
In 2000, tendinta leului a fost de depreciere, cu micile fluctuatii evidente. Castigatorii alegerilor legislative au fost cei de la PSD. La inceputul lunii in care au avut loc alegerile, au existat episoade de depreciere consistente, dupa care leul a inceput sa se mai intareasca in fata euro, dar din graficul de mai sus veti observa trendul evident...MISHU NEGRITOIU - "Sunt două niveluri pentru adoptarea euro. Unul tehnic şi unul politic. Cel mai bun moment este când eşti gata, este răspunsul politic. Tehnic, dacă ai în vedere şi mecanismul ERM, dacă ai în vedere şi negocierile cu partenerii europeni, deschiderea acestor discuţii, care nu a avut loc, probabil va lua cinci-şase ani adoptarea euro din momentul în care începe să se discute despre asta. Noi nu am început să discutăm despre asta", a afirmat Negriţoiu, după o conferinţă la BNR.
El a arătat că amânarea adoptării euro este mai vizibilă acum, în special după un anunţ "oficial sau semioficial, dar nu este o surpriză că 2015 nu era un termen realist".
"Adoptarea euro pentru România, ca specific, este o soluţie pentru problemele pe care le avem noi în economie şi mai ales pentru problema euroizării economiei. Faptul că se adoptă acum sau mai târziu nici asta nu este foarte rău. Cel mai important este menţinerea obiectivelor politice pe care le-am avut de corectare a indicatorilor macroeconomici şi de aşezarea unor politici sănătoase care să susţină creşterea şi dezvoltarea. Eu am perceput că înainte obiectivul 2015 era tocmai o ancoră de menţinere a acestor obiective de politică economică", a spus Negriţoiu
Un comentariu:
Trei miniştri din cabinetul Ponta şi un secretar al guvernului cercetaţi de ANI Strategia Naţională Anticorupţie 09.11.2012 * UPDATE 11:25: Liviu Pop, despre reclamarea sa la Parchet: "O chestiune strict politică"
Fostul ministru interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a criticat, sesizarea la Parchet a ANI, apreciind-o drept "o chestiune strict politică", pentru că se suprapune cu prima zi de campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, relatează sursele de presă.
Trimiteți un comentariu