Noi întâlniri între Grecia şi creditorii săi sunt prevăzute pentru astăzi în cadrul Eurogrupului, reuniune a miniştrilor de Finanţe ai zonei euro, în prezenţa directorului general al FMI, Christine Lagarde. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE)... "Insistenţa oarbă" privind reducerea pensiilor grecilor nu va face decât să agraveze criza financiară prin care trece ţara, a scris premierul grec Alexis Tsipras, într-un comentariu apărut în ediţia de azi a ziarului german Der Tagesspiegel, potrivit Reuters. Tsipras a respins, de asemenea, "mitul" potrivit căruia contribuabilii germani plătesc pensiile şi salariile grecilor. El a subliniat că grecii, contrar opiniei larg răspândite în Germania, lucrează mai mult decât germanii. "Insistenţa oarbă privind reducerea pensiilor într-o ţară cu o rată a şomajului de 25% şi unde jumătate dintre tineri sunt şomeri nu va face decât să provoace o înrăutăţire a situaţiei sociale deja dramatice", a explicat premierul Tsipras. El a subliniat faptul că pensiile sunt singura sursă de venit pentru nenumărate familii din Grecia. Cheltuielile statului pentru pensii şi beneficii sociale au fost reduse cu 50% între 2010 şi 2014. "Asta face ca reduceri suplimentare în acest domeniu sensibil să fie imposibile ", a apreciat premierul grec. Tsipras a contestat, de asemenea, percepţiile în rândul germanilor, din care o majoritate vor ca Grecia să părăsească zona euro, în legătură cu cine plăteşte salariile şi pensiile grecilor: "Oricine pretinde că cei care plătesc pentru salariile şi pensiile grecilor sunt contribuabili germani minte", a subliniat premierul elen. "Nu neg faptul că sunt probleme. Dar vă vorbesc astfel pentru a arăta de ce «reducerile ofensive» din ultimii ani nu au dus nicăieri ", a spus el.
marți, 23 iunie 2015
luni, 22 iunie 2015

duminică, 21 iunie 2015

O misiune a Comisiei Europene pentru evaluarea situației economiei românești a sosit la București, iar misiunea Fondului Monetar Internațional va veni pe 15 iulie, în funcție de rezultatul discuțiilor dintre autoritățile române și Comisia Europeană, a declarat luni, pentru Agerpres ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. "Misiunea FMI vine pe 15 iulie. Mâine vine Comisia Europeană. Acum vin separat. Mai întâi Comisa Europeană, până la finalul lunii, iar din 15 iulie vine Fondul Monetar Internațional. Dar este foarte important pentru că acea misiune depinde de aceasta a Comisiei Europene", a precizat Ministrul Finanțelor. La începutul acestei luni, reprezentantul Fondului Monetar Internațional în România, Guillermo Tolosa, a arătat că proiectul de Cod Fiscal aflat în prezent în dezbatere parlamentară va trebui revizuit semnificativ pentru că, altfel, Guvernul nu va reuși să se încadreze în țintele de deficit stabilite cu instituțiile financiare internaționale pentru 2016. El a precizat că discuțiile din cadrul misiunii tehnice, care a avut loc la finalul lunii mai, au mers bine, însă FMI așteapă de la Guvernul României decizii care să ducă la îmbunătățirea situației viitoare, astfel încât să se poată modifica proiecția asupra deficitului și să se încadreze în ținte, pentru ca programul să continue cu succes. Pe de altă parte, GuillermoTolosa a spus că au existat discuții intense și în ceea ce privește reformele structurale. "Am văzut ceva progrese în ceea ce privește prețul la energie și situația companiilor de stat din sectorul energiei, unde au fost recent luate niște decizii. Cu certitudine, sectorul de energie este în mijlocul preocupărilor noastre, are pierderi mari și credem că trebuie să avem o înțelegere profundă de ce există aceste pierderi și să se ia măsuri pentru a rezolva problemele", a mai spus reprezentantul FMI. Actualul acord al României cu Fondul Monetar Internațional urmează să se încheie în luna septembrie a acestui an.
sâmbătă, 20 iunie 2015
Deputatul PNL Daniel Zamfir dar si Societatea Civla, îi solicită ministrului de Finanțe, Eugen Teodorovici, ca şef al ministerului care este şi acționar majoritar al CEC Bank, să determine "instant" demiterea vicepreședintelui Mirela Iovu după "declarațiile delirante" făcute la adresa românilor care au datorii la bănci. "Altfel, îi veți gira afirmațiile de o rea-credință maladivă și de o batjocură de neînchipuit la adresa oamenilor cinstiți care, în nume personal sau cu firmele pe care le dețin, au contractat credite, fiind unul dintre motoarele economiei, ca să nu mai spun, principalul motor al sistemul bancar", arată Zamfir în scrisoarea deschisă remisă redacţiei. "Statul român, pe care îl reprezentanți, domnule Ministru, nu își poate asuma, în 2015, să «regrete» că azi vorbim de debitori onești în loc să-i tăiem bucăți ca în Roma Antică sau să-i legăm de catarg în piața publică, precum în Evul Mediu, așa cum consideră doamna Iovu că ar trebui făcut. Vă amintesc că, recent, guvernatorul Isărescu aprecia că, în România, creditarea a murit nu din cauza crizei economice, ci din cauza relației rupte între bancheri și cetățeni. Nu cred că păstrarea în funcție a doamnei Iovu va ajuta la restabilirea acestei încrederi. În calitatea mea de deputat nu pot face mai mult decât să vă adresez luni o interpelare care să conțină toate rândurile de mai sus. Consider însă că, din respect pentru cetățenii acestei țări, fie că au sau nu credite la banca statului, demiterea doamnei Iovu nu mai poate aștepta ziua de luni", transmite Zamfir... În Roma antică, faliţii erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau, în Evul Mediu erau legaţi la stâlpul infamiei, iar în epoca modernă erau băgaţi la închisoarea datornicilor, a declarat vicepreşedintele CEC Bank, Mirela Iovu, vorbind despre legile insolvenţei, chiar în ziua în care preşedintele ţării promulga legea insolvenţei persoanelor fizice. "Practica a arătat că, dacă se ajunge în insolvenţă, se pune în mişcare un mecanism atât de complex şi de imprevizibil încât rişti ca la final să constaţi că, de fapt, garanţiile tale sunt fără valoare sau au fost utilizate pentru alte plăţi", a declarat doamna Iovu, potrivit Hotnews, adăugând: "Pentru a salva afacerile de la faliment, poate este bine să avem... aşa.. un mic semn de întrebare faţă de onestitatea celor pe care îi finanţăm.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)