luni, 16 ianuarie 2017

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că nu au existat deocamdată discuţii în ce priveşte o posibilă întâlnire între preşedintele rus Vladimir Putin şi viitorul său omolog de la Casa Albă, Donald Trump.
Nu au existat discuţii despre o întâlnire deocamdată', a declarat Peskov duminică, pentru agenţia rusă de presă, potrivit
Agerpres.  Purtătorul de cuvânt a fost rugat să comenteze în legătură cu informaţia apărută duminică în publicaţia Sunday Times potrivit căreia Trump le-ar fi spus unor oficiali britanici că un astfel de summit se află în pregătire şi ar putea avea loc în capitala Islandei, Reykjavik.

duminică, 15 ianuarie 2017

 Liderii europeni trebuia să ia în considerare limitarea accesului Marii Britanii la piaţa unică, atât timp cât Londra va refuza respectarea celor patru libertăţi ale UE în timpul negocierilor pentru Brexit, a declarat cancelarul german Angela Merkel, potrivit Reuters.  Declaraţiile cancelarului german pun mai multă presiune pe premierul britanic, Theresa May, care a devenit ţinta unor critici extrem de dure după ce a sugerat o posibilă ieşire dură a Regatului Unit din UE. Cea mai controversată libertate europeană pentru Marea Britanie râmâne libertatea de mişcare a persoanelor pe teritoriul UE.  "Nimeni nu poate să abordeze aceste negocieri alegând doar beneficiile, a declarat Merkel într-un discurs în faţa membrilor Asociaţiei Serviciului Civil din Germania din Koln. "O asemenea abordare ar avea consecinţe fatale pentru restul de 27 de state membre UE", a adăugat cancelarul german. Aceasta a subliniat: "Marea Britanie este cu siguranţă un partener important cu care am dori să avem relaţii bune chiar şi după ieşirea din Uniunea Europeană". Angela Merkel a menţionat: "Este clar că accesul la piaţa unică este posibil numai în condiţiile aderării la cele patru principii de bază. În caz contrar, cineva va trebui să negocieze anumite limite pentru acces". Premierul May a declarat luni că o rupere completă de piaţa unică nu este inevitabilă, comentariu care a cauzat o depreciere a lirei sterline, pe fondul posibilităţii unui "Brexit dur". Aceasta a mai precizat că Marea Britanie nu va putea să păstreze doar anumite "atribuţii" ale unui membru UE. Theresa May a spus că nu îşi va prezenta strategia pentru Brexit înainte de declanşarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona. 

sâmbătă, 14 ianuarie 2017


Persoanele fizice care vor să-şi izoleze termic locuinţa vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, în cadrul programului „Casa verde Plus”, se arată într-un act normativ al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), ce a fost publicat ieri în Monitorul Oficial. Totuşi, pentru a putea beneficia efectiv de bani, cetăţenii trebuie să aştepte stabilirea sesiunii de înscriere.  Regulile pentru participarea în programul denumit, pe scurt, „Casa verde Plus” sunt incluse în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienţei energetice, beneficiari persoane fizice. Acesta a fost publicat astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 34 şi se aplică deja. Însă înscrierea cetăţenilor va fi posibilă abia după ce autorităţile vor stabili o perioadă anume în acest sens.
 
Prin intermediul programului „Casa verde Plus”, statul vrea să încurajeze folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea mediului. Banii nerambursabili vor fi acordaţi persoanelor fizice atât pentru casele aflate în construire, cât şi pentru cele deja existente, însă, aşa cum reiese din actul normativ, numai dacă acestea au cel mult parter şi două etaje.  Concret, persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat şi finisat), care va fi acordată sub forma unei prime de eficienţă energetică. „Finanţarea se acordă sub forma unei prime de eficienţă energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat şi finisat, pentru izolarea locuinţelor aflate în faza de construcţie şi pentru izolarea locuinţelor existente”, scrie în ordinul recent publicat, citat de avocatnet.ro.

joi, 12 ianuarie 2017

 

Creşterea explozivă a plăţilor electronice, precum şi evoluţia tehnologică şi schimbarea priorităţilor companiilor, le-au forţat pe acestea să crească eficienţa proceselor de business pe parcursul ultimilor ani. În multe cazuri, au reuşit acest lucru prin implementarea unor sisteme electronice care să interacţioneze cu furnizorii şi clienţii. Plăţile electronice de toate tipurile au devenit omniprezente astăzi şi este, practic, imposibil pentru companii să evite orice fel de plată electronică.
 
Pe măsură ce companiile sunt tot mai prezente în mediile digitale, asigurarea continuităţii activităţii şi protejarea lor împotriva ameninţărilor cibernetice vor deveni cruciale. Nivelul fraudelor online creşte direct proporţional cu numărul tranzacţiilor online, 50% dintre organizaţiile de servicii financiare intervievate fiind de părere că frauda financiară online este în creştere. Prin urmare, instituţiile financiare trebuie să facă toate eforturile pentru a se proteja pe ele şi clienţii lor de infractorii cibernetici.  Studiul a arătat că 41% dintre companii au implementat o soluţie de securitate cibernetică in-house, iar 45% se bazează pe o soluţie de la banca lor, pentru a face faţă riscurilor. În acelaşi timp, 46% dintre companii au implementat fie doar parţial o soluţie împotriva fraudei financiare, fie nu au implementat nimic. Dintre organizaţiile financiare, doar 57% au o soluţie de securitate anti-fraudă specializată.

miercuri, 11 ianuarie 2017

Documentul, care se numeşte Fighting Corruption with Con Tricks: Romania’s Assault on the Rule of Law („Luptând cu pungăşii împotriva corupţiei: asaltul României asupra statului de drept”), dezvăluie practici ce demonstrează continuitatea cu practicile comuniste.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), de pildă, este un participant activ în luptele politice şi există o strânsă legătură între cei vizaţi de acuzaţii şi interesele celor de la putere, se arată în raportul respectiv.  Astfel, prin intermediul DNA, politicienii pot exercita influenţe asupra unor funcţii-cheie şi pot dirija derularea anchetelor importante. În plus, se menţionează şi implicarea serviciilor secrete, care, împreună cu DNA, subminează independenţa justiţiei.....Politicienii români sunt implicaţi în reglări de conturi şi grave violări ale drepturilor omului, deghizate sub forma eforturilor anticorupţie, se arată într-un raport al think tank-ului The Henry Jackson Society.  Politicienii români sunt implicaţi în reglări de conturi şi grave violări ale drepturilor omului, deghizate sub forma eforturilor anticorupţie, se arată într-un raport al think tank-ului The Henry Jackson Society.

marți, 10 ianuarie 2017

Bucuresti - "Măsurile anunţate vineri de Executiv au un impact financiar foarte mare şi vor conduce la o creştere a deficitului bugetar la peste 4% din PIB", a declarat preşedintele Consiliului Fiscal.
România trebuie să se încadreze într-o ţintă de deficit bugetar de cel mult 3% din PIB, altfel riscă să fie sancţionată de către Comisia Europeană pentru deficit bugetar excesiv.  Guvernul a aprobat, vineri, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 1.450 lei lunar, începând cu data de 1 februarie, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând 8,735 lei/oră.   'Astfel, valoarea salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată creşte cu 16% faţă de sfârşitul anului 2016, respectiv de la 1.250 de lei la 1.450 de lei', se arată într-un comunicat al Executivului.  Conform sursei citate, măsura va avea efecte pozitive asupra creşterii economice cu circa 0,2 puncte procentuale şi asupra stimulării ocupării şi reducerii muncii la negru. Totodată, măsura are un impact social important, asigurând creşterea nivelului de trai şi reducerea decalajelor sociale, se arată în comunicatul citat. 'Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel aprobat de Guvern astăzi, respectiv 1.450 lei lunar, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 300 lei la 2.000 lei', mai precizează Guvernul.