
marți, 31 ianuarie 2017

luni, 30 ianuarie 2017

Iată cum au evoluat
veniturile bugetare în ultimii ani, potrivit Ministerului Finanţelor:
An
Venituri (mld lei) PIB (mld lei)
Venituri/PIB (%)
2016
223.721,9 758.500,0
29,5
2015
233.795,2 711.102,7
32,9
2014
214,314.9 667.577.4
32,1
2013
200.374,3 639.272,0
31,3
2012
193.148,2 587.500,0
32,9
2011
181.919,9 556.700,0
32,7
2010
168.674,2 513.640,8
32,8
2009
157.243,9 491.273,7
32,0
2008
165,546.6 503,959.0
32.8
Iar situaţia din 2016
poate deveni şi mai rea în acest an, potrivit avertizărilor Consiliului
Fiscal. "Avem venituri la
minime istorice, probabil 2017 ne va aduce un nivel al veniturilor la buget la
un minim istoric, în condițiile în care am avut reduceri de taxe agresive în
ultimii ani, în special la TVA. Probabil că România va avea anul ăsta
veniturile din taxe și impozite undeva sub 26% din PIB, pe când în Uniunea
Europeană e de 40%. Și chiar dacă ne comparăm cu istoria noastră, tot am
avea un nivel minim istoric. Aceasta este o constrângere majoră și, indiferent
cum ai împărți banii și oricare ar fi prioritățile, banii tot nu ar ajunge.
Când ai o distanță atât de mare între nivelul la care colectăm în România
versus mediile europene, discuția de buget în România este foarte
complicată", spunea acum câteva zile preşedintele Consiului Fiscal, Ionuţ
Dumitru.
duminică, 29 ianuarie 2017
Premierul Marii Britanii, Theresa May, care s-a întâlnit vineri seară cu Donald Trump, a declarat că vrea o „relaţie specială" între Londra şi Washington. „Marea Britanie a fost în echilibru cu Europa. Dar acum devine un stat vasal, un partener de rang inferior al Statelor Unite", a afirmat Emmanuel Macron, potrivit site-ului FranceCulture.fr. Primele măsuri luate de Donald Trump indică asumarea unui rol „destabilizator" la nivel mondial, consideră Emmanuel Macron, fost ministru francez al Economiei şi candidat la funcţia de preşedinte al Franţei...Marea Britanie nu are dreptul de a semna acorduri comerciale de tip bilateral atât timp cât încă este membră a Uniunii Europene, avertizează Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene...."Este vorba de o situaţie juridică foarte simplă. Toată lumea poate discuta cu toată lumea, dar poţi semna acorduri bilaterale cu un stat terţ abia după ieşirea din UE. Până atunci, nu se poate", a declarat Frans Timmermans, citat de site-ul agenţiei Reuters.
sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Atunci când Ericksen a fost întrebat de datele culese de cercetători, precum monitorizarea polurării aerului şi a apei, acesta a răspuns că „orice este subiectul verificării”. Scott Pruitt, nominalizatul lui Trump pentru administraţia EPA, a susţinut în Senat că nu este de acord cu declaraţiile preşedintelui actual conform cărora încălzirea globală este o farsă pusă la cale de chinezi pentru a afecta economia Statelor Unite. Dar la fel ca Trump, Pruitt a pus la îndoială validitatea ştiinţei din spatele schimbării climatice. Aceste măsuri nu sunt privite cu ochi buni de mulţi oameni de ştiinţă, chiar şi de foşti administratori ai EPA. Spre exemplu, Eilliam K. Reilly, care a condus agenţia în timpul preşedintelui republican George H.W. Bush, subliniază că ceea ce pare să se întâmple cu ştiinţa la EPA „merge pe un drum foarte întunecat”. Această măsură contravine documentului de integritate de 14 pagini al EPA, printre care se menţionează că lucrările ştiinţifice trebuie să rămână necompromise de politică sau de alţi factori externi.
vineri, 27 ianuarie 2017
NIS, subsidiară a Gazprom, începe operaţiunile de foraj în perimetrele concesionate în vestul României
duminică, 22 ianuarie 2017

"Ceea ce am auzit astăzi (vineri - n.r.) au fost tonuri naţionaliste înalte", a spus Gabriel într-un interviu acordat pentru ZDF. "Cred că trebuie să ne pregătim pentru o perioadă grea", a adăugat el, în prima reacţie a unui oficial german la învestirea lui Trump în funcţie. Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto l-a felicitat pe Trump pentru învestirea în funcţie, spunând că ar vrea o consolidare a relaţiilor. El a avertizat, însă, că suveranitatea, interesul naţional şi protecţia mexicanilor vor fi priorităţile sale. Pena Nieto, criticat pentru că l-a invitat pe Trump la Ciudad de Mexico anul trecut, după ce omul de afaceri i-a insultat pe mexicani pe tot parcursul campaniei electorale, a subliniat pe Twitter că va căuta un dialog "respectuos" cu noul Guvern american. Guvernul canadian, dornic să evite eventuale politici protecţioniste impuse de SUA, a subliniat că este încrezător că Trump va încerca să colaboreze strâns cu Ottawa, în beneficiul ambelor ţări. "Suntem încrezători că noua administraţie va vedea că parteneriatul Canadei cu Statele Unite consolidează reciproc ţările noastre şi oferă oportunităţi reale pentru creşterea economiilor noastre", a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de externe, Joseph Pickerill. Papa Francisc l-a îndemnat pe Trump să se ghideze după valorile etice, insistând că acesta trebuie să aibă grijă de cei săraci şi de cei izolaţi în timpul mandatului său. Într-un comunicat, preşedintele palestinian Mahmoud Abbas l-a felicitat pe noul lider de la Casa Albă şi a adăugat: "Sunt nerăbdător să lucrez cu el, pentru pace, securitate şi stabilitate într-o lume care este tulburată şi într-o regiune care trăieşte o eră tragică, dar şi să contribui la crearea unui viitor sigur pentru toţi".
Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO şi în prezent consilier al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko, a declarat într-un interviu telefonic pentru Reuters: "Speram şi mă aşteptam la un discurs mai orientat internaţional. În schimb, am avut un discurs orientat spre interior, anti-sistem". Acesta a adăugat că Trump ar trebui să îşi dea seama că a devenit şi liderul lumii lidere şi că de aceea se uită la discursul de învestitură oameni din toată lumea.
miercuri, 18 ianuarie 2017

Lira sterlina castigase deja un procent inainte ca May sa inceapa discursul mult asteptat, in conditiile in care fragmente din discurs fusesera deja scurse in presa. Lira s-a apreciat apoi cu 2 procente, fiind cotata la 1,2278 dolari. De asemenea, a castigat circa 0,8 procente fata de euro, ajungand pana 87,36 pence per euro. FTSE 100, care a avut tendinta de a creste in timp ce lira a scazut, a inregistrat in timpul discursului o scadere, conduusa de exportatori si companiile de minerit.
marți, 17 ianuarie 2017

luni, 16 ianuarie 2017

Nu au existat discuţii despre o întâlnire deocamdată', a declarat Peskov duminică, pentru agenţia rusă de presă, potrivit Agerpres. Purtătorul de cuvânt a fost rugat să comenteze în legătură cu informaţia apărută duminică în publicaţia Sunday Times potrivit căreia Trump le-ar fi spus unor oficiali britanici că un astfel de summit se află în pregătire şi ar putea avea loc în capitala Islandei, Reykjavik.
duminică, 15 ianuarie 2017

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Persoanele fizice care vor să-şi izoleze termic locuinţa vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, în cadrul programului „Casa verde Plus”, se arată într-un act normativ al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ce a fost publicat ieri în Monitorul Oficial. Totuşi, pentru a putea beneficia efectiv de bani, cetăţenii trebuie să aştepte stabilirea sesiunii de înscriere. Regulile pentru participarea în programul denumit, pe scurt, „Casa verde Plus” sunt incluse în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice, beneficiari persoane fizice. Acesta a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 34 şi se aplică deja. Însă înscrierea cetăţenilor va fi posibilă abia după ce autorităţile vor stabili o perioadă anume în acest sens.
Prin intermediul programului „Casa verde Plus”, statul vrea să încurajeze folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea mediului. Banii nerambursabili vor fi acordaţi persoanelor fizice atât pentru casele aflate în construire, cât şi pentru cele deja existente, însă, aşa cum reiese din actul normativ, numai dacă acestea au cel mult parter şi două etaje. Concret, persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat şi finisat), care va fi acordată sub forma unei prime de eficienţă energetică. „Finanţarea se acordă sub forma unei prime de eficienţă energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat şi finisat, pentru izolarea locuinţelor aflate în faza de construcţie şi pentru izolarea locuinţelor existente”, scrie în ordinul recent publicat, citat de avocatnet.ro.
joi, 12 ianuarie 2017

Pe măsură ce companiile sunt tot mai prezente în mediile digitale, asigurarea continuităţii activităţii şi protejarea lor împotriva ameninţărilor cibernetice vor deveni cruciale. Nivelul fraudelor online creşte direct proporţional cu numărul tranzacţiilor online, 50% dintre organizaţiile de servicii financiare intervievate fiind de părere că frauda financiară online este în creştere. Prin urmare, instituţiile financiare trebuie să facă toate eforturile pentru a se proteja pe ele şi clienţii lor de infractorii cibernetici. Studiul a arătat că 41% dintre companii au implementat o soluţie de securitate cibernetică in-house, iar 45% se bazează pe o soluţie de la banca lor, pentru a face faţă riscurilor. În acelaşi timp, 46% dintre companii au implementat fie doar parţial o soluţie împotriva fraudei financiare, fie nu au implementat nimic. Dintre organizaţiile financiare, doar 57% au o soluţie de securitate anti-fraudă specializată.
miercuri, 11 ianuarie 2017

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), de pildă, este un participant activ în luptele politice şi există o strânsă legătură între cei vizaţi de acuzaţii şi interesele celor de la putere, se arată în raportul respectiv. Astfel, prin intermediul DNA, politicienii pot exercita influenţe asupra unor funcţii-cheie şi pot dirija derularea anchetelor importante. În plus, se menţionează şi implicarea serviciilor secrete, care, împreună cu DNA, subminează independenţa justiţiei.....Politicienii români sunt implicaţi în reglări de conturi şi grave violări ale drepturilor omului, deghizate sub forma eforturilor anticorupţie, se arată într-un raport al think tank-ului The Henry Jackson Society. Politicienii români sunt implicaţi în reglări de conturi şi grave violări ale drepturilor omului, deghizate sub forma eforturilor anticorupţie, se arată într-un raport al think tank-ului The Henry Jackson Society.
marți, 10 ianuarie 2017
Bucuresti - "Măsurile anunţate vineri de Executiv au un impact financiar foarte mare şi vor conduce la o creştere a deficitului bugetar la peste 4% din PIB", a declarat preşedintele Consiliului Fiscal.
România trebuie să se încadreze într-o ţintă de deficit bugetar de cel mult 3% din PIB, altfel riscă să fie sancţionată de către Comisia Europeană pentru deficit bugetar excesiv. Guvernul a aprobat, vineri, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 1.450 lei lunar, începând cu data de 1 februarie, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând 8,735 lei/oră. 'Astfel, valoarea salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată creşte cu 16% faţă de sfârşitul anului 2016, respectiv de la 1.250 de lei la 1.450 de lei', se arată într-un comunicat al Executivului. Conform sursei citate, măsura va avea efecte pozitive asupra creşterii economice cu circa 0,2 puncte procentuale şi asupra stimulării ocupării şi reducerii muncii la negru. Totodată, măsura are un impact social important, asigurând creşterea nivelului de trai şi reducerea decalajelor sociale, se arată în comunicatul citat. 'Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel aprobat de Guvern astăzi, respectiv 1.450 lei lunar, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 300 lei la 2.000 lei', mai precizează Guvernul.
luni, 9 ianuarie 2017
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a susţinut vineri, la ora 15:00, un briefing de presă la sediul instituţiei pentru a explica deciziile de politică monetară adoptate de Consiliul de Administraţie al BNR în şedinţa de vineri. El a apreciat că riscurile interne asupra inflaţiei sunt legate de situaţia postelectorală şi, în special bugetul pe 2017, care, în prezent, reprezintă o incertitudine, programul de guvernare anticipând o construcţie bugetară cu multe noutăţi. Guvernatorul BNR a declarat că salută declaraţia noului ministru al Finanţelor cu privire la menţinerea deficitului bugetar în limita a 3% din PIB, pe care o consideră un angajament.
Referitor la impactul măsurilor cuprinse în programul de guvernare asupra inflaţiei şi stabilităţii financiare, care presupun cheltuieli suplimentare consistente, guvernatorul a răspuns în aceeaşi manieră: "Aşteptăm construcţia bugetară". "Pentru a răspunde la această întrebare, avem nevoie să vedem care va fi construcţia bugetară. Ea nu există în prezent. (...) Aşteptăm construcţia bugetară să vedem cum sunt acomodate toate aceste propuneri. Credem că Guvernul va face totul să le integreze. O construcţie bugetară este o treabă grea, nu una pe care putem să o discutăm dacă nu avem cifrele în faţă. Programul de guvernare, dacă este citit cu atenţie, are multe aspecte care îndeamnă la o construcţie bugetară cu multe noutăţi", a adăugat Isărescu. Pe de altă parte, el a subliniat că măsurile anunţate până în prezent sunt doar câteva dintre cele cuprinse în programul de guvernare. "Acestea sunt numai unele măsuri, urmează şi altele...s-a anunţat un adevărat calendar", a mai spus Isărescu.
duminică, 8 ianuarie 2017
Guvernul Sorin Grindeanu a eliminat plafonul de cinci salarii medii brute peste care nu se impunea CAS şi CASS, ceea ce le va lua din banii celor 36.000 de salariaţi care câştigau din această măsură. Sumele colectate suplimentar ar fi de 2 miliarde de lei. bani care de altfel, vor fi folosiţi pentru acoperirea majorărilor salariale pentru artişti (cu 50%) pentru creşterea pensiei minime la 500 de lei şi dublarea burselor pentru studenţi. Cota de CAS este de 26,3% din salariul brut formată din 10,5% plătită de angajat şi 15,8% plătită de angajator. Cota CASS este de 10,7% din salariul brut formată din 5,5% plătită de angajat şi 5,2% plătită de angajator.Salariul mediu brut a fost în luna octombrie de 2874 lei. Cinci salarii medii brute ar fi 14.370 de lei. "Toate ţările din europa au plafonare. Benificiul e liminat, nu poate contribuţia să fie nelimitată. Logica existenţei unui plafon nu o poate contesta nimeni. Sunt şanse ca o parte din angajaţi să se orienteye către alte forme de a-ş primi banii, respectiv pe firmă, a declarat pentru Capital Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.
Premierul Sorin Grindeanu, proaspăt instalat la Palatal Victoria a anunţat că se va elimina plafonul de cinci salarii medii brute peste care nu se impunea CAS şi CASS, ceea ce le va lua din banii celor 36.000 de salariaţi care câştigau din această măsură.
Această eliminare a plafonării CAS-CASS ar aduce la buget venituri de aproape 2 mld. lei, care ar acoperi majorările salariale pentru artişti (50%), creşterea pensiei minime şi dublarea burselor studenţilor.
sâmbătă, 7 ianuarie 2017

BNR a mai decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, se arată într-un comunicat al băncii centrale. De asemenea, CA al BNR a decis gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. Dobânda de politică monetară este nemodificată din luna mai a anului 2015.
AGERPRES
vineri, 6 ianuarie 2017

Guvernul a prelungit acordurile de concesiune pentru opt perimetre de dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră concesionate Societăţii Naţionale de Gaze Naturale "Romgaz", ca urmare a identificării unor rezerve suplimentare de gaze naturale în perimetrele Alămor, Buneşti, Buza, Nocrich-Vest, Lechinţa, Sâncel, Ulieş şi Româneşti în cursul lucrărilor petroliere şi investiţiilor realizate de titularul acordurilor şi a căror exploatare este justificată din punct de vedere economic, conform unui document postat pe site-ul Guvernului.
Acordurile, al căror termen iniţial era anul 2016, au fost prelungite până la 16 decembrie 2027, cu posibilitatea de prelungire de până la 15 ani, conform art. 27 alin.(2) din Legea petrolului nr. 238/2004.
De asemenea, a fost stabilit un nou an limită a exploatării economice pentru fiecare zăcământ în parte, şi anume: 2036 - perimetrul Alămor, 2020 - Buneşti, 2035 - Buza, 2022 - Nocrich-Vest, 2023 - Lechinţa, 2026 - Sâncel, 2041 - Ulieş şi 2017 - perimetrul Româneşti.
Prin actele adiţionale aprobate de Guvern, au fost stabilite şi obligaţiile Romgaz în legătură cu gestionarea deşeurilor rezultate din executarea operaţiunilor petroliere, în conformitate cuusiv cele privind răspunderea de mediu.
Exploatarea gazelor naturale din cele opt perimetre vizate ar atrage continuarea fără întrerupere a operaţiunilor de exploatare, posibilitatea stabilirii şi a altor lucrări care ar putea duce, ulterior, la identificarea unor noi resurse, un impact bugetar pozitiv asupra bugetului de stat, mai arată documentul postat pe site-ul Guvernului.
Printr-o Hotărâre de Guvern privind aprobarea actelor de dare în administrare pentru dezvoltare-exploatare şi exploatare petrolieră a 140 de zăcăminte, i s-a acordat Regiei Autonome a Gazelor Naturale "Romgaz", prin încredinţare directă, în baza art. 43 din Legea petrolului nr. 134/1995, dreptul de a exploata aceste zăcăminte "până la sfârşitul exploatării economice a zăcămintelor petroliere".
Ulterior, în 2004, pentru perimetrele Alămor, Buneşti, Buza, Nocrich-Vest, Lechinţa, Sâncel, Ulieş şi Româneşti au fost încheiate Acorduri de concesiune, care expiră în 2016 - an care la momentul încheierii acordurilor reprezentau data epuizării rezervelor "dovedite" confirmate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.
miercuri, 4 ianuarie 2017

marți, 3 ianuarie 2017

Abonați-vă la:
Postări (Atom)