miercuri, 10 octombrie 2012

Lansarea MES constituie o etapă istorică în construcţia uniunii monetare....

United Europe = Weimar Rerpublic
Banca Centrală Europeană arată că o restructurare a datoriei Greciei pe care o deţine (obligaţiuni) îi este imposibilă din punct de vedere legal, potrivit declaraţiilor făcute de Jörg Asmussen, membru al conducerii instituţiei..... "Nu putem prelungi maturitatea obligaţiunilor greceşti şi nici nu putem reduce ratele dobânzilor", a afirmat Asmussen.
"Lansarea MES constituie o etapă istorică în construcţia uniunii monetare, zona euro este astfel prevăzută cu un scut permanent şi eficace", a declarat şeful Eurogroup, Jean-Claude Juncker, într-o conferinţă de presă. Miniştrii de Finanţe din zona eură s-au reunit în această după-amiază la Luxemburg, în calitate de guvernatori ai MES şi în prezenţa preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, pentru semnarea actului de naştere al acestui instrument financiar permanent, care va înlocui actualul Fond European de Stabilitate Financiară. MES va deveni complet operaţional atunci când statele vor vărsa contribuţiile, urmând să ajungă la o capacitate de împrumut de circa 200 de miliarde de euro până la sfârşitul acestei luni, dintr-un total de 500 de miliarde de euro. Agenţia Fitch Ratings a acordat MES ratingul maxim triplu A, care îi permite să obţină finanţare la dobânzi avantajoase. MES are o importanţă strategică, pentru că va putea să recapitalizeze direct băncile din zona euro, fără să crească îndatorarea statelor. Condiţia este ca europenii să creeze un mecanism comun de supraveghere bancară, până la începutul lui 2013. Posibilitatea recapitalizării directe a băncilor interesează în primul rând Spania, care a obţinut în iunie o linie de credit de până la 100 de miliarde de euro, din partea zonei euro, pentru susţinerea instituţiilor financiare.(sursa mediafax)

marți, 9 octombrie 2012

Într-un interviu apărut cu câteva ore înainte de deschiderea, duminică, a conferinţei anuale a partidului său conservator la Birmingham (centrul Angliei), Cameron a declarat că va bloca bugetul dacă acesta nu va corespunde interesului britanicilor. El a calificat drept "scandaloase" tentativele de creştere a bugetului total al UE la viitoarele negocieri pentru perioada 2014-2020. "În ceea ce priveşte acordul-cadru financiar multianual, nu este acceptabil să se preleveze cantităţi mari de bani de la contribuabilii ţărilor europene pentru a se alimenta un buget central în creştere", a declarat premierul britanic, care se confruntă cu sondaje nefavorabile, care pun în avantaj opoziţia laburistă. "De aceea vom lupta foarte dur împotriva acestei (măsuri), la fel cum ne vom lupta foarte dur şi nu vom încrucişa braţele, deloc, în privinţa rabatului britanic", a adăugat el. "Ar fi scandalos să vedem creşteri importante ale bugetului european în timp ce noi ne confruntăm cu tăieri în bugetul naţional", a insistat el. Potrivit lui, Partidul Liberal-Democrat, partener minoritar al coaliţiei de guvernământ, este de acord cu această linie politică. David Cameron sugerează, de asemenea, stabilirea a două bugete separate, unul pentru cele 17 state membre euro şi unul pentru celelalte zece ţări, printre care se numără şi Marea Britanie. Duminică, un sondaj al institutului YouGov indică o diferenţă de 14 puncte procentuale între Partidul Conservator şi laburişti. Potrivit acestui sondaj publicat de Sunday Times, Partidul Laburist obţine 45 la sută opinii favorabile, faţă de 31 la sută conservatorii şi 8 la sută Partidul Liberal-Democrat. Potrivit unui sondaj al Opinium Research apărut în aceeaşi zi în publicaţia The Observer, decalajul între cele două partide este de 11 puncte, cu 30 la sută pentru Partidul Conservator şi 41 la sută pentru laburişti. (sursa mediafax)

luni, 8 octombrie 2012

De ce ???? De ce???? De ce????

O descoperire de importanţa celei făcute de consorţiul Exxon/OMV Petrom în Marea Neagră ar trebui să aducă un plus pe bursă nu numai pentru OMV sau Petrom, ci şi un plus la estimările făcute pentru creşterea economiei româneşti în următorii ani.   Datele nu sunt noi - este vorba de rezerve de gaz estimate de 42-84 miliarde de mc, descoperire anunţată pe 22 februarie 2012, dar interviul acordat ediţiei din august a lunarului german de business Manager Magazin de către preşedintele OMV, Gerhard Roiss, a readus subiectul pe tapet.
"Am descoperit rezerve gigantice de petrol şi gaze în Marea Neagră - este vorba de o aşa-numită «descoperire de calibru mondial»", a spus Roiss, conform Manager Magazin. La un preţ de 400 $ mia de metri cubi, valoarea zăcământului se ridică la 17-20 mld. dolari.  Acum, toţi se întreabă - cum şi cât va câştiga România ca ţară de pe urma acestei descoperiri? Pentru că orice ţară din lume ar trebui să sară în sus de bucurie atunci când găseşte resurse gigantice de petrol şi gaze pe teritoriul său.
Orice ţară care nu şi-a cedat compania petrolieră şi exploatarea resurselor, ar spune unii critici însă, care ar putea adăuga: iată că cedarea Petrom pe 600 milioane de euro în 2004, adică jumătate din profitul anual de acum, are consecinţe mult mai mari - tot ce se descoperă acum revine austriecilor.
Pe de altă parte, alţii spun: dar ce să faci cu românii la conducere, ar fi ajuns Petrom ca şi Hidroelectrica, în insolvenţă, şi nici măcar nu ar fi făcut profitul de care se vorbeşte acum că este dublu faţă de preţul la care a fost cedată compania. De ce nu a făcut Romgaz aceste explorări în Marea Neagră, de ce nu a făcut până acum Electrica măcar un parc de eoliene aşa cum face CEZ?

duminică, 7 octombrie 2012

In jurul orei 16:30, schimburile se realizau la 4,5745 - 4,5770 lei/euro, mult peste nivelul de joi de la aceeasi ora, cand operatiunile se perfectau la 4,5495 - 4,5515 lei, noteaza Mediafax.
La deschidere, euro era cotat la 4,5510 - 4,5535 lei, In prima ora de tranzactionare, cursul a variat nesemnificativ, dupa care rata de schimb a inceput sa urce accentuat. Maximul zilei a fost consemnat spre finalul zilei, la 4,58 lei/euro, pe fondul cererii comerciale de euro, spun dealerii.
In schimb, valutele din regiune si-au marit usor cresterile de la jumatatea zilei, dupa publicarea unor data peste asteptari privind piata muncii. Rata somajului din Statele Unite a scazut in luna septembrie la 7,8%, cel mai redus nivel in mandatul presedintelui Barack Obama, coborand sub pragul de 8% pentru prima data in ultimii trei ani si jumatate.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat un curs de referinta cu 2,68 bani mai mare, de 4,5694 lei/euro, reprezentand un nou maxim din ultimele doua luni. O rata de schimb superioara a fost publicata de banca centrala la 6 august, de 4,5740 lei/euro.
In sesiunea de joi cursul a fost de 4,5426 lei/euro.
Pentru moneda americana, cursul a urcat cu 0,13 bani, la 3,117 lei/dolar. In acelasi timp, referinta pentru francul elvetian a crescut cu 2,21 bani, la 3,7703 lei/franc, cel mai inalt nivel din 13 august.
Cursurile de referinta leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.
Dobanzile pentru depozitele cu scadenta la o zi au crescut usor, de la 4,39 - 4,89% la 4,43 - 4,93% pe an. Totodata, randamentele pentru depozitele cu scadenta la o saptamana au urcat de la 4,76 - 5,26% la 4,78 - 5,28% pe an.

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Banca Comerciala Romana (BCR) aduce la cunostinta clientilor sai ca, in perioada 05 octombrie a.c. - 08 octombrie a.c. vor exista intreruperi functionale la nivelul sistemului informatic care gestioneaza operatiunile cu carduri, reteaua de acceptare ATM/MFM (masina multifunctionala) si POS BCR, precum si operatiunile prin internet, mobile si phone banking.
Perioada intreruperilor functionale:
  • Pentru reteaua de carduri BCR, ATM/MFM si POS - in noaptea de vineri spre sambata (orele 00.30 - 04.00) si duminica spre luni (orele 00.30 - 04.00)
  • Pentru serviciile de internet, mobile si phone banking va fi in noaptea de vineri spre sambata (orele 20:00 - 09:00) si sambata spre duminica (orele 01:30 - 07.30)

Fluctuatiile care pot aparea vor fi generate de derularea unor procese specifice ce privesc imbunatatiri aduse sistemului informatic BCR - imbunatatiri care vor conduce la cresterea calitatii serviciilor oferite.
Reteaua de ASV (automat de schimb valutar) nu va fi afectata de acesta intrerupere.
Cancelarul german Angela Merkel va merge la Atena pentru prima dată de la începutul crizei datoriilor de stat pentru a se întâlni cu premierul elen Antonis Samaras, transmite agenţia Bloomberg, citată în presa de la noi. Vizita cancelarului german în capitala Greciei încearcă să pună capăt speculaţiilor privind excluderea ţării din zona euro şi să întărească sprijinul pentru guvernul elen, aspru criticat după lunga perioadă de austeritate. În timpul vizitei lui Samaras la Berlin din luna august, Merkel a declarat că va ajuta guvernul de la Atena în programul de reformare a economiei."Vreau ca Grecia să rămână în zona euro şi pentru asta mă lupt", a afirmat atunci cancelarul german, precizând că scopul măsurilor de austeritate este ca Grecia să vadă "luminiţa de la capătul tunelului".
Grecia este în cel de-al cincilea an consecutiv de recesiune, după două acorduri de finanţare externă în valoare totală de 240 miliarde euro, condiţionate prin măsuri dure de austeritate, şi o restructurare de 100 miliarde euro a datoriei de stat.