BNR NU VA MAI PUTEA PRIMI
INSTRUCȚIUNI... A fost adoptat un amendament potrivit căruia, în
exercitarea prerogativelor sale, BNR nu poate solicita sau primi instrucţiuni de
la nicio autoritate sau instituţie a statului. Amendamentul a fost propus de senatorul PNL Tudor Chiuariu şi a
fost adoptat cu 17 voturi "pentru" şi 3 abţineri. Astfel, articolul 137, indice
(1) privind "Moneda naţională şi banca centrală" ar urma să aibă următorul
cuprins în viitoarea Constituţie: (1) Banca Naţională a României este banca
centrală a statului român, autoritate publică autonomă, ale cărei prerogative,
administrare şi funcţionare se reglementează prin lege, în conformitate cu
normele de drept internaţional care decurg din tratatele la care România este
parte. (2) În exercitarea prerogativelor sale, BNR nu poate solicita sau primi
instrucţiuni de la nicio autoritate sau instituţie a statului. (3) Banca
centrală are dreptul să emită însemne monetare pe teritoriul României. (4) În
conformitate cu tratatele constitutive şi actele legislative ale Uniunii
Europene, prin lege organică se pot reglementa: a) transferul de prerogative ale
Băncii Naţionale a României la Banca Centrală Europeană; b) recunoaşterea
circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu moneda euro". sâmbătă, 22 iunie 2013
Proiectul de revizuire a Constituției, adoptat de Comisia Constituantă.
BNR NU VA MAI PUTEA PRIMI
INSTRUCȚIUNI... A fost adoptat un amendament potrivit căruia, în
exercitarea prerogativelor sale, BNR nu poate solicita sau primi instrucţiuni de
la nicio autoritate sau instituţie a statului. Amendamentul a fost propus de senatorul PNL Tudor Chiuariu şi a
fost adoptat cu 17 voturi "pentru" şi 3 abţineri. Astfel, articolul 137, indice
(1) privind "Moneda naţională şi banca centrală" ar urma să aibă următorul
cuprins în viitoarea Constituţie: (1) Banca Naţională a României este banca
centrală a statului român, autoritate publică autonomă, ale cărei prerogative,
administrare şi funcţionare se reglementează prin lege, în conformitate cu
normele de drept internaţional care decurg din tratatele la care România este
parte. (2) În exercitarea prerogativelor sale, BNR nu poate solicita sau primi
instrucţiuni de la nicio autoritate sau instituţie a statului. (3) Banca
centrală are dreptul să emită însemne monetare pe teritoriul României. (4) În
conformitate cu tratatele constitutive şi actele legislative ale Uniunii
Europene, prin lege organică se pot reglementa: a) transferul de prerogative ale
Băncii Naţionale a României la Banca Centrală Europeană; b) recunoaşterea
circulaţiei şi înlocuirea monedei naţionale cu moneda euro". vineri, 21 iunie 2013
Summitul G8 de la Lough Erne, în Irlanda de Nord, s-a încheiat marţi cu o declaraţie finală, relatează AFP, care prezintă principalele puncte ale documentului.
ECONOMIE MONDIALĂ
Promovarea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă este principala noastră prioritate (...).
Am convenit să încurajăm reluarea creşterii economice la nivel mondial susţinând cererea, consolidându-ne finanţele publice şi recurgând la toate resursele de creştere.
COMERŢ
Comerţul şi investiţiile sunt motoarele-cheie ale creşterii economice mondiale, creării de locuri de muncă şi dezvoltării durabile (...). Vom dărâma barierele comerciale la nivel naţional şi în străinătate, rezistând protecţionismului şi încheind o serie de acorduri comerciale ambiţioase. În particular, salutăm deschiderea unor negocieri în vederea unui Acord comercial UE-Statele Unite.
FISCALIATE
Administraţiile fiscale din lume este necesar să schimbe în mod automat informaţii cu scopul combaterii flagelului evaziunii fiscale (...). Îndemnăm toate jurisdicţiile să adopte şi să aplice această nouă normă mondială imediat ce este posibil (...). Ne angajăm să dezvoltăm un adevărat model mondial unic pentru schimbul automat multilateral şi bilateral de informaţii fiscale, pe baza sistemelor existente. Este necesar ca societăţile să ştie cine le deţine în mod real, iar administraţiile fiscale şi autorităţile însărcinate cu impunerea respectării legii este necesar să fie în măsură să obţină cu uşurinţă aceste informaţii.
O proastă cunoaştere a celui care controlează, deţine şi beneficiază în ultimă instanţă societăţi şi alte entităţi juridice, inclusiv trusturi, nu îi favorizează doar pe cei care încearcă să scape de fisc, ci şi pe cei care încearcă să spele rezultatele crimelor lor (...). Am convenit să publicăm planuri de acţiune naţionale pentru ca informaţia despre deţinătorii şi beneficiarii reali ai societăţilor şi trusturilor să fie accesibilă administraţiilor fiscale şi autorităţilor însărcinate să impună respectarea legii, prin intermediul unor registre centrale (...).
Statele este necesar să modifice reglementările ce permit întreprinderilor să îşi transfere câştigurile dintr-o ţară în alta pentru a scăpa de impozite, iar multinmaţionalele este necesar să informeze autorităţile fiscale ce impozite plătesc şi unde. "Regulile fiscale internaţionale şi naţionale nu trebuie nici să autorizeze şi nici să încurajeze multinaţionalele să îşi reducă impozitele la nivel mondial, şi să îşi transfere în mod artificial câştigurile în jurisdicţii cu o slabă presiune fiscală".
joi, 20 iunie 2013
Romania nu a ratat nici una din tintele din acordul cu Fondul Monetar
International (FMI), a declarat joi Liviu Voinea,
ministrul delegat pentru buget. “Guvernul Romaniei are 5 actiuni prealabile pe
care daca nu le face nu intra in board-ul FMI. Anume
privatizarea a 15% din Transgaz s-a facut in luna aprilie, selectarea unui
consultant pentru privatizarea a 15% din Complexul Energetic Oltenia s-a facut
in mai, reducerea arieratelor la locale si la guvernul central la 300 de
milioane de lei, respectiv la 20 de milioane de lei. Pentru sfarsitul lunii mai
aceste date nu le cunoastem inca. Le vom cunoaste saptamana viitoare. Noi avem
incredere ca ne-am incadrat in aceste doua tinte de arierate, avand in vedere
trendul de pana acum si masurile intreprinse. Selectarea castigatorului la CFR Marfa (a cincea actiune n.red.) are data limita 21 iunie.
Nu am ratat nicio tinta", a declarat Voinea. Anterior, a fost dezvaluita in
presa scrisoarea FMI, in care se arata ca peste jumatate
din intelegerile cu FMI au fost ratate. In luna iunie a
acestui an se incheie acordul de finantare cu FMI, in
valoare de 3,6 miliarde euro. Totusi, potrivit lui Voinea, politica Fondului
este ca nu se face publica scrisoarea decat dupa discutiile din board...... Cine
minte? Liviu Voinea: Romania nu a ratat nicio tinta din acordul cu FMI. FMI: Ba
a ratat peste jumatate!miercuri, 19 iunie 2013
Comisia Europeana a votat pentru eliminarea
tarifelor de roaming pentru apeluri telefonice, mesaje si internet in Uniunea
Europeana, transmite Euronews. Detaliile
unei astfel de initiative urmeaza sa fie puse la punct iar proiectul publicat in
decurs de sase saptamani iar propunerea ar putea sa intre in vigoare de la 1
iulie 2014. In cazul in care popunerea Comisiei este acceptata de Parlamentul
European, le va crea utilizatorilor conditiile de a vorbi cu aceleasi tarife ca
in tara lor. Idea din spatele propunerii este de a incuraja consolidarea pietei
operatorilor telecom din Europa cu scopul de a atrage noi investitii. Comisarul
european pentru Agenda Digitala, Neelie Kroes, care sustine propunerea, a
declarat recent: "Ma bucur ca acum avem internet in intreaba Uniune Europeana,
dar nu ne putem bloca jucand un joc invechit. Datele arata ca cea mai mare
problema anul acesta este lipsa investitiilor in retele foarte rapide, si o o
lipsa continua a exitentei unei piete unice a operatorilor telecom. Problema
este evidenta iar raspunsul nostru va fi, de asemenea
printr-o piata unica a operatorilor telecom". Intr-un discurs sustinut in luna
mai, Neelie Kroes, a afirmat, cu privire la reforma pietei, ca "asa putem spune
lumii ca Europa devine digitala, asa putem arata alegatorilor ca UE intr-adevar
asculta". Operatorii telecom considera insa ca domeniul lor a devenit, pe
nedrept, o tinta, desi comisarii europeni sustin ca operatorii vor avea de
castigat pe termen lung in urma noii legi, beneficiind de un numar crescut de
clienti. Comisarii europeni cred ca odata eliminate tarifele de roaming,
piata unica va permite operatorilor straini sa concureze pentru clientii din
alte tari, ceea ce ar putea duce la crearea de aliante si fuziuni, similare cu
cele din industria aeronautica. marți, 18 iunie 2013
SPANIA - Zeci de mii de persoane au
manifestat duminică, la Madrid, contra politicii de austeritate şi a ratei
record a şomajului înregistrate în Spania, cerând premierului Mariano Rajoy să
se concentreze pe crearea de locuri de muncă pentru a scoate ţara din recesiune,
transmite AFP, citată de Agerpres. Manifestaţii similare au avut loc, simultan,
în 28 de oraşe din Spania, între care Barcelona, al doilea oraş ca mărime din
ţară, şi Vigo. Acţiunile de protest au fost organizate de cele trei cele mai
importante sindicate spaniole: Comisiile Muncitoreşti, Uniunea Generală a
Muncitorilor şi Federaţia sindicalistă a muncitorilor. De la alegerea sa în decembrie 2011, primul
ministru Mariano Rajoy a anunţat o serie de reduceri bugetare, creşterea
impozitelor şi o reformă a pensiilor, pentru a consolida finanţele publice.
Guvernul Rajoy şi-a manifestat intenţia de a economisi 150 de miliarde de euro
până în 2014, cu ajutorul unui plan de austeritate fără precedent, care a
provocat manifestaţii de masă. Economia
spaniolă, a patra din zona euro, s-a contractat cu 0,5% în primele trei luni
ale anului 2013, înregistrând a şaptea scădere trimestrială consecutivă.
Şomajul a atins un nivel record de 27,16% din populaţia activă, cel mai ridicat
nivel înregistrat din 1975luni, 17 iunie 2013
SE SPAGUIESC OFICIALII EUROPENI LA FIECARE NIVEL...
SPAGA A FOST INCASATA DIN NOU - Potrivit unui comunicat al Presedintiei remis AGERPRES, Traian Basescu a adresat multumiri pentru colaborarea cu Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), inclusiv pe durata crizei economice, si pentru sprijinul acordat municipalitatilor, bancilor si sectorului privat din tara noastra.
'Presedintele BERD, domnul Suma Chakrabarti, a afirmat ca apreciaza atat modul in care Romania a depasit dificultatile crizei, cat si reformele din cadrul Acordului de asistenta financiara multilaterala cu Fondul Monetar International (FMI), Comisia Europeana si Banca Mondiala. In acelasi timp, domnul presedinte al BERD a subliniat faptul ca institutia pe care o conduce poate participa in continuare la dezvoltarea Romaniei prin sprijinul pe care il poate oferi, in special, in ceea ce priveste cresterea gradului de absorbtie a fondurilor europene, prin participarea la proiecte de parteneriat public - privat, dar si prin promovarea Romaniei ca destinatie pentru investitii straine', se mai arata in comunicatul citat.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)





