China a dezvăluit vineri o serie de planuri destinate atragerii de noi investiţii străine în sectoarele bancar, asigurări şi obligaţiuni, în cadrul unei strategii mai ample de liberalizare a celei de-a doua economii a lumii, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres. Această decizie va înlătura o parte din nemulţumirile exprimate de firmele străine cu privire la lipsa de acces pe piaţa chineză, însă deocamdată liniile directoare publicate de Comisia naţională de dezvoltare şi reformă (NDRC), principalul organism de planificare economică din China, nu conţin detalii precise. Documentul emis de NDRC menţionează sectoarele prioritare care vor fi liberalizate dar deocamdată nu este clară amploarea şi intervalul de timp în care vor fi introduse reformele. Vice-preşedintele NDRC, Ning Jizhe, a declarat într-o conferinţă de presă că Guvernul va menţine "unele controale" chiar şi după relaxarea restricţiilor impuse investiţiilor străine, dar nu a oferit alte detalii. "Amploarea relatărilor va fi diferită pentru fiecare sector", a declarat Ning Jizhe. Alte domenii pe care NDRC le-a selectat pentru liberalizare sunt telecomunicaţiile, educaţia şi Internetul. De asemenea, NDRC a anunţat că ţara va ridica restricţiile pentru investiţiile străine în producţia neconvenţională de petrol şi gaze, un termen care se referă la dezvoltarea de depozite de şist. Potrivit analiştilor, această liberalizare a anumitor părţi din economia chineză se explică prin necesitatea de a contracara ieşirea capitalurilor din afara Chinei prin introducerea de dolari şi valută de către investitorii străini. Cu toate acestea, China mai are multe de făcut în condiţiile în care în 2016 se situează pe poziţia 84 la nivel global, după Arabia Saudită şi Ucraina, în clasamentul anual alcătuit de Banca Mondială privind uşurinţa demarării unei afaceri.
marți, 3 ianuarie 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu