
vineri, 11 decembrie 2015

joi, 10 decembrie 2015

Liderii mondiali au cerut Moscovei şi Ankarei să evite escaladarea tensiunilor, după doborârea unui avion rusesc de către Turcia, membră a NATO. Relaţiile Rusiei cu Uniunea Europeană şi Ucraina au fost nesigure de la anexarea Crimeei de către statul rus, în luna martie a anului trecut.
Extinderea Nord Stream pentru creşterea livrărilor de gaze direct către Germania ar putea avea consecinţe serioase pentru Ucraina şi statele UE. "Menţinerea rutei de transport al gazelor prin Ucraina este în interesul strategic al UE în ansamblul ei, nu doar din perspectiva securităţii energetice, dar şi pentru consolidarea stabilităţii în Europa de Est", se arată în scrisoare.
Comisia Europeană vrea reducerea dependenţei blocului comunitar de Rusia, care asigură aproximativ o treime din necesarul energetic al UE. Executivul UE a anunţat deja că va analiza proiectul de extindere a Nord Stream pentru a vedea dacă respectă legislaţia UE şi că prioritară este diversificarea furnizorilor şi menţinerea statutului Ucrainei de ţară de tranzit pentru gaze.
miercuri, 9 decembrie 2015

marți, 8 decembrie 2015

luni, 7 decembrie 2015
Klaus Iohannis a girat confiscarea depozitelor negarantate (bail-in-ul) pentru salvarea băncilor cu probleme, promulgând, ieri, Legea privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii. Preşedintele României nu are de ce să fie îngrijorat cu privire la posibila dispariţie a banilor săi din bănci, întrucât, potrivit declaraţiei de avere, acesta îşi ţine banii în proprietăţi, economiile sale din depozite totalizând sub 50.000 de euro, adică jumătate din suma garantată de stat pentru un singur depozit bancar, în caz de faliment al instituţiei financiare. Deputaţii au aprobat, recent, în regim de urgenţă, această lege, în contextul în care ţara noastră era obligată de Comisia Europeană să plătească penalităţi pentru fiecare zi de întârziere până la transpunerea integrală a legislaţiei europene în domeniu. Noua legislaţie presupune inclusiv aplicarea bail-in-ului (procedură ce implică şi confiscarea depozitelor negarantate, pentru salvarea băncilor cu probleme). Recent, Comisia Europeană a sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu privire la netrans¬punerea legislaţiei privind redresarea şi rezoluţia bancară de către Luxemburg, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia şi Ţările de Jos (BRRD). Data-limită pentru transpunerea acestor norme în dreptul naţional a fost 31 decembrie 2014. Ţara noastră se află printre statele împotriva cărora CE a deschis procedura de infringement pentru netranspunerea Directivei 2014/59/UE.
duminică, 6 decembrie 2015
O sansa pentru Europa de a scapa de mizeria numita U.E. ????
Ultimele sondaje plasează Frontul Naţional în frunte în şase regiuni în primul tur de duminică şi anticipează victoria sa în trei regiuni în al doilea tur în 13 decembrie: Nord, Provence şi marea regiune Est, unde se prezintă adjunctul Marinei Le Pen, Florian Philippot. FN ar fi, de asemenea, în măsură să se menţină peste tot în metropolă în al doilea tur, impunând riscuri majore adversarilor săi. Partidul Socialist, aflat din 2010 în frunte în toate regiunile cu excepţia uneia, ar putea să nu mai păstreze decât trei sau patru. Partidul prezidenţial joacă pe cartea unităţii naţionale prin Francois Hollande, dar poate fi afectat de eşecul executivului în a controla un şomaj ajuns la nivel cvasirecord de 3,59 milioane de persoane, care a cunoscut în octombrie cea mai mare rată lunară după 2013. Rezultatul final al scrutinului va depinde în mare măsură de atitudinea în turul al doilea a PS şi a Republicanilor în regiunile susceptibile să încline spre extrema dreaptă, dacă vor face alianţă pentru a încerca să-i oprească ascensiunea. În plus, absenteismul ar putea fi unul foarte mare, în jur de 50%, devenit un fel de regulă pentru acest tip de alegeri intermediare. De menţionat ar fi că în primul tur al regionalelor din 2010, acesta a avut un nivel record, de 53,6%....La ultimele alegeri înaintea prezidenţialelor de anul viitor, 44,6 milioane de francezi sunt chemaţi la urne să aleagă 1.757 de consilieri regionali şi 157 de consilieri teritoriali, din 21.456 de candidaţi propuşi pe 171 de liste. Frontul Naţional, partid de extremă dreaptă, care a obţinut rezultatele spectaculoase în alegerile municipale şi în cele europarlamentarede anul trecut, are şanse reale să câştige în cel puţin două regiuni, dacă nu chiar trei. Şefa FN, Marine Le Pen, este marea favorită în nordul ţării (Nord-Pas-de Calais-Picardia), unde candidează. Nepoata sa, Marion Marechal-Le Pen, este de asemenea favorită în sud, în Provence Alpes-Cote d'Azur.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)