marți, 14 iulie 2015

"Acordul este comparabil cu lovitura de stat a coloneilor produsă în Grecia în anul 1967. Summitul liderilor zonei euro este un fel de lovitură de stat; diferenţa majoră este că în anul 1967 nu au fost afectate proprietăţile publice, pe când acum s-a cerut vânzarea tuturor proprietăţilor publice...", a adăugat Varoufakis, potrivit ziarului La Repubblica.
Yanis Varoufakis, fost aliat al premierului de extremă-stânga Alexis Tsipras, a demisionat imediat după referendumul organizat în Grecia pe tema măsurilor propuse de creditorii internaţionali. Varoufakis a explicat demisia prin faptul că prezenţa sa nu ar mai fi fost dorită la reuniunile cu creditorii internaţionali.  Liderii zonei euro au ajuns, luni dimineaţă, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro.  Grecia şi-a asigurat restructurarea datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unei pachet în valoare de 35 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în zona euro, a declarat premierul Alexis Tsipras. "Acordul este dificil dar am evitat continuarea retragerilor activelor în străinătate. Am evitat un plan de strangulare financiară şi de prăbuşire a sistemului bancar. În această bătălie dură, am reuşit să obţinem restructurarea datoriilor", a afirmat Tsipras.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.
Cel mai mare exportator mondial nu se simte bine. Bursele sunt pe roșu, iar Banca Centrală a Chinei e în stare de alertă. Analiștii spun că efectele pe plan mondial se vor simți în curând, cu implicații asupra României: încetinirea activității economice și scăderea exporturilor.
Criza din Grecia pare să fie o furtună într-un pahar cu apă față de uraganul ce vine dinspre est. Piața de capital din China a fost puternic afectată ieri, când peste 40% dintre acţiunile companiilor au fost suspendate de la tranzacţionare, pe fondul declinului puternic al cotaţiilor înregistrat în ultimele zile. Efectele se vor propaga asupra economiei mondiale, cu impact și asupra țării noastre, arată Mihai Ionescu, secretarul general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR). “2000 de miliarde de dolari înseamnă exact investițiile chineze în Statele Unite și de 13 ori PIB-ul României. Orice cutremur în cadrul marilor puteri – China, SUA, UE, Japonia, face ca reculul să se resimtă în toată lumea. Numai criza din Grecia a produs dureri de cap în Europa și SUA. China este a doua putere economică a lumii și primul exportator mondial. Este locul de unde se dă ora exactă în foarte multe sectoare: metalurgie, materii prime pentru sectorul textil, masă lemnoasă etc. Furtuna din China va bulversa toate piețele. Vor fi afectate bursele de materie primă, de capital, cu impact și asupra costurilor de împrumut și a datoriilor externe”.

luni, 13 iulie 2015

Uniunea Europeană a creat premisele pentru creşterea partidelor eurosceptice. Europenii trebuie să continue jocul ori să ofere un compromis pe care nu l-ar fi oferit înainte de votul din Grecia. Prima variantă ar duce la părerea despre UE că este un potenţial inamic al naţiunilor care trec prin perioade grele, iar a doua variantă ar costa credibilitatea liderilor europeni în negocieri viitoare.
Totuşi, dacă Grecia se retrage din UE, impactul asupra euro va fi trivial, însă ce ar putea fi extrem de periculos este părăsirea zonei euro şi supravieţuirea sau chiar înflorirea. Grecia are trei surse alternative de bani. În primul rând Rusia, cu care Grecia are o relaţie cel puţin din anii ’70, lucru care a iritat SUA şi UE. Rusia, pe de altă parte, este interesată de o pârghie pe care să o folosească împotriva europenilor şi americanilor. Rusia nu a spus oficial că va împrumuta Grecia, dar şi-a anunţat interesul pentru unele active greceşti. O altă sursă de finanţare pentru Grecia, deşi mai puţin probabilă decât Rusia, este China şi unii dintre partenerii acesteia. China încearcă să se poziţioneze ca o putere globală veritabilă, iar un ajutor dat Greciei ar crea influenţă regională la un cost scăzut, consideră analistul Stratfor. În sfârşit, mai există şi posibilitatea de finanţare de la fonduri de tip hedge şi firme cu capital privat americane, iar guvernul american nu le va descuraja, mai ales din cauza riscului ca Grecia să fie finanţată de Rusia sau de China. După colaps, Grecia ar putea deveni o oportunitate interesantă pentru investiţii. Grecia este valoroasă, iar în lipsa datoriei, reprezintă o investiţie cu risc mare, dar atractivă.  "Liderii europeni s-au pus singuri într-o poziţie dificilă. Dacă îşi menţin poziţia, deschid uşa ideii că există viaţă după Uniunea Europeană, iar aceasta este ideea pe care liderii europeni nu vor să o valideze. Astfel, este posibil ca UE să negocieze cu Grecia o înţelegere pe care aceştia o pot accepta, dar acesta este un alt precedent pe care UE nu şi-l dorea. Pe lângă toate acestea, Germania îşi face griji pentru viitorul Uniunii Europene. Germanii sunt mai puţin îngrijoraţi de euro sau de datoria Greciei decât sunt de zona de liber schimb, care absoarbe părţi importante din exporturile lor masive. Ochii trebuie să fie pe Germania acum, este în topul leadership-ului european şi va lua următoarea decizie – nu pentru binele UE, dar pentru binele Germaniei", conchide Friedman.

duminică, 12 iulie 2015

Ce declara Traian Basescu : 'Vedem Guvernul care face iar risipă de bani, a trecut la politicile pro-ciclice din timpul lui Tăriceanu, ceea ce, vă asigur, ne va costa enorm în doi-trei ani, la fel cum ne-au costat aventurile lui Tăriceanu. (...) Reducerea TVA-ului de la 1 ianuarie, eu nu spun că nu trebuie redus, dar dacă poţi. Eu vă asigur că finanţele României nu-şi permit luxul relaxării fiscale pe care o generează Guvernul Ponta, din dorinţa de a cumpăra voturi cu bani din bugetul de stat', a spus Băsescu în discursul ţinut la şedinţa reprezentanţilor organizaţiilor judeţene ale PMP din regiunea Sud Muntenia, desfăşurată în localitatea argeşeană Budeasa.  În opinia fostului şef al statului, măsurile nu vor aduce rezultatele electorale scontate de guvernanţi, dar vor afecta grav echilibrul economic.  'I-aş atenţiona pe guvernanţi, dar şi pe preşedinte, pentru că domnia sa promulgă legile fără să crâcnească, i-aş atenţiona asupra faptului că cine a făcut aşa ceva, şi-l au pe Tăriceanu ca aliat, a şi pierdut alegerile. Pentru că românii nu sunt proşti, au înţeles că vor plăti cu vârf şi îndesat pentru bruma de bani care li s-a oferit în 2007 şi 2008, premergător alegerilor. Şi au plătit bieţii români oalele sparte pentru un guvern care nu a administrat finanţele ţării în interes naţional, ci în interes electoral. Aşa se va întâmpla şi acum. (...) Se va întâmpla ca în 2007-2008, vor creşte importurile masiv, vom avea un deficit de cont curent consistent şi de acolo începe dezastrul, odată cu deficitul bugetar, care şi el se va accentua', a explicat Traian Băsescu. AGERPRES

sâmbătă, 11 iulie 2015

Sper sa apuc ziua cand acest "razboi" economic-financiar produs al USA-Globalizare va fi complet pierdut de germani si romanii vor fi dinou "eliberati" de rusi...cu ajutorul tradatoriilor clasici!!Mare greseala a USA-Germania sa creada ca schimba mentalitati si natiuni dupa sablonul lor..la fel ca si comunismul :realitatea va distruge si aceasta doctrina si sistem aberant de azi...e mai absurd decat politica de "independenta" si industrializare fortata a lui Ceausescu!!...Nemtii sunt oameni de nimic . Doar la tzepe s-au priceput . Daca nu erau americanii cu planul lor Marshal care sa pompeze sume uriase in dosul acestor impotenti , acum nemtalaii erau slugile europei nu ale turcilor care ii vor supune curand   prin migrare peste ei....Cind puterea este concentrata intr-un singur loc si nu exista o protectie democratica, prin adoptarea monedei, practic se transfera intregul control al sistemului bancar astfel se transfera si puterea decizionala, termenii, si in cazuri extreme si puterea de a influenta mobilitatea si sensibilitatea economica.  Totul are un pret si nimic nu e gratis... sa nu uitam ca n 2009-2010 premierul Greciei la aaceea data fost inlaturat tocmai pentru un referendum care ridica problema excluderii Greciei din zona euro si redobindirea drahmei ca moneda.

vineri, 10 iulie 2015

Românii reprezintă un sfertă din totalul străinilor din Roma, numărul străinilor instalați în capitala italiană crescând  de peste două ori față de anul 2000, informează AFP, citând un raport publicat marți.   În anul 2000, procentul de străini din Roma era de 6%.  În 2014, din cei 2,8 milioane de locuitori înscriși în registrele municipalității, 363.563 erau străini, reprezentând 12,7% din totalul populației, relevă raportul Centrului de studii în investiții sociale (Censis)....În vreme ce numărul italienilor este în scădere cu 5,2%, numărul românilor a ajuns la 24% din locuitorii din Roma, fiind urmați în raport de filipinezii, 11%, și imigranții din Bangladesh, 7,8%.  Cea mai mare concentrare de străini se înregistrează în cartierul boem Trastevere (108 străini la 100 italieni), însă raportul avertizează asupra puternicei concentrări de străini în cartiere periferice defavorizate și care riscă să se confrunte cu aceleași probleme ca și periferiile Parisului sau Londrei.