Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Compania Naţională de
Autostrăzi şi Drumuri Naţionale şi Inspectoratul General al Poliţiei Române
(IGPR) vor demara discuţii privind extinderea implementării limitei de
viteză de 70 kilometri pe oră în localităţi, se arată într-un comunicat
de marţi al MTI. Potrivit reprezentanţilor ministerului, vor fi analizate
proiectele de semnalizare rutieră pentru drumurile europene aflate spre finalul
lucrărilor de reabilitare....Tronsoanele pe care se are în vedere ridicarea
limitării de viteză sunt E 81 (Halmeu - Livada - Satu Mare), E 58 (Livada - Baia
Mare - Dej), E 578 (Sărăţel - Reghin), E 581 (Bârlad - Albiţa) şi E 70 (Craiova
- Caracal - Alexandria)."În anii care
au trecut de la ridicarea limitei de viteză la 70 kilometri pe oră în
localităţile de pe DN 1, între Bucureşti şi Predeal, şoferii români au dat
dovadă de maturitate şi nu au abuzat, în marea lor majoritate, de această
prevedere. Dacă în localităţi precum Comarnic, Azuga sau Buşteni se
circulă în condiţii bune cu limita de 70 km/h, nu văd de ce nu am putea extinde
această prevedere şi pe alte drumuri", susţine Ministrul Transporturilor şi
Infrastructurii, Ovidiu Silaghi, citat în comunicat.MTI are în vedere
implementarea acestei măsuri şi în alte coridoare de drum european, cum ar fi E
671 (Satu Mare - Timişoara), E 60 (Oradea - Braşov), E 81 (Satu Mare - Piteşti),
E 58 (Dej - Suceava), E 85 (Suceava - Bucureşti), E 583 (Săbăoani - Iaşi), E 68
(Nădlac - Braşov), E 578 (Reghin - Chichiş) şi E 70 (Moraviţa - Craiova), mai
precizează sursa citată.
sâmbătă, 18 august 2012
vineri, 17 august 2012
Premierul Victor Ponta afirmă, într-un interviu acordat ziarului The Guardian, că este dispus "să coabiteze" cu preşedintele Traian Băsescu dacă acesta va respecta rolul pe care i-l conferă Constituţia, apreciind că, după 20 de ani de "timp pierdut", criza politică din România se apropie de finalPotrivit lui Victor Ponta, criza politică ce afectează România din mai se apropie de soluţionare, punând capăt la ceea ce el consideră 20 de ani de "timp pierdut", de la revoluţia care a condus la înlăturarea regimului comunist.
Ponta a precizat că, dacă încercarea de demitere a lui Traian Băsescu prin referendum va eşua, este pregătit să "coabiteze" cu preşedintele dacă acesta va respecta rolul conferit de Constituţie. "Aceasta probabil este cea mai mare criză din ultimii zece ani, dar toate instituţiile, inclusiv Curtea Constituţională, Parlamentul şi Guvernul au dovedit că sunt solide şi cred că partea cea mai grea a trecut. După această vară călduroasă, vom intra într-o situaţie de normalitate şi vom dovedi că toate angajamentele noastre europene vor fi respectate", a spus Ponta, respingând acuzaţiile privind o presupusă tentativă de lovitură de stat.
Potrivit datelor BNR, lucratorii romani din strainatate au trimis in tara 1,83 miliarde euro in primele sase luni din acest an, cu 10% mai mult decat in urma cu un an, desi criza s-a este din ce in ce mai pregnanta in Spania si Italia, destinatiile lor principale. Practic, banii transferati de "stranieri" catre cei de acasa sunt la maximul ultimilor trei ani, depasind cu 5,5% si sumele din primul semestru din 2010, cand s-au cifrat la 1,73 miliarde euro. Cel mai mic nivel al transferurilor semestriale ale munictorilor romani de afara s-a inregistrat anul trecut - 1,66 miliarde euro. In acest an de criza prelungita in zona euro, Romania trebuia sa se bazeze in principal pe banii gratis de la Uniunea Europeana, insa absorbtia lasa in continuare de dorit, situandu-se pe primele sase luni la doar 1,32 miliarde euro (cu tot cu prefinantari), in conditiile in care sunt din ce in ce mai multe proiecte incepute, iar tinta pentru acest an este de 6 miliarde euro, scrie Capital.ro

joi, 16 august 2012
Fondul Monetar International si-a revizuit in scadere prognoza de crestere pentru economia Romaniei, la 0,9% din PIB in acest an, usor sub prognoza Guvernului de 1,2%. Recuperarea ar trebui sa inceapa din 2013, potrivit declaratiilor facute de seful misiunii FMI in Romania, Erik de Vrijer ....De asemenea, FMI prevede ca activitatea economica sa ramana sub potential pe termenul apropiat.....Recent, Guvernul a anuntat revizuirea in jos a cifrei de crestere a PIB pentru acest an, de la 1,5% la 1,2% din PIB, dupa ce la inceputul anului estimarea era de 1,8-2,3% din PIB.
"FMI este in aceeasi nota din 2009 si pana azi. Ca si anul trecut, a inceput cu o prognoza foarte optimista si apoi a fost lovit de realitate si si-a ajustat estimarile. Prognoza FMI nu are nicio legatura cu realitatea, iar marja de eroare in cazul estimarilor FMI este de obicei de 3%", a declarat, pentru Wall-Street.ro, analistul economic Florin Citu.
El este destul de neincrezator in cifrele anuntate de FMI si Guvern privind cresterea economica, mizand pe o crestere zero sau chiar negativa.
Pe de alta parte, Fondul anunta inceperea recuperarii din 2013, "cu o tendinta de crestere care va ajunge la aproximativ 3% pe termen mediu.

miercuri, 15 august 2012
Cotaţiile petroliere au crescut ieri, pe pieţele externe, inves-titorii temându-se că amplificarea tensiunilor din Orientul Mijlociu va genera întreruperea livrărilor de profil din această regiune, care asigură aproape o treime din producţia mondială de ţiţei. Amintim că, duminică, Armata israeliană a anunţat lansarea unui test la nivel naţional privind un sis-tem de alertare prin mesaje scrise scurte pe telefon, destinate să prevină populaţia civilă în caz de atac cu rachete. Mesajele scurte, scrise în ebraică, arabă, engleză şi rusă, sunt trimise pe telefoanele mobile personale ale locuitorilor diferitelor regiuni, inclusiv în Ierusalim, Tel Aviv şi Hai-fa. Începând de joi, sistemul va fi tes-tat la nivelul întregii ţări.
Potrivit presei străine, acest exerciţiu vrea să pregătească apărarea populaţiei civile de eventuale tiruri cu rachete sau mortiere lansate de către Iran, care ar putea să urmeze unui atac israelian împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.
Pe de altă parte, preşedintele Egiptului, Mohamed Mursi (susţinut de Frăţia Musulmană), a ordonat pensionarea a doi generali de top ai ţării: Mohamed Hussein Tantawi, ministrul Apărării, şi şeful Statului Major, Sami Enan. În condiţiile date, preţul petrolului West Texas Intermediate cu livrare în august a crescut cu 72 de cenţi (0,7%) la ora 10.00 la New York Mercantile Exchange, ajungând la 93,59 dolari/baril. Pe piaţa americană, preţul ţiţeiului este, în prezent, cu 20% mai mare faţă de nivelul minim al anului, 77,69 dolari/baril, atins la data de 28 iunie. La ICE Futures Europe din Londra, preţul petrolului Brent cu livrare în septembrie a urcat cu 1,43 dolari (1,3%), la 114,38 dolari/baril. (sursa bursa)
marți, 14 august 2012
Scumpiri...la toate cele...
Mărfurile nealimentare şi serviciile s-au scumpit într-un ritm mai rapid decât alimentele, ambele categorii cu 0,84% de la o lună la alta. Nicio ieftinire nu a fost raportată la niciuna dintre aceste categorii. Astfel, în cazul mărfurilor nealimentar, cel mai mare salt l-a înregistrat energia electrică, unde preţul a crescut cu 5,38%, urmată de ţigări, preţul cărora a urcat cu 1,21%.
La capitolul servicii, cele mai sensibile creşteri de preţuri s-au înregistrat la transportul aerian (1,96%), telefon (1,96%) şi la serviciile de apă, canal şi salubritate (0,95%).
La capitolul servicii, cele mai sensibile creşteri de preţuri s-au înregistrat la transportul aerian (1,96%), telefon (1,96%) şi la serviciile de apă, canal şi salubritate (0,95%).
Inflaţia totală în luna iulie faţă de luna anterioară a fost de 0,59%. De la începutul anului şi până la finele lunii iulie, preţurile de consum au crescut cu 2,25%, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Naţional de Statistică (INS). În acelaşi timp, inflaţia anuală, cea din luna iulie 2012 comparată cu iulie 2011, a fost de 3%. În cazul alimentelor, scumpirea lunară a fost 0,14%. Cea mai mare creştere de preţuri, de 3,11%, a fost înregistrată la fructele proaspete, urmate de legume şi alte conserve de legume, unde preţurile au crescut, în medie, cu 1,49%. Totodată, o scumpire de 1,43% a fost raportată în cazul ouălor. Pâinea s-a scumpit uşor, cu 0,07%, de la o lună la alta, uleiul cu 0,2%, carnea de porc cu 0,33%, iar băuturile alcoolice cu 0,1%.
luni, 13 august 2012
Banci/Finante -National Bank of Greece (NBG), proprietarul Banca Romaneasca, si EFG Eurobank
Ergasias, care detine Bancpost, au depus oferte pentru preluarea Emporiki,
potrivit unor comunicate transmise de cele doua banci, citate de Bloomberg si
preluat de Mediafax.....Alpha Bank, prezenta de asemenea si in Romania, a
propus anterior Credit Agricole preluarea Emporiki, la sase ani dupa ce banca
elena a trecut in proprietatea gigantului francez. Bancile nu au facut
precizari legate de aspectele financiare ale ofertelor. Credit Agricole este
banca straina cu cea mai ridicata vulnerabilitate in cazul iesirii Greciei din
zona euro, soldul creditelor Emporiki pe piata locala fiind de 23 miliarde
euro. "Credit Agricole nu poate tranti usa, deoarece este o problema foarte
sensibila din punct de vedere politic. Orice cumparator va dori sa plateasca o
suma foarte limitata pentru o banca amenintata de multe riscuri, desi recent
recapitalizata", comenteaza pentru Bloomberg Benoit Petrarque, analist la Kepler
Capital Markets, Paris. Credit Agricole a acumulat pana acum pierderi de 15
milioane euro pentru fiecare dintre cele 337 de sucursale Emporiki, sau 4.000 de
euro pe client in ultimii patru ani. Sectorul bancar elen trece printr-o
perioada de consolidare pentru a face fata crizei financiare si economice.
Piraeus Bank va cumpara pentru 95 milioane euro operatiunile performante ale
ATEbank si ar putea urca astfel cu doua locuri in clasamentul bancilor elene
dupa active, pana pe pozitia a doua. Pe piata romaneasca sunt prezente cele
mai mari patru banci elene, respectiv NBG, EFG Eurobank Ergasias, Alpha Bank si
Piraeus Bank, alaturi de Emporiki si ATEbank.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)