – doar o treime din populația Greciei are asigurare medicală. Această evoluție catastrofală are consecințe grave pentru sănătatea copiilor și femeilor gravide. Spre exemplu, cei mai mulți copii ajung la vârsta de doi ani fără să aibă acces la vaccinurile aferente.

În Cipru, un număr din ce în ce mai mare de oameni apelează la ajutoarele alimentare. Nici în această țară lucrurile nu stau mai bine, rata șomajului fiind ridicată. Din acest motiv, cetățenii aleg să apeleze la ajutoarele alimentare pentru a putea trăi.

Portugalia: Oamenii pleacă pe capete în străinătate în căutarea unui trai mai bun. Portugalia este o țară disperată. Rata șomajului se apropie de 20%, iar oamenii au început să fugă din acest ținut al sărăciei. Mai mult decât atât! Oamenii care ar trebui să beneficieze de îndemnizații de șomaj nu primesc niciun venit.

Spania: O țară în care se vorbește despre o presupusă revenire din criza financiară pe care însă nimeni nu o vede. Cei mai mulți spanioli nu văd nicio redresare în economie și se întreabă ce să pună pe masă.
 

Concluzii:
 

Concluziile datelor publicate de Eurostat sunt teribile. Țările din cadrul Uniunii Europene și mai ales cele din zona euro sunt pe punctul de a atinge un declin social de proporții. Sărăcia a reapărut, iar după calculele făcute de Eurostat, 24% dintre cetățenii Uniunii Europene sunt amenințați de excluziune socială, 10% trăiesc în gospodării în care nimeni nu lucrează, 8,6% nu au bani pentru a-și cumpără cele necesare pentru a pune pe masă, iar 0,82% nu au un acoperiș asupra capului.

Autorul articolului publicat în agoravox.fr se întreabă dacă nu cumva soluția ieșirii din criza economică ar fi chiar “părăsirea” granițelor Uniunii Europene. “Ni se spune că ieșirea din Uniunea Europeană ar fi un dezastru, dar de ce nimeni nu vorbește despre dezastrul actual?”, încheie jurnalistul François ASSELINEAU.

Politicile Angelei Merkel....

Euro-zona are un mare defect: euro este emis de o bancă centrală, pe modelul mărcii germane, dar nu există o trezorerie comună celor 28 de state.  Ca urmare, va exista un război permanent între statele debitoare și cele creditoare. Problema ar putea fi rezolvată dacă s-ar emite Eurobond-uri, dar Angela Merkel refuză cu obstinație.

Înainte de reunificare, Germania de Vest era cel mai activ  susținător al integrării europene. După reunificare, constatând ce costuri implică procesul, refuză să mai finanțeze datornicii europeni.  Fără să realizeze că repetă tragica eroare care a dus la cel de-al doilea război mondial. Prim ministrul Franței, Aristide Briand, a insistat ca Germania, învinsă, să plătească mari despăgubiri de război, ceea ce a dus la ascensiunea lui Hitler. Politicile Angelei Merkel dau un impuls neașteptat extremiștilor din restul Europei, scrie Soros....George Soros avertizează într-un articol publicat de Social Europe Journal că Germania, puterea dominantă a UE, are o politică greșită, care va afecta nu doar economia ci și democrația europeană. Japonia, scrie Soros, riscă enorm pentru a-și accelera creșterea economică. SUA, ajutate de gazele de șist, au depășit criza. În schimb, Uniunea Europeană se îndreaptă spre o stagnare de lungă durată. Această evoluție ar putea fi suportată de un stat național, dar o asociere incompletă de state națiuni va fi distrusă.