„Premierul” autoproclamatei republici populare Doneţk (DNR), Aleksandr 
Zaharcenko, a fost ales duminică „preşedinte” cu 81,37% din voturi, potrivit 
unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, prezentat de Roman Liaghin, şeful 
comisiei electorale create în DNR pentru acest vot, transmite AFP, citată de 
Agerpres.   Partidul său, „Republica Doneţk”, a obţinut 65,11% din voturi la 
alegerile legislative, conform sursei amintite.   Un observator francez apropiat 
de partidul de extremă-dreapta Frontul Naţional, deputatul european Jean-Luc 
Schaffhauser - venit în nume propriu -, a salutat aceste alegeri în cursul 
aceleiaşi conferinţe de presă. „În condiţiile actuale dificile, alegerile s-au 
desfăşurat în mod transparent şi democratic şi reflectă voinţa poporului”, a 
declarat el.  Nicio organizaţie internaţională nu a trimis observatori, însă mai 
mulţi deputaţi europeni de extremă-dreapta sau de extremă-stânga s-au deplasat 
în regiune cu acest prilej.   În timp ce mass-media din Rusia au publicat 
comentarii ale 'observatorilor internaţionali' prezenţi la acest scrutin, Kievul 
a acuzat Moscova de 'manipulare' cu înfiinţarea unei false OSCE (Organizaţia 
pentru Securitate şi Cooperare în Europa), 'ASCE' (Asociaţia pentru Securitate 
şi Cooperare în Europa), ce reuneşte 'oameni politici de dreapta'.   La Lugansk, 
alt bastion al separatiştilor, fostul militar Igor Plotniţki, în vârstă de 50 de 
ani, foarte ataşat de trecutul sovietic, urma să fie de asemenea confirmat în 
funcţie.  „Până la orele locale 15:00 (12:00 GMT) s-au prezentat la urne 527.642 
de alegători”, a declarat şeful CEC, Roman Liaghin, citat de agenţia rusă 
Interfax, conform Agerpres.  El a subliniat că scrutinul se desfăşoară fără 
incidente majore care ar putea influenţa rezultatul votului.  „Nu intenţionăm să 
prelungim programul de vot, deşi CEC are această prerogativă”, a adăugat el. 
Secţiile de votare vor fi deschise până la orele locale 20:00.  Şi în provincia 
vecină, autoproclamata republică populară Lugansk, care îşi alege la rândul său 
„preşedintele” şi „legislativul”, rata de participare era mare.  Potrivit 
datelor prezentate de CEC din Lugansk, până la orele locale 14:00 votaseră circa 
308.000 persoane. Dată fiind afluenţa mare de alegători, CEC a decis să 
prelungească programul de vot în unele secţii până la orele locale 22:00 (19.00 
GMT).   Potrivit observatorilor, actualii lideri ai republicilor autoproclamate 
Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, şi Lugansk, Igor Plotniţki, se vor impune clar la 
urne.   Alegerile din zonele controlate de separatişti au fost declarate ilegale 
de către guvernul Ucrainei, al cărui Serviciu de Securitate a deschis duminică o 
anchetă penală împotriva organizatorilor, sub acuzaţia de „atentat împotriva 
ordinii constituţionale şi tentativă de uzurpare a puterii”.duminică, 2 noiembrie 2014

ordinii constituţionale şi tentativă de uzurpare a puterii”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu