vineri, 12 iulie 2013

Un nou test de sânge ar putea răspunde la întrebarea : "Cât timp mai am de trăit?".  Oamenii de ştiinţă au descoperit o "amprentă" chimică în sânge care ar putea oferi indicii despre sănătatea şi rata de îmbătrânire a nou-născuţilor. Descoperirea ar putea deschide calea către un test simplu făcut la naştere, care i-ar putea ajuta pe doctori să ţină la distanţă bolile în partea a doua a vieţii pacienţilor.  Tratamente pentru problemele cu oasele şi cu inima ar putea fi dezvoltate pe baza acestor noi informaţii. Cercetătorii au identificat 22 de tipuri noi de molecule strâns legate de metabolism, care ar putea fi indicatori excelenţi a felului în care vom îmbătrâni.  "Metaboliţii care au legătură cu speranţa de viaţă sunt detectabili în sânge, iar în prezent putem spune cu exactitate vârsta unui pacient doar cu ajutorul lor. Acesta este un pas uriaş înainte pentru identificarea cauzelor îmbătrânirii", a spus dr. Ana Valdes, de la King's College London, care susţine că genele explică doar o parte din procesul de îmbtrânire, dar şi că schimbările moleculare sunt un factor important.

joi, 11 iulie 2013

Potrivit presei sud-coreene, dezastrul zborului 214 de la Seul la San Francisco s-a soldat cu moartea a două adolescente de 16 ani din China, cu peste 180 de pasageri răniţi, care au fost spitalizaţi, dintre care zece se află în stare critică.
Primele informaţii cu privire la anumite coincidenţe mistice din jurul cifrei “şapte” în istoria cu avionul companiei aeriene din Coreea de Sud au apărut pe Twitter, iar apoi au fost preluate de marile agenţii de presă şi ziare.
La 7 iulie (luna a 7-a) la bordul aeronavei Boeing 777 se aflau 77 de cetăţeni sud-coreeni, plus 142 de pasageri din China şi Japonia (suma numerelor “unu”, “patru”şi “doi ” dă numărul “şapte“) încă 61 de pasageri americani (suma numerelor “şase” şi “unu” este 7) şi 16 membri ai echipajului (“unu” plus “şase” este egal cu 7). Peste tot apare numărul şapte. Credeţi că este o coincidenţă? – scrie un blogger citat de presa sud-coreeană.
La rândul său, ziarul sud-coreean JoongAng Ilbo a detectat cifra şapte şi în numărul zborului 241 (adunate acestea dau cifra 7). La aceste speculaţii se adaugă noi elemente cu privire la acest incident. Luni s-a aflat că la manşa aeronavei se afla Lee Kang-Kuk (43 de ani), care zburase pe acest model de avion doar 43 de ore, suma celor două numere în ambele cazuri echivalează cifra şapte.

miercuri, 10 iulie 2013

..."imperiu al birocratilor", ...

Europa este un "imperiu al birocratilor", cu capitala la Bruxelles si unde nu se tine seama de argumentele liderilor din tarile membre, a declarat miercuri premierul ungar Viktor Orban, intr-un interviu acordat saptamanalului francez L'Express, citat de agentia ungara MTI, transmite Agerpres.
Premierul ungar afirma in interviu ca recomandarile Uniunii Europene privind majorarea preturilor la energie cu scopul de a intensifica liberalizarea si competitia sunt exemple ale unui modus operandi imperial si, dupa parerea sa, "inacceptabil".
El a apreciat totodata ca politicile germana si franceza de dupa 2002 de cheltuieli bugetare excesive au fost gresite, intrucat o politica similara a adus Ungaria in pragul colapsului, in 2008. O alta greseala a fost, in opinia sa, neglijarea productiei industriale in favoarea industriei serviciilor, iar a treia greseala a constat in aceea ca nu s-a tinut cont de anumite conditionari structurale, venite ca o mostenire a epocii comuniste. Orban a dat ca exemplu in acest sens proportia crescuta de pensionari, multi dintre acestia avand doar 40 si ceva de ani, dar si numarul persoanelor cu dizabilitati, oficial de patru ori mai mare in Ungaria decat in alte tari europene.
Viktor Orban a refuzat, in interviu, sa fie etichetat drept populist si a explicat ca, desi este considerat de dreapta, a luat si masuri de stanga, amintind ca, desi a impus taxe asupra bancilor si corporatiilor multinationale, protejeaza in acelasi timp valorile crestine. 'Ce este popular in Ungaria nu poate fi inteles la Bruxelles', a conchis premierul ungar.

A patronat bande de delapidatori si hoti de masini ...amuzant !

Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului în ultimii 18 ani, a fost forțat să demisioneze azi, după retragerea sprijinului acordat de aliaţii săi socialişti în urma unui scandal legat de serviciul de informaţii al micuței țări europene.
 
Juncker a anunțat că îi va prezenta mâine demisia sa șefului statului, încercând să evite organizarea de alegeri anticipate și dizilovarea Camerei Deputaților. Se pare că succesorul lui Juncker va fi comisarul european Viviane Reding, membră a aceluiaşi Partid Creştin-Social (CSV).
Numit ministru în urmă cu 30 de ani, premier al ţării sale timp de 18 ani şi preşedinte al cercului select format din miniştri de finanţe din zona euro, în perioada 2005-ianuarie 2013, Jean-Claude Juncker a beneficiat întotdeauna de o cotă puternică de popularitate în rândul unei populaţii cunoscute ca fiind conservatoare, scrie Agerpres.
Credit Agricole Bank Romania lansează Pachetul Privilge Expat, un produs ce oferă acces la cele mai multe dintre serviciile financiare de care expaţii au nevoie, sigur şi uşor de folosit, conform unui comunicat de presă.
Pierre Martin, Director General al Credit Agricole Bank Romania, a declarat: "Noi ştim că este uneori dificil să stai într-o ţară străină. Acesta este motivul pentru care nu furnizăm doar produse şi servicii care se potrivesc cu nevoile financiare ale clienţilor noştri, ci oferim şi consiliere personală, ori de câte ori aceştia au nevoie. Ne mândrim cu felul în care know-how-ul Grupului Crédit Agricole este adaptat fiecarei ţări, expertiza noastră la nivel mondial fiind mereu combinată cu perspectiva locală, astfel încât clienţii noştri să se simtă ca acasă, indiferent că se află în oricare dintre sucursalele noastre din întreaga lume sau chiar aici, în România".
Vizita Cristine Legarde în România are loc pe fondul unui uriaş scandal în care statul francez a fost prejudicat cu 420 milioane de euro... Nici nu s-a încheiat bine ultimul acord cu Fondul Monetar Internaţional, că autorităţile române au anunţat că vor să obţină o nouă înţelegere cu instituţia financiară.
Guvernul a anunţat în mai multe rânduri că intenţionează semnarea unui nou acord cu Fondul iar Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a precizat că autorităţile de la Bucureşti îi vor contacta, în iulie, pe reprezentanţii FMI pentru a stabili data vizitei în România pentru o nouă înţelegere. Întâmplător sau nu, tot la mijlocul lunii iulie, între  15-16,  este programată vizita în România a Directorului general al FMI, Christine Lagarde. Pe agenda vizitei directorului FMI figurează întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi conducerea băncii central (BNR). Acum că acordul cu Fondul a fost finalizat cu succes, este foarte probabil ca discuţiile să se axeze atât pe sumele pe care le are de rambursat România, cât şi pe încheierea unui nou acord care va permite FMI să urmărească evoluţia economiei româneşti şi să se asigure că autorităţile continuă aplicarea programelor de reforme asumate.