Conform datelor publicate marţi de Eurostat, în Uniunea Europeană, 16% din populaţie (75 de milioane de persoane) suferea anul trecut din cauza deprivării materiale şi sociale, cea mai ridicată rată fiind în România (50%) şi Bulgaria (48%). Potrivit Eurostat, persoanele care se confruntă cu deprivarea materială nu au mijloacele necesare pentru cel puţin cinci puncte din această enumerare: cheltuieli neaşteptate, o săptămână de vacanţă în fiecare an departe de casă, evitarea restanţelor (la plata creditului ipotecar, a ratelor, a chiriei şi a utilităţilor), la fiecare două zile o mâncare cu carne, sau echivalentul vegetarian, menţinerea locuinţei la un nivel de încălzire adecvat, o maşină/camionetă proprietate personală, schimbarea încălţămintei, îmbrăcămintei şi mobilei uzate, bani de buzunar (cheltuirea săptămânală a unei sume mici de bani pentru sine), activităţile de recreere în mod regulat, ieşire cu prietenii cel puţin o dată pe lună, conectare la internet. Nivelul din România este de peste trei ori mai ridicat decât media din UE. Economia României a crescut cu 8,8% în trimestrul trei din 2017, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape zece ani. În pofida faptului că Bulgaria este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană în funcţie de PIB per capita, România o duce mai rău decât vecina sa în raportul privind deprivarea materială şi socială. Datele arată că unele state fost comuniste din UE vor trebui să menţină recentele lor performanţe economice pentru a atenua semnificativ decalajul faţă de ţările mai bogate din Europa Occidentală. Şi asta ar putea să nu fie uşor, se arată în analiza Bloomberg.
vineri, 15 decembrie 2017
miercuri, 13 decembrie 2017
Jumătate din populația României a suferit anul trecut din cauza sărăciei, arată cele mai noi date Eurostat. Procentul este semnificativ mai mare decât media europeană. În statele membre UE, 16% din populaţie (75 de milioane de persoane) suferea în 2016 din cauza deprivării materiale şi sociale. Nici Bulgaria nu stă mai bine. Anul trecut, 48% din populația statului aflat la sud de Dunărea suferea din aceleași motive. In Grecia, Ungaria și Lituania, aproximativ 1 din trei cetăţeni era afectat de această situaţie. Lucrurile stau total diferit însă în țările din nordul Europei. Astfel, Suedia se poate lăuda că doar 3% din populație se confruntă cu probleme materiale, iar in Finlanda, doar 4%. Studiul mai precizează că sunt afectate de deprivare materială şi socială mai ales persoanele cu educaţie scăzută. Lucrurile luate în calcul de Eurostat. Eurostat ia în calcul cel puțin cinci aspecte care pot introduce o persoană pe lista celor are suferă de deprivare materială. Altfel, astfel de oameni nu pot face față cheltuielilor neaşteptate, nu-și permit o săptămână de vacanţă în fiecare an departe de casă, au frecvent restanţe (la plata creditului ipotecar, a ratelor, a chiriei şi a utilităţilor) sau chiar nu-și permit la fiecare două zile o mâncare cu carne, sau echivalentul vegetarian. In listă lucrurilor pe care nu și le pot permite jumătate din români se mai află menţinerea locuinţei la un nivel de încălzire adecvat, o maşină/camionetă proprietate personală, schimbarea încălţămintei, îmbrăcămintei şi mobilei uzate, bani de buzunar (cheltuirea săptămânală a unei sume mici de bani pentru sine), activităţile de recreere în mod regulat, ieşire cu prietenii cel puţin o dată pe lună, conectare la internet.
vineri, 8 decembrie 2017
Summit-ul dintre Uniunea Africană și Uniunea Europeană (UE-UE) care a avut loc la Abdijan, în Coasta de Fildeș, pe 29 și 30 noiembrie 2017, s-a soldat cu un eșec răsunător. Cincizeci și cinci de lideri africani și douăzeci și opt de lideri europeni au fost incapabili să cadă de acord asupra unui pachet minim de măsuri capabile să împiedice mai multe zeci de milioane de imigranți africani să se îmbarce spre Europa, se arată într-o analiză a Gatestone Institute.
În ciuda așteptărilor mari și a declarațiilor sforăitoare, unica decizie concretă a întâlnirii a fost promisiunea de a evacua 3800 de imigranți blocați în Libia.
Peste șase milioane de imigranți se află în tabere în țările din jurul Mediteranei, așteptând momentul oportun pentru a ajunge în Europa, arată un raport confidențial al guvernului german dezvăluit de Bild. Potrivit documentului, un milion de persoane așteaptă în Libia, un alt milion este poziționat în Egipt, 720.000 în Iordania, 430.000 în Algeria, 160.000 în Tunisia și 50.000 în Maroc.
miercuri, 6 decembrie 2017
România primește un nou avertisment din partea Uniunii Europene! Consiliul miniştrilor de Finanțe din UE a adoptat o decizie care stabilieşte că România a eşuat să adopte măsuri eficiente pentru a corecta o abatere bugetară semnificativă, informează B1 TV. Consiliul a emis o nouă recomandare şi cere Guvernului Tudose măsuri pentru a asigura o creştere a cheltuielilor publice nete nu mai mare de 3,3% în 2018. Potrivit estimării de toamnă a Comisiei, visteria ţării noastre s-a deteriorat cu 1,1% din PIB în 2017, contrar recomandarii de îmbunătățire cu 0,5% din PIB formulată de Consiliul miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană.
"România este responsabilă pentru o abatere semnificativă de la traictoria convenită pentru atingerea obiectivului bugetar pe termen mediu", de acum celebrul MTO, se arată în comunicatul Consiliului. Riscul, spun oficialii europeni, este ajungerea la un deficit estimat de 3,3% din PIB în 2017, ceea ce va antrena includerea României în procedura de deficit excesiv. În plus, cheltuielile guvernului au crescut la 4,9% din PIB în 2017, mult peste pragul de 3,3% stabilit de Consiliul miniştrilor de Finanţe.
sâmbătă, 2 decembrie 2017
Agenţia Mondială Andidoping (WADA) a anunţat, ieri, suspendarea provizorie a acreditării Laboratorului antidoping de la Bucureşti din cauza nerespectării Standardelor Internaţionale pentru Laboratoare (ISL), informează news.ro. Într-un comunicat de presă, Agenţia Mondială Andidoping arată: "Suspendarea provizorie, care a intrat în vigoare la 29 noiembrie 2017, interzice laboratorului de la Bucureşti efectuarea oricăror activităţi antidoping, incluzând toate analizele de urină şi sanguine. Suspendarea rămâne în vigoare până când procedurile disciplinare vor fi efectuate de o comisie independentă de disciplină, care va fi mandatată să facă recomandări preşedinţiei Comitetului Executiv al WADA, cu privire la situaţia acreditării WADA a laboratorului. În perioada suspendării provizorii, probele care nu au fost încă analizate la Bucureşti, probele aflate în procedură de confirmare şi orice probă pentru care a fost raportat un Rezultat Analitic Pozitiv trebuie transportate în singuranţă la alt laborator acreditat WADA. Acest lucru este necesar pentru a asigura o analiză continuă de înaltă calitate a probelor, care ajută la păstarea încrederii sportivilor în acest proces şi în largul sistem antidoping". Laboratorul de Control Doping din ţara noastră era singurul laborator din Europa de Est acreditat de Agenţia Mondială Antidoping. Fondat în august 1983, a funcţionat iniţial în structura oganizatorică a Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport. Activitatea laboratorului a cunoscut o dezvoltare după 1996, an în care s-a decis să se investească în dotarea sa cu echipamente analitice moderne. Pasul decisiv în dezvoltarea activităţii laboratorului a fost făcut în 2005, când a fost înfiinţată Agenţia Naţională Antidoping, iar laboratorul s-a transformat în Direcţia de Cercetare şi Laborator Control Doping şi a funcţionat în cadrul instituţiei. Laboratorul de Control Doping din ţara noastră a primit acreditarea internaţională din partea WADA la 29 iulie 2009.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)