sâmbătă, 6 decembrie 2014

Una din patru companii de asigurări din Europa ar trebui să atragă capital suplimentar dacă dobânzile ar rămâne mici pentru o perioadă mai mare de timp, a anunţat astăzi EIOPA, autoritatea europeană de reglementare din domeniu, citată de Bloomberg.  În general, companiile de asigurări investesc majoritatea capitalului în active care generează o rată fixă de venituri, iar asigurătorii se confruntă acum cu scăderi ale veniturilor, din cauza dobânzilor reduse de pe piaţă.  Un număr de 225 de companii de asigurări din Norvegia şi cele 28 de state membre ale UE au fost incluse în testele de stres ce au analizat rezistenţa asigurătorilor la o perioadă prelungită cu dobânzi scăzute. Într-un atare scenariu, în jur de 24% dintre asigurători ar suferi un deficit de capital de 8,8 miliarde euro, conform rezultatelor testelor, care au relevat că, în prezent, gradul de capitalizare al asigurătorilor este la un nivel adecvat. Totuşi, continuarea actualei tendinţe a dobânzilor ar putea duce, în 8-11 ani, la nerespectarea promisiunilor pe care unele companii de asigurare le-au făcut deţinătorilor de poliţe, avertizează EIOPA. Aceste companii trebuie să îşi majoreze capitalul şi să supravegheze îndeaproape bilanţurile activelor şi investiţiile desfăşurate, recomandă EIOPA, care a evitat să nominalizeze firmele care nu ar întruni cerinţele de capital.  "În cazul în care asigurătorii continuă să îşi desfăşoare activitatea pe baza unui model de afaceri nesustenabil, atunci autorităţile de reglementare din ţările respective ar trebui să intervină pentru protejarea deţinătorilor de poliţe", a declarat Gabriel Bernardino, preşedintele EIOPA.  Al doilea test de stres efectuat de EIOPA a cercetat efectul pe care un declin prelungit pe pieţele de capital şi de obligaţiuni corporative l-ar putea avea asupra companiilor de asigurări. Testul a vizat 107 societăţi din UE, Elveţia, Norvegia şi Islanda.  "Rezultatele testelor au relevat faptul că sectorul asigurărilor este mai vulnerabil la un scenariu de stres dublu, care combină scăderea activelor cu o situaţie ce prezintă riscuri crescute. Cu toate acestea, 56% dintre companiile de asigurare ar avea un nivel de capitalizare suficient, chiar în cazul celui mai sever scenariu", relatează EIOPA. 

vineri, 5 decembrie 2014

Rata şomajului din Italia a atins în octombrie un nivel-record, de 13,2%, faţă de 12,9% în septembrie, guvernul condus de Matteo Renzi nereuşind să obţină progrese economice, aşa cum a promis, scrie Mediafax.   Avansul faţă de octombrie 2013 era, luna trecută, de 1 punct procentual. Analiştii anticipau că rata şomajului va atinge 12,5% în octombrie, anul curent.  Tot luna trecută, 3,41 milioane de persoane îşi căutau un loc de muncă, mai multe cu 2,7% faţă de septembrie şi cu 10% în comparaţie cu octombrie 2013.  Mai mult: rata şomajului în rândurile tinerilor de până în 24 de ani (deja una dintre cele mai ridicate din Europa) a urcat, în septembrie-octombrie, cu 0,6 puncte procentuale, spre 43,3%. Avansul faţă de anul trecut era de 2 p.p.   "Am pierdut 1 milion de locuri de muncă în şase ani. Este nevoie de timp pentru a ne reveni", a declarat premierul Matteo Renzi în Sicilia.   Potrivit datelor Eurostat, Italia este ţara europeană cu cea mai mare creştere a ratei şomajului în octombrie. În zona euro, indicatorul a stagnat în septembrie-octombrie la 11,5%, dar a scăzut de la nivelul de 11,9% atins în octombrie 2013.  "Creşterea şomajului în Europa este rezultatul aproape exclusiv al creşterii enorme, cu 90.000 de persoane, a şomajului în Italia", consideră Christian Schulz, analist la banca germană Berenberg.  Datele privind şomajul sunt o nouă veste proastă pentru Renzi, după cea din noiembrie, privind declinul încrederii oamenilor de afaceri în economie, şi cea din septembrie, despre scăderea vânzărilor de retail. Vineri, Italia, Franţa şi Belgia au fost avertizate de Comisia Europeană (CE) din cauza nivelului ridicat al deficitelor bugetare şi al datoriilor publice, executivul comunitar cerând reforme şi disciplină bugetară.

joi, 4 decembrie 2014

Conferinţa internaţională cu tema "Securitatea energetică în Zona Extinsă a Mării Negre, contributor la securitatea energetică europeană" (viziunea 2035) va avea loc la Bucureşti, în perioada 20 - 21 noiembrie 2014.   Evenimentul, organizat de Centrul de Prevenire a Conflictelor şi Early Warning şi Asociaţia Drumul Mătăsii, vizează realizarea unei viziuni prospective asupra a ceea ce va însemna energia pentru Europa în mixul global în 2035, plecând de la faptul că orice proiect energetic se realizează în circa 20 de ani.   Invitaţi şi participanţi sunt peste 150 de persoane - oficiali de rang înalt, importanţi reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi importanţi specialişti de notorietate aparţinând ţărilor din Regiunea Extinsă a Mării Negre, potrivit unui comunicat emis redacţiei.  Principalele subiecte în dezbatere ţin de temele actuale de preocupare ale specialiştilor. Astfel, se profilează tot mai mult o situaţie de tensiune şi convergenţă între geopolitic (politici) - energetic (economic). Interferenţele sunt cunoscute, la fel şi tensiunile dintre soluţiile dictate de raţiuni economice, de business şi cele discutate de condiţionări şi opţiuni politice. Impactul condiţionărilor politice asupra proiectelor economic viabile şi reciproc, impactul restricţiilor economice şi de fezabilitate asupra proiectelor.  Politica energetică europeană comună şi dezbaterile despre forma şi ambiţiile unei asemenea politici sunt de strictă actualitate şi vor avea un impact major asupra viitorului. Apoi politicile economice s-au dovedit a avea o puternică componentă regională. Raportul regional versus european în politicile comune energetice, cu riscuri şi oportunităţi pentru ţările de frontieră şi interfaţă cu alte spaţii, reprezintă o temă de interes principal pentru dezbaterea în această zonă.  O altă componentă extrem de importantă este raportul şi mixul energetic între diferitele componente: energie electrică, hidrocarburi, noile energii verzi. În fiecare caz în parte există tipologii de proiecte distincte, cu condiţionări aferente. Marile proiecte sunt finanţabile şi bancabile în cazul unor profituri relevante estimate, în condiţii de sustenabilitate politică şi previzibilitate pe termen lung, cât timp alte tipologii de proiecte ţin de credinţele, percepţiile şi orientarea consumatorilor şi a pieţei. Nu în ultimul rând, proiectele de investiţii majore reclamă o dezvoltare previzibilă a pieţelor, o apetenţă spre dezvoltare şi consum a industriilor în ţările vizate, toate urmând să ţină cont de condiţionările geopolitice. 

miercuri, 3 decembrie 2014

Banca centrala a Chinei a anuntat vineri reducerea dobanzii de referinta, o premiera din iunie 2012, ca reactie la incetinirea cresterii celei de-a doua economii mondiale, scrie AFP.Dobanzile pentru depozitele si creditele pe un an vor fi reduse, cu 0,25 si, respectiv, 0,40 puncte procentuale, incepand de sambata, a anuntat Banca populara a Chinei (PBOC, banca centrala).
In perioada iulie-septembrie 2014, cresterea produsului intern brut (PIB) a fost de 7,3% - cel mai redus nivel din trimestrul I 2009 - dupa o crestere de 7,5% in trimestrul II.  Autoritatile chineze au adoptat in primavara "un mini-plan de relansare" - reduceri fiscala si o relaxare foarte limitata a regulilor bancare pentru a incuraja creditarea pentru micile intreprinderi - dar cu efecte foarte limitate in timp.  Banca centrala a recurs in septembrie si in octombrie - potrivit presei - la vaste injectii de lichiditati in institutiile bancare, pentru a sustine creditarea.  Beijingul a revizuit la finele lui septembrie conditiile de obtinere a creditelor imobiliare, pentru a relansa vanzarea de locuinte, un stalp al PIB-ului Chinei.

marți, 2 decembrie 2014

Ministrul german de externe, Frank-Walter Steinmeier, s-a pronunțat împotriva aderării Ucrainei la NATO și UE, informează agenția de presă RIA Novosti, potrivit Agerpres, citând un interviu al șefului diplomației de la Berlin pentru publicația Spiegel.
"Consider posibile (stabilirea unor) relații parteneriale între Ucraina și NATO, nu și un statut de membru", a declarat Steinmeier în interviul menționat.
De asemenea, Frank-Walter Steinmeier nu consideră realistă nici aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană într-o perspectivă imediată, pentru că, în opinia sa, modernizarea economică și politică a fostei republici sovietice este "un proiect pentru mai multe generații".

luni, 1 decembrie 2014

Partidul Socialist din Republica Moldova, clasat pe primul loc in urma scrutinului parlamentar, intentioneaza sa propuna organizarea unui referendum privind aderarea tarii la Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan si pentru denuntarea Acordului de asociere cu UE.
"Socialistii, care au sustinut permament aderarea la Uniunea Vamala, au castigat alegerile, confirmand ca beneficiaza de increderea alegatorilor", a declarat liderul formatiunii, Igor Dodon, relateaza RIA Novosti, citata de Mediafax.
Igor Dodon a precizat ca grupul socialist din Parlamentul de la Chisinau va cere convocarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamala Rusia-Belarus-Kazahstan, precum si denuntarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeana.
"Socialiştii, care au susţinut permament aderarea la Uniunea Vamală, au câştigat alegerile, confirmând că beneficiază de încrederea alegătorilor", a declarat liderul formaţiunii, Igor Dodon, relatează
RIA Novosti.
Igor Dodon a precizat că grupul socialist din Parlamentul de la Chişinău va cere convocarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, precum şi denunţarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.