duminică, 19 februarie 2017
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că există o "problemă" cu valoarea euro, deoarece Banca Centrală Europeană (BCE) îşi adaptează politicile la membrii mai slabi din zona euro şi nu strict la Germania, relatează Reuters. "Avem în acest moment în zona euro, desigur, o problemă cu valoarea monedei euro", a declarat Merkel în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, potrivit News.ro. Ea a adăugat că Banca Centrală Europeană are o politică monetară care nu este orientată spre Germania, ci mai degrabă către ţări precum Portugalia, Slovenia sau Slovacia.Merkel a completat: "Dacă încă am mai fi avut marca germană, aceasta cu siguranţă ar fi avut o valoare diferită de cea pe care o are euro în acest moment. Dar aceasta este o politică monetară independentă asupra căreia nu am vreo influenţă ca şi cancelar al Germaniei". Observaţiile cancelarului german au venit după ce un consilier comercial al preşedintelui SUA, Donald Trump, a acuzat Germania că profită de un euro "extrem de subevaluat".
luni, 13 februarie 2017
Benzina şi motorina vor fi uşor mai ieftine la finalul anului 2017, comparativ cu finalul anului trecut, dar se vor scumpi în anul următor, potrivit ultimei ediţii a Raportului asupra inflaţiei. " În 2017, dinamica anuală a acestora este superioară celei proiectate în raportul anterior, pe seama evoluției mai alerte a prețului petrolului (exprimat în dolari SUA) și a deprecierii recente a leului în raport cu moneda americană, în timp ce influențe de sens contrar provin din plasarea la un nivel mai redus a așteptărilor privind inflația. Traiectoria acestei categorii de prețuri este influențată și de reducerea cotei standard a TVA de la 20 la sută la 19 la sută și de eliminarea supraaccizei la carburant”, se arată în raport, transmite Economica.net. De asemenea, BNR nu vede modificări importante ale preţului petrolului, la orizontul acestui an, şi nici pentru anul viitor.
De la 1 ianuarie, preţul carburanţilor a scăzut cu circa 50 de bani pe litru, ca urmare a eliminării, de la 1 ianuarie, a supraaccizei la carburanţi şi a reducerii cotei de TVA.
vineri, 10 februarie 2017
Sefa diplomatiei Uniunii Europene, Federica Mogherini, s-a intalnit joi la Washington cu noul secretar de stat al SUA, Rex Tillerson, transmite AFP. Mogherini a ajuns la Washington cu misiunea de a construi o relatie de lucru cu noua administratie americana, in care sunt multi oficiali fara experienta in functii de stat. Prima sa intalnire a fost cu Tillerson, fost presedinte al grupului petrolier ExxonMobil.
Reprezentanta UE a declarat ca intrevederea a fost "fructuoasa". "Exista numeroase dosare in care UE si Statele Unite au interesul de a coopera indeaproape", a afirmat ea, potrivit cabinetului sau. Printre subiecte s-au aflat strategia antiterorista, relatiile cu Rusia, acordul cu Iranul in domeniul nuclear si crizele din Ucraina si Siria, a precizat aceeasi sursa, potrivit Agerpres
joi, 9 februarie 2017
De mult timp băncile europene se plâng că reglementările internaţionale le dezavantajează în faţa puternicilor concurenţi de pe Wall Street. Iar acum, cu preşedintele Trump promiţând retragerea reglementărilor introduse pentru a descuraja excesele bancare care au adus marea criză financiară, aceşti concurenţi ar putea deveni şi mai puternici. Analiştii se întreabă dacă nu cumva dereglementarea dorită de Trump va dechide uşa următoarei crize financiare. Mulţi dintre ei îi dau dreptate preşedintelui Băncii Centrale Europene Mario Draghi, care a spus că relaxarea reglementărilor bancare „este ultimul lucru de care avem nevoie acum“ şi că ideea repetării „condiţiilor de dinainte de criză este foarte îngrijorătoare“. Însă ideea pare să nu le displacă liderilor marilor bănci americane. Când preşedintele Donald Trump i-a chemat la Casa Albă să discute despre viitorul Wall Streetului, atmosfera era veselă, scrie ziarul german Handelsblatt. Când a vorbit despre Jamie Dimon, şeful JPMorgan, Trump nu a avut decât complimente. „Nimeni nu mi-ar putea spune mai multe despre legea Dodd-Frank decât Jamie“, a glumit preşedintele. Dodd-Frank reuneşte o serie cuprinzătoare de legi introduse în timpul administraţiei Obama după criza financiară din 2008 cu scopul de a preveni dezastre similare. Trump şi Partidul Republican susţin că legislaţia, adoptată în 2010, a devenit o povară enormă pentru economia americană.
joi, 2 februarie 2017
Bucuresti - AmCham Romania îşi exprimă produnda dezamăgire faţă de fundamentarea, procedura de adoptare,prevederile şi efectele Ordonanţei de Urgenţă 13/2017 şi ale proiectului de modificare a Codului Penal şi Codului de Procedură Penală. Adoptarea într-un mod netransparent a acestor acte normative, în ciuda punctelor de vedere şi recomandărilor exprimate de instituţiile competente, decredibilizează executivul şi transmit un puternic semnal de neîncredere şi nesiguranţă atât în plan intern cât şi extern. Fermitatea luptei anticorupţie a avut o contribuţie majoră la progresul recent al României şi la îmbunătăţirea evaluării şi atractivităţii ţării pentru investiţii, iar deciziile luate anulează realizările ultimilor ani şi creşte riscul de ţară al României. Este deosebit de îngrijorător pentru comunitatea de afaceri şi societate în general că acte normative cu asemenea implicaţii morale, societale şi economice cu efecte imediate şi pe termen lung sunt adoptate de Guvern fără respectarea unor minime cerinţe privind transparenţa decizională. În opinia AmCham actele normative adoptate subminează statul de drept şi încalcă principiile fundamentale ale transparenţei, stabilităţii şi predictibilităţii şi îndepărtează România de valorile şi standardele Europene.
miercuri, 1 februarie 2017
"Unicredit" afirmă că se aşteaptă să consemneze pierderi nete în valoare de 11,8 miliarde de euro (12,6 milioane de dolari). Astfel, banca nu a îndepluinit obiectivul de capital impus de Banca Centrală Europeană, informează agenţia Reuters. Cea mai mare bancă din Italia poate da startul vânzării de active chiar începând cu data de 6 februarie. Instituţia a afirmat luni că raportul fondurilor proprii de nivel (o măsură-cheie pentru puterea financiară) va scădea până la 8%, sub pragul minim de 10%. Acest lucru se întâmplă deoarece banca se aşteaptă să înregistreze în jur de 12,2 miliarde de euro din taxe unice în trimestrul al patrulea din 2016 (o cifră deja anunţată pe piaţă), pentru a-şi "curăţa" bilanţurile afectate de credite toxice. Deficitul de capital va fi recuperat după emiterea de acţiuni, demers pe care banca îl va apilica înainte de 10 martie 2017, afirmă "Unicredit" prin intermediul unui comunicat. Banca a comnfirmat că încă vizează un raport al fondurilor proprii de nivel de peste 12,5% pentru anul 2019.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)