Banca Centrală Europeană (BCE) are "deficienţe" în procedurile sale de identificare a băncilor aflate în criză, respectiv în gestionarea situaţiilor astfel create, conform unui raport al auditorilor Uniunii Europene, publicat ieri, care pune la îndoială supravegherea de către BCE a principalelor bănci din zona euro, anunţă Reuters. Amintim că, în urma crizei financiare globale din 2007-2008, BCE a adăugat la funcţiile sale de politică monetară sarcina de a supraveghea băncile de top din cele 19 ţări din zona euro. În prezent, BCE supraveghează aproximativ 120 de instituţii de credit care deţin peste 80% din activele bancare ale uniunii monetare. Divizia de supraveghere a BCE - Mecanismul Unic de Supraveghere, prezidat de Daniele Nouy - are puteri mari pentru identificarea şi gestionarea problemelor apărute la nivelul băncilor individuale, dar nu dispune încă de instrucţiuni suficiente pentru exercitarea acestor competenţe, notează raportul Curţii Europene a Auditorilor (ECA). "Cadrul operaţional al BCE pentru gestionarea crizelor prezintă unele deficienţe şi există semne de implementare ineficientă", potrivit ECA. În raportul lor, auditorii au descoperit "deficienţe" în procedurile pe care le utilizează BCE pentru identificarea într-un stadiu incipient a potenţialelor probleme ale băncilor şi pentru a răspunde unei crize. BCE susţine, însă, că aspectele identificate de ECA au fost rezolvate după încheierea auditului, în iunie 2017. Auditorii au afirmat că BCE ar trebui să adune rapid informaţii atunci când o bancă prezintă semne că are probleme, însă "banca dispune de un număr limitat de echipe disponibile să se deplaseze la faţa locului pentru a efectua o analiză detaliată a calităţii activelor băncilor în criză". De asemenea, auditorii au menţionat că banca centrală nu a elaborat instrucţiuni adecvate cu privire la modul de evaluare a riscurilor emergente şi de folosire a puterii sale într-o criză, ceea ce ar putea permite "o discreţie excesivă" în luarea deciziilor cheie. BCE a subliniat, însă, că cele mai recente instrucţiuni, care au fost elaborate în septembrie 2017, nu au fost luate în considerare în auditul ECA. De asemenea, auditorii au afirmat că BCE nu dispune de linii directoare suficiente privind procedura de urgenţă care este declanşată atunci când o bancă intră în faliment sau este susceptibilă să intre în colaps. BCE a precizat, însă, că a elaborat deja instrucţiuni în materie şi a respins recomandările auditorilor în această privinţă.
miercuri, 17 ianuarie 2018
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu