joi, 22 ianuarie 2015

Potrivit Financial Times, Excel Markets din Noua Zeelandă a făcut urmatorul anunt : Brokerii pot ieși din afaceri în urma unor astfel de mari mişcări pe miaţa valutară, din cauza efectului de pârghie. De exemplu, un titular de cont poate avea 1.000 dolari cu brokerul, dar deține poziții în valoare de 10.000 dolari pe piețele valutare. Nu este nicio problemă câtă vreme pierderile titularului sunt acoperite de suma inițială. Dar in aceasta saptamina, cel puțin doi brokeri nu au avut nici o şansă în privinţa aceștor clienți.  New York-FXCM, una dintre cele mai mari case de brokeraj valutar din lume, a declarat că ar putea fi vorba despre o încălcare a normelor privind cerințele de capital, iar această situaţie este provocată de situaţia celor 225 milioane dolari de clienţi, care înregistrează acum capitaluri proprii negative.  IG Group, un broker din Marea Britanie a spus că pierderile înregistrate joi nu depășesc suma de 30 de milioane de lire sterline.  O serie de firme de profil din întreaga lume au pierdut milioane și milioane de dolari.
Firma de brokeraj FX Alpari, din Marea Britanie tocmai a anunțat că a intrat în insolvență. „Recenta mişcare a francului elvețian, provocată de politica neașteptată a Băncii Naționale a Elveției a dus la o volatilitate excepțională și la o lipsă extremă de lichiditate. Prin urmare, Alpari confirmă că astăzi, 16/01/15, a intrat în insolvență”, se arată în comunicatul companiei.

miercuri, 21 ianuarie 2015

ZEROHEDGE scrie că Băncile Grecesti au suferit suficiente retrageri din depozite, fapt ce le-a forţat să apeleze la ELA.   În mod normal, băncile greceşti îşi asigură necesităţile de lichiditate de la Banca Central Europeană, iar în luna noiembrie împrumuturile lor de la BCE au crescut cu 2,3%, până la 44,9 miliarde de euro.   Însă, creşterea retragerilor de depozite, după ce Guvernul de la Atena a anunţat organizarea de alegeri anticipate, cumulate cu emisiunile de titluri de stat, le-au afectat lichiditatea.  Cotidianul grec Kathimerini a informat că băncile au cerut peste cinci miliarde de euro de la facilitatea de urgenţă (ELA) iar alte bănci ar urma să facă şi ele acelaşi lucru.  Oficialul citat de Reuters nu a confirmat sumele vehiculate de Kathimerini. Finanţarea oferită de Banca Centrală a Greciei este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.  În ultima lună, populaţia Greciei şi-a majorat retragerile de depozite de la bănci pe fondul riscului unui colaps al Guvernului, însă bancherii susţin că, deocamdată, banii au rămas în interiorul Greciei şi nu există semnale ale unei evadări a capitalurilor, aşa cum s-a întâmplat în 2012.  Premierul grec Antonis Samaras a propus alegeri anticipate pentru 25 ianuarie, după eşecul Parlamentului în alegerea unui preşedinte al ţării în al treilea tur de scrutin, ceea ce a atras după sine dizolvarea Parlamentului.  Alegerile legislative anticipate care ar putea aduce la putere partidul de stânga Syriza - care se opune politicii de austeritate - reprezintă o perspectivă care îi îngrijorează pe finanţatorii internaţionali ai ţării.

marți, 20 ianuarie 2015

Potrivit unui studiu recent al Băncii Reglementelor Internaţionale, ponderea operaţiunilor de trading pentru persoane fizice este de aproape 4%, pe o piaţă valutară de aproape 2.000 de miliarde de dolari.  Autorităţile de reglementare din Noua Zeelandă şi Hong Kong au anunţat că verifică companiile de brokeraj şi băncile care fac tranzacţii cu franci elveţieni, în urma informaţiilor privind volatilitatea şi pierderi.  Dealeri din Londra de la bănci precum Deutsche Bank, UBS Group şi Goldman Sachs Group au făcut eforturi să proceseze ordinele de tranzacţii, în urma anunţului surprinzător al băncii centrale elveţiene.  Deutsche Bank, al doilea mare trader valutar la nivel mondial, a înregistrat pierderi de circa 150 de milioane de dolari, în urma eliminării plafonului pentru francul elveţian, potrivit unei persoane apropiate situaţiei. Un purtător de cuvânt al băncii a refuzat să comenteze informaţia.  La New York, FXCM, una dintre cele mai mari platforme de tranzacţionare destinate operaţiunilor valutare online şi pentru persoane fizice, a anunţat că ar putea să încalce unele prevederi privind nivelul capitalului, după ce clienţii au suferit pierderi de 225 de milioane de dolari. Acţiunile FXCM au scăzut cu 80% în timpul tranzacţiilor electronice premergătoare deschiderii bursei şi au fost suspendate temporar de la tranzacţionare, după deschidere.  La Hong Kong, presa a relatat că clienţii HSBC Holdings au putut să cumpere franci elveţieni la un curs sub cel din piaţă, timp de mai multe ore, prin sistemul online, realizând profit de mii de dolari. Banca a anunţat că în prezent tranzacţiile online se desfăşoară normal şi că investighează informaţiile că clienţii au putut să tranzacţioneze franci la cursul vechi, după ridicarea plafonului valutar de către Banca Naţională a Elveţiei.  Banca Naţională a Elveţiei a decis joi să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în luna septembrie 2011. În urma anunţului, francul s-a apreciat cu până la 38% faţă de dolar şi 41% faţă de euro.  La ora transmiterii ştirii, euro se află sub pragul de 1 franc elveţian, fiind cotat la 0,9765 franci/euro. Euro s-a situat vineri aproape permanent peste nivelul de 1 franc şi a coborât doar spre finalul zilei sub acest prag.

luni, 19 ianuarie 2015

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 2,5% pe an, nou minim istoric, concomitent cu îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităţilor permanente la 2,25 puncte.  Analiza celor mai recente date macroeconomice relevă scăderea ratei anuale a inflaţiei şi plasarea ei sub valorile prognozate, ca urmare a declinului preţurilor volatile, inflaţiei scăzute din zona euro, persistenţei deficitului de cerere agregată şi continuării ajustării descendente a anticipaţiilor inflaţioniste, arată BNR.   Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 1,26% în luna noiembrie 2014 de la 1,44% în luna octombrie 2014. În luna noiembrie, rata medie anuală a inflaţiei a fost de 1,1%, uşor inferioară nivelului de 1,2% din luna precedentă, iar rata medie anuală a inflaţiei determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum - indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană - s-a menţinut la nivelul de 1,4%.  Pe parcursul anului 2014, cursul de schimb al monedei naţionale faţă de euro s-a menţinut într-o plajă de stabilitate, aprecierea din perioada martie-octombrie fiind temperată de sporirea aversiunii globale pentru risc în ultimele luni ale anului în condiţiile tensiunilor geopolitice regionale, notează BNR.  Pe termen scurt, BNR anticipează menţinerea traiectoriei ratei anuale a inflaţiei sub limita inferioară a intervalului ţintei staţionare ca efect al influenţei exercitate de evoluţia preţului petrolului pe plan mondial şi al persistenţei deficitului de cerere agregată. În acelaşi timp, se remarcă sporirea incertitudinilor privind evoluţiile din mediul extern în condiţiile reamplificării tensiunilor geopolitice regionale şi ale ajustării conduitei politicii monetare a principalelor bănci centrale din lume.

duminică, 18 ianuarie 2015

NU dati click situl ANAF !!!!!!!!!!!!!!

Fiscul s-a informatizat, s-au bucurat entuziaștii digitalizării, incapabili să conceapă că și această platformă a fost construită de stat tot pornind de la prezumția de vinovăție a contribuabililor, cu gândul că orice român e sămânță rea, preocupat doar să găsească portițe care să-i permită să scape sau să amâne plata taxelor. Cum să anticipezi chiar și aici o capcană? Puțini dintre cei care au apucat să dea click la Fisc au știut că o simplă accesare a portalului, pentru a vedea situația taxelor și impozitelor, echivalează cu comunicarea unei decizii de impunere. Niciun fel de avertizare în acest sens nu este inclusă pe site, după cum nici faptul că de la momentul clikului încep să curgă anumite termene de plată, a căror nerespectare înseamnă trecerea la executare silită! Toate acestea pot fi aflate de cetățeni dacă sapă adânc în sutele de pagini ale Codului de procedură fiscală. Tot acolo este singurul loc în care sunt informați că, odată accesat portalul, toate deciziile viitoare de impunere le vor fi comunicate pe acesta, astfel încât ar fi bine să verifice obsesiv, eventual în fiecare zi, ce le-a mai postat ANAF-ul, ca să nu se trezească executați. Noile reglementări scapă Fiscul de grija și costurile trimiterii deciziilor de impunere prin poștă, care au și neajunsul că nu sunt considerate a fi comunicate dacă poștașul nu a găsit acasă contribuabilul pentru a lua confirmare de primire. Contribuabilul nu este „client“ în concepția statului. Așadar, nu are de ce să fie protejat! Protejat de cetățenii hârșiți în rele merită să fie doar Fiscul, singurul care putea reuși performanța de a face atât de repede publicul să perceapă un banal proiect online ca fiind o țeapă sau o capcană.
Din luna mai a acestui an astronomii amatori şi sistemele militare, inclusiv NORAD, urmăresc un obiect zburător neidentificat, cu traiectorie ciudată, care orbitează în jurul Pământului. În luna august au ajuns la concluzia că obiectul are o traiectorie controlată şi că este vorba, cu siguranţă, de un OZN care executa un zbor controlat. O analiză prezentată recent, după alte patru luni de supraveghere, ajunge la concluzia că ar fi vorba despre un satelit militar secret plasat în spaţiu de Moscova. Oficialii ruşi nu au spus până acum nimic pe această temă.Analiza prezentată ieri de Space Aliance,  este bazată pe supravegherea strictă a poziţiei obiectului zburător neidentificat, timp de jumătate de an. Experţii, care au denumit obiectul cu indicativul 39765, au început monitorizarea ciudaului OZN, după ce ruşii au plasat în spaţiu trei sateliţi de telecomunicaţie militari.
Sau cel puţin aşa au anunţat. De altfel, o analiză publicată recent de New York Daily News descrie misteriosul 39765 ca fiind "ucigaş de sateliţi", un satelit fantomă trimis special de ruşi pe orbită în acest scop.  Incă de la lansarea anunţată de ruşi NORAD (nr. organizaţia militară responsabilă cu monitorizarea şi apărarea spaţiului aerian al SUA) a identificat un al patrulea obiect care orbita în jurul Pământului, clasificat drept deşeu spaţial în urma lansării, dar şi un al cincilea obiect, misterios, care nu era justificat de scenariul lansării. În cercurile militare obiectul respectiv atrăsese deja atenţia, fiind sub observaţie strictă.  Coincidenţă sau nu lansarea sateliţilor militari de câtre Rusia şi apariţia pe orbită a misteriosului OZN 39765 a avut loc în primăvară, cu o lună de zile după debutul conlictului din Ucraina ce s-a soldat cu anexarea Crimeei şi războiul civil care a divizat ţara.