Şeful Statului Major al Armatei Elveţiene a avertizat asupra riscului unor 
tulburări sociale în Europa. El a vorbit pentru presă despre perioada 1939-1945 
şi a spus că se teme de agresivitatea crescândă a discursului public, o situaţie 
pe care o consideră foarte periculoasă. Generalul Andre Blattmann a avertizat că 
pe acest fond este pus sub semnul întrebarii si fundamentul prosperităţii 
elveţiene.   “Ameninţarea teroristă creşte, războaiele hibride s-au extins peste 
tot în lume, perspectivele economice sunt sumbre şi valurile migratorii au ajuns 
la dimensiuni fără precedent”, spune Blattmann. “Nu putem exclude revoltele 
sociale”, vocabularul discursului public “va fi periculos de agresiv”.  “Acest 
amalgam de factori este tot mai neplăcut”, spune Blattmann, care consideră că pe 
acest fond va fi afectată şi baza prosperităţii Elveţiei.  Generalul aminteşte 
de situaţia din perioada interbelică şi le cere compatrioţilor să fie pregătiţi 
pentru un conflict. Armata elevţiană a executat un exerciţiu militar în urmă cu 
doi ani, iar scenariul pleca tocmai de la o serie de revolte sociale în Europa, 
scrie Deutsche Wirtschafts Nachrichten....."războaiele hibride s-au extins peste 
tot în lume, perspectivele economice sunt sumbre...”, spune 
Blattmann....Cimpanzeul devoalează practic chintesența cauzelor producerii 
acestor debușee sociale, SCLAVAGISMUL MODERN, care s-a instaurat la fel de 
subtil și în România. Discrepanțele dintre cele două clase, stăpânii și restul 
de 90% sunt uriașe, iar oamenii nu mai sunt aceeași ca acum 100 de ani, au acces 
la date și reacționează în consecință. Dar nu și în România, unde probabil se 
experimentează un soi de anestezic psihic, fiindcă masele sunt într-o letargie 
suspectă. 
duminică, 3 ianuarie 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu