Mugur Isarescu a tinut in 14 octombrie 2008 un discurs in fata Parlamentului
Romaniei, prezentand evolutia situatiei financiare externe ca fiind o criza
financiara internationala fara precedent dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial.
Referindu-se la finantarea bancilor in vreme de criza, seful BNR mentiona ca
institutiile trebuie sa aiba planuri de urgenta pentru situatii speciale, insa,
oricum, ele pot apela si la Banca Nationala, ca imprumutator de ultima instanta.
„Prin lege suntem, deci, obligati, daca apare vreo problema de lichiditate in
sistem, sa asiguram lichiditatea necesara”, sustinea Isarescu in 14 octombrie
2014. Analistul Florin Citu considera insa ca BNR nu s-a achitat de aceasta
obligatie.
Datele publicate de BNR arata ca piata interbancara a avut deficit de
lichiditate incepand cu luna octombrie 2008, exact luna in care Isarescu spunea
in Parlament ca piata internbancara are excedent. Florin Citu afirma pe blogul
sau ca deficitul de lichiditate s-a accentuat pe tot parcursul anului 2009, iar
BNR a oferit injectii de lichiditate in octombrie 2008 si aprilie 2009, la
costuri egale cu dobanda de politica monetara. In lipsa altor injectii de
lichiditate, sistemul bancar a trebuit sa se imprumute de la BNR, in schimbul
obligatiunilor de stat, la o dobanda mult mai mare decat daca BNR ar fi injectat
lichiditate. Catu sustine ca acest comportament al BNR a dus la cresterea
dobanzilor doar prin faptul ca banca centrala a refuzat sa injecteze
lichiditate, desi era obligata prin lege. „BNR se pare ca nu a respectat legea
si nu a respectat ce a promis in Parlamentul Romaniei. Ar fi interesant sa vedem
o comisie care sa investigheze deciziile din acel moment. In al doilea rand,
avem mai multe dovezi care arata ca recesiunea din 2009 si criza care a urmat in
Romania are cauze monetare”, a mai spus Citu, plasand „pisica” recesiunii in
curtea BNR.