marți, 9 aprilie 2013

Băncile elveţiene încearcă să îmbunătăţească relaţiile cu guvernele străine, pe fondul disputelor din ultimii ani privind secretul bancar, potrivit Wall Street Journal.  Noua politică a Credit Suisse vizează toate conturile deţinute de clienţii germani, care trebuie să ateste, cu documente bancare sau certificate fiscale, că fondurile deţinute au fost taxate conform legii, potrivit purtătorului de cuvânt al băncii, Marc Dosch.   El a adăugat că banca va înceta colaborarea cu deţinătorii de conturi care nu se vor alinia noii politici.  "Recomandăm clienţilor germani să-şi analizeze situaţia şi să facă curăţenie, dacă este nevoie. Dacă nu se va întâmpla, vom pune capăt relaţiei cu aceşti clienţi", a afirmat Dosch.  Şi banca elveţiană UBS a cerut clienţilor germani să îşi "regularizeze poziţiile", a afirmat duminică un reprezentant al instituţiei de credit.  Ziarul Tages Anzeiger scrie că şi clienţii germani ai băncii Julius Baer au fost contactaţi pentru a prezenta dovezi că banii deţinuţi în Elveţia au fost declaraţi către autorităţile fiscale.  Băncile elveţiene au fost prin tradiţie o importantă destinaţie offshore pentru persoanele care au dorit să-şi ferească veniturile de atenţia fiscului, datorită legii secretului bancar respectată cu sfinţenie în Elveţia. Guvernele din Statele Unite, Marea Britanie şi Europa de Vest au desfăşurat în ultimii ani campanii pentru identificarea cetăţenilor care au venituri ascunse în Elveţia şi taxarea acestor averi.   Guvernul elveţian a fost nevoit în cele din urmă să cedeze, încheind tratate cu mai multe state, precum SUA şi Germania, prin care se angajează ca băncile să nu mai ajute cetăţenii acestor ţări să evite plata taxelor. Parlamentul german a blocat anul trecut tratatul cu Elveţia.Evaziunea fiscală şi evitarea plăţii taxelor prin exploatarea neajunsurilor legislaţiei în domeniu a devenit o problemă tot mai intens politizată la nivel mondial.  Săptămâna trecută, fostul ministru francez al Bugetului Jerome Cahuzac a devenit subiectul unei investigaţii de spălare de bani şi evaziune fiscală, în urma unor acuzaţii că a ascuns fonduri în Elveţia şi Singapore. Procurorii francezi au cerut ajutorul autorităţilor elveţiene în această investigaţie.  Biroul procurorului general din Geneva a anunţat că va pune la dispoziţia autorităţilor franceze documente legate de relaţiile lui Cahuzac cu băncile elveţiene. Procurorul general a precizat că fostul ministru deţine un cont bancar în Elveţia din 1992, fără a face alte precizări.  Tot săptămâna trecută, The International Consortium of Investigative Journalists (ICJC) a început să publice materiale rezultate în urma unei investigaţii globale în sistemul financiar offshore, dezvăluind afaceri secrete din paradisurile fiscale a numeroase persoane bogate din întreaga lume, conectate politic, din mediul de afaceri sau având legături cu crima organizată.

luni, 8 aprilie 2013

UE trebuie dizolvata , Euro trebuie scos din uz...

Iesirea din recesiune va si mai lenta decat se estima in zona euro, cu o stagnare in primul trimestru din 2013 si apoi un demaraj lent, pana la finele verii, potrivit previziunilor publicate vineri de institutele de statistica din Franta, Germania si Italia, citate de AFP.
Ca si in ultimele previziuni publicate in ianuarie, INSEE, IFO si ISTAT se asteapta ca zona euro sa inregistreze o crestere zero la inceputul anului, dupa un recul de 0,6% din produsul intern brut (PIB) in ultimul trimestru din 2012.
"Cu toate acestea, in primul trimestru din 2013 climatul de afaceri s-a ameliorat usor. Astfel, activitatea in zona euro va progresa in trimestrul doi" cu o crestere de 0,1% si apoi 0,2% in trimestrul trei, spun cele trei institute, intr-un comunicat comun.
Este vorba de o revizuire in scadere: in ianuarie, se miza pe o crestere de 0,2% in trimestrul doi.
Iar usoara crestere va proveni in special dintr-o accelerare a exporturilor, gratie cererii tarilor emergente si a unei cresteri "robuste" in Statele Unite.
Consumul privat "va scadea in primul trimestru inainte de se stabiliza in cel de-al doilea si al treilea gratie reculului inflatiei si a atenuarii efortului de consolidare bugetara, si in ciuda cresterii somajului".
"Scenariul nostru de previziune presupune ca tensiunile financiare din Europa nu se vor agrava. El este inconjurat de mai multe necunoscute, in special legate de evolutia situatiei politice in zona euro", se mai arata in acest comunicat.

duminică, 7 aprilie 2013

PACTUL RIBBENTROP - MOLOTOV = al 4-lea Reich

Reteta germana ...o gasiti in pactul ribbentrop - molotov = toata europa trece sub cizma germana iar resursele si capacitatile energetice in turbinca ruseasca - vezi pactul euroasiatic incheiat recent de putin si acolitii sai (reintegrarea URSS ) ...de fapt euro a fost inventat pentru a facilita preluarea resurselor si capacitatilor energetice de catre rusi, indatorarea tarilor crestine si preluarea administrativa  a europei de catre nemti (neam necrestin si barbaric) - deuchland uber alles ! arbeit macht frei ...va urez "succesuri" multiple !!!!

 DOVADA :

Cancelarul german Angela Merkel a pledat duminica, in prezenta lui Vladimir Putin, pentru a li se "dea sansa lor in Rusia organizatiilor non-guvernamentale, multiplelor asociatii de care stim in Germania ca sunt un motor al inovatiei", relateaza AFP.
Afirmatiile sale, facute in discursul de inaugurare la Targul industrial din Hanovra, unde Rusia este tara partenera, au fost urmate de aplauze. Ele au fost o aluzie directa la anchetele desfasurate in Rusia la adresa unor organizatii internationale, intre acestea numarandu-se si fundatii politice germane, si care au provocat nemultumirea partenerilor Moscovei. Intr-o interventie la televiziunea germana ARD duminica, Putin a sustinut din nou aceste anchete, spunand ca poporul rus are dreptul sa stie ce organizatii instalate in tara primesc o finantare straina "si in ce scop". In discurs, Merkel a insistat si asupra importantei unei societati civile active in Rusia. "Rusie vrea sa se diversifice si vrem sa o ajutam," adaugand ca un element esential este inovatia. "Si suntem convinsi ca acest lucru reuseste bine cand exista o societate civila activa", a continuat cancelarul.
Cei doi lideri ( SI COLEGI stasi/kgb/gru) au inaugurat impreuna Targul industrial din Hanovra, unde Rusia este tara partenera.
Aproximativ 6.500 de expozanţi, dintre care 170 din Rusia, vor participa la ediţia din acest an
.
Valoarea totală a pierderilor provizionate de instituţiile de credit din activitatea de creditare a crescut cu 22,7% din februarie 2012 până în februarie 2013, ajungând la 36,646 miliarde lei, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Faţă de luna ianuarie 2013, creşterea este de 2,6%.
De asemenea, totalul provizioanelor pentru toate categoriile de credite - îndoielnice, pierderi, substandard, în observaţie şi standard - depăşeşte 40,120 miliarde lei, în creştere cu 1,5% faţă de luna precedentă.
La sfârşitul lunii februarie, creditele considerate îndoielnice reprezentau 2,78 miliarde lei, în timp ce 5,899 miliarde de lei totalizau creditele substandard, 8,357 miliarde lei creditele în observaţie şi 38,539 miliarde lei creditele standard. (sursa mediafax)

Pierderea brută este de peste 50,009 miliarde lei, cu circa 0,9% mai mare decât nivelul înregistrat la finalul lunii ianuarie
Stratul de zapada acumulat la Moscova atinge 65 de centimetri, un record absolut pentru luna aprilie, au anuntat luni serviciile de meteorologie ruse, citate de agentia Interfax, transmite AFP.
"Inaltimea stratului de zapada la statia meteo de referinta din Moscova era luni dimineata de 65 de centimetri, cu 9 centimetri mai mult decat datele maxime observate in 1895 si 1942", a explicat un reprezentant al serviciilor de meteorologie pentru agentia citata.
Este vorba de grosimea stratului de zapada din parcuri, trotuarele si soselele fiind deszapezite in cursul iernii.
La Moscova a nins cu fulgi mari si in cursul zilei de luni, insa serviciile de meteorologie estimeaza o crestere rapida a temperaturilor spre sfarsitul saptamanii, pana la 7-8 grade Celsius, dupa o iarna grea si bogata in precipitatii.
Media temperaturilor inregistrate in luna martie s-a situat de asemenea cu 4,5 grade sub media normala sezoniera, potrivit aceleiasi surse.
Geruri intense s-au abatut asupra Rusiei in decembrie, ajungand pana la -30 de grade in regiunea Moscova si -60 de grade in Iacutia (extremul nord-est al Siberiei).

sâmbătă, 6 aprilie 2013

Cea mai inalta autoritate evreiasca din Franta, Marele Rabin Gilles Bernheim, ale carui lucrari au fost citate si de Benedict al XVI-lea, a recunoscut miercuri, dupa ce initial negase, ca a plagiat pentru a-si scrie lucrarea intitulata "Quarante meditations juives", scrie AFP.
Liderul religios, care anterior respinsese ferm acuzatiile de plagiat, a admis ca a reactionat "de maniera precipitata si stangace", potrivit unui comunicat scris de la Ierusalim.
"Plagiatele demascate pe internet sunt adevarate", scrie Marele Rabin al Frantei, care adauga ca a incredintat o parte a "lucrarilor de cercetare si redactare" ale operei sale unui student, "din lipsa de timp".
"Este singura si unica data cand am facut un astfel de gest (...) A fost o teribila eroare (...). Am fost inselat. Cu toate aceastea, sunt vinovat", contina el.
Site-ul Strass de la philosophie descoperise, la jumatatea lui martie, similitudini ingrijoratoare intre cartea lui Gilles Bernheim, publicata in 2011 la Stock, si raspunsurile filosofului decedat Jean-Francois Lyotard catre Elisabeth Weber, publicate in 1996 in "Devant la loi" (Desclee de Brouwer).
Gilles Bernheim, in varsta de 60 de ani, a fost ales mare rabin al Frantei in 2008. El a mai publicat in 2008 "Le Rabbin et le cardinal" (Stock), alaturi de cardinalul Philippe Barbarin, arhiepiscop de Lyon. In decembrie, Benedict al XVI-lea folosise citate din ultimul sau eseu pentru a argumenta impotriva casatoriilor homosexuale.