luni, 30 iunie 2014

Comisia Europeană (CE) a aprobat astăzi cererea Bulgariei privind o linie de credit de 3,3 miliarde leva (2,30 miliarde euro) pentru sprijinirea băncilor care se confruntă cu atacuri speculative, informează Reuters.
"Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat implicat de asigurarea unei linii de credit este proporţional şi corespunde necesităţii de a asigura suficientă lichiditate în sistemul bancar în circumstanţe speciale", transmite CE, care apreciază că "sistemul bancar din Bulgaria este bine capitalizat şi are un nivel ridicat de lichidităţi comparativ cu alte state. Din motive de precauţie, Bulgaria a adoptat măsuri de creşterea a lichidităţilor şi de protecţie a sistemului financiar".
La rândul lor, liderii de la Sofia au făcut apel la cetăţeni să nu intre în panică şi să nu îşi retragă economiile astăzi, când vor fi redeschise băncile, după ce dificultăţile cu care se confruntă două astfel de instituţii importante au sporit temerile privind stabilitatea financiară a ţării.
Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a declarat: "Nu există motive să cedăm panicii. Nu este o criză bancară, ci este una de încredere şi un atac criminal".
În această lună, banca centrală din Bulgaria a decis să intervină şi să preia temporar controlul la Corpbank (a patra mare instituţie de credit a ţării), anunţând că va demara discuţiile cu actualii acţionari în legătură cu sprijinirea ei. Mai mult: Ministerul de Finanţe de la Sofia a avertizat că, până pe 21 iulie, va naţionaliza iulie Corpbank, dacă vor eşua discuţiile cu acţionarii privind salvarea băncii. Vineri, banca centrală de la Sofia a reclamat "o încercare de destabilizare a statului" printr-un atac asupra sistemului bancar, după ce pe Internet au apărut mesaje potrivit cărora First Investment Bank (FIB), a treia mare bancă a ţării, se află în dificultate financiară. Trimiterea acestor mesaje, pe Internet şi dispozitive mobile, a provocat panică la Sofia, unde numeroşi clienţi îngrijoraţi au asediat ghişeele acestei bănci.
Poliţia din Bulgaria a reţinut ieri încă trei bărbaţi suspectaţi de atac informaţional organizat împotriva sistemului financiar al ţării, guvernul de la Sofia încercând să pună capăt celei mai grave retrageri de lichidităţi din bănci din ultimii 17 ani, relatează Novinite. Alţi trei bărbaţi au fost arestaţi la Sofia sub suspiciunea de a fi răspândit informaţii false, rău-intenţionate împotriva băncilor, pentru destabilizarea sistemului bancar, a anunţat ieri Agenţia de Stat pentru Siguranţă Naţională (DANS). Bărbaţii reţinuţi au folosit SMS-uri şi e-mail-uri, pentru a răspândi zvonuri care să determine oamenii să îşi retragă banii din bănci. Aceasta a produs panică generală, iar mii de cetăţeni s-au grăbit să-şi retragă banii.Sursa - ziarul Bursa
Economia americană a înregistrat în primul trimestru o performanţă mai slabă decât se estima anterior, datele oficiale vorbind despre cea mai mare contracţie de la sfârşitul recesiunii, în urmă cu cinci ani, transmite AFP. celei de-a treia estimări publicate miercuri de Departamentul american al Comerţului, Produsul Intern Brut al SUA a înregistrat în perioada ianuarie-martie 2014 o contracţie anuală de 2,9%, faţă de o scădere de 1% conform primei estimări. Ultimele estimări oficiale i-au luat prin surprindere pe analişti, care mizau pe o scădere mai modestă de 1,7%. Este vorba despre cea mai mare contracţie înregistrat de economia americană de la începutul lui 2009, când PIB-ul SUA a scăzut cu 5,9%.
Departamentul american al Comerţului a precizat că iarna deosebit de grea a afectat aproape toate sectoarele economiei. Cheltuielile de consum (responsabile pentru aproximativ 70% din economia americană) au crescut cu 1%, în loc de un avans de 3,1% conform estimărilor anterioare. De asemenea, exporturile au scăzut cu 8,9% în loc de o contracţie de 6% prognozată iniţial, ceea ce a şters 1,53 puncte procentuale din creşterea PIB.
În pofida contracţiei din primele trei luni, economia americană nu a revenit încă tehnic în recesiune, definită prin două trimestre consecutive de contracţie a PIB, în condiţiile în care în ultimul trimestru al anului trecut economia americană a înregistrat un avans de 2,6% în ritm anual. În plus, Banca centrală a SUA mizează pe o relansare netă a activităţii economice în al doilea trimestru al acestui an.

duminică, 29 iunie 2014

Autorităţile europene intenţionează să extindă abilitatea instituţiilor financiare de la nivelul UE să intervină în pieţe, după cum scrie presa internaţională. Demersurile au loc, deşi, oficial, continentul a depăşit perioada "tulbure", aflându-se în perioada de revenire.
Cipru, care, în primăvara anului trecut, utiliza depozitele negarantate de la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă din ţară, pentru recapitalizarea acesteia, a revenit pe piaţa obligaţiunilor, săptămâna trecută, la două luni după ce Grecia, primul stat european intrat în dificultate, a făcut acelaşi lucru.  De asemenea, Portugalia, o altă ţară din Sudul greu încercat al Europei, a ieşit din programul internaţional de bailout, în luna mai.
Cu toate acestea, criza economică nu a trecut, încă, potrivit lui Yves Mersch, membru în Comitetul Executiv al Băncii Centrale EuroBCE a avertizat, recent, că problemele nu au fost depăşite, în totalitate, şi a promovat ideea ca BCE să poată să exercite control şi asupra altor actori financiari, ceea ce sugerează o potenţială extindere a uniunii bancare, relatează Reuters.  Yves Mersch a susţinut că o uniune financiară "autentică" ar fi benefică Uniunii Europene. "Uniunea ar include sistemul bancar «fantomă» şi zone aflate în afara supravegherii noastre. Acest lucru ar permite atenuarea şocurilor din pieţele financiare", a declarat oficialul BCE. În timp ce Banca Centrală Europeană face tatonări pentru extinderea ariei de acoperire, Comisia Europeană analizează ideea să dea noi res¬ponsabilităţi instituţiilor care formează sistemul Autorităţii Eurpene de Supraveghere. Cele patru entităţi sunt Autoritatea Bancară Europeană (EBA), Autoritatea Europeană a Asigurărilor şi Pensiilor Ocupaţionale (EIOPA), Autoritatea Europeană a Valorilor Mobiliare (ESMA) şi Comitetul European de Risc Sistemic (ESRB).
Un raport al CE, văzut de Financial Times (FT), prevede că aceasta urmea¬ză să analizeze, în anii următori, posibilitatea ca instituţiile să acopere zona sistemului bancar "fantomă" şi cea a standardelor de raportare contabilă, să supravegheze în mod direct entitiăţile care asigură infrastructura de piaţă, precum casele de compensare, depozitarii centrali şi indicii de referinţă, şi să aibă puteri sporite, pentru a putea să intervină în pieţe.
O recomandare cu un orizont de timp mai apropiat, cuprinsă în document, este ca cele patru instituţii să nu mai fie finanţate de la bugetul UE şi din contribuţii de la supraveghetorii naţionali, aşa cum se întâmplă în prezent. Conform FT, pe viitor, fondurile ar urma să provină din taxe aplicate companiilor financiare supravegheate.

sâmbătă, 28 iunie 2014

BNR angajeaza de la ingrijitori si paznici la consilieri juridici. Salariul mediu sare de 1.000 de euro. Banca Nationala a scos la concurs 16 posturi, cu responsabilitati diverse. Se cauta specialisti in sisteme de securitate, juristi, economisti, IT-isti dar si ingrijitori sau paznici. La sucursala Brasov, de exemplu, BNR are nevoie de un ingrijitor care sa aiba liceul absolvit cu diploma de bacalaureat. Candidatul va sustine trei teste anume proba practica, evaluarea compatibilitatii cu postul(interviu) si interviul profesional. Banca centrala mai are nevoie si de un consilier juridic la caruia i se cer studii superioare in domeniul juridic, studii de masterat, cunostinte in domeniul utilizarii computerului si abilitati in ceea ce priveste limba engleza. Celelalte posturi scoase la concurs de BNR pot fi consultate AICI. Salariul mediu net lunar in BNR a fost anul trecut de circa 5.000 de lei triplu fata de salariul mediu net pe economie.si echivalent cu salariul unui ministru. Desi BNR nu face publice aceste date, ele reies din impartirea cheltuielilor cu personalul, publicate in raportul anual, la numarul de angajati, conform economica.net.
FONDURILE EUROPENE nu exista IN MASURA IN CARE SUNT PROMOVATE ...DE ACEEA "NU POT FI ACCESATE" ....PROIECTELE SUNT BINE INTOCMITE SI CORECT INAINTATE , dar fiindca banii sunt virtuali se invoca tot felul de motive pentru a nu ajunge cu ele la forurile desemnate sa distribuie banii... FONDURILE EUROPENE SUNT CEA MAI MARE INSELACIUNE inventata de UE ... CITE FIRME STITI CA AU ACCESAT ACESTE FONDURI ? ...CITE ong-URI????? ...MAI NIMENI SI MAI NIMIC , RAPORTAT LA NR. CELOR CARE AU DEPUS DOSARE SI PROIECTE ... jos diktatura de la bruxelles ...destul cu minciuna !!! VREM AFARA DIN UE acum !!!!    În 2013, România şi-a dublat procentul de absorbţie a fondurilor europene, reuşind într-un singur an să încaseze cât în toţi cei şase ani anteriori. Din iulie până în decembrie 2013, aborbţia a urcat de la 19% la 33,4%. Odată cu anunţarea datelor, ministrul Eugen Teodorovici punea performanţa pe seama schimbărilor făcute de el la conducerea instituţiei şi în legislaţie.  Însă primele cinci luni din 2014 nu au continuat trendul de anul trecut. Statistica MFE arată că în acest an rata de absorbţie a crescut nesemnificativ de la 33,4% la 35,3%. Cu toate acestea, Teodorovici susţine că, la finele anului, rata va depăşi 50%.  Din suma totală alocată de UE pentru perioada 2007-2013, de 19,21 miliarde euro, pentru cele şapte programe operaţionale, România a atras efectiv 6,79 miliarde euro, până în prezent. Sunt 43.125 de proiecte depuse, din care 13.639 sunt semnate. Rata de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la 35,3%, în primele cinci luni ale anului, faţă de 33,4%, la sfârşitului lui 2013, potrivit datelor Ministerului Fondurilor Europene. Procentul slab infirmă "revoluţia" anunţată în decembrie de ministrul Teodorovici odată cu raportarea dublării absorbţiei într-un singur an.

vineri, 27 iunie 2014

Uniunea Europeană are nevoie de cât mai multe conducte de gaze naturale pentru alimentarea cu energie şi în acest sens proiectul South Stream trebuie accelerat, pentru că fără Rusia nu se poate, a declarat Gerhard Roiss, directorul general al OMV, într-un interviu pentru cotidianul austriac WirtschaftsBlatt.  Pe fondul tensiunilor dintre Ucraina şi Rusia, la începutul acestei luni, Comisia Europeană a cerut Bulgariei să suspende lucrările la South Stream, în aşteptarea unei decizii dacă acest proiect respectă legislaţia Uniunii Europene.  Potrivit lui Gerhard Roiss of OMV, este nevoie de o reţea pan-europeană de gazoducte care să ofere un flux transfrontalier real având în vedere că mozaicul actual de interconectori nu funcţionează. “Două magistrale de gaze sunt mai bune decât una singură, trei sunt mai bune decât două, iar patru mai bune decât trei”, a spus Roiss. Şeful OMV a subliniat că aprovizionarea UE cu energie, fără Rusia, este un scenariu nerealist. Europa şi Rusia s-au dezvoltat în comun în ultimii 50 de ani. O treime din gazele europene vine din Rusia, iar în unele regiuni ponderea gazelor ruseşti este aproape de 100%, iar Europa furnizează Rusiei maşini şi utilaje.
“Această integrare economică nu ar trebui să devină un pion în jocul politic. Trebuie să existe o separaţie între afaceri şi politică”, a apreciat Roiss. “Sarcina mea este să pun la punct o relaţie economică pozitivă pe termen lung cu Gazprom. Este vorba de un orizont de investiţii de zece ani şi chiar mai mult”, a adăugat Roiss. Rugat să comenteze declaraţiile comisarului european pentru energie Günther Oettinger referitoare la posibilitatea unui nou proiect Nabucco Vest de-a lungul Dunării, şeful OMV a apreciat că mai întâi trebuie găsit un investitor privat interesat de acest proiect.   În ceea ce priveşte fracturarea hidraulică, Gerhard Roiss a precizat că pentru OMV acesta nu este în prezent un subiect de interes. “Avem resurse suficiente de gaze naturale în regiunea Mării Negre, care trebuie să fie dezvoltate”, a adăugat şeful OMV, citat de Agerpres.   Divizia din România a OMV - Petrom şi ExxonMobil explorează perimetrul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde o primă sondă de explorare a relevat, în 2012, posibile zăcăminte între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze. La consumul actual al ţării, acestea ar putea acoperi consumul integral de gaze al României timp de şase ani.   Companiile Gazprom şi OMV urmează să semneze, săptămâna viitoare, un acord pentru înfiinţarea unei companii mixte care va fi responsabilă pentru construirea secţiunii din Austria a conductei South Stream, cu ocazia vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin în Austria, a declarat vineri consilierul prezidenţial rus Yuri Ushakov.(sursa, presa scrisa)

joi, 26 iunie 2014

Ministerul german al Economiei a anuntat recent faptul ca a lansat o investigatie cu privire la intentia grupului german de utilitati RWE AG de a-si vinde divizia producatoare de petrol si gaze naturale unui grup de investitori rusi, pentru a analiza daca tranzactia ar compromite in vreun fel interesul strategic al tarii, scrie Wall Street Journal.
O purtatoare de cuvant a ministerului a informat ca guvernul a initiat o investigatie, dar a adaugat ca aceasta este una "generala" si fara legatura cu orice alte posibile ingrijorari in privinta tranzactiei. Ministerul are doua luni la dispozitie pentru a analiza afacerea, a precizat purtatoarea de cuvant.
Declaratiile sale au confirmat informatiile difuzate anterior de saptamanalul german Der Spiegel.
In luna martie, al doilea cel mai mare grup de utilitati din Germania a decis sa-si vanda divizia RWE Dea, unitatea de productie de gaze si petrol a companiei, pentru aproximativ 4,5 miliarde de euro, unui grup condus de miliardarul rus Mikhail Fridman. In baza intelegerii, vehiculul de investitii al lui Fridman, L1 Energy, va prelua si aproximativ 600 de milioane de euro din datoriile RWE, ridicand valoarea afacerii la 5,1 miliarde de euro.
Tranzactia a fost anuntata cand tensiunile dintre Occident si Rusia cu privire la criza din Ucraina au escaladat ca urmare a anexarii Crimeei de catre Rusia. Politicienii occidentali au deplans apoi puternica dependenta a Europei de energia furnizata de Rusia, iar unii dintre ei au ridicat problema daca vanzarea RWE Dea ar trebui lasata sa aiba loc.
 
 
Guvernul german declarase anterior ca nu se asteapta ca tranzactia sa incalce interesele strategice ale Germaniei ori sanctiunile impuse Rusiei de catre Statele Unite si Uniunea Europeana.
O purtatoare de cuvant a RWE a declarat ca compania a fost informata cu privire la demararea investigatiei.

miercuri, 25 iunie 2014

In sfirsit incompetentul asta paraseste "scena" economica Europeana

Olli Rehn, de orientare liberală, comisar din 2004, a fost ales deputat european, iar miercuri şi-a anunţat oficial demisia din postul de comisar, a anunţat reprezentanţa finlandeză la Bruxelles. Rehn a devenit o figură marcantă în timpul crizei, fiind considerat în ţările cele mai grav afectate drept încarnarea austerităţii, relatează AFP, citat de Mediafax.  "Am decis să încredinţez sarcinile lui Rehn domnului Katainen", a declarat Jose Manuel Barroso, într-o conferinţă de presă.  Katainen, fost premier al Finlandei, va ocupa această funcţie până la 31 octombrie şi va participa la viitoarele reuniuni ale miniştrilor de Finanţe din zona euro, unde va fi abordată în principal problema unui posibil nou ajutor pentru Grecia.  Numirea în acest post este de bun augur pentru Katainen, în vârstă de 42 de ani, care şi-a anunţat în aprilie demisia din postul de premier al Finlandei, pentru a lucra în instituţiile europene. El vizează un post important în viitoarea Comisie Europeană şi a participat deja la conducerea portofoliului Afacerilor Economice, de mai multe luni.  Postul de comisar pentru Afaceri Economice are un rol major în Executivul UE şi a dobândit o importanţă tot mai mare în timpul crizei datoriilor din zona euro. Această funcţie este una dintre cele mai apreciate de aspiranţii la posturile de comisari.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, găzduieste astazi miercuri, 25 iunie a.c., la Palatul Cotroceni din București, Summitul șefilor de stat și de guvern din statele participante la Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), România deținând mandatul de Preşedinţie-în-exerciţiu al SEECP 2013 - 2014, informează Administrația Prezidențială.  La Summit urmează să participe cele 12 state membre din regiune: Republica Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Republica Croația, Republica Elenă, Republica Turcia, Republica Serbia, Republica Slovenia, Republica Moldova, Muntenegru și Fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei, precum și, în calitate de invitați, vor lua parte reprezentanți ai Priștinei, comisarul european pentru Extindere, domnul Štefan Füle, și secretarul general al Consiliului Cooperarii Regionale (RCC), domnul Goran Svilanović.
Obiectivul-cheie al Președinției-în-exercițiu române a SEECP a fost reprezentat de sincronizarea acțiunilor desfășurate în cadrul acestui format de cooperare regională cu eforturile statelor regiunii de integrare europeană și euroatlantică.

marți, 24 iunie 2014

Băncile europene, care au un deficit de capital cumulat de 300 de miliarde de euro (406 miliarde dolari) îşi asumă riscuri substanţiale prin planurile nerealiste de creştere, potrivit analiştilor "Berenberg Bank" din Germania, anunţă Bloomberg.
Un raport realizat de analiştii băncii, Nick Andreson şi James Chappell, arată că în timp ce instituţiile europene de credit au ţinte ambiţioase privind cota lor de piaţă, ele se confruntă cu intensificarea concurenţei, creşterea economică slabă şi înăsprirea reglementărilor. "În vreme ce este puţin probabil ca planurile ambiţioase privind veniturile şi rentabilitatea asociată să fie îndeplinite de bănci, există îngrijorări mai mari", scrie raportul, avertizând: "Urmărirea unor astfel de rate de creştere generează riscuri substanţiale în bilanţurile contabile ale băncilor".
Băncile europene încearcă să îşi majoreze veniturile în timp ce Banca Centrală Europeană (BCE) menţine dobânzile la un nivel minim record, ceea ce reduce profiturile pe care acestea le realizează din operaţiunile de creditare şi tranzacţiile cu obligaţiuni, potrivit raportului. Totodată, notează documentul, băncile şi-au majorat capitalul, în condiţiile în care BCE le evaluează soliditatea financiară. În opinia analiştilor "Berenberg Bank", investitorii ar trebui să vândă, printre altele, acţiuni pe care le deţin la "Commerzbank" AG Germania, "Credit Agricole" SA Franţa, "Credit Suisse Group" AG Elveţia, "Banco Santander" SA Spania şi "UniCredit" SpA Italia. Raportul notează, în schimb, că investitorii ar trebui să cumpere acţiuni ale "HSBC Holdings" Plc Marea Britanie, "ING Groep" NV Olanda, "Nordea Bank" AB şi "Swedbank" AB Suedia şi UBS AG Elveţia, bănci care au capacitatea "să profite pe termen lung prin adaptarea la mediul economic şi administrarea costurilor şi riscurilor". Anul trecut, "Berenberg Bank" estima că băncile europene au un deficit de capital de 350-400 de miliarde de euro.  

"Berenberg Bank" are operaţiuni de bancă comercială şi privată. Este una dintre cele cea mai vechi bănci din lume, respectiv cea mai veche bancă privată din Germania, fondată la Hamburg, în 1590.(sursa bursa)

luni, 23 iunie 2014

Băncile centrale, fondurile publice de pensii şi fondurile de investiţii suverane, care deţin active reprezentând 40% din Produsul Intern Brut (PIB) al planetei, cumpără volume tot mai mari de acţiuni listate la bursele de valori, se arată în raportul Global Public Invest 2014, realizat de Forumul Instituţiilor Financiare şi Monetare Publice (OMFIF). Cele 400 de entităţi (157 bănci centrale, 156 fonduri publice de pensii şi 87 fonduri suvernare) au investiţii care se ridică la 29,1 trilioane dolari, ceea ce le transformă într-o forţă pe pieţele financiare, potrivit raportului.

duminică, 22 iunie 2014

Exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice va contamina toată reţeaua de apă potabilă din ţară, a declarat ieri Mircea Ţicleanu, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Geologie (IGR). Domnia sa a precizat: "Problema este că aproape 90% din fluidele toxice rezultate în urma fracturării rămân captive în subteran şi trebuie luat în calcul faptul că acestea pot contamina straturile de sol aflate deasupra gazelor de şist. Pe termen scurt, aceste lichide au dus la poluarea apele potabile din zonele exploatate şi s-a produs o acţiune distructivă asupra mediului geologic. De asemenea, a fost înregistrată o schimbare de echilibru dinamic induse de marile cantităţi de gaze captate prin sondele de exploatare, ca atunci când scoţi cărămizile din fundaţia unei case".
Directorul IGR susţine că această metodă de exploatare produce microseisme care afectează straturile de nisipuri şi pietrişuri şi conduce la poluarea cu metan a solurilor. În acelaşi timp, specialistul afirmă că au fost înregistrate accidente de manipulare a apelor reziduale, deversări intenţionate în râuri, pulverizări de gaze în atmosferă, poluări cu metale grele şi cu elemente radioactive, dar şi distrugerea infrastructurii rutiere, precum şi poluarea fonică.
Mircea Ţicleanu a mai spus că, dacă se va ajunge la exploatarea temeinică a anumitor zone, acelea vor fi compromise şi nu vor mai putea fi exploatate pentru alte substanţe în afara gazelor de şist.
"Pe termen lung, apele de adâncime vor fi afectate de contaminarea cu fluide toxice rezultate din exploatarea gazelor de şist. În Statele Unite ale Americii au fost înregistrate şi contaminări cu metan a pânzei freatice. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi în ţara noastră începând cu partea de est a Câmpiei Române. În plus, cutremurele vor accelera procesul de contaminare a acestor ape şi vor împinge aceste lichide toxice către suprafaţă", a încheiat oficialul IGR.
Primele lucrări de exploatare a gazelor de şist din ţara noastră au fost realizate de compania americană Chevron în localitatea vasluiană Pungeşti. După ce americanii au obţinut, anul trecut, autorizaţia de construcţie a primei sonde autohtone de exploatare a gazelor de şist, la Pungeşti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor. Chevron România mai deţine alte trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Păltiniş - Băceşti, Popeni - Găgeşti şi Puieşti.
 

sâmbătă, 21 iunie 2014

Un articol excelent - sursa HotNews....

Discursurile sale in cadrul conferintelor TED au fost privite de peste 3 milioane de oameni. „Demonul amiezii”, cartea sa despre depresie, a intrat pe lista de bestselleruri a New York Times si a fost finalista premiilor Pulitzer. Andrew Solomon este astazi cea mai cunoscuta personalitate americana dispusa sa vorbeasca public despre boala sa: tulburarea depresiva. Nu doar sa vorbeasca despre ea, ci si sa o explice.

Plecand de la definitia unui calugar ortodox pentru depresie, Solomon incearca, intr-un dialog pentru HotNews.ro, sa exorcizeze cel mai redutabil dusman al vindecarii: rusinea.

PLĂCEREA NU ESTE UN ANTIDOT PENTRU DEPRESIE


V.M.: Un călugăr ortodox spunea recent, într-un interviu, că “depresia apare atunci când oamenii nu-şi înţeleg menirea pe acest pământ”. Şi mai spunea că asta se întâmplă “pentru că trăim într-o lume fără Dumnezeu, unde bucuria este adesea confundată cu plăcerea”. Sunteţi de acord?

Andrew Solomon: Nu sunt în totalitate de acord, dar cred că există un anumit grad de înţelegere în ceea ce spune acest călugăr. Depresia este o tulburare medicală declanşată de circumstanţe exterioare pe fondul unei vulnerabilităţi genetice. Cred că vulnerabilitatea genetică este o constantă a acestei boli. Cred că religia oferă multor oameni o mângâiere şi le oferă o protecţie împotriva depresiei severe dar e doar un ajutor care reduce posibilitatea de a avea un episod depresiv. Pe de altă parte, întrebările referitoare la sensul vieţii sunt centrale pentru oamenii cu depresie, dar asta se întâmplă încă de la prima descriere a depresiei de către Hipocrate. Cred că societăţile care au trecut printr-o tranziţie bruscă sunt acelea în care rata depresiei este mai mare pentru că sistemul de valori al oamenilor este pus la îndoială. De pildă, trecerea de la comunism la capitalism a creat senzaţia de haos în ţările unde asta s-a întâmplat brusc.

V.M.: A dus trecerea bruscă de la comunism la capitalism la declanşarea mai multor cazuri de depresie?

Andrew Solomon: Cred că a fost stresant şi orice este stresant poate provoca depresia. E stresant să te adaptezi la o lume cu un sistem de valori foarte diferit. Comunismul nu a fost un sistem mai bun, nu cred deloc asta, dar pur şi simplu schimbările majore sunt dificile. Oamenii care emigrează sunt mai expuşi depresiei. La fel ca oamenii care au pierdut pe cineva apropiat. Sau cei care trăiesc în zone de război.

V.M.: Care e diferenţa dintre plăcere şi bucurie?

Andrew Solomon: Căutarea plăcerii nu te poate ajuta foarte mult într-un episod depresiv. Plăcerea nu este un antidot, iar bucuria este antagonică depresiei. Plăcerea este vremelnică, de suprafaţă, este satisfacţia imediată a nevoilor fizice şi psihologice. Bucuria e o aventură spirituală mai profundă. Plăcerea e doar un atribut al clipei.

DEPRESIA NETRATATĂ ÎN COMUNITĂŢILE SĂRACE ESTE O CRIZĂ GLOBALĂ


V.M.: Este depresia o boală a occidentalilor din clasa mijlocie, specifică unei societăţi egocentrice?

Andrew Solomon: Sunt descrieri ale depresiei şi în Grecia antică, de acum 2500 de ani. Aşadar nu e o boală modernă, nu există niciun moment istoric în care să nu avem relatări scrise despre depresie. Am stat de vorbă cu oameni cu depresie din comunităţile de inuiţi, dintre cei care au supravieţuit în Cambodgia terorii khmerilor roşii, am participat la ritualuri de vindecare a depresiei în vestul Africii şi am înţeles că nu e un fenomen occidental. Există peste tot.

V.M.: Şi atunci de unde provine această impresie că doar clasa mijlocie îşi permite „luxul” de a fi deprimată?

Andrew Solomon: Pentru că dacă ai în general o viaţă bună dar te simţi nefericit tot timpul, începi să te gândeşti că ai probabil o boală. Dar dacă ai o viaţă teribil de neplăcută şi te simţi mizerabil tot timpul, pui asta pe seama faptului că ai o viaţă rea. Dar de multe ori nu te simţi mizerabil pentru că ai o viaţă neplăcută, ci ai o viaţă neplăcută pentru că depresia te împiedică să repari ceea ce este defect. Vulnerabilitatea genetică e constantă de-a lungul întregii societăţi, dar circumstanţele exterioare stresante sunt mai frecvent întâlnite în rândul oamenilor săraci. Frecvenţa depresiei printre aceştia e mai mare decât printre cei înstăriţi. Depresia netratată în comunităţile sărace e o criză globală a sănătăţii. Şi dacă ne-am ocupa de ea, am avea mai multe societăţi funcţionale.  

OPUSUL DEPRESIEI NU ESTE FERICIREA, CI VITALITATEA

V.M.: Aţi intervievat atât de mulţi oameni care au suferit de depresie. Care e cea mai precisă descriere a depresiei pe care aţi auzit-o?

Andrew Solomon: Opusul depresiei nu este fericirea, ci vitalitatea. Vitalitatea dispare la cei care au depresie. E uşor să confunzi experienţa unei dezamăgiri sau a unei nefericiri sau lipsa plăcerii, cum spunea acel călugăr, cu depresia. Depresia e lipsă de sens, senzaţia că orice faci sau orice ai putea face nu are nicio valoare şi niciun merit. E senzaţia că orice lucru cotidian cere prea mult efort pentru a fi îndeplinit, e absenţa completă a bucuriei, anhedonia în care simţi că nimic nu te poate convinge că viaţa merită trăită. Cel mai sever simptom este convingerea că a fi viu e mai dureros decât a fi mort. De aceea mulţi oameni cu depresie încearcă să se sinucidă. Vitalitatea este energia de bază care ne dirijează vieţile. Dar în depresie simţi că viaţa ta nu are niciun sens şi nicio valoare.

V.M.: Aţi scris peste 500 de pagini despre depresie fără să fiţi la acel moment psihiatru sau psiholog. De ce aţi investit atât de mult efort în a explica lumii ce este depresia?

Andrew Solomon: Nu sunt psiholog clinician dar am făcut studii serioase de psihologie tocmai pentru a înţelege şi scrie despre această boală.

V.M.: Dar chiar aceste studii sunt un efect al efortului pe care-l faceţi pentru a explica depresia.

Andrew Solomon: Aşa este. Am fost foarte afectat când, la 30 de ani, am făcut depresie. Am avut o viaţă norocoasă: am avut părinţi iubitori, nu am avut probleme financiare în copilărie, am putut primi o educaţie bună, am avut mulţi prieteni. Şi cu toate acestea am făcut depresie. Şi, unul dintre lucrurile pe care le uităm când vorbim despre depresie, este că depresivul ştie că e ridicol. E ridicol să nu poţi avea grijă de tine, să nu poţi face un duş, să nu poţi mânca. Toată lumea face lucrurile astea, era ridicol că brusc eu nu le mai puteam face. Şi, pe măsură ce am ieşit din depresie, am realizat că nu înţelegeam ce mi s-a întâmplat şi am început să citesc cărţi despre asta: cărţi medicale, cărţi de sociologie, memorii ale unor oameni care au suferit de depresie, toate aceste abordări din perspective diferite. Dar nimeni nu le pusese vreodată împreună, era un fel de haos acolo şi mi-am dat seama că trebuie să încerc să-i ajut pe cei care încă nu au ieşit din depresie. Am vrut să realizez o descriere holistică a depresiei într-o singură carte.

V.M.: Aşadar aţi scris cartea cu gândul la cei care au depresie?

Andrew Solomon: În primul rând pentru ei, căci ei au o nevoie enormă de aşa ceva. Dar am primit un număr uriaş de scrisori şi de la oameni care-mi spuneau că soţul sau prietena lor suferă de depresie şi cartea i-a ajutat să-i înţeleagă mai bine. Iar cele mai multe scrisori le primesc de la persoane cu depresie care-mi spun că apropiaţii lor nu le înţeleg suferinţa şi această carte îi ajută să o înţeleagă.  

RUŞINEA – O BARIERA ÎN CALEA VINDECĂRII

V.M.: Primiţi reacţii atât de multe dar, cu toate acestea, oamenilor le e ruşine să vorbească despre asta. Depresia continuă să fie un tabu deşi discursurile dumneavoastră despre depresie sunt atât de populare. E o fractură logică aici.

Andrew Solomon: Există doua perspective. Una dintre ele e sumarizată de călugărul amintit la început. Dacă eşti deprimat, acesta e un eşec al tău. Este un eşec de a face ceea ce ar trebui să faci, de a avea atitudinea pe care ar trebui să o ai, de a munci mai mult, a fi mai disciplinat. Este tendinţa de a privi depresia ca o slăbiciune de caracter. „Am fost deprimat când mi-a murit pisica şi m-am descurcat. Tu de ce nu te descurci?” Această viziune este favorizată de faptul că ştiinţa încă nu a oferit o explicaţie foarte clară a cauzelor depresiei. Nu ştim exact ce se întâmplă în creier atunci când apare depresia. Ştim că în multe cazuri medicaţia care inhibă receptorii de serotonină este de ajutor. Ştim că depresia are de-a face cu absenţa serotoninei. Ştim că terapia cu electroşocuri îi ajută pe unii. Dar cred că oamenii se simt ameninţaţi de depresie pentru că o astfel de boală îi expune drept nişte fiinţe vulnerabile. Am întâlnit de foarte multe ori oameni care sunt deprimaţi şi le e ruşine de asta.

V.M.: Această ruşine e o barieră în calea vindecării?

Andrew Solomon: Da. E impresia că dacă ai un caracter puternic poţi rezolva problema asta pe cont propriu. Oamenii caută explicaţii pentru depresia lor, fie că au probleme profesionale, fie că s-au despărţit de cineva, şi atunci cred că depresia nu are nevoie de tratament. Dar dacă eu cad pe o scară şi îmi rup braţul, ştiu că mi l-am rupt pentru că am căzut. Aşa că merg la medic, care îmi repară braţul, şi dacă cineva mă întreabă de ce nu mi-l repar singur mă uit ciudat la el. În timp ce, dacă aş fi deprimat, aş ascunde asta pentru că e ridicol să povestesc despre depresie. Şi dacă adaug straturi de ruşine peste depresie, îmi va fi mai greu. E şi aşa greu să rezişti realităţii depresiei.

V.M.: Cei câţiva psihiatri români cu care am discutat despre „Demonul amiezii” au avut o reacţie pozitivă după lectura cărţii. Dar ce le-a plăcut mai mult a fost faptul că această carte este în favoarea medicaţiei. În acelaşi timp, în carte scrieţi că efectele adverse ale antidepresivelor sunt cumplite. De ce sunteţi atunci un suporter al tratamentului medicamentos?

Andrew Solomon: Sunt în favoarea tratamentului pentru depresie şi există multe terapii şi oameni diferiţi răspund la terapii diferite. Medicaţia este foarte de ajutor pentru mulţi oameni şi a fost foarte de ajutor şi pentru mine. Am întârziat la interviul nostru pentru că a trebuit să-mi iau medicaţia înainte de a coborî. Dar cred că unii sunt mai ajutaţi de psihoterapie decât de medicaţie, cred că unii pot ieşi din depresie doar prin exerciţii şi disciplină, cred că alţii au nevoie de tratament cu electroşocuri, alţii de intervenţii neurochirurgicale. Sunt multe, multe forme de tratament. Important este să admiţi că ai o problemă şi să cauţi un tratament pentru asta. Medicaţia are un suport ştiinţific dovedit şi oamenilor nu ar trebui să le fie ruşine că iau medicamente. Pe de altă parte există şi multe efecte adverse. Dar cu ajutorul medicamentelor boala îţi dispare.

V.M.: Te transformă medicaţia în altcineva?

Andrew Solomon: Există efecte adverse: eşti mai obosit, sau mai gras, este afectată şi energia ta sexuală. Dar în urmă cu 50 de ani nu exista niciun tratament pentru depresie. Mă simt atât de norocos că trăiesc într-o epocă în care medicamentele îmi pot oferi o viaţă normală şi plăcută. Dar enevoie să progresăm mai mult în privinţa asta. Medicamentele nu te transformă în altcineva... te ajută ca, în loc să fii trist pentru că nu te poţi da jos din pat şi nu poţi mânca, să fii trist pentru problemele din Siria şi Crimeea sau pentru prietenii de care te-ai despărţit în ultimii ani. Da, putem spune că într-un anume sens medicaţia te schimbă. Dar multe alte lucruri te schimbă: educaţia m-a schimbat, părinţii m-au schimbat.

V.M.: Tatăl dumneavoastră este “părintele” Celexa, unul dintre cele mai populare antidepresive din Statele Unite. V-a schimbat asta perspectiva asupra medicaţiei?

Andrew Solomon: Faptul că m-am îmbolnăvit de depresie am luat medicaţie şi mi-am revenit l-a determinat pe tatăl meu să devină interesat de problemă şi să-şi concentreze atenţia pe Celexa. Depresia mea l-a influenţat pe tata, dar educaţia lui în farmacologie m-a făcut să fiu mai deschis ideii de a lua tratament medicamentos pentru depresie. Dar, ca oricine altcineva, uram ideea de a lua medicamente şi până ce nu am ajuns în situaţia disperată descrisă în carte nu am acceptat tratamentul medicamentos. M-ar bucura mult să nu mai fiu nevoit să iau medicaţia, dar admit că trebuie să o iau. Nu cred că am această atitudine pentru că tatăl meu este implicat în industria farmaceutică, dar cu siguranţă a făcut să fie mai uşor să accept asta.

CUM SĂ-ŢI ALEGI PSIHOTERAPEUTUL

V.M.: E mai uşor să găseşti combinaţia de medicamente eficientă decât un psihoterapeut eficient. Cum vă alegeţi psihoterapeutul?

Andrew Solomon: Tema centrală aici este alianţa terapeutică: pacientul trebuie să se simtă înţeles şi să fie convins că terapeutul îl poate ajuta. Oamenii trebuie să aibă încredere în instinctul lor. Toţi cei care pot, ar trebui să încerce la început să vadă mai mulţi psihoterapeuţi din aceleaşi motive pentru care e logic să mergi la întâlniri cu mai mulţi până ce te decizi cu cine să te căsătoreşti. Nu te arunci în braţele primului venit. E util să verifici şi calificările sale profesionale, pe cine altcineva a mai reuşit să ajute. Dar esenţial este ca terapeutul să fie capabil să te înţeleagă pe tine. Nu există terapeuţi capabili să înţeleagă pe oricine. Dar aş spune că e mai simplu decât să găseşti combinaţia potrivită de medicamente. Psihofarmacologia e o artă: e foarte complexă, sunt multe substanţe, sunt mulţi medici cu viziuni diferite în privinţa eficienţei anumitor combinaţii farmaceutice. Mi-aş dori ca psihofarmacologia să fie mai simplă, ar fi mai simplu şi pentru mulţi pacienţi.

V.M.: Aţi spus într-un discurs TedTalks că „am găsit o modalitate de a-mi iubi depresia”. Cum poate cineva să-şi iubească boala? Căci altădată v-aţi referit la ea ca la o Golgotă.

Andrew Solomon: Faptul că o iubesc nu înseamnă că nu o urăsc. Dacă aş putea alege să nu mai am depresie aş alege să nu mai am depresie.

V.M.: Aţi renunţa astăzi la tot succesul şi faima dumneavoastră doar pentru a nu mai avea depresie?

Andrew Solomon: În primul rând cred, cu aroganţă, că aş fi avut succes şi în altceva. Cred că lupta este o parte importantă a condiţiei umane. Am fost transformat de experienţa depresiei într-o persoană mai bună şi mai profundă. A fost o experienţă transformativă, dar există multe alte experienţe care te pot transforma, sunt multe dificultăţi care pot deveni productive. Abilitatea noastră de a fi fericiţi sau trişti, de a fi furioşi sau dezamăgiţi, de a fi plini de durere, e ceea ce ne face umani. Capacitatea de a ne îngrijora în privinţa posibilităţii de a pierde persoana pe care o iubim este o componentă centrală a iubirii însăşi. Nu aş renunţa niciodată la capacitatea de a fi trist, dar dacă mi s-ar da posibilitatea să aleg orice de pe lume aş renunţa imediat la agonia caracteristică depresiei. Tristeţea şi depresia sunt două stări foarte diferite.

V.M.: Aţi învins depresia sau doar aţi făcut pace cu ea?

Andrew Solomon: Am făcut pace cu ea. Încă am nevoie de tratament, dar nu mai e centrală în viaţa mea. Depresia nu-mi mai domină conştiinţa, dar ar fi o exagerare să spun că am învins-o. Şi ca să mă întorc la prima întrebare, cred că e minunat să ai o viaţă plină de plăceri, cred că plăcerea poate fi o cale spre fericire, dar mai cred că oamenii nu ar trebui să fie deturnaţi de pe drumul spre fericire transformând plăcerea într-un scop. Medicaţia sau psihoterapia nu-ţi vor oferi o viaţă fericită. Dar îţi vor oferi capacitatea de a-ţi căuta fericirea.     
  • Andrew Solomon este absolvent al Universităţii Yale şi doctor în psihologie al Universităţii Cambridge. Pentru „Demonul amiezii”, cartea sa despre depresie, a primit National Book Award, iar ultima sa carte, „Far from Tree”, a fost inclusă de New York Times pe lista celor mai bune zece cărţi din 2012. Articolele lui Solomon apar în The New Yorker sau New York Times Magazine. (Vlad Mixichi)

vineri, 20 iunie 2014

România a ales să întăreasca rezerva internaţională a BNR prin îndatorare, prin creşterea rezervei pe datorie. aşadar, la ora actuală, toată această carne, "slănină" prin care BNR apără cursul de schimb provine din datoria publică, în mare parte din datoria publică acumulată de România în ultima perioadă chiar accelerat, a declarat în cadrul emisiunii CAPITAL TV, Cristian Paun, doctor în economie, conferențiar în cadrul Facultății de Relații Economice Internaționale a Academiei de Studii Economice din București, Director executiv al Societății Române de Economie.
Un al doilea element este tiparniţa de lei şi eventual posibilitatea ca Banca Naţională, prin mecanisme de piaţă să sterilizeze leii, adică daca vrea să facă leii mai rari, mai scumpi în raport cu dolarul, să aprecieze leul, BNR poate să retragă lichiditate din piaţă prin diferite mecanisme. Deci Băncile Centrale la ora actuală, inclusiv BNR, chiar dacă pe faţă ne transmit acest mesaj "noi nu umblăm la cursul de schimb, noi nu apărăm cursul de schimb" de fapt el nu se mai formează demult în piaţă ci se formează tot de la butoanele planificatorului central. Or treaba asta nu-mi aduce mie aminte de capitalism, a economie de piaţă, ci-mi aduce aminte tot de comunism când planificatorul central de la biroul 1, întreba: "cât să fie dolarul?". Cam tot aşa e şi acum. N-am făcut o mare reformă, a mai spus Păun.

joi, 19 iunie 2014

Comisia Europeana a aprobat proiectul de buget al UE pentru 2015, care prevede o reducere suplimentara de 1% a personalului, precum si o majorare cu 2,1% a creditelor de angajament si cu 1,4% a celor de plata, din cauza inflatiei, a informat miercuri executivul comunitar. Astfel, creditele de angajament vor ajunge la 145,6 miliarde de euro, iar cele de plata la 142,1 miliarde de euro. Cea mai mare parte a acestor angajamente vizeaza proiecte viitoare care sa sporeasca puterea economica a Europei, in timp ce aproximativ 40% din plati acopera proiectele finantate de UE in perioada financiara 2007-2013, a mentionat sursa citata. De asemenea, Comisia propune o reducere suplimentara de 1% a personalului, a treia in 3 ani. Comisarul european pentru buget, Janusz Lewandowski, a caracterizat bugetul UE 2015 ca fiind "combinarea mostenirii din trecut cu incercarea de a sprijini Europa sa iasa din criza, si toate acestea cu resurse mai limitate".
"Proiectul de buget pe 2015 reprezinta 1% din venitul national brut al ansamblului statelor membre si reuseste sa tina seama de problemele importante actuale si viitoare, precum criza din Ucraina sau nevoia de a consolida securitatea energetica a UE prin reorientarea resurselor sale precare", a mai spus comisarul.
Potrivit CE, majorarea propusa, de 2,1% in credite de angajament si de 1,4% in credite de plata, este practic absorbita de rata estimata a inflatiei pentru 2015. Creditele de angajament se axeaza pe noile programe (Cadrul Financiar Multianual 2014-2020) si aproape 60% din suma propusa este destinata programelor de sprijinire a cercetarii si inovarii, a tineretului si intreprinderilor din Europa.
Cum se imparte bugetul 2015, potrivit proiectului CE:
Cea mai mare parte a creditelor de plata este alocata domeniilor care stimuleaza cresterea economica si ocuparea fortei de munca (+ 29,5% fata de 2014), cum ar fi cercetarea (Orizont 2020), retelele transeuropene de energie, transporturi si TIC (Mecanismul pentru interconectarea Europei) sau initiativa ¬Locuri de munca pentru tineri¬.   Alte domenii in care se inregistreaza cresteri de plati sunt Fondul pentru azil, migratie si integrare (+140%) si protejarea sanatatii europenilor si a consumatorilor europeni (+20%).  Costurile de functionare ale UE raman stabile, la aproximativ 4,8% din bugetul total. Majorarea (+ 1,6%) este aproape de valoarea estimata a ratei inflatiei, prin urmare, bugetul nu creste in termeni reali. Proiectul de buget include, de asemenea, a treia reducere de 1% a personalului in trei ani. In cele din urma, Comisia a redus cererile in materie de cheltuieli si resurse umane ale altor institutii ale UE pentru a le alinia mai bine cu obiectivul de reducere a personalului cu 5% in 5 ani si a aplicat reduceri ale altor cheltuieli administrative.
Dupa adoptarea de catre Comisie a proiectului de buget pentru 2015, Consiliul (statele membre) si mai apoi Parlamentul European isi vor adopta propriile pozitii asupra lui. Va urma o perioada de conciliere de 21 de zile pentru a se ajunge la un acord intre Consiliu si Parlament in domeniu.

miercuri, 18 iunie 2014

Legislația privind achizițiile publice va fi modificată, iar noul text va fi pus în acord cu Comisia Europeană, a declarat ieri, la Bruxelles, ministrul pentru fonduri europene, Eugen Teodorovici, transmit sursele din presă.
În cadrul unor întrevederi cu reprezentanți ai Comisiei Europene, oficialul român a precizat că unul dintre subiecte s-a referit la achizițiile publice, o nouă lege având în principal ca scop să elimine posiblitatea ca orice firmă de apartament să conteste proiecte de sute de milioane de euro.
"Am ținut în mod expres să discutăm de cel mai important subiect, cel legat de contestații. În România toată lumea contestă, și aici am venit cu câteva exemple în fața Comisiei, luate din alte state membre, am dat câteva exemple din Germania, din Austria, iar Comisia Europeană a fost de acord chiar să modificăm Ordonanța 34 (n.r. - OUG 34/2006 actualizată privind atribuirea contractelor de achiziție publică). Și, dacă dacă vom face acest lucru, să convenim un text de comun acord, aș vrea chiar să-l trecem prin Guvern, în luna iunie, până la vacanța parlamentară. A rămas că săptămâna viitoare vom trimite propunerea de text Comisiei Europene și o vom discuta și cu Ministerul Justiției, pentru a nu contravine Constituției, în primul rând", a explicat ministrul Teodorovici.
El a adăugat că, potrivit Ordonanței 34, în Romania orice persoană are un interes legitim de a contesta ceva.
"Asta înseamnă că oricine poate face o astfel de contestație. O persoană sau o firmă de apartament poate contesta lucrări de sute de milioane de euro, ceea ce vrem să oprim, ca să nu mai avem astfel de probleme. Dacă clarificăm tot ceea ce este legat de acest text, vom face un pas mai înainte, în sensul de a limita sau scăpa de astfel de situații", a arătat Teodorovici, cu referire la licitații sau alte situații de blocaje in instanțe.
 

marți, 17 iunie 2014

În 2 iunie, Comisia Europeană şi-a anunţat intenţia de a suspenda punerea în aplicare a proiectului South Stream în ţările UE, în primul rând în Bulgaria.
Miercuri, autorităţile ucrainene au anunţat că au respins o propunere venită de la Moscova referitoare la reducerea cu 20% a preţului pentru gazele naturale ruseşti şi, totodată, au avertizat că nu îşi vor plăti datoriile până când nu se va ajunge la un acord cu privire la preţ.
Comentariile făcute de premierul şi ministrul ucrainean al Energiei arată în mod clar că Kievul nu şi-a modificat poziţia în cursul negocierilor cu Moscova, în pofida ameninţării unei întreruperi a livrărilor de gaze naturale ruseşti destinate Ucrainei dacă nu se va ajunge la un acord, un scenariu care riscă să afecteze şi livrările spre Europa.  Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a precizat că Ucraina se aşteaptă la modificarea termenilor contractului încheiat de compania energetică ucraineană Naftogaz cu grupul rus Gazprom şi a cerut ca Ucraina să plătească preţul pieţei pentru gazele naturale care îi sunt livrate.
'Rusia ne-a oferit o reducere de preţ de 100 de dolari pentru 1.000 de metri cubi. Poziţia noastră rămâne aceeaşi: rescriem întregul contract şi obţinem preţul pieţei' a spus Iaţeniuk.
Ucraina vrea să modifice un contract din 2009 care obligă Kievul să cumpere un volum fix de gaze naturale, indiferent dacă are sau nu nevoie de întreaga cantitate, la un preţ de 485 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, cel mai mare plătit de orice client al Gazprom din Europa. În schimb, Gazprom insistă însă asupra rambursării de către Ucraina a întregii sale datorii pentru gazele naturale livrate până acum, datorie care se ridică la 4,5 miliarde de dolari, şi ameninţă să treacă la un regim de plată în avans pentru livrările către Kiev, ceea ce înseamnă o eventuală întrerupere a aprovizionării Ucrainei cu riscul de a o perturba pe cea a UE.
Gazprom a prelungit, până pe 16 iunie, termenul limită până la care Ucraina trebuie să-şi achite datoriile pentru gazele naturale livrate. Precedentul termen limită a expirat marţi la ora 6,00 GMT.
Dacă Rusia întrerupe livrările de gaze pentru Ucraina ar putea apărea întreruperi şi în livrările destinate Uniunii Europene
Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia.

luni, 16 iunie 2014

Candidatul la şefia Comisiei Europene este propus de şefii de guverne din statele UE, notează Cameron, adăugând că ei trebuie să "ţină seama" de rezultatelor alegerilor europene. Europarlamentarii decid apoi, prin vot, asupra candidaturii, se arată în tratatele comunitare.
"Dar anumiţi europarlamentari au inventat o nouă procedură prin care încearcă să aibă putere de decizie asupra propunerii candidatului, urmând ca tot ei să voteze această propunere. În timpul procesului electoral, toate grupurile politice majore şi-au ales candidaţii de top – aşa numiţii "Spitzenkandidaten" – şi au încheiat înţelegeri de culise pentru a-şi uni forţele după scrutin în vederea sprijinirii candidatului acelui partid care a obţinut cele mai multe voturi. Acest principiu nu a fost niciodată agreat de Consiliul European. Nu a fost subiect de negociere între instituţiile europene.  Şi nici nu a fost vreodată ratificat de parlamentele naţionale", atrage atenţia premierul britanic....Cu toate că Popularii Europeni au câştigat alegerile europarlamentare din mai şi că luxembourghezul Juncker este candidatul lor, Cameron susţine că el nu trebuie să devină preşedintele executivului UE tocmai având în vedere rezultatele Europarlamentarelor.În materialul de opinie publicat în Hotnews, britanicul spune că votul de neîncredere primit de la cetăţenii europeni care au ales în număr mare partidele de extremă, dar şi socialiştii anti-austeritate la scrutinul din mai îl descalifică pe Juncker de la şefia Comisiei.

duminică, 15 iunie 2014

Vladimir Bukovsky - scriitor rus - Mi se pare de neînţeles că după ce a fost îngropat un monstru, Uniunea Sovietică, un monstru similar, este construit. De ce CE(comunitatea europeană) a devenit UE(uniunea europeană)?
Poate dacă examinăm Rusia sovietică vom afla răspunsul.
Uniunea sovietică era condusă de 15 oameni care nu erau aleşi, care se investeau in funcţii reciproc şi care nu dădeau socoteală nimănui.
Uniunea europeană  este condusă de 2000 de oameni în acelaşi fel. Se întălnesc în secret, nu răspund faţă de cineva şi nu-i putem destitui din funcţii.
S-ar  putea spune că Uniunea europeană are un parlament ales. Şi Uniunea sovietică avea unul: Sovietul Suprem. Se aplica ştampila(se vota) la fel ca pentru parlamentul european iar timpul la microfon era limitat la un minut pentru fiecare vorbitor la fel ca si in parlamentul european.
În UE sunt sute de mii de eurocraţi cu salarii imense, cu mulţi servitori, bonusuri si privilegii, cu imunitate pe viaţă la orice persecuţie, care sunt mutaţi pur şi simplu de la o funcţie la alta, indiferent dacă au făcut treabă sau nu. Nu este asta, exact ce se făcea în fosta Uniune sovietică?
Uniunea sovietică a fost creată prin coerciţie şi prin ocupare militară.Uniunea europeană, admitem, a fost creată fără folosirea expresă a forţei militare dar tot prin coerciţie şi prin abuzuri economice.
Pentru a continua să existe, Uniunea sovietică  s-a extins continuu. În momentul când s-a oprit extinderea a început colapsul. Iar eu am convingerea că aşa se va întâmpla şi cu Uniunea europeană.
Scopul existenţei Uniunii sovietice a fost crearea unei noi entităţi istorice: poporul sovietic, iar noi trebuie să ne (renegăm)uităm naţionalitatea, tradiţiile şi obiceiurile popoarelor noastre.
La fel şi Uniunea europeană nu doreşte să fiţi englezi sau francezi(nici români sau bulgari). Doreşte ca voi toţi să fiţi o nouă entitate istorică, să fiţi europeni. Să vă suprime toate sentimentele naţionale si să trăiţi ca o comunitate multinaţională. După 73 de ani, acelaşi sistem(multinaţional), în Uniunea sovietică, a cauzat mai multe conflicte interetnice decât oriunde în lume.
În Uniunea sovietică unul din marile ţeluri a fost distrugerea statului - naţiune. Şi asta este exact ce face UE astăzi. Bruxel-ul  absoarbe state-naţiune pentru ca acestea să nu mai existe.
Corupţia era generală în sistemul sovietic, de sus până jos. Şi tot aşa este şi în UE. Aceeaşi activitate coruptivă care îmbiba Uniunea sovietică este şi în UE. Cei care i se opun sau o dezvăluie sunt reduşi la tăcere sau pedepsiţi. Nimic nu s-a schimbat.
În Uniunea sovietică aveam gulagul. Văd că, deasemenea, avem gulag şi în UE. Nu se numeşte "gulag" ci "political corect".  Când oricine încearcă să exprime ce gândeşte în legatură cu evenimentele(cu agenda de lucru a UE) iar viziunea sa este diferită de linia agreată(aprobată, oficială) va fi ostracizat. Acesta este începutul gulagului, începutul pierderii libertăţii.
În Uniunea sovietică ne-au spus că avem nevoie de un stat federal pentru a evita războiul. În UE fac exact acelaşi lucru. Pe scurt, este aceeaşi ideologie,  modelul sovietic prezentat în ambalaj vestic.
Dar, din nou, la fel ca Uniunea sovietică UE contine şi propriul sfârşit. Din nefericire, când se va prăbuşi, şi se va prăbuşi,  va lăsa în urmă dezastru imens şi vom rămâne cu uriaşe probleme economice şi etnice.
Vechiul sistem sovietic a fost incapabil de reformă şi la fel şi UE. Dar există o alternativă la a fi conduşi de cei 2000 de oficiali autodesemnaţi din Bruxel.  Se numeşte independenţă. Nu trebuie să accepţi ce au planificat pentru tine. Până la urmă, nimeni nu te-a întrebat dacă vrei să participi(să fii în UE)!
Eu am trăit în viitorul tău (Uniunea Sovietică) şi nu a funcţionat!

sâmbătă, 14 iunie 2014


 
 
Statele Unite nu intenţionează să trimită efective terestre în Irak, dar au în vedere alte opţiuni, a declarat preşedintele Barack Obama. "Nu vom trimite efective militare combatante în Irak, dar am cerut echipei de consilieri în materie de securitate naţională să pregătească un eventai de opţiuni pentru susţinerea forţelor de securitate irakiene", a declarat Obama de la Casa Albă, subliniind că "fără un efort politic, orice acţiune militară va fi sortită eşecului". În paralel, Obama a îndemnat liderii comunităţilor religioase din Irak să pună capăt disensiunilor. "Din nefericire, liderii irakieni sunt incapabili să depăşească ostilităţile şi disensiunile, iar acest lucru a creat vulnerabilităţi în cadrul Guvernului şi în rândul forţelor de securitate", a subliniat Obama. "Dacă grupul Stat Islamic în Irak şi Levant va reuşi să obţină controlul asupra marilor rafinării, această situaţie poate deveni o sursă de preocupare", a atras atenţia preşedintele SUA.
Conform unor surse oficiale citate de CNN, Statele Unite vor trimite portavionul George H.W. Bush în Golful Persic pentru a fi disponibil în cazul în care preşedintele Barack Obama decide efectuarea de raiduri aeriene în Irak.
Grupul Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliat reţelei teroriste Al-Qaida, a avertizat, într-o înregistrare video, că va ocupa oraşul Bagdad, după ce a obţinut controlul asupra provinciilor Ninive şi Tikrit. "Avem conturi de reglat", a declarat Abu Mohammed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SIIL, transmiţând un avertisment clar Administraţiei şiite de la Bagdad. "Nu renunţaţi la nici măcar un centimetru din teritoriile cucerite! Continuaţi marşul! Lupta nu a început încă, dar va fi la Bagdad", a spus liderul insurgent, citat de USA Today. Al-Adnani a promis că insurgenţii sunniţi vor ocupa şi oraşele sudice Kerbala şi Najaf, unde există locuri considerate sacre de către musulmanii şiiţi. Insurgenţii sunniţi deţin deja controlul asupra oraşelor Mosul, Tikrit, Fallujah şi, parţial, asupra oraşului Ramadi. Premierul Irakului, Nuri al-Maliki, a cerut Parlamentului de la Bagdad să decreteze starea de urgenţă.Efectele intarziate ale "pax americana". Al-Qaida a fost mosita si sponsorizata masiv de americani (presedintele bush senior fiind deseori oaspete in casa familei din arabia saudita) pana la un anumit moment (clica bush cheney, baker, sununu si ceilalti au fost si sunt parteneri de afaceri ai familiei "ben" laden). SIIL-ul, la fel. Prezentati ca aparatori ai democratiei sau teroristi, dupa cum o cer interasele. Dezastrul de azi din Irak a fost adus incetul cu incetul cu portavioanele marilor democratii. In joc era o miza uriasa numita petrol .
Un stat laic, unde femeile aveau drepturi de neadmis in alte tari musulmane a fost supus tuturor blocadelor pentru ca nivelul de trai sa fie insuportabil , iar liderul cu mana de fier sa para un dictator odios. Dupa asasinarea lui si " pacificarea" tarii nu s-a imbunatatit nimic. Sau poate s-a trecut la un foarte rentabil, pentru eliberatori, export de petrol. Un popor adus in pragul disperarii, sute de atentate in toate orasele, si acum pericolul unui stat islamic. Asa se intampla cand isi baga diavolul coada.
Astept sa fie apara cumva rusii in ecuatia asta si prezentati ca vinovati de situatia creata. S-a intamplat totul prea repede si n-au apucat sa schiteze un scenariu plauzibil.

Guvernul austriac a adoptat un proiect de lege ce prevede ştergerea a 890 milioane de euro din datoria subordonată a Hypo Alpe-Adria-Bank, încercând să ofere asigurări că investitorii şi plătitorii de taxe vor duce povara închiderii băncii austriece, se arată într-un articol publicat în 'Financial Times' (FT). Consecința ar putea fi retrogradarea ratingurilor pentru Erste Group si Raiffeisen.  Dacă planurile Executivului sunt adoptate de Parlament, va însemna că un guvern european a impus pierderi asupra obligaţiunilor care sunt garantate oficial, deoarece datoria subordonată a Hypo este girată de provincia austriacă Carintia.  Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a avertizat că o astfel de decizie ar determina punerea sub supraveghere, cu implicaţii negative, a ratingurilor băncilor austriece, inclusiv ale celor mai mari - Erste Group şi Raiffeisen Bank International - prezente şi în România.  'Evoluţia extraordinară'' sugerează că Executivul va fi mai puţin determinat să sprijine băncile dacă se confruntă cu probleme financiare.  ''Dacă legea este adoptată, vom reevalua estimarea noastră privind sprijinul Austriei pentru sistemul bancar şi băncile de importanţă sistemică', se arată în comunicatul S&P.  'Pentru băncile pe care le considerăm de importanţă sistemică în Austria, în prezent ratingurile lor sunt cu două trepte mai ridicate pentru a reflecta sprijinul aşteptat al statului. Aceste bănci sunt Erste Group, Raiffeisen Zentralbank Osterreich şi subsidiara sa Raiffeisen Bank International, şi UniCredit Bank Austria', anunţă agenţia de evaluare financiară.  Expunerea la Europa de Est a băncilor austriece este un motiv de îngrijorare, pe fondul conflictului dintre Rusia şi Ucraina.  Costurile închiderii băncii austriece Hypo Alpe-Adria-Bank vor majora datoria publică a Austriei la nivelul record de 79,2% din PIB în 2014, a anunţat recent ministrul de Finanţe, Michael Spindelegger.  Oficialul a precizat că Executivul va absorbi activele toxice de 17,8 miliarde de euro (24,6 miliarde de dolari) planificate să fie transferate de la Hypo într-o bancă de rebuturi (bad bank) anul acesta, majorând datoria Austriei la 257 miliarde de euro.  Până acum, Austria a injectat peste cinci miliarde de euro în Hypo.   Costul estimat al înfiinţării băncii de rebuturi se ridică la patru miliarde de euro, sumă care include injecţii de capital şi posibile deprecieri de active, şi va duce la majorarea deficitului bugetar în acest an la 2,7% din PIB, de la 1,5% din PIB în 2013, a declarat Spindelegger. Totuşi, deficitul va rămâne în 2014 sub limita oficială de 3% din Produsul Intern Brut prevăzută în Tratatul de la Maastricht şi va scădea la 1,4% din PIB în 2015, a adăugat ministrul de Finanţe.   Decizia Austriei de înfiinţare a băncii de rebuturi pentru Hypo este un semn al noului realism privind perspectivele băncilor austriece în Europa Centrală şi de Est (CEE). După ani de expansiune în regiunea care a fost motorul de creştere al sectorului bancar şi al economiei austriece, creditorii se regrupează, pe fondul cerinţelor de majorare de capitalului anunţate de BCE.  În 2013, Bank Austria, divizie a UniCredit, a depreciat la zero active în valoare de două miliarde de euro, multe achiziţionate la preţuri ridicate în Europa Centrală şi de Est, înregistrând astfel pierderi de 1,6 miliarde de euro.  Rivalele Raiffeisen Bank International şi Erste Bank au schimbat, de asemenea, cursul de la expansiune la consolidare şi retragere selectivă.  Hypo se aşteaptă să obţină până la 500 milioane de euro din vânzarea subsidiarelor sale din Balcani.  Austria a decis să naţionalizeze Hypo Alpe Adria în 2009 pentru a evita falimentul băncii, situaţie care ar fi avut efecte dezastruoase la nivelul regiunii.

vineri, 13 iunie 2014

Federatia Europeana a Bancilor (EBF) a apreciat vineri drept mai degraba "simbolica" decizia Bancii Centrale Europene de a trece in domeniul negativ facilitatea de depozit, avertizand totodata asupra efectelor negative ale acestei decizii, scrie AFP.
BCE a anuntat joi o reducere a dobanzilor de referinta si chiar aducerea uneia dintre ele, facilitatea de depozit, in domeniul negativ, la -0,10%, ceea ce nicio alta mare banca centrala nu a experimentat pana in prezent.
"Dobanda negativa, chiar daca este istorica, este inainte de toate simbolica", a comentat unul dintre directorii EBF, Robert Priester, citat intr-un comunicat.
Dar "in calitate de banci, nu impartasim entuziasmul pentru dobanzi negative", a adaugat el. "Am putea spune ca acestea penalizeaza bancile care isi tin banii la BCE". Si "s-a dovedit ca dobanzile negative afecteaza profitabilitatea sectorului bancar".
Dobanda negativa vizeaza penalizarea bancilor care isi tin lichiditatile la BCE timp de 24 de ore si vizeaza incurajarea bancilor sa crediteze intreprinderile si gospodariile.
Iar "efectele ar putea fi pe termen scurt", avertizeaza Priester. "In calitate de banci europene, nu vedem dobanzile negative ca un mijloc eficient de incurajare a creditarii. Cererile de credite sunt in continuare insuficiente iar pietele financiare ale zonei euro continua sa fie foarte fragmentate, ceea ce ar putea avea drept consecinta transferarea costurilor asupra debitorilor", a mai spus acesta.

joi, 12 iunie 2014

Semnalele politico-diplomatice tot mai clare că Germania şi Franţa vor să treacă cu vedera „episodul Crimeea” din martie a.c., ca şi peste rebeliunea alimentată de Moscova din regiunea de est a Ucrainei, pentru a-şi normaliza relaţiile cu Rusia, pe baze contractuale;  Pentru Uniunea Europeană, devine pe zi ce trece tot mai evident că necompromiterea relaţiei comerciale imense cu Federaţia Rusă este mai importantă decât perspectiva occidentală a unei Ucraine revoluţionare, naţionaliste şi imprevizibile;  În declaraţii făcute practic simultan, miniştrii de externe german, Frank Walter Steinmeier, şi francez, Laurent Fabius, fie apreciază „schimbările considerabile” ale atitudinii Rusiei în ultima perioadă (?), îndemnând „Ucraina să fie precaută şi reţinută în acţiunile sale militare din estul ţării”[1] (?!), fie temperează elanul pro-european al Kievului, arătând că „Uniunea nu este pregătită să integreze Ucraina”[2];   Noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko este sfătuit de vest-europeni, în chiar ziua inaugurării sale, să aibă relaţii bune cu Rusia, după ce este evident că alegerile prezidenţiale anticipate au avut loc tocmai ca rezultat al debarcării unui preşedinte pro-rus, în urma Revoluţiei Euro Maidanului, soldată cu aproape o sută de victime;  Ucraina a pierdut meciul la masa verde. Destinul ei istoric de zonă tampon, între Occident şi Rusia, tocmai a fost reconfirmat, cu cinism, de vest-europeni, care nu au niciun interes să-şi deterioreze relaţiile economice cu partenerii de pe piaţa rusească, tocmai când mergeau mai bine ca oricând. La urma urmei, de ce ar face-o?; Statele Unite vor încerca să aducă Ucraina cel puţin în NATO, dacă drumul Kievului spre Uniunea Europeană este un labirint fără ieşire. Propunerea americană se va lovi însă, din nou, de refuzul vest-european, la fel ca la Summitul de la Bucureşti, în 2008. Mai poate schimba America verdictul greu al europenilor faţă de Ucraina? Unii sugerează că da, precum Steven Pifer în altminteri excelenta analiză „Ukraine, Russia and the U.S. Policy Response”[3]. Personal, mă tem că nu. În fond, America are la această oră de oferit doar F-16 la mâna a doua (prin intermediari europeni, oricum foarte scumpe pentru economiile mici), ceva radare, câţiva interceptori anti-rachetă netestaţi, 600 de militari relocaţi din bazele vestice (Polonia cerea 10000!) şi mai ales exploatări de gaze de şist din belşug, dar nu plăteşte nimănui facturile, nu creează locuri de muncă, nu face investiţii masive în regiune, cu impact economic şi social major, iar cu cei un miliard de dolari anunţaţi de Obama la Varşovia, pentru infrastructură militară, nu se poate nicidecum concepe un al doilea Plan Marshall, pentru securizarea Estului Europei. „Too little, too late” cum s-ar spune în concluzie, referitor la mandatele lui Barack Obama. Poate viitoarea administraţie republicană să facă mai mult în Europa?;  Avansul partidelor eurofobe, radicale, naţionaliste şi populiste din aproape întreaga Europă de vest „obligă” (din raţiuni electorale interne) guvernele acestor ţări să renunţe la politica porţilor deschise şi la discursul pro-integraţionist în legătură cu republicile ex-sovietice din Parteneriatul Estic; Republica Moldova ar trebui să înveţe ceva din lecţia dură a Ucrainei şi să privească mult mai serios, mai lucid şi mai rapid spre soluţia unificării cu România, după recunoaşterea inevitabilă a independenţei Transnistriei, practic ultima poartă spre Uniunea Europeană, disponibilă pentru Chişinău şi pentru ideea reîntregirii naţiunii române. Altminteri, declaraţia derutantă a premierului Leancă legată de posibilitatea de a rămâne activi şi în Comunitatea Statelor Independente[4], după semnarea Acordului de Asociere, respectiv aderarea la Spaţiul Economic Liber European, având în continuare relaţii economice speciale cu Rusia în cadrul C.S.I., nu poate fi înţeleasă decât ca recunoaşterea drumului politic închis spre Bruxelles. (sursa hotnews)

miercuri, 11 iunie 2014

Sapte organizatii neguvernamentale (ONG-uri) solicita Parlamentului sa nu adopte Proiectul de lege privind inregistrarea cartelelor pre-pay pe motiv ca acesta incalca grav dreptul la viata privata consfiintit de Constitutie, se arata intr-o scrisoare transmisa vineri catre HotNews.ro. Semnatarii considera ca proiectul de lege initiat de Guvern si imbratisat acum de Parlament urmeaza acelasi caracter disproportionat al Directivei recent invalidate de instanta europeana ("Directiva Big Brother"), intrucat, sub pretextul protejarii securitatii nationale, toti cetatenii sunt considerati suspecti si sunt supravegheati intr-un stil orwellian, specific unei societati totalitare. HotNews.ro a scris cu o zi in urma ca acest proiect de lege este adoptat fulgerator in Parlament.
Scrisoarea este semnata de Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), Asociaţia pentru Tehnologie şi Internet (ApTI), ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație (CRJI), Geo-spatial.org si Fundația Ceata.

marți, 10 iunie 2014

Laszlo Trocsanyi, judecătorul propus de premierul Viktor Orban pentru a prelua portofoliul Justiţiei de la Budapesta, a declarat că susţine principiul identităţii constituţionale în faţa „legislaţiei disimulate” a UE, deoarece Ungaria nu şi-a cedat suveranitatea.
UE doreşte să-şi extindă domeniile de competenţă ale legislatiei, fapt care dăunează subsidiarităţii, adică principiului că deciziile ar trebui luate la nivelul la care iau naşte problemele ce trebuie rezolovate, a spus Laszlo Trocsanyi în fără comisiei pentru afaceri juridice a parlamentului, în timpul audierilor.
Ministerul Justiţiei, în opinia ministeriabilului, ar trebui să ajute Comisia Europeană să aplice principiul subsidiarităţii şi să avertizeze dacă legislaţia în pregătire violează acest principiu.
Laszlo Trocsanyi a declarat că reacţiile privind Ungaria după declanşarea a mai multor proceduri de infringement împotriva Budapestei au fost “excesive şi exagerate”. În acest moment, Ungaria este supusă la nu mai puţin de 19 asemenea proceduri.
Comisia parlamentară a susţinut candidatura lui Laszlo Trocsanyi cu şase voturi pentru, unul împotriva si două abţineri.

luni, 9 iunie 2014

Toate sanctiunile si amenintarile la adresa Rusiei nu au facut altceva decat sa aiba efect invers asupra clicii corporatisto-financiare Vestice si sa grabeasca constituirea unui nou sistem financiar Estic.
Reorientarea si mai apoi crearea unui sistem financiar independent in Rusia era lucrul de care se temeau cel mai tare bancherii de pe Wall Street si City of London.
Acest lucru va duce inevitabil la o catastrofa pentru SUA/Marea Britanie si UE, cu exceptia acelor tari europene care au intuit situatia si si-au reorientat economiile spre Est. Rusia, China, precum si tari din spatiul eurasiatic vor beneficia din plin.
Bravo SUA si UE, datorita comportamentului lor agresiv si provocator, au reusit sa accelereze acest proces cu cel putin 10 ani. Presedintii Rusei, Kazahstanului si Belarus au anuntat oficial ca Uniunea economica formala vamala a Uniunii Eurasia vor fi accelerate si finalizate pana in 2015, iar aceasta va adopta o noua moneda Altyn. Vladimir Putin a anuntat ca Altyn ca noua moneda a Eurasiei era planificat sa fie introdusa in 2025, dar datorita sanctiunilor SUA/UE impotriva Rusiei aceasta va apare in 3-5 ani.
In mod eficient Rusia trage un semnal de alarma ,,partenerilor occidentali?, ca Putin este
disponibil la o cale diplomatica si amiabila in timp ce interesele Rusiei sunt incalcate in occident. Acest anunt vine sa completeze anuntul precedent in care Rusia preciza ca este pe cale de a dezvolta propriul sistem de plata universal, dupa ce Visa si MasterCard au incercat blocarea tranzactiilor din Rusia. Visa si MasterCard au revenit asupra acestei decizii dar prejudiciul a fost deja facut.
Rusia ar putea dezvalui lumii noul sau sistem de plata suveran cat mai curand in acest an. Noul sistem rusesc va fi legat la sistemele de plati suverane chinez si japonez, care este acceptat in peste 70 de tari.
Acest sistem de plata va fi adoptat in cele din urma de catre Uniunea Eurasiatica.
In cele din urma, Uniunea Eurasiatica ar putea deveni si uniune militara, ca contraparte a NATO.
Initiativa de a crea o noua moneda a venit din partea presedintelui kazah, Nursultan Nazarbayev in 2012 iar Vladimir Putin a fost de acord.
Altyn inseamna aur. Cuvantul este de origine turca. Familia de limbi turcice include limbi vorbite de popoarele siberiene, tatari, mongoli si kazahi.
Rusia a fost intotdeauna o tara multinationala, iar limbile turcice au fost unele din cele mai vorbite in tara. In timpurile antice si medievale, rusii au avut schimburi economice si legaturi foarte stranse cu Asia si Orientul Mijlociu. Drumul Matasii si alte rute comerciale importante din Est treceau prin Rusia. Rusii medievali vorbeau curent limbile turcice ca si limba lor materna.De ce Altyn ? Altyn a fost numele unei vechi monede de aur folosite de catre rusi pe scara larga in comertul lor cu vecinii turci sau arabi. Mai tarziu in evul mediu, Altyn sau ,,altynnik? a devenit una din cele mai obisnuite monede din Rusia.
Astfel Altyn ( aur ) ? este denumirea elocventa.
Prin aceasta moneda, Uniunea Eurasiatica, impreuna cu China ( Yuanul ), trimite un semnal ca se vizeaza standardul de aur, care va duce la disparitia dolarului ca moneda de rezerva mondiala.
Rusia este unul dintre cei mai mari producatori de aur, recent a deschis o noua exploatare aurifera in Urali, in acelasi timp impreuna cu China fiind si importatori mari de aur. Rusia recunoaste oficial rezerva sa de aur la 1000 de tone, dar sigur este de cateva ori mai mare. China la randul sau a anuntat ca si-a crescut rezerva de la 1000 de tone la aprox. 3000, dar deasemenea mai inmultiti cu 2 sau 3.
Kazahstanul detine rezerve considerabile de aur pe langa cele de petrol si gaze precum si terenuri fertile.
Potrivit lui Paul Craig Roberts si alti analisti, rezervele de aur ale SUA au fost imprumutate dealerilor, care au vandut aurul, cu scopul de a tine iluzia preturilor mici la aur, dolarul stabil si economia solventa; pe scurt de a amana caderea dolarului ca moneda de rezerva mondiala. O mare parte din rezerva de aur a trebuit sa fie livrata Chinei pentru a acoperi obligatiunile de acum 50 de ani in urma( vestita intelegere de la Breton Woods). SUA a fost de mult timp suspectata ( de lipsa aurului ), dar acum este recunoscut de majoritatea observatorilor ca Fort Knox (unde se tinea rezerva de aur a SUA) este gol. Public s-a
anuntat ca ar detine cca. 8000 de tone de aur dar, nu stie nimic pentru ca auditul rezervei de aur nu este permis.
Se crede ca dezastrul bancar din Cipru s-a petrecut si datorita faptului ca Rusia si China faceau contractele de tranzactii al aurului de pe piata mondiala prin aceasta tara. Occidentul a dus premeditat Cipru in faliment pentru a lovi in Rusia si China. Se pare ca SUA au reusit sa incetineasca temporar achizitiile de aur ale Rusiei si se apleaca acum asupra Indiei pentru a incetini importurile de aur.
Populatia Indiei este considerat cel mai mare detinator si cumparator de aur din lume. Se estimeaza ca detinatorii privati ar detine in aceasta tara in total cca. 25.000 de tone de aur. Deoarece in ultimii ani SUA si-a folosit cea mai mare parte din rezervele sale de aur pentru a crea o iluzie a dolarului solvent, a trebuit sa gaseasca mai mult aur in alta parte, atunci cand China a inceput livrarile exigente pe contractele sale de aur. Se avea incredere in rezerva de la FED din New York, dar curand s-a demonstrat ca aurul nu exista dupa ce Germania si-a cerut aurul inapoi. Din cele 1500 de tone ale Germaniei stocate la FED-NY, aceasta acerut doar 400 de tone inapoi. Aceasta cantitate nu a putut fi pusa la dispozitie. Germania a facut o concesie, spunand ca accepta in transe pe parcursul a 7 ani, la o rata de 50 de tone pe an. In primul an SUA a putut da inapoi Germaniei doar 5 tone..!! Aceasta a fost declansarea neincrederii mondiale la adresa SUA. Sistemul economic si financiar al capitalismului si a economiei de consum se prabuseste.
Redistributia puterii se intampla deja, energia trece treptat de la Vest la Est.
Toate acestea se intampla conform legii ciclicitatii universale sau alternatei universale.
In timpurile medievale centrul comertului mondial si bogatiile au fost Asia, Rusia si Orientul Mijlociu. In acelasi timp cu Europa care avea o economie  saraca, devastata de razboaie feudale devastatoare.
Pe cand Paris si Londra erau locuri sumbre, mizerabile si nedorite, Rusia era denumita ,,tara
celor o suta de orase cu cupole aurite? . De fapt au existat peste 240 de orase in Rusia cu acest statut in acel timp. In timp ce Europa trecea prin intunecatul Ev Mediu, Orientul Mijlociu a cunoscut epoca de aur punctata cu progrese incredibile in stiinta, arta, medicina. China si India au fost locuri de dorit cu bogatii nespuse, care au fost un vis al fiecarui comerciant si calator.
Acest ciclu s-a incheiat, centrul economico-financiar se schimba si trece din nou in Orient, dar completez ca totusi pentru putin timp, deoarece vom trece de data aceasta la economia bazata pe resurse si la o economie globala pentru oameni si umanitate. Dar acest pas este necesar ca ceva tranzitoriu pentru a prabusi definitiv sacalii din Occident care devasteaza planeta premeditat.
Prin tot acest deceniu si deceniul care urmeaza oamenii se vor confrunta cu aceasta schimbare revolutionara, daca nu se va petrece o trezire brusca in masa si pana in 2020, poate vom trai in conditiile economiei bazate pe resurse si fara bani, eu mai cred in asta inca!
Suntem prezenti la o transformare fundamentala a arhitecturii mondiale existente, in ceva complet diferit. Noile centre de putere din Orient sunt in crestere, in timp ce cele vechi din Occident sunt pe moarte. Capitalismul sec.20 si socialismul au fost doua fete ale aceleiasi monede, menite a se opune unul altuia. Vechiul sistem capitalist este acum pe moarte.
In anii ?90 cand sistemul socialist s-a prabusit odata cu destramarea URSS, ar fi trebuit ca si capitalismul sa se opreasca. Dar acesta s-a bucurat de un succes trecator peste cadavrele tarilor foste socialiste. Acum a sosit ceasul sau cel de pe urma !
Cand acel sistem s-a prabusit a facut-o rapid si-n liniste. SUA nu va face asta. Va incerca prin orice mijloace sa traga dupa ele pe oricine in abisul sau intunecat. Nu este vorba despre capitalism vs socialism, acesta nici nu a existat, totul a fost pentru controlul lumii !
Imperiul Corporatiei SUA, cum isi definesc in prezent americanii propria tara, va pretinde cu disperare ca detin controlul. Ei vor face orice, cat de dificil ar fi, pentru ca vreo tara anume sa treaca la noul sistem, prin sabotaj, amenintare si santaj sau instigare la conflicte si haos. Am vazut toate acestea in Serbia, Irak, Afganistan, Libia, Siria si in prezent in Ucraina. Acesta
este modus operandi care caracterizeaza SUA. Guvernul SUA nu este capabil sa admita greselile si sa mearga mai departe cu demnitate.
Povara datoriei SUA si al statelor UE creste, economia lor se clatina si astfel SUA devine tot mai disperata de a incetini progresul modelului alternativ Eurasiatic de dezvoltare. Numai anul trecut SUA au suferit lovituri umilitoare ca urmare a scandalului NSA/Snowden si fiasco-ul din Siria. Actiunile SUA de a submina alte tari va continua, dar asta le va demasca si le va prabusi pe ele insele.
Crearea alternativei garantate cu aur si / sau garantate cu resurse naturale si economii, juxtapuse cu monedele de hartie fara valoare din Vest si scoase din sistemul economic occidental in prabusire si corupt, va continua.
Pana la urma criza Ucraineana nu a facut decat accelerarea procesului de colaps al economiei occidentale in acelasi timp cu cristalizarea noii economii eurasiatice si a contrabalansarii polilor de putere planetara, dar cu un alt scop si statut.
Va intrebati unde se afla ROMANIA?? Romania este vanduta Occidentului, in special americanilor. Suntem speranta iesirii din colaps a SUA. Rosia Montana, gazele, petrolul, padurle, apele valoreaza mii de miliarde de dolari!! E usor de observat ca aceste bogatii nu ne mai apartin iar noi, natiunea, dormim in "bocanci".
Mergem in continuare la vot si ne "sinucidem lent si sigur".
Ni s-au ascuns si ni se ascund in continuare adevaruri cutremuratoare. Americanii ne considera in continuare un popor usor de manevrat si usor de mituit. Aici ei spera sa isi faca un "culcus" pentru a trasa granita de Est a NATO si astfel, fiind de fapt o tara ocupata, vom da resursele naturale "sub amenintarea armelor".  Dupa un timp, cand Romania va fi o tara secatuita, poluata, cu o populatie decimata, ei se vor retrage...toate acestea datorita conducatorilor nostri dragi cumparati pe bani grei.
Vom privi acum cu regret spre Uniunea cea bogata din spatiul euroasiatic in conditiile aratate mai sus. De-a lungul istoriei moderne, noi am fost mereu in partea opusa care ne-a adus numai nenorociri!