miercuri, 2 mai 2012

Căderea guvernului Ungureanu a fost neașteptată și devastatoare. Odată că îl lasă pe Traian Băsescu și pe apropiații săi fără câteva pârghii ale Puterii: bani, Minister de Interne (în an electoral), unele servicii ( să vedeți bătălie la Doi și un sfert). Dar, și mai important, dă un semnal imposibil de ignorat: nimeni nu mai stă alături de un pierzător. Boc a și recunoscut, sincer în enervarea sa: minoritățile ne-au trădat! UNPR a întors armele, am aflat ulterior. UDMR nu mai are nevoie de Băsescu, iar câțiva lideri importanți ai Uniunii ar cam vrea să-i bea sângele, în loc de palincă. Fără guvern, nu e clar de ce i-ar mai sta alături nici cei din PDL, pe care îi trage în jos, spre 8 la sută. De aici panica, izbucnită ca gazul de șist în discursul prezidențial. Și, evident, negația, întoarcerea pe dos a mesajului, devenită o a doua natură, după sutele de faceri din vorbe, în care exceleaza.
Nu cred în aceste explicații ... Băsescu n-ar fi reușit să păcălească milioane de oameni doar cu darul său natural de a face scamatorii din cuvinte. Strategiile sale de comunicare sunt alcătuite de experți ai manipulării, urmăresc ținte la mare distanță în timp și folosesc tactici aplicate cu rigoare militară.
Pentru numirea lui Ponta erau necesare explicații: de ce s-a sucit președintele, la nici patru luni de când se jura că nu i-ar încredința guvernarea? Pe față, pentru puținii simpatizanți ai portocaliilor, dar și în culise, pentru pedeliștii descumpăniți ( nu spuneai, bre, că nu-l lași nici cu 51 la sută? ). Ce s-a discutat la Cotroceni ...?! Ar fi extrem de interesat sa aflam care a fost continutul acestui dialog desfasurat inaintea anuntarii oficiale a desemnarii premierului. Dar, indiferent de natura acestor informatii "de culise", pe care poate opinia publica nu le va afla niciodata, prin simpla asumare de catre USL a Executivului, succesul nu poate garantat in conditiile unei intelegeri cu Traian Basescu. Teribila degringolada, generata de un executiv chiar mai slab decat cel condus anterior de Emil Boc, a produs, cum era firesc,o implozie in interiorul coalitiei.

marți, 1 mai 2012

Lista Guvernului Ponta

Premier - Victor Ponta
Ministul Agriculturii - Daniel Constantin (PC)

Ministrul Finanţelor - Florin Georgescu (PSD) - vicepriministru

Ministrul Apărării - Corneliu Dobriţoiu (PNL)
Ministerul de Externe - Andrei Marga (PNL)
Ministrul Transporturilor - Ovidiu Silaghi (PNL)
Ministrul Administraţiei şi Internelor - Ioan Rus (PSD)
Ministrul Economiei - Daniel Chiţoiu (PNL)
Ministrul Educaţiei - Corina Dumitrescu (PSD)
Ministrul Dezvoltării şi Turismului - Eduard Hellvig (PNL)
Ministrul Culturii - Mircea Diaconu (PNL)
Ministrul Muncii - Mariana Câmpeanu (PNL)
Ministrul Sănătăţii - Vasile Cepoi (PSD)
Ministrul Comunicaţiilor - Dan Nica (PSD)
Ministrul Mediului - Rovana Plumb (PSD)
Ministrul Afacerilor Europene - Leonard Orban
Ministrul Justiţiei - Titus Corlăţean (PSD)
Ministrul delegat pentru Administraţie - Victor Paul Dobre (PNL)
Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul - Mircea Duşa (PSD)
Ministru delegat pentru mediul de afaceri - Lucian Isar
Ministrul delegat pentru dialog social - Liviu Marian Pop
Ministrul delegat pentru strategii guvernamentale şi relaţii cu societate civilă - Victor Alistar
Luni va fi prezentată lista Guvernului şi programul de guvernare în Parlament. Ponta a spus că există 229 de membri USL care vor vota Guvernul, la care se vor adăuga parlamentari de la minorotăţi şi UNPR. Pentru ca Guvernul să fie validat este nevoie de 231 de voturi.
Prima saptamana este dedicata "ciortanului"  -  se face imparteala:
1. Reîntre­girea salariilor bugetarilor. Victor Ponta a fost avocatul suprem al revenirii salariilor bugetarilor la suma pe care o primeau înainte de tăierile din 2010. O altă reclamaţie făcută Guvernului Ungureanu a fost faptul că nu a rezolvat o restanţă a guvernului Boc: returnarea către pensionari a cotei de CASS reţinută prin impozitarea pensiilor. Acum, Ponta are ocazia să găsească el însuşi sumele necesare.
2. Reducerea CAS.
USL ia în calcul o reducere a CAS cu 5% pentru angajatori. Mai mult, într-o scrisoare deschisă trimisă în 11 martie premierului Ungureanu, Ponta spunea că Guvernul nu trebuie să aleagă între reîntregirea salariilor şi reducerea CAS, deoarece ambele variante sunt realizabile.
3. Majorarea salariului minim pe economie la 800-850 de lei pe lună.
Este una dintre solicitările făcute la învestitura Guvernului Ungureanu. Fondurile ar urma să provină "din asigurări şi venituri suplimentare la buget".
4. Reducerea TVA pentru produse de bază. Acestea ar fi carnea, laptele, pâinea şi legumele. Proiectul a fost propus insistent de Dan Voiculescu, din 2004 încoace, şi preluat de USL. Pe termen lung, USL promite şi revenirea TVA de la 24 la 19%.

5. Impozit diferenţiat şi taxarea suplimentară a marilor averi.
USL se angaja că va introduce impozitul diferenţiat în funcţie de venituri: 8% până la 800 de lei pe lună, 12% până la 1.600 de lei pe lună şi 16% pentru ce depăşeşte 1.600 de lei. În ceea ce priveşte taxarea marilor averi, se vorbeşte despre o impozitare cu până la 10%.
6. Depolitizarea funcţiilor în administraţia publică.
Aici oferta USL este mai amplă. Victor Ponta a declatat, în repetate rânduri, că, dacă va veni la putere, va desfiinţa 6.000 de posturi din administraţie în care s-ar afla clientela politică a fostei Puteri. În plus, Uniunea a promis că va dezgheţa angajările în sectorul bugetar, mai precis în domeniile sănătăţii, poliţiei şi educaţiei.
7. Stoparea risipei bugetare.
Ponta i-a cerut în repetate rânduri lui Mihai Răzvan Ungureanu să nu mai folosească Fondul de rezervă al prim-ministrului pentru a da bani autorităţilor locale. USL a mai promis, în aceeaşi notă a economisirii banilor de la buget, să reducă la 50% cheltuielile cu bunurile şi serviciile.
8. Rezilierea contractelor băieţilor deştepţi din energie.
A fost o solicitare făcută de Victor Ponta, inclusiv într-o scrisoare deschisă adresată premierului Ungureanu în data de 21 martie 2012.
9. Reducerea numărului de parlamentari.
Victor Ponta a pledat cu insistenţă pentru acest obiectiv de fiecare dată când s-a opus modificării Constituţiei. Preşedintele PSD spunea că nu e nevoie de revizuire şi că PSD a depus în Parlament un proiect de lege care prevede un număr de 300 senatori şi deputaţi. USL are acum majoritatea şi în Senat, şi în Camera Deputaţilor şi ar putea să accelereze aprobarea lui.
10. UMF Târgu Mureş, pre­textul moţiunii.
Victor Ponta s-a angajat pentru anularea Hotărârii Guvernului Ungureanu privind înfiinţarea facultăţii de medicină în limba maghiară în cadrul Universităţii din Târgu Mureş. Această Hotărâre a fost şi una din cauzele pentru care USL a depus moţiunea de cenzură ce a dus la căderea guvernului Ungureanu.

luni, 30 aprilie 2012

Potrivit sondajului Ipsos realizat pentru France Télévisions, Radio France şi Le Monde, luni, Hollande pierde un punct în raport cu ancheta precedentă din 22 aprilie, în timp ce candidatul susţinut de UMP câştigă unul. Alte 22 la sută dintre persoanele chestionate, care au declarat că vor merge cu siguranţă să voteze, nu şi-au exprimat intenţia de vot. Potrivit unui sondaj, 34 la sută dintre alegătorii candidatului de centru François Bayrou la primul tur vor vota pentru Hollande, 40 la sută pentru Sarkozy, iar 26 la sută nu şi-au exprimat intenţia de vot.
Dintre alegătorii lui Marine Le Pen (Frontul Naţional, extrema dreaptă), 14 la sută ar vota pentru Hollande, 54 la sută pentru Sarkozy, iar 32 la sută nu şi-au exprimat intenţia de vot. Dintre alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon (stânga), 80 la sută ar vota pentru Hollande, 3 la sută pentru Sarkozy, iar 17 la sută nu şi-au exprimat intenţia de vot. Potrivit sondajului, 90 la sută dintre cei care declară că intenţionează să voteze pentru Hollande se declară siguri de alegerea lor, la fel ca şi în cazul a 90 la sută dintre alegătorii lui Sarkozy. Sondajul a fost realizat prin telefon în perioada 27-28 aprilie pe un eşantion de 988 de persoane, reprezentativ pentru populaţia franceză cu vârste peste 18 ani, prin metoda cotelor.

duminică, 29 aprilie 2012

Economia românească ar câştiga 1- 2 procente din Produsul Intern Brut, dacă finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii ar creşte de la 15% la 25%, a apreciat, ieri, Preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, informează Agerpres....Acesta a explicat că, potrivit unor statistici, la nivelul Uniunii Europene, IMM-urile contribuie cu o medie de 65% la realizarea PIB-ului, iar în România lucrurile se petrec "aproape similar", deşi în UE 65% dintre IMM-uri sunt finanţate, iar în România doar 15%.   "Sunt statistici care ne arată dacă IMM-urile contribuie cu 65% medie europeană la realizarea PIB-ului, în România aproximativ la fel. Numai că în UE 65% dintre IMM-uri sunt finanţate, iar în România 15%. Dacă IMM-urile noastre ar avea măcar 25% finanţare, cel puţin 1 sau 2 procente din PIB ar câştiga economia românească, dacă s-ar găsi soluţii şi nu dacă ar fi anatemizate băncile", a spus Şaramet, într-un seminar dedicat IMM-urilor.  Preşedintele FNGCIMM a precizat că, în primele patru luni din 2012, comparativ la aceeaşi perioadă a anului trecut, instituţia a acordat garanţii cu 52% mai mari, acest lucru însemnând că de la 21% garanţii date pentru credite de investiţii în prezent s-a ajuns la 32%.  "Ceva în zona economiei şi a IMM-urilor se mişcă în sens pozitiv", a subliniat el.  Totuşi, din totalul IMM-urilor, doar 15% sunt finanţate. De asemenea, contribuţia IMM-urilor la valoarea adăugată este de 40% în România, raportat la ţările europene, unde aceasta se ridică la 60%.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Din presa internationala - disperare ca nu mai pot delapida - ei nu stiu ca astia sunt toti la fel...?

"Romania este una dintre cele mai vulnerabile economii din Europa Emergenta si am anticipat deja ca se va contracta cu 0,5% in acest an. O perioada de incertitudini politice este ultimul lucru de care tara are nevoie", se arata intr-o nota a Capital Economics.....Problema esentiala este ce implicatii va avea caderea guvernului asupra programului convenit cu FMI si UE. Romania nu a accesat linia de finantare, care ii confera insa protectie fata de turbulentele din zona euro. Necesarul de finantare externa al Romaniei este moderat, potrivit standardelor regiunii, dar este totusi ridicat comparativ cu ale state emergente, se arata in nota. Misiunea de evaluare a FMI, Comisia Europeana si Bancii Mondiale se afla in Romania pentru negocieri cu autoritatile romane, dar discutiile vor fi intrerupte si vor continua la nivel tehnic atat in ceea ce priveste criteriile de indeplinit, cat si perspectivele macroeconomice, urmand sa mai stea in tara cel putin cateva zile.