Potrivit unui studiu recent al Băncii Reglementelor Internaţionale, ponderea operaţiunilor de trading pentru persoane fizice este de aproape 4%, pe o piaţă valutară de aproape 2.000 de miliarde de dolari. Autorităţile de reglementare din Noua Zeelandă şi Hong Kong au anunţat că verifică companiile de brokeraj şi băncile care fac tranzacţii cu franci elveţieni, în urma informaţiilor privind volatilitatea şi pierderi. Dealeri din Londra de la bănci precum Deutsche Bank, UBS Group şi Goldman Sachs Group au făcut eforturi să proceseze ordinele de tranzacţii, în urma anunţului surprinzător al băncii centrale elveţiene. Deutsche Bank, al doilea mare trader valutar la nivel mondial, a înregistrat pierderi de circa 150 de milioane de dolari, în urma eliminării plafonului pentru francul elveţian, potrivit unei persoane apropiate situaţiei. Un purtător de cuvânt al băncii a refuzat să comenteze informaţia. La New York, FXCM, una dintre cele mai mari platforme de tranzacţionare destinate operaţiunilor valutare online şi pentru persoane fizice, a anunţat că ar putea să încalce unele prevederi privind nivelul capitalului, după ce clienţii au suferit pierderi de 225 de milioane de dolari. Acţiunile FXCM au scăzut cu 80% în timpul tranzacţiilor electronice premergătoare deschiderii bursei şi au fost suspendate temporar de la tranzacţionare, după deschidere. La Hong Kong, presa a relatat că clienţii HSBC Holdings au putut să cumpere franci elveţieni la un curs sub cel din piaţă, timp de mai multe ore, prin sistemul online, realizând profit de mii de dolari. Banca a anunţat că în prezent tranzacţiile online se desfăşoară normal şi că investighează informaţiile că clienţii au putut să tranzacţioneze franci la cursul vechi, după ridicarea plafonului valutar de către Banca Naţională a Elveţiei. Banca Naţională a Elveţiei a decis joi să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în luna septembrie 2011. În urma anunţului, francul s-a apreciat cu până la 38% faţă de dolar şi 41% faţă de euro. La ora transmiterii ştirii, euro se află sub pragul de 1 franc elveţian, fiind cotat la 0,9765 franci/euro. Euro s-a situat vineri aproape permanent peste nivelul de 1 franc şi a coborât doar spre finalul zilei sub acest prag.marți, 20 ianuarie 2015
Potrivit unui studiu recent al Băncii Reglementelor Internaţionale, ponderea operaţiunilor de trading pentru persoane fizice este de aproape 4%, pe o piaţă valutară de aproape 2.000 de miliarde de dolari. Autorităţile de reglementare din Noua Zeelandă şi Hong Kong au anunţat că verifică companiile de brokeraj şi băncile care fac tranzacţii cu franci elveţieni, în urma informaţiilor privind volatilitatea şi pierderi. Dealeri din Londra de la bănci precum Deutsche Bank, UBS Group şi Goldman Sachs Group au făcut eforturi să proceseze ordinele de tranzacţii, în urma anunţului surprinzător al băncii centrale elveţiene. Deutsche Bank, al doilea mare trader valutar la nivel mondial, a înregistrat pierderi de circa 150 de milioane de dolari, în urma eliminării plafonului pentru francul elveţian, potrivit unei persoane apropiate situaţiei. Un purtător de cuvânt al băncii a refuzat să comenteze informaţia. La New York, FXCM, una dintre cele mai mari platforme de tranzacţionare destinate operaţiunilor valutare online şi pentru persoane fizice, a anunţat că ar putea să încalce unele prevederi privind nivelul capitalului, după ce clienţii au suferit pierderi de 225 de milioane de dolari. Acţiunile FXCM au scăzut cu 80% în timpul tranzacţiilor electronice premergătoare deschiderii bursei şi au fost suspendate temporar de la tranzacţionare, după deschidere. La Hong Kong, presa a relatat că clienţii HSBC Holdings au putut să cumpere franci elveţieni la un curs sub cel din piaţă, timp de mai multe ore, prin sistemul online, realizând profit de mii de dolari. Banca a anunţat că în prezent tranzacţiile online se desfăşoară normal şi că investighează informaţiile că clienţii au putut să tranzacţioneze franci la cursul vechi, după ridicarea plafonului valutar de către Banca Naţională a Elveţiei. Banca Naţională a Elveţiei a decis joi să renunţe la plafonul cursului de schimb de minimum 1,2 franci pe euro, măsură pe care instituţia a adoptat-o în luna septembrie 2011. În urma anunţului, francul s-a apreciat cu până la 38% faţă de dolar şi 41% faţă de euro. La ora transmiterii ştirii, euro se află sub pragul de 1 franc elveţian, fiind cotat la 0,9765 franci/euro. Euro s-a situat vineri aproape permanent peste nivelul de 1 franc şi a coborât doar spre finalul zilei sub acest prag.luni, 19 ianuarie 2015
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 2,5% pe an, nou minim istoric, concomitent cu îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităţilor permanente la 2,25 puncte. Analiza celor mai recente date macroeconomice relevă scăderea ratei anuale a inflaţiei şi plasarea ei sub valorile prognozate, ca urmare a declinului preţurilor volatile, inflaţiei scăzute din zona euro, persistenţei deficitului de cerere agregată şi continuării ajustării descendente a anticipaţiilor inflaţioniste, arată BNR. Rata anuală a inflaţiei a coborât la nivelul de 1,26% în luna noiembrie 2014 de la 1,44% în luna octombrie 2014. În luna noiembrie, rata medie anuală a inflaţiei a fost de 1,1%, uşor inferioară nivelului de 1,2% din luna precedentă, iar rata medie anuală a inflaţiei determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum - indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană - s-a menţinut la nivelul de 1,4%. Pe parcursul anului 2014, cursul de schimb al monedei naţionale faţă de euro s-a menţinut într-o plajă de stabilitate, aprecierea din perioada martie-octombrie fiind temperată de sporirea aversiunii globale pentru risc în ultimele luni ale anului în condiţiile tensiunilor geopolitice regionale, notează BNR. Pe termen scurt, BNR anticipează menţinerea traiectoriei ratei anuale a inflaţiei sub limita inferioară a intervalului ţintei staţionare ca efect al influenţei exercitate de evoluţia preţului petrolului pe plan mondial şi al persistenţei deficitului de cerere agregată. În acelaşi timp, se remarcă sporirea incertitudinilor privind evoluţiile din mediul extern în condiţiile reamplificării tensiunilor geopolitice regionale şi ale ajustării conduitei politicii monetare a principalelor bănci centrale din lume.
duminică, 18 ianuarie 2015
NU dati click situl ANAF !!!!!!!!!!!!!!
Fiscul s-a informatizat, s-au bucurat entuziaștii digitalizării, incapabili să conceapă că și această platformă a fost construită de stat tot pornind de la prezumția de vinovăție a contribuabililor, cu gândul că orice român e sămânță rea, preocupat doar să găsească portițe care să-i permită să scape sau să amâne plata taxelor. Cum să anticipezi chiar și aici o capcană? Puțini dintre cei care au apucat să dea click la Fisc au știut că o simplă accesare a portalului, pentru a vedea situația taxelor și impozitelor, echivalează cu comunicarea unei decizii de impunere. Niciun fel de avertizare în acest sens nu este inclusă pe site, după cum nici faptul că de la momentul clikului încep să curgă anumite termene de plată, a căror nerespectare înseamnă trecerea la executare silită! Toate acestea pot fi aflate de cetățeni dacă sapă adânc în sutele de pagini ale Codului de procedură fiscală. Tot acolo este singurul loc în care sunt informați că, odată accesat portalul, toate deciziile viitoare de impunere le vor fi comunicate pe acesta, astfel încât ar fi bine să verifice obsesiv, eventual în fiecare zi, ce le-a mai postat ANAF-ul, ca să nu se trezească executați. Noile reglementări scapă Fiscul de grija și costurile trimiterii deciziilor de impunere prin poștă, care au și neajunsul că nu sunt considerate a fi comunicate dacă poștașul nu a găsit acasă contribuabilul pentru a lua confirmare de primire. Contribuabilul nu este „client“ în concepția statului. Așadar, nu are de ce să fie protejat! Protejat de cetățenii hârșiți în rele merită să fie doar Fiscul, singurul care putea reuși performanța de a face atât de repede publicul să perceapă un banal proiect online ca fiind o țeapă sau o capcană.
Din luna mai a acestui an astronomii amatori şi sistemele militare,
inclusiv NORAD, urmăresc un obiect zburător neidentificat, cu traiectorie
ciudată, care orbitează în jurul Pământului. În luna august au ajuns la
concluzia că obiectul are o traiectorie controlată şi că este vorba, cu
siguranţă, de un OZN care executa un zbor controlat. O analiză prezentată recent,
după alte patru luni de supraveghere, ajunge la concluzia că ar fi vorba despre
un satelit militar secret plasat în spaţiu de Moscova. Oficialii ruşi nu au spus
până acum nimic pe această temă.Analiza prezentată ieri de Space
Aliance, este bazată pe supravegherea strictă a poziţiei
obiectului zburător neidentificat, timp de jumătate de an. Experţii, care au
denumit obiectul cu indicativul 39765, au început monitorizarea ciudaului OZN,
după ce ruşii au plasat în spaţiu trei sateliţi de telecomunicaţie
militari.
Sau cel puţin aşa au anunţat. De altfel, o analiză publicată recent de
New
York Daily News descrie misteriosul 39765 ca fiind "ucigaş de
sateliţi", un satelit fantomă trimis special de ruşi pe orbită în acest
scop. Incă de la lansarea anunţată de ruşi NORAD (nr. organizaţia militară
responsabilă cu monitorizarea şi apărarea spaţiului aerian al SUA) a identificat
un al patrulea obiect care orbita în jurul Pământului, clasificat drept deşeu
spaţial în urma lansării, dar şi un al cincilea obiect, misterios, care nu era
justificat de scenariul lansării. În cercurile militare obiectul respectiv
atrăsese deja atenţia, fiind sub observaţie strictă. Coincidenţă sau nu
lansarea sateliţilor militari de câtre Rusia şi apariţia pe orbită a
misteriosului OZN 39765 a avut loc în primăvară, cu o lună de zile după debutul
conlictului din Ucraina ce s-a soldat cu anexarea Crimeei şi războiul civil care
a divizat ţara.
sâmbătă, 17 ianuarie 2015
ESTE GRAV ...
ANUNT CARE REFLECTA O STARE DE LUCRURI GRAVA - Banca centrală a Greciei dă asigurări că situaţia sumelor retrase din depozitele bancare din ţară este sub control, după ce presa din ţară scria că, în perspectiva alegerilor din 25 ianuarie, s-au înregistrat, în ultimele zile, ieşiri masive din depozite. "După apariţia informaţiilor privind retragerea unor mari sume de bani din băncile elene, Banca Greciei a observat că situaţia este sub control deplin. Împreună cu Banca Centrală Europeană (BCE) monitorizăm cu atenţie evoluţiile din Grecia şi vom interveni ori de câte ori va fi necesar", potrivit declaraţiei băncii centrale de la Atena.Instituţia a precizat că BCE oferă din 2010 facilităţi de creditare statelor care implementează programe de ajustare fiscală, această politică nefiind afectată de evoluţiile politice. BCE a ajutat băncile elene exceptându-le de la cerinţele privind garanţiile acceptate pentru accesarea fondurilor. Amintim că la data de 25 ianuarie sunt programate alegeri parlamentare anticipate în Grecia, iar formaţiunea SYRIZA (stânga radicală) este favorită în sondajele de opinie. Liderul SYRIZA, Alexis Tsipras, vrea să pună capăt politicii de austeritate impuse ţării de creditorii săi internaţionali în schimbul împrumuturilor şi intenţionează să negocieze o nouă restructurare a datoriei publice.
vineri, 16 ianuarie 2015
Bancile trebuie sa evalueze individual cazurile pentru creditele in franci elvetieni si sa gaseasca solutii impreuna cu fiecare client in parte, asa cum Banca Nationala a "incurajat intotdeauna" institutiile de credit, a declarat vineri, pentru Mediafax, purtatorul de cuvant al BNR, Dan Suciu. "Banca Nationala a incurajat intotdeauna solutiile individuale, de la caz la caz, discutii intre debitor si banca, cred ca este primul aspect de care trebuie tinut cont si, daca este sa vorbim de solutii de sistem, trebuie sa nu vorbim de una discriminatorie in raport cu ceilalti debitori in alte valute", a afirmat Suciu. El a aratat ca bancile sunt cele care trebuie sa-si evalueze cazurile cu probleme si sa gaseasca solutii, in concordanta cu capacitatea lor de a raspunde la aceasta situatie. La randul sau, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a precizat ca Banca Nationala nu poate interveni cu reglementari care sa afecteze piata libera, reluand ideea ca impactul aprecierii francului elvetian asupra sistemului bancar nu poate fi major. Suciu a precizat ca nu au fost stabilite inca detalii privind vizita ministrului Finantelor, Darius Valcov, la BNR, dar ca este binevenit. "BNR este dispusa la orice discutie cu toate institutiile statului si vom pune la dispozitie toate datele pe care le avem. (...) Evident ca se poate discuta orice (privind solutiile - n.r.), daca cineva isi asuma anumite costuri, fie bancile, fie bugetul, pentru ca implica anumite costuri", a spus Suciu. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Finantelor, Darius Valcov, sa discute cu oficialii BNR despre situatia creata prin cresterea brusca a francului elvetian in raport cu euro si leu, au declarat surse oficiale, informatie confirmata ulterior de premier. "I-am cerut ministrului sa discute cu BNR si sa fie propuse masuri", a spus Ponta. Cursul francului elvetian anuntat de banca centrala a crescut vineri cu 2,2%, la 4,4228 lei/franc, si a atins un nou maxim. Astfel, referinta francului elvetian a urcat de la 4,3287 lei/franc joi, cand a crescut cu 15,7%, in timp ce in piata interbancara a trecut de 5 lei la cotatiile raportate la euro, dupa ce decizia Bancii Elvetiei de a renunta la plafonul de 1,2 franci/euro impus in 2011 a determinat o apreciere masiva a monedei elvetiene pe pietele externe. Francul s-a apreciat joi foarte repede dupa anuntul Bancii Elevetiei, cu pana la 41%, la 85,17 centime/euro, cel mai mult de la debutul euro in 1999. Nivelul record de 85,17 centime pentru un euro atins de franc implica la momentul respectiv o paritate de 5,28 lei pentru moneda elvetiana, calculata prin intermediul cotatiilor euro/franc si euro/leu.Romanii care au credite imobiliare in franci elvetieni vor plati la banca mai mult cu 300-350 de lei pe luna, la o rata medie de 500-600 de franci, luand in calcul cursul anuntat joi. Debitorii care au contractat de la banci imprumuturi in franci elvetieni ar fi platit pentru o rata medie de 500-600 de franci intre aproape 1900 si 2.250 lei pe luna, valori calculate la cursul de miercuri anuntat de BNR.
In schimb, dupa cresterea brusca inregistrata joi, pentru aceeasi rata suma de plata urca la 2.200 - 2.600 de lei, astfel ca de la o zi la alta au o datorie suplimentara de 300-350 de lei.
Finantarile in franci elvetieni au o pondere de 4,5% in soldul total al imprumuturilor din sistemul bancar, din care 3,8% revine populatiei si 0,7% firmelor. Soldul creditelor acordate de banci populatiei si firmelor se situa in luna noiembrie a anului trecut la 213,66 miliarde lei. Raportat la aceasta valoare, imprumuturile in franci pentru persoane fizice reprezinta 8,12 miliarde lei. (sursa HotNews)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)








