joi, 19 iulie 2012

ROMANIA - Cetăţenii români aflaţi în străinătate pot vota la referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României, din 29 iulie, în cadrul ambasadelor şi oficiilor consulare ale României din străinătate, pe baza următoarelor acte de identitate emise de autoritățile române: paşaportul simplu, paşaportul de serviciu, paşaportul diplomatic sau cartea de identitate, informează MAE, într-un comunicat. Referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie se desfăşoară în data de 29 iulie 2012, începând cu ora 8.00 până la ora 20.00, ora locală, precizează comunicatul Ministerului de Externe. Cetăţenii români pot vota în străinătate la orice secţie de votare, fiind înscrişi pe listele electorale suplimentare. Ministerul Afacerilor Externe face un apel public către cetăţenii români care se află în străinătate să verifice valabilitatea documentelor de identitate pe care le deţin şi să facă demersurile necesare pe lângă misiunile diplomatice sau oficiile consulare pentru reactualizarea în timp util a acestora. MAE menționează că pentru exercitarea votului, alegătorul trebuie să meargă la secţia de votare, urmând să fie înscris pe un tabel electoral cuprinzând: numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, seria şi numărul actului de identitate, fiecare alegător semnând de prezenţă în acest tabel.

miercuri, 18 iulie 2012

In conformitate cu pactul Ribbentrop - Molotov...

BUCURESTI - Abureala locala - Banca Comercială Română (BCR) a redus, începând de la sfârşitul săptămanii trecute, dobânda la creditele nou acordate de nevoi personale cu până la 2 p.p., arată un comunicat remis redacţiei.
Andrew Gerber, director executiv Directia Managementul Produselor Retail, BCR, a declarat: "Dobânzile la creditele de nevoi personale în lei nou acordate încep de la 13,5%, dobânda este fixă pe toată perioadă de creditare pentru creditele în lei. În plus, clienţii care îşi refinantează la BCR creditele de la alte bănci sau încasează salariul într-un cont curent BCR beneficiază şi de o reducere cu 100% a comisionul de analiză a dosarului de credit". Euro s-a depreciat în intervalul 9-13 iulie, pe pieţele externe, în raport cu dolarul, înregistrând cel mai redus curs din ultimii doi ani, în condiţiile în care investitorii s-au orientat către plasamente sigure, de teama înrăutăţirii crizei datoriilor din Europa.
Totuşi, în 13 iulie, euro a crescut - limitând pierderea săptămânală -, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora băncile centrale din întreaga lume vor lua noi măsuri de susţinere a economiei. Preşedintele Federal Reserve (banca centrală americană), Ben S. Bernanke, urmează să vorbească în Congres, săptămâna aceasta, cu privire la perspectivele economiei SUA. Euro a scăzut cu 0,3% săptămâna trecută, la 1,2249 dolari pe piaţa din New York, de la 1,2291 dolari la data de 6 iulie.
ABUREALA NEMTEASCA   pentru a ascunde intentiile reale ale celui de-al IV Reich -  Cancelarul german Angela Merkel şi-a reafirmat fermitatea faţă de ţările zonei euro care cer ajutoare din partea Uniunii Europene, după ce la ultimul summit european de la sfârşitul lui iunie părea să fi cedat teren în faţa Italiei şi a Spaniei, scrie AFP, conform surselor de presă.
"Toate încercările (...) de a spune ''sa fim solidari dar fară niciun control, fară nicio contrapartida'', toate aceste încercâri nu vor avea nicio şansă în faţa mea şi nici în faţa Germaniei", a declarat cancelarul, ieri, într-un interviu acordat televiziunii publice ZDF.
Ea a subliniat responsabilitatea statelor chiar si atunci cand ajutorul este destinat doar sectorului bancar, cum este cazul Spaniei.

marți, 17 iulie 2012

“Deficitul contului curent în perioada ianuarie - mai 2012 a fost finanţat în proporţie de 24,2 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au totalizat 465 milioane euro (faţă de 849 milioane euro în perioada ianuarie - mai 2011), din care participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 492 milioane euro, iar creditele intra-grup au înregistrat o valoare negativă de 27 milioane euro (net)”,arată un comunicat al Băncii Naţionale a României. Dacă ar fi să comparăm cu anii 2008 sau 2009, scăderile sunt cu mult mai substanţiale şi putem vorbi despre o prăbuşire a investiţiilor în ţara noastră. Pe de altă parte, încurajaţi de dobânzile încă mari din România, nerezidenţii depozitează în băncile din ţara noastră sume din ce în ce mai mari. La finele lunii mai, depozitele pe termen mediu şi lung ale strinilor reprezentau 8,49 miliarde de euro, cu 800 de milioane de euro mai mult decât în decembrie 2011. O creştere a intrărilor este vizibilă şi în ceea ce priveşte transferurile directe, în marea lor majoritate, bani remişi de românii care muncesc peste graniţă. La acest capitol înregistraăm un excedent de aproape 1,7 miliarde de euro, după primele cinci luni din 2012.

luni, 16 iulie 2012

ei se recunosc intre ei- "agentii de ieri, conducatorii de azi"

Actualul preşedinte al Comisiei Europene a devenit cunoscut prin lozinci anti-capitaliste scrise pe ziduri sau prin confiscarea mobilierului Facultăţii de Drept. După câteva astfel de acţiuni, tânărul Barroso a urcat rapid în ierarhia partidului maoist. Însă peisajul politic din Portugalia s-a schimbat rapid. Extrema stângă a eşuat în preluarea puterii asupra ţării, iar Barroso s-a decis că ar fi mai bine să plece în străinătate, la studii - metionez ca este "operatv CIA". La întoarcerea în ţară, Barroso şi-a schimbat total viziunea politică. El s-a raliat mişcării de dreapta, PPD-PSD, unde, din nou, a reuşit să se afirme, urcând pe scara ierarhică şi devenind, în scurt timp, din ministru de interne, premierul Portugaliei. Ca prim-ministru, a luat câteva hotărâri controversate. El a susţinut invazia Irakului din 2003, căreia majoritatea portughezilor s-au opus, şi este responsabil pentru reducerea cheltuielilor publice. La 29 iunie 2004, el a fost numit în funcţia de preşedinte al Comisie Europene, ales în unanimitate de executivele celor 25 de state membre ale Uniunii Europene. Parlamentul European a susţinut această decizie la 22 iulie 2004 cu 413 voturi din 711 eurodeputaţi care au participat la vot (251 contra şi 44 de abţineri). Barroso a fost reales în funcţie şi pentru legislatura 2009-2014 a Parlamentului European, cu 382 de voturi pentru şi 219 contra. Dintr-un comentariu al unui autodeclarat portughez, postat ieri, in engleza, ar rezulta ca individul era de fapt agent al guvernului, infiltrat in miscarea de stanga ca sa o submineze. Mai corect sa spunem "agentii de ieri, conducatorii de azi" si "agentii de azi, conducatorii de maine" nu conteaza culoarea, stanga sau dreapta, ei se recunosc intre ei!
 Se pare că oamenii de afaceri din China s-au plictisit după numai o zi de participare la Forumul de la Bucureşti. Deşi programul se întindea pe două zile, în cea de-a doua zi fiind prevăzute întâlniri bilaterale, evenimentul s-a încheiat luni seara - după prima zi de manifestare.   Marţi dimineaţa, când am mers la hotelul unde se desfăşura Forumul, pentru a participa şi noi, în calitate de ziarişti, la eveniment, ni s-a spus că acesta "s-a amânat". Chinezii au plecat de urgenţă la Budapesta. Aşa ne-au motivat reprezentanţii CCIB. Potrivit acestora, se pare că partea chineză nu ar fi anunţat că-şi schimbă programul. Ei ne-au mai spus că, de fapt, Forumul nu a fost amânat, ci "s-a mutat", de marţi pe luni. Cu alte cuvinte, programul stabilit pentru marţi a avut loc luni seara, până târziu în noapte, după spusele reprezentanţilor CCIB. La întrebarea dacă investitorii din China au plecat aşa repede şi neanunţat pentru că s-au supărat din vreun motiv anume pe noi, sursele citate ne-au spus că, dimpotrivă, chinezii au fost foarte încântaţi de întâlnirile de la Bucureşti: "Au fost prezentate o serie de proiecte. Toate au ridicat interesul participanţilor, iar feed-back-ul participanţilor chinezi a fost unul foarte bun. Pe parcursul cinei de gală care a marcat sfârşitul forumului, participanţii au avut ocazia de a aprofunda posibilităţile de colaborare".  Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-China, care nu a fost prezent la eveniment, pentru că, după cum susţine domnia sa, nu a fost invitat, este de părere că Forumul de la Bucureşti a fost "o altă manifestare de agendă, o acţiune organizată pe fonduri europene, la care chinezii au participat din diplomaţie şi la care noi, comparativ cu celelalte ţări, nu am pus pe masă niciun proiect concret".Care să fie motivele pentru care nişte oameni de afaceri chinezi veniţi să caute oportunităţi de investiţii în cadrul unui Forum din România au plecat la jumătatea evenimentului? Teoretic, fie nu au găsit nimic interesant la Bucureşti şi aveau lucruri mai bune de făcut în Budapesta, fie i-a supărat ceva la gazde (poate prezenţa subţire a autorităţilor din ţara noastră, reprezentate de preşedintele CCIB, un consultant şi doi secretari de stat).   Sau poate că au încurcat încă de la început capitalele şi au avut impresia că vin la Budapesta... sursa bursa.ro

duminică, 15 iulie 2012

Spania va fi obligată să cedeze instituţiilor europene cea mai mare parte a controlului asupra băncilor şi va fi nevoită să impună pierderi investitorilor locali, pentru un program de ajutor financiar de până la 100 de miliarde de euro....Cerinţele, incluse în proiectul de acord care însoţeşte ajutorul financiar pentru sectorul bancar spaniol, sugerează că investitorii care deţin obligaţiuni fără prioritate la plată sau acţiuni preferenţiale ale băncilor salvate vor înregistra pierderi, informează Wall Street Journal.
În proporţie semnificativă, aceşti investitori sunt în Spania mici deponenţi, care au cumpărat obligaţiunile prin intermediul sucursalelor bancare potrivit Mediafax.   Condiţiile conturează o primă imagine despre cum ar putea arăta noul cadru de funcţionare pentru băncile din zona euro, odată ce este introdusă o nouă şi puternică autoritate de supraveghere, conform înţelegerii liderilor europeni de la summit-ul din iunie.  Liderii statelor membre au afirmat că o supraveghere mai strictă a sistmului bancar în zona euro ar fi o precondiţie pentru a permite Mecanismului European de Stabilitate (ESM) să recapitalizeze băncile cu probleme direct, nu prin intermediul guvernelor ca până în prezent. Intervenţia directă a ESM în sectorul bancar ar putea eventual ajuta Spania să evite un ajutor financiar pentru întreaga economie.  Pe termen scurt, însă, acordul pentru susţinerea băncilor din Spania indică nivelul de control la care vor fi nevoite să renunţe guvernele în schimbul ajutorului zonei euro. Miniştrii de Finanţe ar trebui să semneze înţelegerea până la 20 iulie.