Autorităţile americane au amendat băncile europene "Deutsche Bank" şi "Credit Suisse" cu o sumă cumulată ce depăşeşte 12 miliarde de dolari. Acestea au fost acuzate că au vândut credite toxice clienţilor, informează Reuters. Această penalizare aprofundează dezavantajul instituţiilor bancare europene faţă de rivalele lor din State. "Credit Suisse" a ajuns la un acord să plătească autorităţilor SUA 2,5 miliarde de dolari pentru a rezolva reclamaţiile conform cărora banca a indus în eroare investitori, în privinţa valorilor mobiliare garantate cu ipoteci vândute în perioada premergătoare crizei financiare din 2007-2008. În cadrul acordului, banca elveţiană va achita alte 2,8 miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani, pentru a compensa impactul asupra consumatorilor. Acordul urmează să fie trimis consiliului de administraţie al băncii, pentru a fi aprobat. Instituţia bancară a declarat: "Credit Suisse va înregistra un cost înainte de impozitare de aproximativ 2 miliarde de dolari în plus faţă de rezervele existente. Această măsură va fi inclusă în rezultatele aferente trimestrului IV 2016". Acordul final se află la nivelul sumei de 5-7 miliarde de dolari, solicitată iniţial de către Departamentul de Justiţie al SUA, la debutul negocierilor. Decizia băncii elveţiene a venit după ce "Deutsche Bank" a convenit cu Departamentul Justiţiei din Statele Unite că va plăti 7,2 miliarde de dolari pentru vânzarea şi punerea în comun a titlurilor sale ipotecare toxice. În septembrie, "Deutsche Bank", anunţa că ar putea primi o amendă de până la 14 miliarde dolari de la Departamentul Justiţiei din Statele Unite într-un litigiu legat de creditele imobiliare toxice vândute înainte de criza financiară din 2007-2008. Grupul bancar german era acuzat, ca şi alte mari grupuri financiare, că a vândut înainte de izbucnirea crizei financiare de acum 9 ani credite imobiliare împachetate în produse financiare complexe, botezate RMBS, către investitori, deşi ştia că erau toxice. Banca americană "Goldman Sachs" a primit în aprilie o amendă de 5,06 miliarde dolari pentru fapte similare, comise înainte de criză.
duminică, 25 decembrie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu