sâmbătă, 2 martie 2013

O greșeală impardonabilă strecurată în Legea bugetului de stat crește defi citul bugetar al României cu cel puțin 800 de milioane de euroEroarea s-a produs prin includerea în Legea bugetului de stat (art. 53) a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi a Fondului de Contragarantare. Avertismentul asupra consecinţelor apare într-un document oficial remis Ministerului Finanţelor, Consiliului Concurenţei, Agenţiei Naţionale de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP). Includerea Fondului în legea bugetului de stat presupune faptul că statul român nu se mai mulţumeşte să rămână acţionar unic al fondului, care-şi impune voinţa în Adunarea Generală a Acţionarilor, ca orice investitor privat, ci îşi arogă calitatea de putere publică, care ia într-un minister decizii care se iau numai în AGA. În acest caz, toate garanţiile acordate de Fond până în prezent vor fi considerate ca fiind ajutor de stat ceea ce va duce la creşterea deficitului bugetar. „Întregul portofoliu de garanţii ar putea fi considerat schemă de ajutor de stat, fiind adăugată la calculul deficitului. O majorare a deficitului, în contextul efortului de diminuare a acestuia în baza angajamentelor internaţionale nu pare a fi ipoteza de la care s-a pornit când FNGCIMM a fost introdus într-o categorie de întreprinderi din care, nici juridic, nici funcţional şi nici legal nu face parte”, se arată în document. Adresa menţionează că valoarea portofoliului de garanţii al FNGCIMM depăşeşte 770 milioane de euro şi este în creştere.

joi, 28 februarie 2013

Oameni de afaceri si bancheri iranieni au fost condamnati la moarte, iar altii au primit ani grei de inchisoare pentru cea mai mare frauda din sistemul bancar iranian, de 2,6 miliarde de dolari.
Procurorul general Gholam-Hossein Mohseni-Ejei a anuntat ca cei patru bancheri au fost gasiti vinovati de „coruptie si sabotarea securitatii economice”...Acestia sunt Mah Afarid Amir-Khosravi (numit de procuri „cel mai corupt de pe Pamant”), Behdad Behzadi, Iraj Shoja si Saeed Kiani Rezazadeh, seful sucursalei din Ahvaz a Bancii Saderat. Conform acuzarii, proprietarii companiei Arya Investment Development (Mahafarid Amir-Khosravi si trei frati ai sai) au obtinut scrisori de credit false de la sucursala Bancii Saderat din Ahvaz, pe care le-au folosit sa obtina alte credite, in valoare de 2,6 miliarde de dolari, de la alte banci, printre care Saman, Sepah si Melli (cea mai veche banca nationala a Iranului). Banii au fost folositi pentru achizitionarea mai multor companii de stat care fusesera scoase la privatizare. Problema si mai mare, nespusa la proces, este ca Arya Investments are „creierul” in Canada, unde au si fugit suspecti din acest dosar.
Roubini le ia apararea...Presedintele sucursalei din Kish a Bancii Melli a fost condamnat la inchisoare pe viata, iar Khodamorad Ahmadi, director executiv la Mining Industries Development, la zece ani inchisoare. Alti bancheri si oficiali guvernamentali implicati in acest scandal au primit amenzi penale si interzicerea de a mai detine functii publice. Economistul Nouriel Roubini ia apararea bancherilor, acuzand guvernantii. „Bancherii sunt lacomi. Asa sunt de o mie de ani. Problema consta in a te asigura ca ei vor actiona legal, reducand riscurile coruptiei la minimum.”

miercuri, 27 februarie 2013

Leul este suprevaluat - Intrebat daca este o situatie de termen scurt sau de termen lung, Tiriac a afirmat: "Nu stiu cat timp se mai poate mentine, daca nu real, artificial. Insa, dupa parerea mea, avand in vedere ca noi nu exportam chiar atat cat am vrea si trebuie sa importam putin mai mult decat exportam, deci exista un deficit, o sa fie o nenorocire cand leul o sa ajunga la o valoare mult mai slaba. Si atunci, oarecum, incet-incet, sper sa nu se intample, sper sa fiu gresit, dar s-ar putea intampla". Referitor la momentul deprecierii leului, raspunzand de asemenea unei intrebari, omul de afaceri a spus ca este posibil sa se intample si in acest an.
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, a declarat in urma cu doua saptamani ca rata de schimb se situeaza intr-o zona care nu ridica probleme, banca centrala incercand in permanenta sa atenueze deviatia cursului de la valoarea corecta si sa il pastreze in echilibru....BNR a anuntat vineri un curs de 4,3780 lei/euro. In luna ianuarie cursul mediu a fost de 4,3793 lei/euro, iar cotatia medie pentru anul trecut s-a plasat la 4,4560 lei/euro.  Guvernul are o estimare de curs mediu pentru acest an de 4,5 lei/euro, in ciuda aprecierii semnificative a leului de la inceputul acestui an, la un minim de 4,32 lei/euro, ceea ce inseamna ca se asteapta la o depreciere peste 4,5 lei/euro pana la finele anului.

marți, 26 februarie 2013

BCR, cea mai mare banca din Romania in functie de active, a inregistrat in 2012 o pierdere de 1,1 miliarde lei (247,2 milioane euro) pe IFRS, fiind pentru prima data in cei 22 de ani de la infiintare cand institutia de credit raporteaza rezultate anuale negative, au precizat surse din sistemul bancar pentru Wall-Street.ro.  Pierderea a fost generata din cauza provizionarii puternice pe standarde internationale de contabilitate (IFRS), dar si a mediului economic incert, Romania inregistrand anul trecut o crestere economica de numai 0,2%. Oficialii bancii nu au dorit sa comenteze informatia. BCR va anunta rezultatele financiare vineri, 28 februarie....Anul trecut a fost unul agitat pentru cea mai mare banca din Romania. In primavara, Andreas Treich l-a numit pe cehul Tomas Spurny la conducerea BCR, el inlocuindu-l din functia de presedinte executiv pe Dominic Bruynseels.
Strategia lui Spurny pentru readucerea bancii pe profit a fost restructurarea, pentru care va incasa si un bonus in functie de performantele din aceasta operatiune. El a anuntat ca in 2013 vor pleca acasa 1.600 de angajati din grup si 64 de unitati de retail vor fi inchise, pe langa cele peste 45 de sucursale la care s-au tras obloanele anul trecut.
De asemenea, BCR isi propune reducerea costurilor si prin digitalizarea bankingului. Dupa ce a anuntat ca va cheltui doua milioane de euro pentru instalarea a 400 de ghisee automate, banca a hotarat ca trebuie sa stimuleze tranzactiile fara numerar, prin comisionarea celor care realizeaza operatiuni la ghiseu....Astfel, de la 1 februarie clientii bancii vor plati 4 lei comision per plata factura cu numerar la ghiseele BCR, iar pentru cei care nu sunt clienti ai bancii comisionul va fi de 8 lei per plata factura cu numerar.
“Aceste modificari nu sunt cauzate de procesele interne ale institutiei de credit, ci de digitalizarea care are loc la nivel mondial. Bankingul direct remodeleaza functionarea retelei de sucursale, in conditiile in care 90% din serviciile bancare pot fi accesate doar de pe telefonul mobil, fara a mai fi nevoie de o agentie. Astfel, adaptandu-ne la acest nou fenomen probabil ca ne vom modifica structura noastra de produse, practicile de stabilire a preturilor si reteaua”, declara Treichl anul trecut.
Sistemul bancar a incheiat anul trecut cu o pierdere de 2,118 miliarde lei, in timp ce bancile si-au redus reteaua cu 322 de unitati si au dat afara peste 4.000 de angajati.

luni, 25 februarie 2013

Bravo vecinilor nostri - NOI Vrem afara din UE

BULGARIA - Grupurile societăţii civile bulgare, aflate la originea unei mobilizări care a condus la demisia guvernului conservator, s-au reunit sâmbătă pentru a îşi organiza şi formula revendicările pentru manifestaţiile prevăzute în toată ţara"Suntem aici pentru că guvernul a abdicat, statul este într-un impas", a declarat Doncio Dudev, coordonator originar al Stara Zagora în cadrul unei conferinţe de presă la Sofia, cu privire la demisia de miercuri a premierului Boiko Borissov.  Reprezentanţii acestor grupuri, în număr de 30, s-au reunit paralel la Sliven (est) şi la Sofia. Aceştia au revendicat rapid o reprezentare civilă de 50 la sută în Parlament şi posibilitatea ca deputaţii să îşi poată piardă imunitatea şi locul în parlament înainte de sfârşitul mandatului.   Aceştia solicită de asemenea un moratoriu asupra achitării facturilor de electricitate, eliminarea TVApentru energie electrică, precum şi începerea anchetelor asupra privatizărilor companiilor bulgare şi asupra utilizării fondurilor europene. "Avem o sarcină atipică pentru societatea civilă: atacăm problemele care s-au acumulat în ultimii 23 de ani, după căderea comunismului şi care au transformat oamenii în cerşetori", a declarat pentru presă Yanaki Gancev, coordonator la Sofia.
O mare creştere a facturilor de electricitate în ţara cea mai săracă din Uniunea Europeană (UE) este la originea mişcărilor de stradă începute acum 15 zile. Manifestanţii au reclamat sfârşitul "dominaţiei monopolurilor" în electricitate şi încălzire, apoi atacând guvernul şi corupţia. O petiţie împotriva monopolurilor va fi trimisă Parlamentului European, au anunţat coordonatorii manifestanţilor, în timp ce Comisia Europeană a lansat deja proceduri împotriva Bulgariei pentru întârzierea liberalizării energiei. Principalele două sindicate bulgare KNSB (stânga) şi Podkrepa (dreapta) şi camera industriei (BIA) s-au alăturat sâmbătă revendicării unei noi Constituţii garantând o mai mare participare a societăţii civile.

duminică, 24 februarie 2013

O suma de aproximativ 306 milioane euro va fi transferata Romaniei pana in 2016 sub forma de asistenta financiara nerambursabila catre programe si proiecte in diverse sectoare precum protectia mediului, conservarea patrimoniului cultural, justitie si societate civila, potrivit unui comunicat emis vineri de Ambasada Norvegiei la Bucuresti, citat de Agerpres.
Ambasadorul Norvegiei la Bucuresti, Oystein Hovdkinn, a avut vineri o intrevedere cu ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, pentru a discuta despre sprijinul financiar acordat Romaniei de Norvegia prin intermediul Granturilor norvegiene.
Potrivit unui comunicat al Ambasadei Norvegiei, aproximativ 25 de milioane de euro vor fi alocati sectorului justitie si afaceri interne iar programele aferente acestui sector vor fi lansate in cursul acestui an.  "In conformitate cu cadrul administrativ asupra caruia s-a convenit, Ministerul Justitiei va administra, in calitate de Operator de Program, mare parte din fondurile alocate sectorului justitie si afaceri interne. Acestea vor sprijini justitia din Romania in privinta implementarii noilor coduri juridice, vor contribui la imbunatatirea standardelor din penitenciarele si serviciile de probatiune romanesti, precum si la combaterea violentei domestice, a crimei organizate si a traficului de fiinte umane", se arata in comunicat.In timpul discutiilor, ambasadorul Hovdkinn a mentionat rata mare de absorbtie, de 85%, in perioada anterioara de finantare, de pana in 2011, Romania beneficiind pentru acest interval de aproape 100 de milioane de euro in sectoare-cheie precum protectia mediului, productie sustenabila, sanatate si ingrijirea copilului, patrimoniu cultural si sectorul ONG.
Diplomatul norvegian a transmis mesajul beneficiarilor referitor la fondurile norvegiene, la faptul ca acestea au fost flexibile si usor de accesat si utilizat. Ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, i-a multumit ambasadorului pentru sprijinul constant acordat de Guvernul norvegian in finantarea de proiecte strategice pentru sistemul judiciar din Romania in contextul implementarii noilor coduri juridice, precum si in alte domenii care tin de justitie si afaceri interne.  Sursa citata mentioneaza ca prin Acordul pentru Spatiul Economic European (SEE), trei state non-membre ale Uniunii Europene, Norvegia, Islanda si Liechtenstein, fac parte din Piata Interna Europeana si contribuie la coeziunea regionala prin intermediul unor programe precum Granturile SEE si cele Norvegiene.
Dintre acestea, Norvegia este principalul donator, contribuind cu 97% din suma totala. Granturile SEE si norvegiene sunt de asemenea menite sa consolideze relatiile bilaterale dintre Norvegia si Romania.